Concursul cu premii „Să nu ne uităm eroii!”

CUNOAŞTE-I PE CEI CARE AU LUPTAT PENTRU TINE
 

 
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă lansarea, în data de 06.02.2023 a celei de-a XLV-a ediţii a concursului, cu premii, „Să nu ne uităm eroii!”.
Concursul cuprinde o serie de 20 de întrebări şi se va finaliza în data de 06.06.2023.
Tematica concursului se adresează tuturor celor pasionaţi de istorie şi de cultul eroilor la români.
Accesaţi secțiunea concursuri, unde sunt prezentate toate informaţiile necesare pentru a vă înscrie şi a participa.
Rezultatele, numele câştigătorilor, precum şi răspunsurile corecte la întrebări vor fi afişate pe site-ul Oficiului începând cu data de 13.06.2023.
Vă aşteptăm să participaţi la concurs!


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 



TROIȚELE
de G. LUNGULESCU

 

 ...Ți se`nchină că se duce
Amărâtul car
către valea dela cruce
Unde omul o s`apuce
Drumul spre hotar
Duiliu Zamfirescu

 
 
Dela un capăt la celălant al țării, miile de cruci de lemn înseamnă locul unde trupurile ostașilor noștri s`au amestecat cu lumea rodnică și binecuvântată a Țării.
Zeci de mii au murit în spitale. Trupurile lor înțepenite și schilave au fost puse în gropi comune, pentru a păstra până în veșnicie pornirea de sfântă camaraderie care i-a legat în suferință și în fața morții.
Sunt acei care au avut moartea cea mai tristă și mai înduioșătoare.
Mormintele lor mari și nenumărate umplu cimitirele din preajma bisericuțelor din Moldova. Ele închid jalea și tristețea țării noastre și multe din ele sunt lipsite chiar de crucea pe care cei mai umili dintre creștini o au la căpătâi.
Dar sunt și alte morminte răslețe până la care nu ajung sunetele clopotelor și nici fumul de tămâie. Ele se ridică singuratice, pe munți, pe dâmburi despădurite, prin adâncuri de codri și în largul câmpiile dunărene.
În timpul războiului, numărul lor creștea uimitor de repede pe cât de simțitor, scade după răsboiu.
Acolo dorm vitejii căzuți la luptă. Crucea lor umilă cere depărtărilor și, înălțimei, protecție. În lumina zilei, sau în fumuriul amurgurilor triste, crucile acestea par niște ființe îngenunchiate în rugăciune. Cele mai multe însă, par două brațe întinse pentru a proteja mereu, contra vremurilor și`a oamenilor, pământul acela sfințit de cel mai prețios sânge și trup românesc.
Arareori însă, privirea întâlnește strălucind în soare troițele. Ele se ridică mai ales la încrucișeri de drumuri și la vechi hotare. Măestrit lucrate, Troițele acestea, vorbesc cunoscătorului deopotrivă, de faptele mari ale trecutului ca și de măreția jertfelor de curând făcute. Vorbesc despre jertfă și eroismul românesc că duioșia pe care o deșteaptă în suflete semnul de torturi al Mântuitorului așia rostul lor e mare și înțelesul lor adânc.
Sunt consfințirea jertfelor mari. Din ele se desprinde învățământul sublim pe care-l dă cel ce-a căzut pentru țară, adeseori fără ca o mână de țărână să fi fost svârlită peste trupul încremenit în fixitatea de veci a morții.
Cel ce va căuta să descifreze rostul desemnurilor măestre din troițe va putea vedea cât de mare este simbolul sacru al acestor motive – mistice – pe care`l întâlnim cu mii de ani înaintea noastră, în misterele religioase ale marilor rase ale omenirei.
Pentru noi însă, troița rămâne simbolul pietății și al recunoștinței românești. Cucernicilor le va aminti cuvioșia cu care străbunii ridicau pe locurile sfinte aceste cruci, măiestrit înflorite, pentru liniștea lor, semn de slobozenie de suflet și răscumpărare de greșeli.
Iar celor ce știu că`n brațul eroului, Dumnezeu pune pornirea jertfei și tăria credinței, le va vorbi totdeauna de nenumăratele jertfe pe care de două mii de ani l-a făcut neîntrerupt neamul nostru, pentru păstrarea graiului, a datinilor și pământului strămoșesc și le va aminti suferințele cu care am plătit întregirea neamului în hotarele lui istorice.
Iar supraviețuitorii vor înțelege datoria pe care o au de a-și cinsti așa cum se cuvine morții neamului, scăpând de uitare un nume sfânt, înfigând la capătul mormintelor de eroi semnul celei mai pioase aduceri aminte.
Ridicate la fostele hotare, ele străjuiesc mormintele sfinte ale celor ce prin jertfa lor au spulberat o nedreptate milenară.
Opriți-vă deci în fața lor și cugetați adânc la marele adevăr și puternicul îndemn de dragoste de neam care se desprinde din aceste semne de sfântă pietate și aducere aminte.
 
