Noutati
  • Actualitate

    Ziua Eroilor
    citeste...
  • Stire noua

    Norme privind constatarea și sancționarea contravețiilor la nerespectarea reglementărilor referitoare la construirea, reamenajarea, modificarea, strămutarea, întreținerea și administrarea mormintelor si operelor comemorative de război
    citeste...
  • Stire actuala

    Cimitirul Eroilor Valea Uzului
    citeste...

 

PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în satul Uppa, Peninsula Crimeea

 
În vara anului 1942, sub numele de cod „Storfang”, a început a doua bătălie pentru cucerirea Sevastopolului, una dintre cele mai puternice fortăreţe maritime din lume la acea dată.
Astfel, pe un front de peste 40 kilometri, şapte divizii germano-române, Corpul 8 aerian german, numeroase tancuri şi unităţi de artilerie de mare calibru au acţionat pentru fixarea inamicului în zona centrală a frontului şi cucerirea regiunii întărite exterioare.
Asaltul final a început la 7 iunie 1942, după o pregătire de artilerie de cinci zile, şi a durat până la 4 iulie 1942, când au fost lichidate ultimele puncte de rezistenţă inamică, grupate în peşteri greu accesibile.
Acţiunile trupelor române, subordonate Corpului de Munte, au fost extrem de eficiente, acestea cucerind prin forţe proprii o serie de înălţimi fortificate din zona Dealului Capela, din valea Tunnelschluht şi din masivul Gaitanî.
Pierderile în vieţi omeneşti suferite de cele trei divizii româneşti implicate în lupte însumează peste 1.500 morţi de război. Peste 60 dintre aceştia au fost înhumaţi într-un cimitir de campanie amenajat în satul Uppa (în prezent Rodnoe), localitate situată la aproximativ 30 kilometri vest de Sevastopol.
Odată cu ocuparea Sevastopolului de către trupele sovietice, la 10 mai 1944, mormintele morţilor de război din satul Uppa au fost distruse de unităţile Armatei Roşii.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Uppa (Peninsula Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi în satul Feşteliţa, raionul Ştefan-Vodă, Republica Moldova

 
În luna martie a anului 1944, în urma pătrunderii pe teritoriul naţional a armatelor sovietice, partea de est şi nord-est a României a devenit teatru de război.
La 15 martie 1944, la o zi după ce forţele sovietice depăşiseră Bugul, Armata 4 română a primit misiunea să asigure, în Transnistria şi Moldova, evacuarea tuturor unităţilor, formaţiunilor militare şi a autorităţilor civile, organizarea unor capete de pod şi încetinirea ofensivei inamicului. În acest scop, a fost constituit Grupul de armate româno-germane „Ucraina de Sud”, care a acţionat în Moldova şi Basarabia, pe un front de peste 600 kilometri.
În vara aceluiaşi an, capacitatea de rezistenţă a trupelor româno-germane a fost slăbită considerabil, în urma retragerii de pe front a 11 divizii germane. Situaţia a fost agravată, la 20 august 1944, când fronturile 2 şi 3 ucrainene au declanşat puternica operaţie ofensivă Iaşi - Chişinău, care a determinat ruperea frontului româno-german din partea de est a României, producerea unor mari pierderi trupelor române şi germane şi, în final, pierderea bătăliei din Moldova şi din sudul Basarabiei.
În acest context, în perioada iunie - august 1944, în zona dealurilor situate la sud de satul Feşteliţa, din apropierea Nistrului, batalioanele 13, 14 şi 18 vânători de munte au suferit pierderi umane însemnate, morţii de război români fiind înhumaţi într-o parcelă amenajată în cimitirul localităţii. Odată cu retragerea trupelor române din Basarabia, mormintele acestora au fost distruse de unităţile Armatei Roşii, parcela fiind reamenajată în vara anului 2008, prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
De menţionat că în luptele de pe Nistru, din perioada aprilie-august 1944, au murit peste 700 morţi de război români.  
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Feşteliţa, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



Pași prin istorie
Morţi de război români la Dillingen, Germania
 

O serie de prizonieri români din Primul Război Mondial au fost internaţi în lagărele germane aflate în apropierea graniţei cu Franţa, lucrând la amenajarea căilor de comunicaţii şi la demontarea şi încărcarea în garnituri de tren a unor bunuri din fabricile franceze pentru a fi transportate în Germania.
Când se constata decesul unui prizonier, indiferent de naţionalitatea acestuia, se constituiau delegaţii ale prizonierilor din lagăr, împărţite pe naţionalităţi, care-l însoţeau pe defunct pe ultimul drum şi depuneau, la încheierea ceremoniei, câte o coroană de flori în culorile drapelului ţării pe care o reprezentau.
Unul din lagărele de prizonieri care a fost amenajat în S-V-ul Germaniei s-a aflat în oraşul Dillingen, land Saarland, în cadrul acestuia fiind internaţi şi soldaţi români.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Dillingen, poate fi accesată la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.



MĂRTURII DE PE FRONT













 



Pași prin istorie
MONUMENTUL EROULUI MIHAIL SĂULESCU
(oraşul Predeal, judeţul Braşov)

 
Intrarea României în Primul Război Mondial (14/15-27/28 august 1916) a stârnit un val de entuziasm în rândul populaţiei, iar declararea războiului a determinat înrolarea unui mare număr de voluntari, animaţi de idealul realizării unei Românii Mari.
Unul dintre miile de voluntari a fost poetul şi dramaturgul Mihail Săulescu, născut la 23 februarie 1888, la Bucureşti, în familia maiorului Nicolae Săulescu. Uniforma militară l-a atras dintotdeauna, astfel că tânărul Săulescu s-a înrolat imediat ce România a declarat război Austro-Ungariei, la 27 august 1916, fiind repartizat într-o companie a Regimentului 24 Infanterie.
În luptele grele ce s-au dat în jurul Predealului, Mihail Săulescu a căzut eroic la datorie, la sfârşitul lunii septembrie 1916, iar sacrificiul său a produs o puternică impresie în rândul contemporanilor. În semn de omagiu faţă de jertfa sa, din iniţiativa Societăţii Scriitorilor Români, în apropierea locului unde a căzut, la marginea de nord a oraşului, pe partea stângă a D.N. 1, Bucureşti-Braşov, a fost ridicat un monument în memoria poetului.
Opera comemorativă este creaţia sculptorului Oscar Han, fiind dezvelită la 4 septembrie 1930. Pe un soclu masiv, surmontat de un piedestal de forma unui trunchi de piramidă, este amplasat un bust din bronz ce simbolizează „Victoria“, cu aripile strânse, faţa înălţată spre cer şi braţele împreunate ca pentru rugăciune.
Pe latura frontală a piedestalului este montat un medalion din bronz, cu chipul eroului. La baza soclului, pe o placă din marmură albă, este inscripţionat textul: „Poetul erou Mihail Săulescu/Societatea Scriitorilor Români/ căzut în luptele de la Predeal, 1916“, iar pe latura din stânga este consemnat faptul că opera comemorativă a fost restaurată, în anul 1987, de către autorităţile locale din Predeal.

         
 



MĂRTURII DE PE FRONT
 






MĂRTURII DE PE FRONT
 






 


Portrete de eroi
Colonelul Alexandru Pastia - eroul de la Cota 211

 

Pe frontul de la Cotul Donului, colonelul Alexandru Pastia a fost numit în funcţia de locţiitor al Diviziei 1 Blindate.
La 21 noiembrie 1942, în momentul în care a început înaintarea spre direcţia cotei 211 Dontschinskaia, grupul condus de colonelul Pastia a fost atacat. Comandantul a fost rănit mortal de schijele unui proiectil de brand.
Eroul a fost înhumat, iniţial, în oraşul Rostov, Federaţia Rusă, apoi a fost adus în ţară şi reînhumat, la 26 decembrie 1942, în Cimitirul eroilor Ghencea, municipiul Bucureşti.
Pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă colonelul Alexandru Pastia, a fost decorat, post mortem, cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III a şi înaintat la gradul de general de brigadă.

Alexandru Pastia s-a născut la 25 ianuarie 1893, în oraşul Fălticeni, judeţul Baia (azi Suceava). După absolvirea gimnaziului „Alecu Donici” din localitatea natală a ales cariera militară şi s-a înscris la Şcoala militară de ofiţeri de infanterie din Bucureşti. În 1912, elevul Pastia a fost trimis să studieze în Germania. La întoarcere este încadrat la Regimentul 16 Infanterie, alături de care participă la cel de al Doilea Război Balcanic (1913).
În Primul Război Mondial a luptat în cadrul Regimentului 14 Infanterie. A fost luat prizonier în luptele de pe Argeş. Întors din captivitate, i s-a încredinţat comanda Companiei 2 mitraliere cu care participă la Campania din anul 1919, în Maramureş şi în Ungaria, dovedind „curaj, pricepere şi sânge rece”. Pentru faptele sale este decorat cu ordinul „Coroana României” cu spade şi panglică, în grad de cavaler şi „Steaua României” clasa a V-a cu spade şi panglică.
În anul 1925 a absolvit Şcoala Superioară de Război şi a fost încadrat ca maior la Marele Stat Major. Avansat locotenent – colonel, a fost numit ataşat militar la Belgrad, apoi în fosta Republică Iugoslavia. A fost profesor la Şcoala Superioară de Război şi comandant al Şcolii de ofiţeri activi de infanterie. A deţinut şi funcţia de şef al Casei Militare Regale.
La declanşarea celui de al Doilea Război Mondial, la cerere, a plecat pe Frontul de Est.

*

Bătălia de la Stalingrad (19 noiembrie 1942 – 2 februarie 1943) a fost o operaţiune militară de anvergură şi un punct de cotitură în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Armata română a participat alături de armata germană la luptele de la Cotul Donului şi la cele din Stepa Kalmîcă. Poziţiile deţinute de trupele române erau vulnerabile, având o slabă posibilitate de acoperire, o înzestrare tehnică sumară şi aproape fără rezerve.
Rezultatele ofensivei sovietice, soldată cu încercuirea de la Stalingrad, au fost dezastruoase pentru armata română, pierderile fiind de 181.441 (morţi, răniţi dispăruţi şi prizonieri).



Pași prin istorie
Morţi de război români la Gdańsk, Polonia

Condiţiile precare de alimentare din lagărele Primul Război Mondial au fost semnalate de prizonieri pe toate căile posibile – scrisori către Crucea Roşie Internaţională, memorii către guvernele propriilor ţări, interviuri acordate presei, după evadare etc.
Unul dintre ofiţeri români eliberaţi din lagărele germane a fost căpitanul Ioan Ciulei, din Regimentul 2 Infanterie Vâlcea.
După ce a ajuns într-un lagăr german, prizonierul Ciulei a observat că „suntem carantinaţi şi daţi în primire şi suntem instalaţi pentru a face carantină în trei barăci. Ca masă ni se dă nişte varză dulce, cu gulie şi fără pâine. Vom vedea ziua de mâine ce suprize ne mai rezervă. (…) Ni se dă bonuri de pâine pentru 7 zile, din care două zile câte două bonuri şi cinci câte trei bonuri. Un bon valorează o pituşca, care nu cântăreşte 50 de grame deşi pe bon scrie 100 de grame şi o pituşcă se cântărea la cântar cu 7 bani. (...) Mâncarea foarte proastă, deşi suficientă la dejun, dar seara nu”.
În fiecare dimineaţă, prizonierii primeau „o cafea”, fără urme de cafea sau de zahăr, considerând-o o insultă. Pentru zădărnicirea evadărilor, în fiecare colţ al lagărului se postau santinele, iar fiecare baracă avea câte doi militari de pază. Uneori, apelurile se făceau şi de trei ori pe zi.
Pe malul Mării Baltice, în oraşul polonez Gdańsk, a funcţionat un lagăr de prizonieri în care au fost internaţi şi militari români. Potrivit datelor identificate până în prezent, în spitalul lagărului din Gdańsk au murit peste 60 de prizonieri români, aceştia fiind înmormântaţi la N-NV de oraş.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Gdańsk, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.


