Ultimul Străjer al Capitalei
Bătălia pentru București (29 noiembrie-3 decembrie 1916), desfășurată cu scopul de a apăra Capitala, a avut loc în condițiile în care Grupul Krafft înainta pe ambele maluri ale Argeșului, Grupul Kühne înainta pe frontul Drăgășani-Roșiorii de Vede, iar Grupul Kosh, după ce a trecut Dunărea, înainta spre București. Generalul Presan a conceput planul bătăliei în zona Neajlov, cu scopul realizării unei defensive la nord și la vest și a unei ofensive spre sud, cu scopul respingerii inamicului peste Dunăre.
Atacul decisiv al armatei române a fost planificat pentru ziua de 30 noiembrie 1916, începând cu ora 3 dimineața.
În încheierea ordinului de atac, generalul Presan a transmis militarilor români: “Lupta care începe mâine, fiind singura de care depinde soarta Neamului, nu admit retragerea ; de la soldat p ână la general, toți trebuie să moară atacând!”.
După lupte violente, armata germană și trupele bulgare și turce venite de peste Dunăre au fost determinate să se retragă ușor în stânga Neajlovului, pe linia Mihăilești-Bragadiru.
La 1 decembrie 1916, la ora 5 dimineața, generalul Falkenhayn a intrat în posesia unui ordin de operații al Armatei I române, potrivit căruia Armata I rămânea în defensivă, iar 3 divizii ale sale și Grupul Apărarea Dunării urmau să atace să atace Grupul Kosch în flancul stâng și din spate.
Generalul Falkenhayn a contracarat planul de operații al Armatei I române căzând în spatele acesteia, la 3 decembrie 1916 militarii români începând retragerea organizată de pe frontul de luptă. Conform martorilor oculari, “toată noaptea s-au zguduit casele de zguduirile camioanelor care au trecut. (...) În multe căruțe sunt răniți, în altele ofițeri culcați în paie. E retragerea”.
Bătălia pentru București reprezintă cea mai mare bătălie din Războiul de Întregire în care a fost implicată Armata română în anul 1916. Pierderea luptei pentru București a determinat retragerea acesteia din Muntenia și stabilirea pe linia Râmnicu-Sărat –Viziru, iar ulterior pe Siret.
În timpul retragerii administrației române din București, la 4 decembrie 1916, în cursul unui schimb de focuri cu o patrulă germană care acționa în zona podului Băneasa, și-a pierdut viața sergentul cavalerist Nicolae Păianu. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost înmormântat chiar în apropierea locului unde s-a desfășurat lupta.
În anul 1921, deasupra locului de veci al acestui erou, Societatea „Cultul Eroilor“ a ridicat un monument în memoria sa, creație a sculptorului Ernest Donneau. Cunoscut inițial sub numele de Monumentul ultimului apărător al Capitalei, monumentul a intrat în conștiința publică sub denumirea de Ultimul Străjer al Capitalei.
În anul 2007, ca urmare a lucrărilor de fluidizare a traficului pe Drumul Național 1, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a coordonat activitatea de demontare și reamplasare a monumentului Ultimul Străjer în fața intrării Aeroportului Internațional „Aurel Vlaicu“ din cartierul Băneasa, osemintele sergentului erou Nicolae Păianu fiind reînhumate la baza monumentului.
Ceremonia dezvelirii monumentului și de sfințire a mormântului, pe noul amplasament, a avut loc în data de 21 noiembrie 2007. Mormântul este marcat în prezent cu o placă din marmură albă, cu înscrisul: „Sergentul erou/Nicolae Păianu/m. 22 noiembrie/4 decembrie 1916“.
Operă comemorativă de război este inclusă în Lista monumentelor istorice, având codul B-III-m-B-19967.