România Eroică  Nr. 10-11, Ianuarie-Februarie 1922, p.p.10,11.

 



PE URMELE EROILOR DE PE FRONTUL DE EST
Morţii de război români înhumaţi în satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova

 

 
În primăvara anului 1944, în contextul ofensivei trupelor sovietice, care pătrunseseră în partea de est şi nord-est a teritoriului naţional, situaţia frontului din Moldova şi Basarabia s-a agravat treptat.
În vara aceluiaşi an, în urma retragerii de pe front a mai multor divizii germane, capacitatea de rezistenţă a forţelor româno-germane a fost slăbită considerabil, înlesnind, la 20 august 1944, declanşarea puternicei ofensive sovietice Iaşi - Chişinău, care a provocat mari pierderi trupelor române şi germane.
În acest context, în perioada 20 mai - 12 iulie 1944, în imediata apropiere a Nistrului, în zona satului Carahasani, regimentele 10 Vânători și 11 Infanterie au suferit pierderi umane însemnate, o parte a morţilor de război români din aceste unități fiind înhumaţi în cimitirul localităţii menţionate.
Odată cu retragerea trupelor române și germane din Basarabia, mormintele militarilor români din satul Carahasani au fost distruse de unităţile Armatei Roşii, situaţie întâlnită la aproape toate cimitirele de campanie româneşti amenajate pe Frontul de Est.
În anul 2006, prin efortul financiar al unui localnic, octogenarul Victor Boian, în cimitirul satului Carahasani a fost ridicată o operă  comemorativă de război, de forma unui obelisc, care cinstește memoria eroilor români și germani decedați la datorie pe aceste meleaguri. Pe toate cele patru laturi ale monumentului au fost instalate plăci comemorative, din marmură neagră, care amintesc faptul că în această localitate au luptat şi au fost înhumaţi militarii din Divizia 21 Infanterie română şi din Divizia 29 Infanterie germană, iar în partea frontală a fost inscripționat textul: „GLORIE VOUĂ, EROILOR 1941-1944”.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Carahasani, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.

 


Pași prin istorie
Eroii români de la Ruse, Bulgaria

 
În mai 1941, un delegat al statului roman s-a deplasat la Cimitirul civil din orașul Ruse, Bulgaria, asistând la exhumarea militarilor români, decedați în prizonierat în Primul Război Mondial. La activitate au mai participat preotul și primarul localității, care au semnat procesul verbal de constatare.
Necropola a fost amplasată la câțiva kilometri de localitate, pe o pantă, iar mormintele morților de război români nu au fost identificate într-o parcelă de onoare, fiind intercalate printre mormintele civile.
Cu prilejul exhumării, în mormintele eroilor Burter Ion și Nicolae Drăgușin nu au fost găsite oseminte, îngrijitorul cimitirului menționând că acestea au fost exhumate de familii și au fost repatriate în România.
Osemintele eroilor români au fost transportate de la Ruse la consulatul din Sofia, fiind centralizate, în același an, în Parcela eroilor români din Sofia.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal, din Primul Război Mondial, înhumați la Ruse, Bulgaria, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.

 
TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 
 
Eroilor noștri

În vremuri de restriște, la voi mă duce gândul
Viteji ai României! ce`n crâncenul răsboiu,
Sortiți de vremuri grele, v`ați făurit dearândul,
Un drum spre vecinicie și-o faimă de eroi!

Pe plaiuri, prin vâlcele, prin munți ca și pe dealuri
Sunt urme de-ale voastre, păduri întregi de cruci,
Peste mormântul vostru, curg lăcrămile`n valuri,
Și câte fețe triste, nu plâng pe la răscruci!