MĂRTURII DE PE FRONT
 


 



 



MĂRTURII DE PE FRONT



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi în municipiul Chişinău

 
La jumătatea lunii iulie 1941, în contextul ofensivei generale pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, trupele româno-germane se aflau la porţile Chişinăului.
Bătălia pentru eliberarea oraşului a fost declanşată la 14 iulie 1941, diviziile române şi germane înaintând spre Chişinău pe trei direcţii, dinspre localităţile Orhei, Corneşti şi Lăpuşna, manevrând astfel puternicul bastion de apărare a trupelor sovietice din masivul Corneşti.
În zorii zilei de 16 iulie, după ce diviziile 50 Infanterie germană şi 5 Infanterie română au eliberat localităţile Braviceni, Daşcova, Selişte şi Orhei, Divizia 1 Blindată română a pătruns în Chişinău, cu Gruparea tactică „Vest”, trecând imediat la eliminarea prezenţei trupelor sovietice. Determinate să se retragă, acestea au apucat însă să incendieze principalele edificii ale oraşului (Primăria, Mitropolia, Gara Centrală etc). În acelaşi timp, Gruparea tactică „Est” a atacat inamicul poziţionat pe Dealul Răşcani, spre Chişinău, interceptând căile de retragere ale acestuia spre Tighina.
Până seara, când în oraş a pătruns şi Divizia 72 Infanterie germană, Chişinăul a fost curăţat şi de ultimele rămăşiţe ale unităţilor sovietice. Înălţarea tricolorului românesc pe turla bisericii Sf. Treime, de către sublocotenentul Ştefan Marinescu, a marcat practic eliberarea oraşului şi sfârşitul luptelor importante pe frontul basarabean.
Morţii de război români decedaţi pe frontul Chişinăului au fost înhumaţi pe raza oraşului, în trei locuri distincte: Cimitirul Eroilor, Cimitirul Civil Central şi curtea Bisericii Răşcanu.
În anul 1944, odată cu retragerea trupelor române din Basarabia, mormintele morţilor de război români înhumaţi în Chişinău au fost distruse de unităţile Armatei Roşii. 
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în municipiul Chişinău, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.



MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ
(oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa)

 


Realizarea dezideratului de unitate naţională a determinat participarea României la Primul Război Mondial (1916-1919), context în care militarii români, dintre care mulţi originari din zona Dâmboviţei, au făcut dovada vitejiei şi devotamentului faţă de Patrie.
Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, pe tot cuprinsul ţării au fost înălţate monumente comemorative, care să menţină vii în conştiinţa urmaşilor recunoştinţa şi respectul binemeritate de cei care au făcut suprema jertfă.
Unul dintre aceste monumente este amplasat în zona centrală a oraşului Găeşti. Opera comemorativă este creaţia sculptorului Dimitrie Măţăoanu şi a fost realizată din iniţiativa şi prin contribuţia autorităţilor locale, fiind dezvelită în anul 1931.
Monumentul a fost conceput sub forma unei statui ronde-bosse, din bronz, reprezentând un infanterist român, în ţinută de campanie, cu arma în mâna stângă, sprijinită la picior şi un drapel în mâna dreaptă, ridicată în semn de victorie.
Statuia, înaltă de 1,8 m, este amplasată pe un piedestal masiv, de forma unui trunchi de piramidă alungit, cu partea superioară terminată într-o cornişă şi un soclu în plan pătrat, cu trei trepte. Spre baza piedestalului, pe două dintre laturile acestuia, sunt fixate, în ancadramente din beton, decoraţiuni din bronz care redau scene de luptă.
Pe latura frontală a piedestalului, în partea superioară, este fixată o placă din marmură, pe care este inscripţionat textul: „Recunoştinţă eroilor din Găeşti“, urmat de numele combatanţilor din localitate, căzuţi pe câmpul de onoare. În partea de jos a piedestalului este aplicată o decoraţiune din bronz, alcătuită din simboluri specifice gloriei ostăşeşti: ramura de laur, un drapel, arme şi o cască militară.
Pe latura din spate a piedestalului este inscripţionat un alt text comemorativ sugestiv: „În anul 1931, în cinstea eroilor din această comună, morţi în războiul 1916-1918, pentru întregirea neamului, s-a făcut acest monument de primăria oraşului Găeşti.“



MĂRTURII DE PE FRONT

        


 





 



MĂRTURII DE PE FRONT
 






 



Pași prin istorie
Parcela eroilor români din municipiul Craiova
 

 

Odată cu încheierea Bătăliei de la Târgu Jiu, la 17 noiembrie 1916, când armata germană a rupt frontul român, cavaleria şi automobilele germane blindate s-au confruntat, la Filiaşi, cu 1.800 de infanterişti din Grupul Jiu, care au rezistat cu artileria pe poziţii succesive.
Deşi trupele române de la Filiaşi au continuat lupta, sperând că vor fi sprijinite de ajutoare trimise de Marele Cartier General, acestea au fost copleşite, la 19 noiembrie 1916, de superioritatea numerică a germanilor.
Ultimul punct de rezistenţă al militarilor români a fost înregistrat la trecerea Amaradiei, afluent al Jiului, distrugând podurile care îl traversau. Însă, apele scăzute ale râului au permis trecerea cu uşurinţă a germanilor, care au intrat în municipiul Craiova la 21 noiembrie 1916.
Iniţial, în Cimitirul Sineasca din municipiul Craiova, au fost înhumaţi militari care au murit în timpul luptelor, iar în perioada interbelică au fost centralizate osemintele morţilor de război români din zonele limitrofe.
Din raţiuni edilitare, parcela eroilor români a fost reamenajată, în forma actuală, în anii 1942-1943. În cadrul acesteia, figurează 70 de morminte individuale (în care sunt înhumaţi militari români din Primul şi al Doilea Război Mondial) şi un osuar din beton, în criptele căruia sunt păstrate osemintele a peste 900 de eroi români din Marele Război.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi la Craiova, în Cimitirul Sineasca, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.


 

Portrete de eroi 
Bătălia de la Rahova
Maiorul Constantin Ene: Daţi de tot, puilor!

              

Bătălia de la Rahova (Bulgaria), desfăşurată în perioada 7/19 - 9/21 noiembrie 1877, a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României (1877-1878).
Localitatea Rahova, situată la nord-vest de Plevna, constituia un important nod de comunicaţii, de unde plecau drumurile către Vidin şi Sofia. Cucerirea Rahovei era necesară pentru a anihila orice posibilitate de sprijin logistic a armatei turceşti în zona Plevna, însă, ocuparea acesteia a fost extrem de dificilă, din cauza poziţiei sale, cât şi lucrărilor de fortificaţie executate de trupele otomane.
În luptele pentru înfrângerea puternicei concentrări de forţe otomane de la Rahova, au fost implicate armatele româno-ruse.
În dimineaţa zilei de 7/19 noiembrie 1877, detaşamentul comandat de colonelul Gheorghe Slăniceanu a declanşat atacul, în prima linie acţionând Batalionul 1 din Regimentul 4 Dorobanţi şi Compania 4 din Regimentul 5 Dorobanţi, conduse de maiorul Dimitrie Giurescu. În linia a doua, au fost incluse Regimentul 10 Dorobanţi şi Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanţi, conduse de maiorul Constantin Ene.
Batalionul 1 Muscel deschide atacul asupra redutei. În timpul confruntării, comandatul acestuia, maiorul Dimitrie Giurescu, îşi pierde viaţa. Maiorul Ene a trecut în faţa soldaţilor strigând: „Daţi de tot, puilor! Daţi de tot!” şi companiile l-au urmat. Cu baioneta şi cu patul puştii, dorobanţii au pătruns în şanţurile care apărau reduta, au înconjurat-o şi s-au apropiat de parapet. Deşi slăbiţi, turcii îşi menţineau ferm poziţia. „Daţi de tot, fraţilor!” a strigat maiorul Ene, dar trupul său străpuns de gloanţe s-a prăbuşit în braţele unui sergent. Nu a apucat să vadă victoria trupelor române dar, ca orice militar, ştia că „orice victorie are un preţ care se plăteşte cu sânge şi cu viată, cu nimic altceva”.
Maiorul Constantin Ene a fost înhumat, iniţial, în satul Ghighen, comuna Guleanţi, regiunea Plevna, apoi, la 17 noiembrie 1877, potrivit ultimei sale dorinţe, rămăşiţele sale pământeşti au fost exhumate şi reînhumate, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din municipiul Bacău.
În 1977, la comemorarea a 100 de ani de la moartea maiorului Constantin Ene, în Parcul Trandafirilor din municipiul Bacău a fost amplasat un bust al eroului.
*
Constantin Ene s-a născut la 20 decembrie 1837, în municipiul Bacău. A frecventat cursurile şcolii primare din localitatea natală, apoi s-a înscris la Şcoala de cadeţi de pe lângă Regimentul de Muschetari de la Iaşi. În 1857, şcoala de cadeţi a fost desfiinţată, luând fiinţă prima şcoală militară românească, pe care a absolvit-o în 1858, cu gradul de sublocotenent.
În cei 19 ani în care a activat în armată, a deţinut funcţiile de comandant de pluton la regimentele 3, 5 şi 6 Infanterie, la Batalionul 1 Vânători, precum şi pe cele de instructor şi casier la şcolile militare din Iaşi şi din Bucureşti. În 1873 a organizat batalionul din Bucureşti, care s-a transformat în Regimentul 6 Dorobanţi, unitate în cadrul căreia a comandat iniţial un batalion, fiind numit ulterior comandantul acestuia.



MĂRTURII DE PE FRONT





 



ZIUA EROILOR
între tradiţie şi modernitate







 

 