Vă cheamă inimi multe; de jale-i plin poporul;
Pe voi vă cântă doina și păsările`n crâng
Durerile sunt multe, în suflete ni-i dorul,
Și lacrimile-amare, a mamelor ce plâng!

Și când vor trage brazda, cu plugul lor țăranii
Pe un pământ pe care sunt ei acum stăpâni,
Vor face semnul crucii, c`ați alungat dușmanii,
Și-ați desrobit din lanțuri, pe-ai voștri frați Români

Ați fost simbol de jertfă și ați sângerat pe glie,
Zdrobind dușmanul țărei, cu-a voastre piepturi tari
La Mărășești, Răzoare, Mărăști și Bălărie
Ați împlinit un vis: al României Mari!

Și murmurul de ape, cu freamătul pădurii
Preface vitejia și moartea voastră`n cânt,
Copiilor le spune de răzbunarea urei
Dușmanului de veacuri, pe al nostru scump pământ

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

La voi ne este gândul, la viața voastră sfântă
Ce arată tuturora, o moarte de erou;
Pe voi vă plânge neamul și versul meu vă cântă
Și-al vostru nume fi-va prin veacuri un ecou!
Constantin Kiper
 
România Eroică nr. 4/1921, p. 22

 



Portrete de eroi
Elev sergent major (PM) Alexandru Băbălău


În septembrie 1944, Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie Radna a avut misiunea de a organiza operativ un dispozitiv de apărare în zona Păuliş-Miniș-Ghioroc-Cuvin, în scopul opririi înaintării inamicului în lungul defileului Mureşului. Împreună cu batalionul 1 din Regimentul 96 infanterie şi Divizionul 61 artilerie grea, formau „Detaşamentul Păuliş“.
„Detaşamentul Păuliş“ și-a dus la îndeplinire misiunea, însă cu sacrificiul tinerilor elevi ai școlii de  subofițeri căzuți în luptă în perioada 13-20 septembrie 1944.
În data de 17 septembrie 1944, în perimetrul localităţii Ghioroc și-a pierdut viața elevul sergent major Alexandru Băbălău.
Mormântul eroului este amplasat în Cimitirul de onoare al eroilor români din orașul Lipova, zona Radna, judeţul Arad.
Necropola de război a fost amenajată pe actualul amplasament din strada Detaşamentul Păuliş, în anul 1969, când osemintele eroilor au fost strămutate de pe terenul Şcolii de subofiţeri din localitate.
În memoria eroilor de la Păuliș, în anul 1974 a fost inaugurat un monument impresionant. Lucrarea monumentală, realizată de către sculptorii Emil Viorel, Ionel Munteanu și arhitectul Micloș Cristea, se află pe Drumul Național, între localitățile Sâmbăteni și Păuliș.
În anul 2007, în incinta U.M. 01191 Lipova, prin contribuția Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, a fost amplasată o troiță dedicată eroilor de la Păuliș.

*

Alexandru Băbălău s-a născut în data de 29 noiembrie 1923, în satul Capul Dealului, comuna Brăneşti, judeţul Gorj. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, gimnaziul din localitatea Gura Motrului și Şcoala de maiștri minieri din Petroșani.
În noiembrie 1943 a fost încorporat şi a fost admis, în urma unui examen, la Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie de la Radna.

 



Pași prin istorie
Colonel A. Budiș: Camarazi! În numele oştirii mă plec emoţionat în faţa voastră!

 