În fiecare an, în a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, românii sărbătoresc Ziua Eroilor, eveniment prin care sunt comemoraţi toţi eroii neamului care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă dobândirea şi păstrarea independenţei naţionale, a unităţii statale, apărarea suveranităţii naţionale, menţinerea ordinii de drept şi a siguranţei naţionale.
În spiritul principiului de cinstire a eroilor patriei, în anul 2003, prin Legea  nr. 379 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, Zilei Eroilor i s-a conferit statutul de sărbătoare naţională, astfel continuând o tradiţie românească statornicită în perioada de după Primul Război Mondial.
Experienţa teribilă a acestei conflagraţii, care a generat un număr de victime cu mult peste tot ceea ce se înregistrase în istoria conflictelor de până atunci, a determinat naţiunile să găsească forme adecvate de doliu şi de comemorare pentru a-şi cinsti eroii. În acest sens, au fost amenajate memoriale şi cimitire de război, a luat naștere, astfel, proiectul de amenajare a Mormântului Ostaşului Necunoscut, au fost expuse pe clădirile publice plăci cu listele nominale ale morţilor şi, nu în ultimul rând, a fost decretată o zi specială de comemorare a eroilor neamului.
În România, prin Decretul-Lege nr. 1693 din 04 mai 1920, pentru omagierea eroilor patriei a fost decretată Ziua Eroilor, sărbătoare naţională celebrată în Ziua Înălţării Domnului, cu mare fast naţional.
   Aşa cum se arată în documentele epocii, această sărbătoare avea menirea de a „pătrunde în conştiinţa întregului românism ca fiind expresia cea mai desăvârşită a sufletului nostru naţional [...] Cultul lor, al morţilor glorioşi, este o datorie de seamă a celor ce supravieţuiesc din generaţia de sacrificiu a României Mari. Morţii nu mai pot vorbi şi nu se mai pot bucura de rostul jertfei lor; dar cei vii, care se bucură de lumina libertăţii, care în rândul întâi cei sacrificaţi ne-au dat-o, se cuvine să preţuiască această jertfă supremă: moartea pentru binele tuturor”.
În această zi erau comemoraţi toţi eroii neamului românesc, din toate timpurile, precum şi toţi eroii căzuţi pe teritoriul statului român, fără deosebire de naţionalitate sau confesiune, România devenind astfel primul stat care a acordat cele mai mari înlesniri şi i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.
Ansamblul de măsuri luate de statul român pentru comemorarea şi protejarea mormintelor eroilor români şi de alte naționalități, înhumați pe teritoriul naţional, a constituit o responsabilitate pe care România şi-a asumat-o juridic prin semnarea tratatelor de pace semnate, în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (din perioada 18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920), de Puterile Aliate cu statele învinse în război: cu Germania - Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), cu Austria – Tratatul de la Saint-Germain en Laye (10 septembrie 1919), cu Bulgaria – Tratatul de la Neuilly sur Seine (27 noiembrie 1919), cu Ungaria – Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) și cu Turcia – Tratatul de la Sevres (10 august 1920).
Comemorarea eroilor a constituit, în primul rând, un gest de recunoştinţă a statului român, aşa cum se arăta într-un apel către toţi românii: „sunt fără număr vitejii şi martirii căzuţi în văile munţilor, în largul câmpurilor de luptă şi în lagărele de robie ale străinătăţii, departe de căminele lor, unde mamele şi copiii lor îi plâng, fără să le ştie mormântul. Acum când Patria noastră Mare, liberă şi mândră cum au visat-o strămoşii noştri, s-a desăvârşit în marginile idealului naţional, se cade să ne gândim cu pietate la toţi acei care şi-au dat viaţa pentru gloria ei”.
De-a lungul perioadei interbelice, Ziua Eroilor a fost sărbătorită pe tot cuprinsul ţării şi în străinătate, prin organizări de Te Deum-uri, procesiuni, serbări cu caracter naţional, la care participau toate instituţiile statului si cele particulare, fără deosebire de religie sau origine etnică. Festivităţile din ţară se desfăşurau pe baza unui program aprobat de Consiliul de Miniştri, după propunerea unei comisii formată din reprezentanţii ministerelor de Război, Interne, Instrucţiune Publică, Culte si Arte, ai Comandamentului Corpului de Jandarmi şi ai Societăţii „Cultul Eroilor”.
Pentru cinstirea militarilor căzuţi la datorie şi comemorarea glorioaselor acte de eroism naţional, la nivelul fiecărei primării comunale era întocmită şi păstrată la loc de onoare o „Carte de Aur”, în care erau înscrise numele tuturor eroilor de război locali, precum şi diferite texte elogioase la adresa acestora. Pentru eroii români căzuţi în străinătate, „Cartea de Aur” era depusă la Legaţia Română.
În al Doilea Război Mondial, de la terminarea căruia s-au împlinit anul acesta 75 de ani, sângele jertfit de către bravii eroi români a înroşit din nou teritoriul naţional şi continentul european. Din Caucaz (Federaţia Rusă), în est, şi până la Brno (Republica Cehă), în vest, faptele de arme ale acestor admirabili ostaşi au pătruns adânc în conştiinţa întregului neam românesc, ca fiind expresia cea mai desăvârşită a eroismului naţional.
Amintirea lăsată de sacrificiul tuturor acestor păzitori ai hotarelor româneşti, morţi la datorie în serviciul Armatei Române în toate conflictele la care România a participat, în calitate de beligerant, de la formarea statului român modern, se păstrează în miile de cimitire şi monumente de război amenajate în România şi în străinătate.
Într-un apel al către toţi „fii României Mari”, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” preciza că, „prin aceste monumente, semănate în largul pământ al Patriei şi peste hotarele ei, vom da grai morţilor noştri scumpi”. Aceştia erau îndemnaţi să-şi aducă „obolul cel mai modest (...) pentru cultul morţilor noştri glorioşi”, deoarece „singurul nostru prinos de recunoştinţă este să înfrumuseţăm aceste morminte răsleţe cu monumente de artă care să vorbească generaţiilor următoare despre fapta glorioasă a celor ce dorm sub ele somnul veşnic”.
În perioada anilor 1948-1989, tradiţia sărbătoririi  Zilei Eroilor a fost întreruptă brutal de către regimul comunist, fiind reluată după anul 1990, odată cu reintroducerea în sistemul de valori ale societăţii româneşti a tradiţiilor militare interbelice. Astfel, prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, Ziua Eroilor a redevenit sărbătoare naţională, festivităţile din această zi solemnă desfăşurându-se, în ţară şi străinătate.
Sărbătorirea Înălțării Domnului și Zilei Eroilor din acest an coincide, din păcate, cu o perioadă de grea încercare a societăţii româneşti, care, asemenea multor state ale lumii, este afectată de o criză majoră de sănătate publică, determinată de pandemia de coronavirus (COVID-19). În acest război cu un inamic invizibil, locul eroilor din linia întâi a tranşeelor de pe câmpurile de luptă a fost luat de eroii din prima linie de apărare în faţa virusului mortal: personalul medical militar şi civil din spitalele de boli infecţioase, care merită toată admiraţia şi respectul cetățenilor, care îşi pun toată încrederea privind combaterea pandemiei în abnegaţia şi puterea de sacrificiu a discipolilor lui Hippocrate.
Cu prilejul acestei sărbători creștine, nationale, a poporului român, fiecare dintre noi îşi poate exprima recunoştinţa pentru sacrificiul eroilor neamului, printr-un moment de reculegere şi, mai ales, de reflecţie asupra faptelor lor de arme surprise sugestiv în următorul citat, reprodus din „Cartea de Aur” a unuia dintre monumentele eroilor de pe teritoriul național:
 „Legenda spune că, pentru zidirea Mânăstirii Curtea de Argeş, a trebuit jertfirea unei vieţi, a soţiei meşterului Manole. (...) pentru zidirea României Mari am jertfit 800.000 de vieţi, plus un cortegiu de 125.000 de invalizi, 320.000 văduve de război, 350.000 orfani de război, plus încă multe răni care sângerează şi azi. Măsuraţi cu mintea şi cu sufletul această enormă jertfă! Vedeţi dar că, arhitecţii care au construit România Mare, i-au pus temelii solide, sprijinite întâi pe sfânta, prea sfânta dreptate, apoi pe cea mai mare jertfă de vieţi pe care a adus-o vreodată neamul nostru.[...] Avem, şi aveţi sacra datorie de a păstra neştirbită moştenirea lăsată. Aşa ne poruncesc cei ce  s-au sacrificat pentru înfăptuirea ei”.
Cu ocazia Zilei Eroilor, Ministerul Apărării Naţionale aduce un pios omagiu tuturor Eroilor României care au pus sacrificiul personal în slujba interesului public, dovedind astfel că în lume nu există un gest mai nobil și mai sfânt decât să-ţi dai viaţa pentru semenii tăi şi pentru Patrie. 

 



MĂRTURII DE PE FRONT
 





 


MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş)
 


Militarii români au participat la Primul Război Mondial (1916-1919) animaţi de idealul realizării unei Românii Întregite şi din dorinţa ca românii să convieţuiască între graniţele aceluiaşi stat, după ce secole de-a rândul vicisitudinile istoriei împiedicaseră acest lucru.
În această conflagraţie, mulţi dintre fiii Muscelului au făcut jertfa supremă pentru realizarea dezideratului de unitate naţională.
Eroismul de care au dat dovadă pe câmpul de luptă şi jertfa lor nu au fost uitate de urmaşi, fiind evocate printr-un monument comemorativ, amplasat în zona centrală a municipiului Câmpulung. Opera comemorativă este creaţia sculptorului Dimitrie Măţăoanu, fiind dezvelită în anul 1928.
Monumentul a fost conceput sub forma unei statui ronde-bosse, din bronz, reprezentând un infanterist român, în ţinută de campanie, cu un drapel în mâna dreaptă, ridicată în semn de victorie şi cu o puşcă la picior, sprijinită de mâna stângă.
 Statuia, înaltă de 3,4 m, este amplasată pe un piedestal masiv, de forma unui paralelipiped dreptunghic, cu partea superioară terminată într-o cornişă şi un soclu în plan pătrat, cu trei trepte. Spre baza piedestalului, pe laturile acestuia, sunt fixate, în ancadramente din beton, decoraţiuni din bronz care redau scene de luptă şi trofee militare. Una dintre decoraţiuni redă efigiile regelui dac Decebal şi împăratului roman Traian, făcând trimitere la latinitatea poporului român.
Pe latura frontală a piedestalului, în partea superioară este fixată o placă din marmură, pe care este inscripţionat un text sugestiv: „Câmpulungul Muscelului, omagiu etern eroilor săi, care au pecetluit cu sângele şi viaţa lor trecătoare hotarele veşnice ale României Întregite şi nepieritoare“. Sub înscrisul comemorativ este aplicată o decoraţiune din bronz, alcătuită din elemente cu o simbolistică aparte: ramura de laur, două drapele încrucişate şi o cască militară.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi în comuna Klein Liebental, regiunea Odessa, Ucraina

 
Din iunie 1941 şi până în mai 1944, Armata română a fost încadrată în planul de operaţiuni al Wermacht-ului german, luptând pe flancul sudic al Uniunii Sovietice.
În acest context, unele dintre cele mai dure bătălii s-au purtat pe teritoriul regiunii Odessa, din Ucraina, puternic fortificată de inamic.
În acest spaţiu, în perioada august – octombrie 1941, Armata a 4-a română a luptat pe un front de aproximativ 250 kilometri, desfăşurând toate operaţiile militare care au condus la ocuparea oraşului Odessa, la 16 octombrie 1941.
Numărul mare de morţi în rândul trupelor române, peste 20.000 de eroi, a determinat apariţia în regiune a sute de cimitire de campanie, printre cele mai mari numărându-se şi cel amenajat în comuna Klein Liebental (în prezent, Malodolinskoe), unde au fost înhumaţi peste 600 morţi de război români, majoritatea din regimentele 14 şi 33 Dorobanţi.
Odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, cimitirele de campanie din spaţiul ex-sovietic, inclusiv Cimitirul eroilor români din comuna Klein Liebental, au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Klein Liebental, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



MĂRTURII DE PE FRONT

Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial a vizat refacerea integrității sale teritoriale afectate în anul 1940 când Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța, partea de nord-vest a Transilvaniei și Cadrilaterul au fost cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei.
În data de 22 iunie 1941, Armata Română declanșa ofensiva împotriva Uniunii Sovietice, pentru a recupera Basarabia și nordul Bucovinei. La început, acest război a avut parte de un sprijin aproape unanim în rândul societății românești deoarece românii doreau recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia Sovietică. Ofensiva românească a avut succes, iar în vara anului 1941, Armata Română eliberase pământul românesc.
Deși o parte a elitei românești și-a dorit ca ofensiva românească să se oprească la Nistru, conducerea politică și militară din acel moment a decis ca militarii români să înainteze spre Est, alături de trupele germane care luptau contra sovieticilor. Se spera că, dacă Armata Română lupta bine în Est, România va putea pretinde retrocedarea teritoriilor pierdute. Pierderile suferite de Armata Română pe Frontul de Est al celui de-al Doilea Război Mondial se cifrează la peste 600.000 de morți, răniți și dispăruți.
Proiectul pe care îl lansăm astăzi – Mărturii de pe front – aduce în atenția noastră parcursul demn a doi ofițeri români (frați) înrolați pe Frontul de Est care au luptat eroic, ajungând până în Stepa Calmucă, la sud de Stalingrad.
Invităm astfel, cititorii paginii de internet a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor să parcurgă corespondența dintre Ioan (Nelu) și Alexandru (Sandu) DUMITRESCU cu cei dragi rămași acasă.  