 Realizând un puternic cap de pod la Zimnicea, la 23 noiembrie 1916, trupele germane, turce şi bulgare au început să înainteze spre Bucureşti, ocupând satul Prunaru şi încercuind Divizia 18 infanterie, la 28 noiembrie 1916. Generalul Alexandru Referendaru, comandantul Diviziei 18 Infanterie, a ordonat o şarjă de cavalerie la sacrificiu, misiunea revenindu-i Regimentului 2 Roşiori, cu scopul reocupării satului Prunaru.
Ordinul de atac a fost înmânat, în plic, colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roşiori, care, deşi se afla în stare de convalescenţă, ca urmare a unei operaţii la Spitalul Militar, a refuzat să rămână în rezerva escadronului 4, pornind în linie de atac cu trei escadroane.
Apăraţi de ceaţă, roşiorii români au dat peste cap primele rânduri de infanterişti germani, însă, în momentul în care s-au apropiat de satul Prunaru au fost seceraţi de mitralierele germane, instalate la ferestrele şi în podurile caselor. Cel puţin 250 de roşiori au murit în timpul şarjei, alţi 60 de călăreţi luptând pe jos, împreună cu militari din Regimentul 20 Teleorman.
Colonelul Gheorghe Naumescu a fost rănit în timpul şarjei, devenind prizonier al bulgarilor. A fost internat în lagărul de prizonieri din Sofia, unde a şi decedat.
Rămăşiţele pământeşti ale colonelului Gheorghe Naumescu au fost repatriate în perioada interbelică, fiind aduse în România şi depuse în cavoul familiei din municipiul Bârlad.
La Sofia, în lagărul amenajat într-o baracă din scânduri, sau în spitalele care deserveau răniții/bolnavii români din capitala Bulgariei (spitalele nr. 1/3, 1/4, 4/2 și 10) au murit câteva sute de prizonieri români.
Datele privind numărul decedaților sunt contradictorii. Inițial, în anul 1920, documentele vremii consemnau că 180 de prizonieri români au fost înhumați în Parcela eroilor români, situată în Cimitirul Central din Sofia. În același an, șeful misiunii militare române la Sofia a informat Ministerul Apărării Naționale că în Parcela eroilor români din Sofia existau mormintele a 240 de eroi români, în baza unor date primite de la Crucea Roșie Internațională. Însă, analizând datele respective a rezultat un număr de 245 de eroi români.
Deși se dorea, la nivelul anului 1925, amenajarea unui Mausoleu în Cimitirul central din Sofia, în care să fie depuse osemintele la toți eroii români care au murit pe teritoriul Bulgariei în Primul Război Mondial, ulterior, Ministerul Apărării Naționale a exhumat osemintele unor eroi români (identificați și neidentificați nominal) care au murit în câteva lagăre de pe teritoriul Bulgariei (Botevgrad, Gara Cincorovo, Golem Poroveț, Gorna Orehovița, Isperich, Loveci, Plevna, Preslav, Provadia, Razgrad, Ruse, Șumen, Troian, Vazovo și Veliko Tărnovo), centralizându-le în Parcela eroilor români din Sofia, în anii 1941 și 1943.
La vremea respectivă în necropola eroilor români exista un monument central (amenajat de „Colonia română din Sofia” în anul 1922) și cinci cruci din beton (cu inscripția MORȚI PENTRU PATRIE 1916-18), la baza cărora se dorea să se monteze plăci comemorative pe care să fie inscripționate numele eroilor români identificați nominal.
La încheierea activității de centralizare din anul 1941, colonelul A. Budiș, reprezentantul Ministerului Apărării Naționale a exclamat: „Camarazi! În numele oştirii mă plec emoţionat în faţa voatră şi prezentându-vă salutul militar vă asigur că sacrificiul vostru nu a fost zadarnic. Prin noi cei de astăzi, care ne vom face ca şi voi datoria, pilda vostră va fi transmisă urmaşilor”, mulțumind apoi „autorităţilor militare, civile şi spirituale bulgare prin bunăvoinţa şi colaborare cărora a fost posibil să se continue lucrările de exhumare ale osemintelor soldaţilor români căzuţi în timpul războiului şi îngropaţi în pământ bulgar”.
Parcela de onoare a eroilor români din Sofia a fost restaurată în anul 2007 prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, păstrându-se forma și configurația din anul 1943.
În prezent, în baza unor date provenind din mai multe surse arhivistice (române, bulgare și franceze), numărul morților de război români din Primul Război Mondial, înhumați/centralizați la Sofia este de 522 de eroi (489 identificați nominal și 33 neidentificați). Majoritatea eroilor români necunoscuți au fost exhumați din cimitirele lagărelor din Botevgrad și Razgrad.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal, din Primul Război Mondial, înhumați/centralizați la Sofia, Bulgaria, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.


Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a XV-a ediţie a concursului Eroul meu de ieri şi de azi! în perioada 20.01 – 12.05.2023

Aşteptăm participarea dumneavoastră!