 



9 MAI 1877 – 9 MAI 2020
143 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI
 
Independenţa de Stat a României, realizare politică semnificativă pentru ţara noastră, a fost consfinţită prin votarea, de către Adunarea Deputaţilor şi Senat, la 9 mai 1877, a două moţiuni care consacrau oficial atât independenţa României, cât şi recunoaşterea stării de război cu Poarta. Acest act politic important pentru devenirea statului român modern a fost rezultatul primei implicări a Principatelor Române într-un conflict major dintre două imperii – războiul ruso-turc din anii 1877-1878. În Războiul de Independenţă, jertfa armatei române pe câmpul de luptă s-a ridicat la peste 3500 de morţi, după cum consemnează lucrările de specialitate.
Preocuparea pentru păstrarea memoriei sacrificiului făcut de ostaşii români în războiul Independenţei neamului nostru s-a manifestat în societatea românească în anii imediat următori conflictului armat, atât ca iniţiative civice – în special pentru teritoriul naţional, cât şi ca iniţiative ale statului – mai ales pentru proiectele care vizau locurile de pe teritoriul statului vecin, unde soldaţii români au luptat şi au murit vitejeşte – Griviţa, Plevna, Rahova, Vidin.
Prezenţa monumentelor de for public dedicate acestui important episod al istoriei româneşti în peste 80 de localităţi rurale şi urbane dispuse unitar pe întreg teritoriul naţional, demonstrează impactul său puternic la nivelul mentalităţii colective. Primele monumente, cruci de piatră sau obeliscuri de dimensiuni reduse decorate cu o simplă inscripţie pe o plăcuţă de bronz şi-au făcut apariţia imediat după război în localităţile rurale, la iniţiativa familiilor soldaţilor căzuţi în război şi a veteranilor întorşi de pe câmpul de luptă de la sud de Dunăre. Solidaritatea naţională în jurul comemorării războiului a transformat victimele în eroi şi a determinat amplasarea monumentelor în afara spaţiului cimitirelor, în cel public, unde ritualul comemorării nu mai este doar o expresie a simţirii creştine în faţa morţii, transformându-se într-o manifestare a conştiinţei civice şi a loialităţii faţă de statul român independent, a cărui existenţă nu ar fi fost posibilă în absenţa sacrificiului suprem al cetăţenilor săi.
În Bucureşti, există două monumente dedicate acestui moment: Crucea Independenţei din Parcul Obor şi Monumentul Independenţei din curtea Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I.
O operă reper pentru cultura memorială dedicată Războiului de Independenţă este Monumentul Vânătorilor din municipiul Ploieşti. Monumentul a fost construit în cinstea prahovenilor din Batalionul 2 Vânători (condus de generalul Alexandru Candiano-Popescu), care a contribuit considerabil la prima mare victorie a armatei române din acest război, atacul de la Griviţa (30 august 1877). Opera comemorativă de război este rezultatul iniţiativei unui grup de foşti combatanţi care, alături de alţi tineri entuziaşti, a început să strângă fonduri pentru ridicarea monumentului. În 7 ani au contribuit 20.000 de oameni din toată ţara, iar realizarea sa a fost acordată sculptorului Giorgio Vasilescu. Opera comemorativă de război a fost dezvelită la 12 octombrie 1897 şi are o concepţie monumentală. Aceasta combină în jurul unui obelisc înalt de granit, aşezat pe un soclu cubic, elemente simbolice din bronz: un vultur cu aripile desfăcute ţinând în cioc un stindard, statuile a patru vânători, altoreliefuri cu scene de luptă şi alegorii prezentând pe Zeiţa Victoriei. Amplasat iniţial pe rondul dinspre centru al Bvd. Independenţei, a fost reamplasat (în anul 1954) în scuarul de lângă Pasajul superior Ploieşti şi ulterior (în anul 1980) în centrul sensului giratoriu din faţa Gării Ploieşti-Sud.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice din judeţul Prahova, având codul PH-III-m-A-16863.
Dacă proiectele de cinstire a memoriei eroilor români care au luptat în Războiul de Independenţă dezvoltate pe teritoriul naţional au fost, în principal, realizate la iniţiativa unor cetăţeni şi organizaţii neguvernamentale, ridicarea unor monumente şi amenajarea, în afara ţării, a unor locuri de înhumare pentru militarii români cazuţi în luptele de la sud de Dunăre a fost o preocupare a autorităţilor române imediat după conflict. Este, astfel, potrivit în acest context să amintim faptul că, în conformitate cu înţelegerile dintre guvernul român şi autorităţile de la Sofia, pe teritoriul Bulgariei au fost ridicate mausoleele de la Plevna şi Griviţa, menite a asigura centralizarea osemintelor militarilor români căzuţi pe câmpul de luptă şi a rămâne mărturie pentru generaţiile viitoare, a participării armatei române la războiul care a condus la obţinerea independenţei României, la finalul secolului XIX. 
Evidența morților de război români din Războiul de Independență, identificați nominal, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război/Războiul de Independență. 

MAUSOLEUL EROILOR ROMÂNI DE LA GRIVIȚA


MAUSOLEUL EROILOR ROMÂNI DE LA PLEVNA


CRUCEA INDEPENDENȚEI DIN BUCUREȘTI


MONUMENTUL VÂNĂTORILOR DIN PLOIEȘTI


MONUMENTUL EROILOR ROMÂNI DE LA RAHOVA


Portrete de eroi 
Sublocotenent Ion Elefterescu – prima jertfă a ofiţerilor artilerişti la Plevna

 
Bătălia de la Plevna (Bulgaria), desfăşurată în perioada 30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877, a fost o confruntare decisivă între armatele româno-ruse şi cele turceşti, în cadrul Războiului de Independenţă (1877-1878).
Cetatea Plevna reprezenta o poziţie strategică deosebită, aici intersectându-se căile de comunicaţie ce făceau legătura între Nicopole-Rusciuk-Sofia-Târnovo-Filipopol, fiind apărată de un complex de fortificaţii format din mai multe redute.
Reduta Griviţa a reprezentat o poziţie importantă în apărarea otomană. Bătălia pentru cucerirea Griviţei a făcut parte din prelungitul asediu al Plevnei, fiind considerată una dintre cele mai importante şi sângeroase bătălii ale conflictului.
Planul de atac al Plevnei prevedea un bombardament susţinut, pe durata a mai multor zile, începând cu data de 26 august/7 septembrie 1877.
În zorii zilei de 30 august/11 septembrie, odată cu atacul artileriei româno-ruse, au pornit la atac şi coloanele infanteriei române. Divizia a 3-a română a atacat reduta Griviţa 2, în timp ce Divizia a 4-a română, sprijinită de focurile „Bateriei de la Movilă”, a atacat reduta Griviţa 1.
Secţia sublocotenentului Elefterescu făcea parte din „Bateria de la Movilă”, renumită pentru curajul cu care acţionau tunarii ei şi prin pierderile pe care le provocau turcilor.
Mica subunitate a intrat în acţiune, tânărul comandant dovedindu-şi priceperea dobândită în anii de şcoală. Fostul său coleg de la liceul din Botoşani, dr. Sabin, a relatat în memoriile sale, Amintiri din Războiul de Independenţă, despre sfârşitul eroic al sublocotenentului Ion Elefterescu: „Ochea singur. După ce încărca tunul, se urca pe parapet şi dădea ordin să tragă, el observând să vadă dacă a ochit bine şi dacă obuzul a lovit acolo unde ţintise el. Făcea mare haz când vedea că a lovit unde dorea. (...) În ziua aceea după ce încărcase tunul şi ochise, s-a suit pe parapet şi a comandat: „Foc! Bravo, foarte bine! Au tras şi ei! şi apoi a sărit în baterie”. După obuzul tras de turci nu s-a mai ridicat. Un glonţ duşman îl lovise drept în inimă.
A fost prima jertfă din corpul ofiţerilor de artilerie. Sacrificiul acestuia nu a fost în zadar, trupele române reuşind cucerirea şi menţinerea redutei Griviţa 1.
La iniţiativa regelui Carol I, la Griviţa a fost construit un mausoleu, în memoria vitejilor români care şi-au pierdut viaţa în aceste locuri, inaugurat în anul 1902, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Războiul ruso-turc.

*

Ion Elefterescu s-a născut în 1857, în municipiul Botoşani, într-o familie cu mijloace materiale modeste. A urmat cursurile şcolii primare şi Liceul „A.T. Laurian”, din localitatea natală, apoi s-a orientat spre cariera armelor.
Elev sărac, cu dragoste de carte, a absolvit al treilea dintre cei 26 de elevi ai Şcolii Militare de Ofiţeri din Bucureşti.
La intrarea României în războiul pentru obţinerea independenţei de stat, sublocotenentul Elefterescu a primit comanda Bateriei a 2-a, din Regimentul 2 Artilerie din Bucureşti.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi în municipiul Tiraspol

 
Începând cu 22 iunie 1941, trupele române au participat la operaţiunile militare desfăşurate de Wermachtul german în sudul Uniunii Sovietice, cu scopul eliberării Basarabiei şi a nordului Bucovinei.
După străpungerea liniei fortificate „Stalin”, de pe Nistru, la 21 iulie 1941, pentru consolidarea poziţiilor câştigate, unităţile române au continuat înaintarea spre Bug, stabilind la 14 august un cap de pod pe malul estic al fluviului.
Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a primit sub administraţie civilă temporară acest teritoriu, denumit Transnistria, care era delimitat, în vest de malul Nistrului, în est de malul Bugului, în nord de râurile Niomjâi şi Rov şi în sud de litoralul Mării Negre.
În cadrul acestui teritoriu, la Tiraspol, au fost înhumaţi peste 700 morţi de război români căzuţi la datorie în luptele din Ucraina sau în spitalele de campanie din spatele frontului. Mormintele acestora au fost amenajate în Cimitirul eroilor de la punctul „Olărie”, Cimitirul rusesc „Olaru” şi Cimitirul Tiraspol.
În 1944, odată cu întoarcerea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în Uniunea Sovietică. În acest context, mormintele morţilor de război români înhumaţi la Tiraspol au fost distruse de noile autorităţi sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în municipiul Tiraspol, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morților de război.


Pași prin istorie
MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ
MUNICIPIUL PLOIEŞTI, JUDEŢUL PRAHOVA

 

 
În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), mulţi dintre soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă au provenit din judeţul Prahova (peste 200 identificaţi nominal), iar 18 dintre aceştia au fost originari din municipiul Ploieşti.
Prin grija unui Comitet de iniţiativă s-a realizat „Monumentul Vânătorilor“, amplasat în prezent în Piaţa Gării de Sud din municipiul Ploieşti, pentru a aduce un omagiu vitejilor vânători ai Batalionului II, morţi glorios, pe câmpurile de luptă de la Sud de Dunăre.
Monumentul, creaţie a sculptorului George Vasilescu, a fost dezvelit la 30 august 1897, în contextul celebrării a 20 de ani de la asaltul asupra redutei Griviţa, iar festivitatea de inaugurare a avut loc la 12 octombrie 1877, în prezenţa regelui Carol I, a prinţului moştenitor Ferdinand, a premierului Dimitrie A. Sturdza, precum şi a altor personalităţi ale vieţii politice şi culturale.
Elementele componente ale edificiului au fost realizate în Italia, în perioada 1893-1897. Partea de sculptură a fost mai întâi modelată în gips, apoi turnată în bronz, la Veneţia, iar partea arhitecturală a fost cioplită din granit local, la Milano, sub directa supraveghere a artistului român.
Monumentul a fost conceput sub forma unui obelisc, cu înălţimea de 11 m, amplasat pe un piedestal masiv, de forma unei prisme pătrate, cu partea superioară terminată într-o cornişă şi un soclu în plan pătrat, în trei trepte. În vârful obeliscului este fixat un vultur din bronz, cu aripile întinse, ce ţine în cioc un drapel desfăşurat.
Elementele sculpturale, încărcate de un simbolism aparte, se remarcă prin armonie şi frumuseţe. Pe fiecare dintre cele patru colţuri ale soclului este montată câte o statuie, rond-bosse, reprezentând patru ostaşi vânători, în ţinută de campanie, prezentaţi în ipostaze diferite. Pe latura sudică a obeliscului este aplicată o decoraţiune din bronz, reprezentând o ramură de stejar, sub care s-a dăltuit inscripţia „Eroilor de la Griviţa“.
O deosebită valoare artistică o au cele două basoreliefuri aplicate pe laturile de Est şi de Vest ale soclului. Primul dintre ele reprezintă o scenă de luptă, în care au fost implicaţi vânătorii din Batalionul II, iar cel de-al doilea are ca personaj central pe zeiţa Victoria într-un car triumfal, ce poartă în mână ramuri de laur, primită cu bucurie de oameni.
Monumentul a fost restaurat în anul 1980, context în care opera comemorativă, amplasată iniţial pe Bulevardul Independenţei, a fost strămutată pe actualul amplasament.
De asemenea, opera comemorativă este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din România, având codul PH-III-m-A-16863.



Pași prin istorie
Morţi de război români la Stralsund - Dänholm, Germania

 
Mulţi dintre prizonierii români care au încercat să evadeze din lagărele administrate de germani în Primul Război Mondial au fost ajutaţi de camarazii aflaţi în captivitate.
Timp de câteva săptămâni se strângeau alimente, bani şi se obţinea o hartă a zonei. Cel mai simplu mod de a evada consta în tăierea sârmei ghimpate care înconjura lagărul. Mulţi dintre evadaţi au fost prinşi imediat după ce au trecut de gard. Iniţial, erau percheziţionaţi în grabă de ofiţerul de servici. Ulterior, aceştia erau percheziţionaţi mult mai amănunţit în prezenţa comandantului lagărului. Banii ascunşi în ghete sau hărţile camuflate în căptuşeala mantalelor au fost confiscate.
Pentru prizonierii acuzaţi de tentativă de evadare urmau cel puţin două săptămâni de arest. Consideraţi elemente periculoase, captivii români au fost transferaţi apoi în alte lagăre, unde paza era mai numeroasă. În acest mod, comandantul lagărului se asigura că în lazaretul pe care îl conducea nu mai existau prizonieri care să instige la evadare.
Unul din lagărele în care au murit prizonieri români în Primul Război Mondial a fost amplasat pe insula Dänholm, situată pe coastă germană a Mării Baltice, la est de oraşul Stralsund. Cei care au supravieţuit lagărului din Stralsund-Dänholm au povestit că, de multe ori, îşi completau alimentaţia cu peştele pe care îl pescuiau în Marea Baltică. O ocupaţie periculoasă, având în vedere aspectul că unii dintre ei au fost aruncaţi în apele îngheţate de cei care asigurau paza lagărului.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Stralsund - Dänholm, Germania, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.



Pași prin istorie
Morţi de război români la Cotiujenii Mari, Republica Moldova

 

 
În Primul Război Mondial, după unirea Basarabiei cu Vechiul Regat (9 aprilie 1918, stil nou), s-au intensificat acţiunile bolşevice pe teritoriul dintre Prut şi Nistru. Acestea au culminat cu primele incidente armate generate de bolşevici, la începutul anului 1919, în sectorul Hotin.
Până la 1 februarie 1919, Armata română a eliberat localităţile ocupate de bolşevici, cu preţul morţii unui general (Stan Poetaş), a doi ofiţeri şi a 148 de soldaţi.
O parte dintre soldaţii români care au murit pe teritoriul Basarabiei în Primul Război Mondial au fost înhumaţi în comuna Cotiujenii Mari.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Cotiujenii Mari, Republica Moldova, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.

 


Portrete de eroi 
Elev plutonier Victor Balea
în lupta de la Porumbacu:
„Înainte băieţi, înainte şi nu vă temeţi, că ajungem în satul meu!”

 
Lupta de la Porumbacu, desfăşurată în perioada 29 – 30 septembrie 1916, a făcut parte din acţiunile militare de nivel tactic realizate de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, pe frontul din Transilvania.
În ofensiva spre Sibiu, Divizia a 4-a română a dat lupte grele împotriva trupelor germano-austro-ungare. La 29 septembrie românii eliberau localităţile Oprea – Cârţişoara şi se pregăteau să atace pricipala linie duşmană, care trecea prin localităţile Porumbacu de Jos – Sărata – Porumbacu de Sus.
În dimineaţa zilei de 30 septembrie a început ofensiva. Unităţile române au înaintat rapid spre est şi s-au apropiat de linia de rezistenţă duşmană. Artileria inamică a identificat căile de acces şi punctele de tragere, deschizând focul.
În luptele de la Porumbacu trupele române au atacat la baionetă, ocazie cu care s-a distins elevul plutonier Victor Balea, din Regimentul 6 „Mihai Viteazul”. Unitatea sa a ajuns să lupte în apropierea satului său natal, Sărata, din comuna Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu.
La marginea localităţii Porumbacu de Sus, inamicul a intensificat focul, hotărât să nu cedeze. Oprirea atacului ar fi determinat pierderea mai multor vieţi. Conştient de pericol, elevul plutonier a ieşit în faţa plutonului său şi şi-a îmbărbătat camarazii: „Înainte băieţi, înainte şi nu vă temeţi, că ajungem în satul meu!” Entuziasmul acestuia s-a transmis şi soldaţilor, care au înaintat hotărâţi sub ploaia de gloanţe. În aceste condiţii, plutonul comandat de elevul plutonier Balea a reuşit să ia prizonieri şi a capturat patru tunuri de la inamic.
„Înainte, tot înainte!” striga tânărul comandant, când un glonţ i-a curmat brusc viaţa, eroul murind chiar în apa pârâului din comuna natală. În semn de veşnică amintire şi recunoştinţă, locul unde a murit a primit numele „Pârâiaşul eroului Victor Balea”.
Eroul elev plutonier Balea Victor a fost înhumat, alături de alţi viteji, în Cimitirul eroilor din satul Porumbacu de Sus, comuna Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu.
De asemenea, la marginea Drumului Naţional Sibiu – Făgăraş, a fost ridicat un monument în memoria eroului căzut în luptele din 30 septembrie 1916.

*

Victor Balea s-a născut la 14 octombrie 1895, în satul Sărata, judeţul Făgăraş (azi comuna Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu). A frecventat cursurile şcolii primare din satul natal, liceul din Blaj şi Şcoala Comercială Superioară din Braşov.
În anul 1914 s-a înscris la Şcoala militară  de ofiţeri de infanterie din Bucureşti, unde a primit gradul de elev plutonier, fiind repartizat la Regimentul 6 „Mihai Viteazul”.
La intrarea României în Primul Război Mondial, direct de pe băncile şcolii militare, a fost trimis pe front, unde a luat parte la luptele purtate pe linia Braşov – Sibiu.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în comuna Berezeni, (raionul Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina)

 
În perioada august 1941 - mai 1944, în contextul operaţiilor militare desfăşurate pe flancul sudic al Uniunii Sovietice, teritoriul Ucrainei de astăzi a devenit teatru de război.
Unele dintre cele mai dure lupte au fost purtate de Armata a 4-a română, între 8 august şi 16 octombrie 1941, şi s-au soldat cu cucerirea Odessei. Efortul trupelor române a fost cu atât mai greu cu cât au trebuit să înfrunte rezistenţa îndârjită a armatei sovietice, care îşi fortificase poziţiile, pe un teren de aproximativ 250 km, cu şanţuri anticar, tranşee, cazemate, reţele de sârmă ghimpată, mine antitanc şi antiinfanterie.
În cele din urmă, în după-amiaza zilei de 16 octombrie 1941, unităţile române au intrat în Odessa. Preţul victoriei a fost însă uriaş; dintr-un efectiv de peste 340.000 militari angrenaţi în lupte, şi-au pierdut viaţa aproape 18.000.
Numărul mare de victime a determinat apariţia în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, printre aceste numărându-se şi cele din comuna Berezeni, al Diviziei a 5-a şi al Regimentului 14 Dorobanţi, în care au fost înhumaţi peste 800 morţi de război români. Situate în partea de sud a localităţii şi în zona şoselei Berezeni-Văcărjani, acestea au fost amenajate cu gard din scândură şi sârmă ghimpată, cruci de lemn la fiecare mormânt şi troiţă pe fundaţie de beton.  
Odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, cimitirele de campanie din comuna Berezeni au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Berezeni (raionul Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


MONUMENTUL INDEPENDENŢEI
MUNICIPIUL TULCEA, JUDEŢUL TULCEA

 


 

Monumentul a fost ridicat de locuitorii judeţului Tulcea pentru a aduce un omagiu trupelor române participante la Războiul de Independenţă, iar piatra de temelie a fost pusă de domnitorul Carol I, cu prilejul vizitei la Tulcea, din 17-18 octombrie 1879.
Creaţie a sculptorilor George Vasilescu şi Constantin Bălăcescu, monumentul este amplasat pe colnicul Hora din municipiul Tulcea, iar fondurile necesare ridicării acestuia au provenit din colectă publică, prin grija „Ligii pentru propăşirea Dobrogei“.
Monumentul a fost conceput sub forma unui obelisc, cu înălţimea de 22 m, înălţat pe un soclu cu două trepte, surmontat de un piedestal. La baza obeliscului au fost fixate două elemente sculpturale, impresionante prin dimensiuni şi valoare artistică. Primul dintre acestea este un dorobanţ cu arma pe umăr şi o goarnă în mână, simbol al ostaşilor care au pecetluit Declaraţia de Independenţă a României şi actul reunirii Dobrogei cu patria mamă. Cel de-al doilea element este un vultur, simbol al curajului, al hotărârii în realizarea aspiraţiilor. Ambele elemente (fiecare cu înălţimea de 5 m) au fost turnate în bronz, în Italia, sub grija lui George Vasilescu.
Pe latura frontală a piedestalului era montată o placă, cu inscripţia „Ridicatu-sa acest monument de cetăţenii tulceni ai ţării, în anul MDCCXCIX spre vecinică amintire a readucerii Dobrogei la căminul strămoşesc, prin vitejia armatei române sub conducerea regelui Carol I“. Lucrările de realizare a monumentului au fost finalizate în anul 1899, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 2 mai 1904, în prezenţa regelui Carol I.
Monumentul a fost distrus în timpul Primului Război Mondial de trupele de ocupaţie, dar a fost refăcut în perioada interbelică, prin grija arhitectului G.T. Ionescu. Din cauza lipsei fondurilor , cele două elemente sculpturale nu au putut fi refăcute, însă pe piedestal a mai fost fixată o placă, gravată cu inscripţia: „Acest monument, distrus în 1916 de trupele de ocupaţie, s-a refăcut în anul 1935“.
În contextul celebrării Centenarului Independenţei de stat a României, s-au desfăşurat lucrările de restaurare în forma iniţială, prin contribuţia tulcenilor şi sub coordonarea sculptorului Cristea Grosu. Singurul element modificat, faţă de cel original, a fost textul inscripţionat pe latura frontală: „Acest monument a fost ridicat de cetăţenii oraşului Tulcea în 1899, ca simbol al eroismului şi vitejiei poporului român în lupta pentru eliberarea de sub jugul otoman şi independenţa României“.
 Monumentul, refăcut, a fost inaugurat la 9 Mai 1977.