Secţiunea pictură/desen, cu tema „Eroul familiei mele şi trecutul ţării mele”;
Secţiunea eseu, cu tema „Eroul familiei mele şi prezentul ţării mele”.
Vor fi declarate câştigătoare 6 lucrări (câte 3 pentru fiecare secţiune), care vor obţine cele mai bune punctaje, conform criteriilor prezentate în Regulamentul Concursului. Numele câştigătorilor vor fi afişate pe site-ul instituţiei, începând cu data de 31.05.2023.
Premiile constau în cărţi cu tematică istorică.
Pentru mai multe detalii privind condiţiile de participare, vă rugăm să consultaţi Regulamentul Concursului

 


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 



Poveste din tranșee
 
Rîde soarele în slavă,
Moartea`n fund de văi…Speranță.
Tu ești singura podoabă
Pe a vieții mele sdreanță…
 
Și – ascultând al morții hohot,
Mă`ntreb: ce să mai sper
Cînd atîți feciori în juru-mi
Sub potop de gloanțe, pier?
 
Ești slăvit în veacuri dacă
Mori răpuns de glonț ori schije,
Dar acasă ai o mamă
Și-i cu părul alb de grije…
 
…Și-o zăresc acas` pe mama,
Chip de sfîntă`ntr`un pervaz,

Slabă, slabă, sărăcuța
           Și cu lacrămi pe obraz…
 
            Stă la geam și toarce, tristă,
            Alb fuior din veche furcă…
            Stă la geam…Dar gîndul mamii
            Trece văi și dealuri urcă…
 
            Și gîndind, așa, la mine,
            Uită furcă și fuior,
            Și c`un colt de la maramă
Și șterge ochii binișor.
 
            …Însă`n nopți de toamnă, cînd afară, vîntul
            Și`ngîna oftatul cu oftat de foi,
            În căsuța noastră picura cuvîntul
De pe buza tatii…Roată stăteam noi
Și-ascultam povestea…Iar afară. vîntul
Și`ngîna oftatul cu oftat de foi.
 
Povestea bătrînul despre foc și lupte,
Despre`nflămînzite hoarde făr`de număr
           De oșteni ce`n chiot purcedau să lupte,
           –Moși cu plete albe cu feciori, la umăr.
           Voievozi în purpur, lîngă straie rupte,
            Alergau, în chiot, pentru Neam să lupte…
 
           Povestea bătrînu`n nopți tîrzii, când vîntul
Și`ngîna oftatul cu oftat de foi…
Povestea…Și`n inimi picura cuvîntul,
Și`ndreptînd privirea blîndă către noi
Ne grăia bătrînul: – Cum a fost străbunii
Ce puneau din piepturi stăvilar furtunii
Și mureau cu cinste, fiți așa și voi!
 
 

Lt.. de rezervă George Rolban
învățător-Mehedinți
 
România Eroică nr. 4/1921, p. 7


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 



Eroul
 

... Când sub soarele blond al Eladei, în atmosfera acea atât de prielnică frumosului, sculptorul înobila huma prefăcând-o în statui de o armonie desăvârșită, eroul, personalitate prin excelență greacă, pentru că aci i s`a făurit cea mai grandioasă religie, aceia a Iliadei sau a mithului, monumente neperitoare ale literaturei  popoarelor, îi era subiect de preferință.
Și în marmoră de Paros, se întruchipau de către un Praxiteles acei cari căzuseră glorioși la Marathon, acei cărora vitejia le chezășiuise denumirea nobilă între toate de erou, sub înfățișarea perfectului tip de frumusețe plastică, acea a unei corp echilibrat și în cea mai deplină armonie a tuturor trăsăturilor sale.
Și pentru ca să prindem într`un cuvânt acestea, cu oarecare îndrăzneală am putea denumi eroismul grec: „eroismul estetic“.
....Iar la Roma când sculptorul în căutarea modelului său, pentru noua statuie a unui alt erou ce trebuia așezată în For spre veșnica cinstire a patriotismului Roman, privea de pe terasa vilei sale trecând legionari-bronzați cu mușchiulaturi atletice, cu fața aspră și bicefsurile pro-eminente, simțea cum figurile acelea îi insuflă forță și se inspiră dela toată vigoarea jugrăvită în făptura luptătorilor strânși în pieptare de aramă și purtând cu semeție coifurile de bronz.
Și marmora adusă de pe crestele Carrarei suferea sub lovituri puternice de daltă, pentruca statuia ce plăzmuia lipsită de finețe, să exprime deplin tăria apărătorilor Marelui Imperiu.
Eroismul roman ar fi: „eroismul forță“.
...Dar în scurgerea necontenită a vremei, în evoluția spre o civilizație din ce în ce mai înaintată, sufletul omenesc a eșit mai mult, mai impetuos chiar, la suprafața personalităței noastre, așa încât cuvintele lui Maeterlinck „că trăim timpuri de renaștere spirituală“, devin o frază reprezentativă.
Sufletul ia mai deaproape parte la toate manifestările mari ale vieții noastre și atunci eroismul s`a desvoltat pe tărâmul acesta, tărâm mult mai sublim, pentrucă implică deplină conștiință la înfăptuirea sa.
Eroismul acesta, este eroismul sufletesc prins în minunatele baso-reliefuri psihologice ale „Eroilor“ lui Carlyle.
Și din aceste cauze, sculptorul zilelor noastre, căutând să întruchipeze pe eroii de astăzi, nu va avea de prins în bronz decât fapturile lor chinuite, trupuri șubrede pe care însă v`a trebui – și aci stă greutatea de neînvins – să împrăștie sufletul grandios, toată superioritatea morală a celor cari s`au jertfit eri pentru o idee.
Căci mai presus de idealul național sau vital al țărei lor, ei au luptat și s`au  jertfit pentru o noțiune sublimă: aceia de „dreptate“.
Eroismul timpului nostru, erosimul oștenilor noștrii, este cel mai grandios, este: „eroismul moral“..
 