                                                                                  


                                                                 

Portrete de eroi 
Locotenentul Ştefănescu Nicolae Sever – gânduri din linia I
 
Victoriile înregistrate de unităţile Armatei Roşii sovietice pe frontul de la Stalingrad au determinat replierea trupelor germane şi române din Caucaz pe aliniamente defensive în zona Kuban, unde au rezistat timp de aproape opt luni, într-un cap de pod cu o dezvoltare frontală de circa 200 km şi o adâncime de 180 km.
În derularea acestor acţiuni militare au fost implicate şi şapte divizii române (6, 9 cavalerie, 2, 3, 4 munte, 10 şi 19 infanterie). Cele mai grele lupte s-ai dus pe poziţia fortificată dintre Novorosiisk, Abinskaia, Krimskaia, Temrjuk. Trupele sovietice au acordat o atenţie deosebită cuceririi portului Novorosiisk, punct strategic, de unde se puteau intercepta căile de comunicaţie spre peninsulele Taman şi Crimeea. La sfârşitul lunii mai 1943 sovieticii au încercat să străpungă dispozitivul de luptă germano-român pe direcţia Krimskaia-Moldovanskoe, în cea de-a patra ofensivă, declanşată la 29 mai, cea mai puternică de la începutul luptelor din Kuban, reuşind să menţină breşa realizată în liniile de apărare germano-române.
În acest context, în luptele din sectorul Misschako, a căzut la datorie în data de 24 iulie 1943, eroul locotenent Ştefănescu Nicolae Sever, din Regimentul 5 Călăraşi.
Trista veste a fost comunicată soţiei ofiţerului român de unul dintre camarazii săi, maiorul Stanciu, care într-o emoţionantă scrisoare a adus un elogiu personalităţii, vitejiei şi spiritului de sacrificiu dovedite de acesta pe câmpul de luptă, arătând că a murit: „ca un erou brav, lovit în peptul drept de un snop de gloanţe. A dat un contraatac asupra unor cazemate ocupate de inamic în sectorul Escadronului 1, pe care-l comanda. A fost îngropat în cimitirul Diviziei 6 Cavalerie, în comuna Glebovka, la 20 km de Novorosiisk şi 45 km de Anapa“.
Faptele de arme ale locotenentului Ştefănescu au fost apreciate cu cinstea cuvenită bravilor eroi, fiind decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul.
Demn de remarcat este faptul că, deşi îndatoririle sale de comandant de escadron, aflat în linia I a frontului, erau multiple, locotenentul Ştefănescu Nicolae Sever a găsit răgazul de a ţine, în perioada 19.03.-20.07.1943, un Jurnal, care este astăzi martorul gândurilor, trăirilor, sentimentelor pe care le-a încercat de-a lungul acelor zile de foc, în care intensitatea luptelor a pus la grea încercare forţa fizică şi cea mentală a combatanţilor.
Mărturiile locotenentului Ştefănescu nu se limitează doar la relatări cu privire la propria persoană, ci oferă o imagine veridică a dăruirii şi curajului de care au dat dovadă comandanţii dar şi subordonaţii săi. Deşi marcaţi de dorul şi grija faţă de cei dragi de acasă, toţi au dovedit tărie de caracter, concentrare, spirit de solidaritate şi altruism pentru îndeplinirea misiunilor primite, fără să dea înapoi în faţa pericolului de moarte la care erau expuşi în permanenţă: „am pornit în inspecţie – problema solidităţii adăposturilor şi a poziţiei nu-mi dă răgaz de somn – mă voi odihni când voi şti că oamenii sunt în afară de pericol. Natural că nu mă pot opune destinului (în cazul în care ar cădea o bombă de 1000kg, materialele ce le am la îndemână sunt insuficiente). Nu sunt deloc pesimist, însă iau toate măsurile necesare.“
Grija faţă de subordonaţi nu l-a părăsit nici în noua poziţie de luptă din sectorul Misschako, caracterizată ca fiind cea mai periculoasă, la 30 m în faţă cu inamicul, în care tirurile de cartuşe şi proiectile nu conteneau. „După o noapte nedormită, am plecat să-mi văd toţi oamenii. I-am văzut abia în 6 ore. Acum se poate vedea cât de grea este poziţia, care nu are mai mult de 300m lungime. Deşi sunt expus la fiecare pas unui glonţ sau brandt, totuşi o fac pentru a-mi încuraja oamenii, care de altfel au fost foarte mulţumiţi că eu, comandantul lor nu stau înapoi, unde ar trebui, ci mă duc să-i văd şi să le dau curaj. Aşa i-am câştigat pe ei, care mă iubesc mult, am dat mâna cu fiecare şi i-am spus o vorbă bună. Dumnezeu să ne ajute pe toţi. Toată noaptea au bătut brandurile, artileria, mitralierele şi armele.“
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale transpune cu consecvenţă în practică principiul educaţiei patriotice, precum şi cultivarea în rândul cetăţenilor a memoriei înaintaşilor şi a valorilor societăţii democratice, iar publicarea pe platformele de socializare on-line a acestui material, dedicat eroului locotenent Ştefănescu Nicolae Sever se înscriu pe această linie de acţiune a Oficiului.
Curajul dovedit pe câmpul de luptă, calităţile sale de bun organizator, dar şi nobleţea sufletească, probate în împrejurări excepţionale, îl recomandă pe locotenentul Ştefănescu Nicolae Sever drept un exemplu demn de urmat de cei din generaţiile prezente.



Portrete de eroi 
Căpitanul Ionescu Traian - căzut la datorie pe frontul de la Dragoslavele

 
Bătălia din zona Bran-Câmpulung a făcut parte din operaţiunea de apărare a trecătorilor din Munţii Carpaţi, cea de-a treia operaţie de nivel strategic desfăşurată de Armata României în Campania anului 1916, în perioada septembrie – octombrie 1916.
Căutând „drumul cel mai scurt” spre Bucureşti, trupele germane au atacat trecătorile Bran, Predeal, Buzău.
În trecătoarea Branului a fost trimis Corpul Morgen, constituit din Divizia 76 Infanterie germană şi Brigada 8 Alpină austro-ungară. Atacarea şi cucerirea Branului oferea comandantului german două posibilităţi de a ocupa Bucureştiul: fie să intre în Capitală prin Rucăr- Dragoslavele- Stoeneşti spre Târgovişte fie prin Câmpulung - Piteşti.
Forţele române erau reprezentate de Divizia 22 condusă de generalul Aristide Razu. Misiunea comandantul român era foarte importantă, regiunea fiind vulnerabilă din cauza vecinătăţii cu capitala.
Generalul Kurt von Morgen începe înaintarea la 10 octombrie 1916. După ocuparea Branului şi a Moieciului va ataca poziţiile române la Giuvala- Fundăţica. Brigada 8 Alpină atacă şi din faţă şi din flanc în zona Rucăr. Generalul Razu a ordonat retragerea către Pravăţ.
Încurajată de succesul de la Rucăr, puternica artilerie germană bombardează la 15 şi 16 octombrie poziţiile româneşti de la Dragoslavele, sfărâmând tranşeele şi omorându-i pe militarii români. Pe când se afla la comanda bateriei sale, explozia unui obuz duşman l-a ucis pe căpitanul Traian Ionescu.                      
Militarii români, germani şi austrieci căzuţi în luptele din regiunea bazinelor văilor Dâmboviţa şi Argeş au fost înhumaţi în Cimitirul de onoare „Gura Pravăţului” din comuna Dragoslavele, judeţul Argeş.

*

Căpitanul Traian Ionescu s-a născut la 18 iunie 1892 în municipiul Focşani, judeţul Vrancea (fost Putna). Urmează cursurile şcolii primare din localitatea natală şi studiile liceale la Liceul „Cantemir” din Bârlad şi Liceul „Unirea” din Focşani. După absolvirea liceului devine funcţionar la Prefectura Putna.
La intrarea României în Războiul de Întregire Naţională s-a prezentat, din proprie iniţiativă, la Regimentul nr. 11 Artilerie, pentru a merge pe front, fiind înrolat ofiţer a fost repartizat să lupte pe frontul din Transilvania apoi la operaţiunea de apărare a trecătorilor Carpaţilor.

 



Pași prin istorie
Morţi de război români la Corabia

 
Ninge cu fulgi mari, iar vântul suflă cu putere la sud de municipiul Târgu Jiu, în zilele de 16 şi 17 noiembrie 1916, când trei divizii germane, ieşite din Defileul Jiului, atacă trupele române care formează Grupul Jiu.
Batalionul 4 din Regimentul 15 Războieni este atacat pe Dealul Curmătura de un regiment german, iar soldaţii batalionului li se ordonă să reziste până la ultimul om. Militarii români primesc lupta şi păstrează poziţiile până la ora 2 noaptea, când batalionul este distrus (75 % dintre militari sunt morţi sau răniţi).
Batalionul 4 din Regimentul 27 Bacău a luptat în aceleaşi condiţii, iar după o zi 50 % dintre ofiţerii şi soldaţi acestuia au fost omorâţi sau răniţi.
Înconjuraţi din toate părţile, militarii români forţează cleştele german. Punctul slab a fost identificat la un pod peste Jiu. Toată artileria trece podul, iar majoritatea infanteriştilor trec prin apa îngheţată. Un pluton de sacrificiu asigură retragerea, până când, spre dimineaţă, este înconjurat de militarii germani.
Trupele române aflate în retragere şi urmărite insistent de regimentele germane nu au avut posibilitatea de a-şi înhuma morţii, presăraţi pe câmpuri, dealuri sau prin pădurile înzăpezite.
De înhumarea eroilor s-au ocupat militarii germani, aşa cum a fost cazul la Corabia, unde au amenajat morminte de război lângă Cimitirul civil.
Ulterior, în perioada interbelică, veteranii de război au ridicat în locul respectiv o cruce cu inscripţia: „Omagii eroilor morţi pentru întregirea neamului în războiul mondial 1916-1919”.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi la Corabia poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.



MONUMENTUL EROILOR ROMÂNI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, MUNICIPIUL SĂCELE, JUDEŢUL BRAŞOV

 

 


Creaţie a sculptorului  Ion Măţăoanu, monumentul este amplasat în Piaţa Libertăţii, în vecinătatea Primăriei municipiului Săcele şi a fost realizat în anul 1931, din iniţiativa Societăţii Astra.
Monumentul, se prezintă sub forma unei statui din bronz, reprezentând un ostaş român cu mâna dreaptă, în care ţine un drapel, ridicată într-un gest de victorie. Mâna stângă este sprijinită pe arma aflată la picior. Statuia este fixată pe un soclu înalt, ce are în terminaţie un capitel, sub care este aplicată o friză cu motive vegetale. Sub înscrisul comemorativ de pe latura frontală a soclului este aplicat un basorelief din bronz cu simboluri specifice operelor comemorative de război (casca militară, ramura de laur, drapelele de luptă).
Fiecare dintre cele patru laturi ale soclului sunt prevăzute cu plăci din marmură inscripţionate cu înscrisuri comemorative sugestive. Pe cea frontală: „În memoria eroilor români săceleni morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului 1916-1919. Ridicat în anul M.C.M. XXXI.“ Pe latura stângă a soclului: „Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor ci mai curând slăviţi-i în cântece aşa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor“. Mai jos sunt gravate nume de locuri unde s-au desfăşurat bătălii în care militarii români au dat dovada vitejiei lor: „Mărăşeşti august 1917/Mărăşti iulie 1917/Oituz septembrie 1916/Predeal octombrie 1916“. Pe latura din spate a soclului sunt gravate cuvintele marelui istoric Nicolae Iorga: „Fericit acel popor care are mulţi eroi. Cele mai scumpe amintiri sunt acelea de care e legată suferinţa noastră mistuitoare“, iar mai jos: „Intrarea trupelor noastre în Săcele 16 august 1916“. Pe latura dreaptă a soclului, pe două plăci de marmură sunt gravate versuri emoţionante, din care răzbate recunoştinţa pentru cei ce au făcut jertfa supremă pentru Ţară: „Şi brazii şi stejarii/Din codrii cei bătrâni/Jelesc pe militarii/Căzuţi cu arma-n mâini“/I.D. Sârbu; „Eroi dormiţi în pace/În tainicul pământ/Oriunde aţi fi, o Ţară/Vă plânge la mormânt“/Mircea Rădulescu, iar pe placa de jos: „Unirea Ardealului/1 Decembrie 1918“
.
 



REABILITAREA UNOR MORMINTE ŞI OPERE COMEMORATIVE DE RĂZBOI DIN JUDEŢUL SATU MARE

 
În contextul Centenarului Marelui Război, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare au desfăşurat proiectul „Reabilitarea mormintelor şi operelor comemorative de război din judeţul Satu Mare“, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin care au fost restaurate, în perioada 2018-2019, 30 de morminte şi opere comemorative de război, din judeţul menţionat.
Activitatea de restaurare a fost pusă în valoare prin tipărirea unui album de fotografie, cu un aspect elegant şi redactat în limbile română şi maghiară, cu mormintele şi operele comemorative de război, dedicate eroilor români şi străini din cele două conflagraţii mondiale, aflate pe teritoriul judeţului Satu Mare.
Lucrarea a fost coordonată de către domnul Radu Ovidiu Ardelean, expert restaurator în cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, şi conţine ilustraţiile unui număr de 180 de obiective, ordonate alfabetic, începând cu municipiile Satu Mare şi Carei şi continuând cu oraşele şi comunele sătmărene.
În vederea realizării proiectului, autorii au beneficiat de sprijinul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, care a pus la dispoziţia acestora evidenţa mormintelor de război din judeţul Satu Mare.
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor adresează felicitări autorilor pentru realizarea albumului „Morminte şi opere comemorative de război din judeţul Satu Mare“, care reprezintă, deopotrivă, un gest de recunoştinţă al generaţiilor prezente faţă de jertfele eroilor, cât şi o sursă de cultivare în rândul cetăţenilor a memoriei celor care s-au jertfit pentru ţară.

 


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în comuna Malaia Belozerka (raionul Vasilevski, regiunea Zaporojie, Ucraina)

 
În contextul bătăliei de la nord de Marea de Azov, între 24 septembrie şi 3 octombrie 1941, pentru controlul asupra localităţii Malaia Belozerka, situată la nord de Marea de Azov, s-au confruntat, pe de-o parte, opt batalioane de infanterie sovietice (sprijinite de artilerie, aruncătoare, brandturi, care de luptă şi aviaţie), iar pe de altă parte, Brigada 2 Munte română (cu batalionele 7, 9, 10, 15, 16 şi 20 vânători de munte).
Ostilităţile au fost declanşate de inamic, pe un front de 7 km lungime şi 3 km lăţime, cu o puternică acţiune ofensivă, în urma căreia a fost încercuit flancul stâng al Batalionului 10 Vânători de Munte, care a pierdut în lupte 20 de ofiţeri şi peste jumătate din efectivele trupei. Aceeaşi soartă a avut-o şi postul de comandă al Grupului 7 Vânători de Munte, care a reuşit să se elibereze doar prin efortul întregului personal disponibil şi prin introducerea în luptă a Batalionului 20 Vânători de Munte. Cu mari eforturi, care au presupus inclusiv implicarea în luptele din linia întâi a comandanţilor, alături de trupă, unităţile române au restabilit frontul la 800 metri sud de sat.
La 28 septembrie, dispozitivul de apărare a vânătorilor de munte a rezistat unui nou atac al forţelor sovietice, fapt ce a permis Regimentului 401 Infanterie german şi Batalionului 20 Vânători de Munte să ocupe comuna Malaia Belozerka. Sub presiunea inamicului, trupele române şi germane s-au repliat din nou la câteva sute de metri de localitate, frontul fiind menţinut şi prin precizia tragerilor executate de artileria română. În noaptea de 2 spre 3 octombrie, forţele sovietice s-au retras.
În luptele de la Malaia Belozerka, Brigada 2 Munte română a înregistrat pierderi de peste 1.500 militari (morţi, răniţi şi dispăruţi); cei căzuţi la datorie au fost înhumaţi în diferite cimitire de campanie de pe raza comunei. Ulterior, odată cu întoarcerea frontului şi retragerea Armatei române, acestea au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Malaia Belozerka (raionul Vasilevski, regiunea Zaporojie, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


Pași prin istorie
Maior Mihai Polcovnicu - căzut la datorie la Măgura Caşinului

 

 


În cadrul bătăliei de la Mărăşti, în ziua de 28 iulie 1917, Divizia 8 Infanterie română a luat cu asalt poziţiile inamice, atacând Cornul Măgurii şi Măgura Caşinului (cota 1167) situată în comuna Caşin, judeţul Bacău. Artileria a bombardat poziţiile duşmanului, în zorii zilei, apoi infanteria a pornit la atac din trei direcţii. Toată Măgura a fost transformată într-un sistem de întăriri, prevăzut cu tunuri, mitraliere, tranşee şi adăposturi blindate. Trupele române au reuşit să ocupe Cornul Măgurii, fără să cedeze nicio parte din terenul cucerit, în ciuda faptului că forţele austriece au ieşit din poziţiile lor şi au înteţit atacurile.
A doua zi, Brigada a 16-a română a continuat să hărţuiască duşmanul. Înaintarea se făcea cu greutate, din cauza terenului impracticabil. Spre seară şi în cursul nopţii, inamicul a atacat poziţiile noastre. În timpul confruntărilor a murit maiorul Mihai Polcovnicu, fiind lovit de gloanţele inamicului.
Eroul a fost înhumat, alături de alţi viteji, în cimitirul eroilor din comuna Mănăstirea Caşin. În anul 1928, rămăşiţele pământeşti ale eroului au fost exhumate, la cererea familiei, şi aduse în satul natal Mânjeşti, din judeţul Vaslui.
În Cimitirul eroilor din comuna Mănăstirea Caşin sunt înhumaţi, în morminte individuale, 137 eroi români şi germani, iar în osuar sunt depuse osemintele unui număr neprecizat de eroi români, care au făcut parte din Regimentele 25, 37, 13, 2, 15, 14, 21, 29, 65 Infanterie şi 8 Vânători de Munte.

*

Mihai Polcovnicu, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, s-a născut la 2 ianuarie 1881 în satul Mânjeşti, comuna Muntenii de Sus, judeţul Vaslui. A frecventat cursurile şcolii primare din satul natal, apoi pe cele ale gimnaziului real din Vaslui, urmate de cele ale liceului militar din Iaşi. În 1902, a absolvit Şcoala militară activă de infanterie şi cavalerie din Bucureşti.
A luat parte la campania din Bulgaria, din anul 1913, cu partea activă, iar odată cu mobilizarea generală, pentru Marele Război, a primit comanda Batalionului III din Regimentul nr. 37 Infanterie Botoşani.

  


Bilanţul activităţii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor în anul 2019   
 

 


Marţi 4 februarie a.c, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, s-a desfăşurat  bilanţul activităţii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, context în care au fost prezentate proiectele realizate în anul 2019, în acord cu misiunea centrală a instituţiei, cinstirea şi perpetuarea memoriei militarilor români căzuţi în războaie, prin cultivarea, în rândul cetăţenilor, a respectului datorat acesora, precum şi prin amenajarea şi conservarea mormintelor şi operelor comemorative de război atât în ţară, cât şi în străinătate.
Oficiul a desfăşurat anul trecut acţiuni şi proiecte ce au constat în construirea şi restaurarea unor morminte şi opere comemorative de război româneşti în ţară şi în străinătate, organizarea şi desfăşurarea, în colaborare cu unităţi de învăţământ, a unor activităţi de îngrijire la cimitire şi monumente de război româneşti şi străine de pe teritoriul naţional, actualizarea evidenţei centralizate a mormintelor şi operelor comemorative de război româneşti şi străine de pe teritoriul naţional cu 249 de obiective, precum şi în derularea unor programe şi proiecte de educaţie civică şi de promovare a respectului faţă de înaintaşi şi a valorilor societăţii democratice.
Având în vedere preocuparea permanentă a instituţiei pentru cinstirea memoriei militarilor români care au murit în luptă pe Frontul de Est al celui de-al Doilea Război Mondial, în cursul anului 2019, au fost derulate în Republica Moldova două proiecte de restaurare ce au avut ca rezultat aducerea la o stare demnă de sacrificiul suprem al eroilor noştri a Parcelei eroilor români de la Nemţeni, raionul Hânceşti, unde sunt înhumaţi 82 eroi români, precum şi a Parcelei eroilor români de la Mana, raionul Orhei, unde sunt înhumaţi 16 militari români. De asemenea, în Federaţia Rusă, în localităţile Nijni Taghil (regiunea Sverdlovsk), Arsk (Republica Tatarstan), Morşansk (regiunea Tambov), Riabovo (Republica Udmurtia) şi Alapaevsk (regiunea Sverdlov), au fost ridicate, prin grija şi cu finanţarea Oficiului, cinci însemne comemorative de război dedicate memoriei celor 900 de militari români morţi în prizonierat şi înhumaţi în aceste localităţi.
Pentru evocarea efortului făcut de Armata Română în centrul şi vestul Europei în contextul conflictelor internaţionale la care a luat parte în secolul al XX-lea, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a întreprins în cursul anului trecut măsurile necesare pentru restaurarea Parcelei eroilor români din Primul Război Mondial din Cimitirul Central din Mannheim, landul Baden-Württenberg, Republica Federală Germania. În acest aşezâmânt social-cultural îşi dorm somnul veşnic 62 de militari români şi 2 militari sârbi morţi în condiţiile tragice ale prizonieratului din Primul Război Mondial. Aceluiaşi obiectiv i se subscrie şi desfăşurarea Taberei de îngrijire a mormintelor celor peste 2350 de eroi români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial amenajate în Cimitirul Prizonierilor de Război din Lambinowice, Republica Polonă, una dintre cele mai mari necropole de război din Europa.
În ţată, consecvent îndeplinirii funcţiei sale de consiliere, instituţia a contribuit la repunerea în demnitate a osemintelor eroilor români şi străini descoperite accidental, în diverse locaţii. În primul caz, cel al osemintelor militarilor români din Primul Război Mondial, identificate în zona Predeal şi reînhumate în cadrul Osuarului eroilor români de la Diham, Oficiul a consiliat şi a sprijinit garnizoana Predeal în demersul de reînhumare a osemintelor militarilor descoperite accidental, în zona Susai (în apropiere de Predeal). Rămăşiţele pământeşti ale morţilor de război au fost centralizate în Osuarul eroilor de la Diham, în cadrul unei ceremonii comemorative ce a avut loc la data de 7 mai 2019. Un al doilea caz a fost reînhumarea osemintelor celor şase militari români şi doi militari germani, descoperite la Poiana Spinului (judeţul Vâlcea) şi reînhumate, la data de 5 iulie 2019, în Parcela de onoare din Primul Război Mondial din satul Pripoare, comuna Perişani, judeţul Vâlcea şi în Cimitirul eroilor din comuna Titeşti, judeţul Vâlcea.
În scopul afirmării respectului datorat eroilor ca element de identitate naţională, Oficiul a derulat programe şi proiecte de educaţie civică şi de promovare a respectului faţă de înaintaşi. Dintre acestea amintim: Ceremonia prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la naşterea eroinei Ecaterina Teodoroiu – prima femeie combatant din Armata României; activităţile anuale „Un erou, o floare“, Ziua Porţilor Deschise la Castelul Ţepeş, precum şi  expoziţii itinerante cu tematică istorică („Armata Română în Marele Război”, „Pe urmele eroilor” şi „România Mare reflectată în reprezentări cartografice“.
 
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor mulţumeşte tuturor colaboratorilor săi şi îşi exprimă încrederea că, şi în cursul anului curent, vom reuşi împreună să desfăşurăm activităţi menite să cinstească eroii neamului şi să le păstreze în demnitate locurile de odihnă veşnică.”

 



Paşi prin istorie
BUCUREŞTI, CAPITALA EROILOR PATRIEI ROMÂNE 1916-1919

 
În contextul celebrării Centenarului Marelui Război, în anul 2019, sub egida Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române, la Editura Integral, a văzut lumina tiparului albumul tematic intitulat sugestiv „Bucureşti, capitala eroilor Patriei Române“. În vederea realizării proiectului, autorii au beneficiat de sprijinul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, care a pus la dispoziţia acestora evidenţa mormintelor şi operelor comemorative de război din Bucureşti.
Lucrarea, avându-i ca autori pe academicianul Alexandru Surdu şi pe dr. Cristian Radu Nema, este editată în condiţii grafice de înaltă ţinută şi a fost concepută pentru a exprima recunoştinţa generaţiilor prezente faţă de jertfele eroilor români din „Marele Război“, cărora le datorăm înfăptuirea idealului de unitate naţională.
Aşa cum sugestiv se exprimă domnul academician Alexandru Surdu, în prefaţa lucrării, „Patria recunoscătoare Eroilor căzuţi pe câmpul de onoare le-a ridicat în toată Ţara, în locuri potrivite, Monumente ale aducerii aminte, cel mai potrivit loc însă dintre toate a fost şi a rămas în Bucureşti, în Capitala României“.
Pornind de la premisa că, uneori, o imagine poate fi mai grăitoare decât 1000 de cuvinte, albumul cuprinde imagini, de ansamblu şi de detaliu, însoţite de scurte prezentări, pentru optsprezece opere comemorative de război, ridicate în Bucureşti în memoria eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial, precum şi pentru două locuri de înhumare în care o parte dintre aceştia îşi află odihna veşnică.