N.R.
România Eroică nr. 4/1921, p. 8


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 


Cinstirea eroilor căzuți pentru Țară
 
Pierduți sunt eroii noștri pentru familiile lor; pierduți și pentru puterea neamului. Dar nespus de dureros ar fi dacă eroii noștri n`ar fi redați celor ce li sunt scumpi și nu-i pot uita, nici chiar prin recunoștința supraviețuitorilor care sunt datori nu numai să le îngrijească mormintele, să le respecte și să ajute cât mai mult familiile, dar chiar să le treacă la nemurire numele, pe care jertfa și eroismul lor pentru țară l`au făcut nepieritor.
Trebuie oare să ne mai îndoim, că lăsând să piară prin părăsire și uitare mormintele sfinte ale eroilor, și numele lor să se șteargă din cartea veșniciei, vom lipsi nu numai familiile lor, dar întregul nostru popor, de eroii lui glorioși și vom face ca viitorul nostru să fie sărac de orice mândrie și frumusețe națională?
Trebuie să se înțeleagă de toții, că această greșeală ar fi cu atât mai mare, cu cât nu este unul din dușmani, care ne înconjoară, care să nu ne lovească și să nu ne tăgăduiască nu numai vechile drepturi istorice, dar însăș trecutul de mărire al neamului și chiar jertfele și vitejia din acest răsboiu.
Iată pentru ce, pe deplin conștientă de menirea sa, Soc. „Mormintele Eroilor“ consideră drept o sfântă datorie nu numai însărcinarea pe care și-a luat`o de a păstra și înfrumuseța mormintele eroilor, dar chiar grijea de a culege faptele lor de arme și a le publica spre a le scăpa uitării, căutând chiar a le reînvia prin cinematograf, pentru a fi văzute și admirate în toată măreția lor de acei care nu au văzut răsboiul și nu i-au cunoscut greutățile și faptele strălucite.
Cu această dorință, Societatea a reconstruit multe din priveliștile răsboiului nostru în filmul patriotic „Evocațiuni eroice“, film care a smuls admirația tuturor celor care l`au văzut reprezentat.
Dar, Societatea s`a gândit să dea o mângâere și familiilor îndurerate și a lucrat o diploma de onoare, care va fi trimesă tutulor familiilor eroilor căzuți în răsboiu, purtând pe ea numele viteazului lor. De semnul de față arată frumoasa lucrare pe care pictorul Stoica a făcut-o în acest scop. Societatea va publica treptat orice lucrare făcută de artiștii noștri pentru preamărirea eroilor noștri. Desemeni tot „Societatea Mormintele“ lucrează acum niște frumoase plăci în email care se vor așeza pe casele eroilor căzuți în răsboiu, pentru a se cunoaște de toți și cinsti cum se cuvine familiile și urmașii lor îndurerați.
 
România Eroică nr. 4/1921, p.p. 6-7
 
 
 
Top