 


Paşi prin istorie
Morţi de război români la Caracal
 

După ocuparea municipiului Craiova, la 21 noiembrie 1916, armatele germane au ajuns la linia Oltului, la 24 noiembrie 1916, unde au fost întâmpinate cu salve de artilerie şi cu foc de infanterie de trupelor române, ceea ce le-a determinat să se oprească pentru a-şi regrupa forţele.
Între timp, în spatele liniei frontului, la Caracal, germanii au înhumat peste 300 de militari amici sau inamici, căzuţi în luptă. În perimetrul mormintelor de război, Societatea „Mărăşti-Mărăşeşti” a ridicat un grup statuar, în anul 1928, operă a sculptorului I. Schmidt-Faur. Monumentul este dedicat „eroului necunoscut” şi reprezintă un soldat în picioare descoperindu-se în faţa unui camarad mort.
Monumentul de la Caracal, pe al cărui soclu s-a montat o placă din marmură albă cu inscripţia EROILOR/RĂZBOIULUI MONDIAL/1916-1918, este însris în Lista Monumentelor Istorice, având codul OT-IV-m-B-09098.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi la Caracal poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.


Concursuri
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a IX-a ediţie a concursului Eroul meu de ieri şi de azi! în perioada 03.02 – 22.05.2020
 

Aşteptăm participarea dumneavoastră!

Concursul cuprinde două cerinţe principale pe care trebuie să le îndeplinească participanţii:
- realizarea unei picturi (sau desen) cu tema „Eroul familiei mele şi trecutul ţării mele”;
- redactarea unui eseu având ca temă „Eroul familiei mele şi prezentul ţării mele”.
Pentru mai multe detalii privind condiţiile de participare şi de premiere, vă rugăm să consultaţi Regulamentul Concursului.


​Concursuri
Concursul cu premii „Să nu ne uităm eroii!”
CUNOAŞTE-I PE CEI CARE AU LUPTAT PENTRU TINE

 

 


Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă lansarea, în data de 03.02.2020 a celei de-a XXXIX-a ediţii a concursului, cu premii, „Să nu ne uităm eroii!”.
Concursul cuprinde o serie de 20 de întrebări şi se va finaliza în data de 05.06.2020.
Tematica concursului se adresează tuturor celor pasionaţi de istorie şi de cultul eroilor la români.
Accesaţi secţiunea Concursuri a site-ului nostru, unde sunt prezentate toate informaţiile necesare pentru a vă înscrie şi a participa.
Rezultatele, numele câştigătorilor, precum şi răspunsurile corecte la întrebări vor fi afişate pe site-ul Oficiului începând cu data de 12.06.2020.
Vă aşteptăm să participaţi la concurs!


Simboluri ale recunoștinței
ARCUL DE TRUMF

 
Monument istoric cu o arhitectură aparte şi obiectiv de patrimoniu cultural, Arcul de Triumf, amplasat pe Şoseaua Kiseleff din Bucureşti, se înscrie în lista monumentelor reprezentative, din România, dedicate celebrării victoriilor repurtate de armata română în Primul Război Mondial, făuririi Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 şi încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, ca regi ai României Mari.
Ideea realizării unui monument de acest tip, în capitala României nu era nouă. Construcţii în genul unui arc triumfal au mai fost realizate în Bucureşti şi în anii 1848, 1859, 1878 şi 1906; acestea au avut, însă, un caracter temporar.
În anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, în zona şoselei Kiseleff  a fost turnat în beton armat scheletul unui Arc de Triumf, pornind de la planurile arhitectului Petre Antonescu. În anii 1935-1936, monumentul a fost refăcut integral, din beton acoperit cu granit de Deva, după proiectul aceluiaşi arhitect, cu contribuţia financiară a municipalităţii, dar şi a bucureştenilor, care au achiziţionat medalii-jeton dedicate monumentului, în valoare de 10 şi 20 lei.
Arcul de Triumf din Bucureşti a fost conceput după modelul celui din Paris. Edificiul are o singură deschidere şi a fost decorat cu lucrări ale celor mai renumiţi sculptori ai vremii:  Oscar Spaethe, Frederik Storck, Cornel Medrea, Dimitrie Paciurea, Alexandru Severin, Ion Jalea, Ion Iordănescu, Dimitrie Măţăuanu. Alexandru Călinescu, Mihai Onofrei, Constantin Barski şi Max Constantinescu. Statuile, basoreliefurile şi medalioanele realizate de aceşti artişti plastici fac trimitere la istoria milenară a poporului român, de la războaiele daco-romane până la crâncene bătălii purtate de Armata Română în Războiului de Întregire Naţională: la Mărăşti, Mărăşeşti, Răzoare, Olt, Cerna, Jiu, Dragoslavele etc. De altfel, numele acestor localităţi sunt inscripţionate pe suprafaţa arcadei, în chenare frumos decorate.
Pe faţada de sud a impresionantului monument, sub cornişă, se află două medalioane din bronz cu chipurile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria şi inscripţia: „După secole de suferinţe creştineşte îndurate şi lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român prin sabia Regelui Ferdinand, cu ajutorul întregii naţiuni şi al Reginei Maria“.
Pe faţada nordică, sub friza decorată cu frunze de laur, este gravată o altă inscripţie: „Liberator de neam şi Întregitor de hotare prin virtutea ostaşilor săi vrednici urmaşi ai eroilor creştinătăţii Ferdinand I domn şi rege al românilor şi-a făcut intrarea la 16 octombrie 1922 în cetatea sa de scaun a Bucureştilor după încoronarea la Alba-Iulia“
În anii comunismului, Arcul de Triumf a fost mutilat de autorităţile vremii. Textele proclamanţilor Regelui Ferdinand au fost scoase, iar portretele Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost înlocuite de două basoreliefuri cu motive florale.
După anul 1989, două medalioane din bronz cu chipurile celor doi suverani au fost montate din nou pe faţada de sud a monumentului, înlocuindu-le pe cele originale.
Începând cu anul 2012, Arcul de Triumf a fost supus unui amplu proiect de consolidare, restaurare şi conservare. Edificiul a fost redat Capitalei în data de 28 noiembrie 2016, cu puţin timp înainte de desfăşurarea paradei militare ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

Pași prin istorie 
Morţi de război români la Căciulata

 


 

Începând cu 10 noiembrie 1916, luptele din Valea Oltului au crescut în intensitate, desfăşurându-se zilnic de-a curmezişul munţilor. Corpul I Armată, deşi trebuia să treacă în refacere a păstrat poziţiile, fiind cazuri când un batalion de 100 de oameni a fost atacat de regimente germane superioare numeric şi tehnic. Deşi germanii au ocupat Muntele Cozia, grănicerii români au înconjurat şi distrus o companie germană, fapt care l-a determinat pe generalul Eric von Falkenhayn să afirme: „Progresele noastre trebuiau făcute în lupte foarte grele. Românii rezistau cu disperare. Fiecare munte în parte trebuia luat cu asalt. Şi dacă reuşeam să luăm pradă în oameni şi material, trebuia, de partea noastră, s-o plătim cu jertfe grele”.
O parte dintre eroii români de pe Valea Oltului au fost înhumaţi în Cimitirul oraşului Călimăneşti. Ulterior, în 1980, osemintele morţilor de război români de la Călimăneşti au fost exumate, fiind depuse în Cimitirul de onoare amenajat în localitatea Căciulata, peste drum de Mănăstirea Cozia.
Mormintele a 144 de eroi români sunt marcate prin cruci creştine din marmură albă, iar în centrul cimitirului este amplasat un monument de tip obelisc, din marmură albă, pe care sunt inscripţionate numele unor eroi din Primul şi din Al Doilea Război Mondial.
Evidenţa nominală a morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi în Cimitirul eroilor din Căciulata poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în localităţile Sudak şi Taraktaş (raionul Sudakski Gorsovet, Crimeea)

 
La 5 noiembrie 1941, Brigada 1 Munte română a reuşit să cucerească portul Sudak, situat pe litoralul de sud-est a Peninsulei Crimeea, la poalele Munţilor Crimeea.
Două luni mai târziu, la mijlocul lunii ianuarie 1942, forţele sovietice au reuşit să debarce, în Sudak, importante trupe de desant. Iniţial, acţiunea inamicului a fost stopată de Compania „Tomescu”, din Brigada 4 Munte, aceasta fiind nevoită, însă, să se retragă ulterior pe înălţimile situate la sud de Taraktaş şi spre Otusî.
Situaţia a fost stabilizată prin sosirea în zonă a Batalionului 13 Vânători de Munte român, a unui batalion şi a altor subunităţi germane. În dimineaţa zilei de 17 ianuarie, aceste forţe au trecut la contraatac şi au recucerit, pe flancul stâng, partea de est a satului Taraktaş. Pe flancul drept, din cauza rezistenţei îndârjite a inamicului, luptele pentru cucerirea definitivă a Taraktaşului au căpătat un caracter de uzură, inamicul fiind înfrânt definitiv, la 27 ianuarie, abia în urma atacurilor date cu sprijinul aviaţiei şi artileriei. A doua zi, o companie comandată de către căpitanul Ghertner a ocupat portul Sudak.
În urma luptelor din zona Sudak-Taraktaş, forţele sovietice au pierdut peste 1.500 militari, căzuţi în prizonierat sau morţi pe câmpul de luptă. De celalată parte, militarii români căzuţi la datorie au fost înhumaţi în diferite cimitire de campanie de pe raza celor două localităţi menţionate. În mai 1944, acestea au fost distruse de inamic, odată cu ocuparea întregii zone.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în localităţile Sudak şi Taraktaş (raionul Sudakski Gorsovet, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



Portrete de eroi 
Repatrierea osemintelor eroului locotenent Sevastian Iriminoiu

  
În perioada 15-20 octombrie 1927, Ministerul Apărării Naţionale a repatriat osemintele a şase morţi de război români din Primul Război Mondial, exhumate din cimitirele lagărelor din Haskovo şi Târnovo (în prezent oraşe în Bulgaria).
Bulgarii au acordat onoruri militare la Ruse, în momentul în care sicriele eroilor români au fost transportate peste Dunăre.
Unul dintre eroii români repatriaţi a fost slt. Sevastian Iriminoiu din cadrul Regimentului 25 Infanterie, la cererea familiei. Acesta a fost rănit în lupta de la Cocargea (în prezent satul Pietreni din comuna Deleni, judeţul Constanţa), în septembrie 1916, iar apoi în timpul luptelor de apărare a Capitalei, la Neajlov. Căzut prizonier al bulgarilor, slt. Iriminoiu a fost internat în spitalul din Târnovo, unde a murit la 29 decembrie 1916, la vârsta de 20 de ani.
Osemintele lui Iriminoiu au fost reînhumate, la 23 octombrie 1927, în cavoul familiei din Cimitirul din Goleştii Badii din oraşul Topoloveni (judeţul Argeş.)
Din cauza unei epidemii, trupa care a acordat onorul eroului Iriminoiu nu a avut permisiunea de a se cantona la Topoloveni, iar la ceremonial nu a fost permis accesul copiilor până la vârsta de 12 ani.

*

În lagărul din Haskovo au murit în iarna 1916-1917 cel puţin 10.000 de prizonieri români şi sârbi, conform unei relatări a căpitanului Pavel, supravieţuitor al Primului Război Mondial.
 

Top