Prizonieri ai Armatei române în Ungaria și Slovacia
În al Doilea război Mondial sunt consemnați militari ai Armatei române care au fost luați prizonieri, pe Frontul de Vest, de trupele germane sau ungare. Inițial, atunci când luptele s-au desfășurat în Transilvania, captivii au fost internați în lagăre de pe teritoriul Ungariei. În momentul în care linia frontului a ajuns pe teritoriul Ungariei, prizonierii au fost evacuați de Armata germană și direcționați spre Germania.
Unul dintre militarii Armatei române care a fost internat într-un lagăr de prizonieri din Ungaria este soldatul Bunghețeanu Iordan din Regimentul 10 Grăniceri, Compania 2.
Soldatul Bunghețeanu a fost luat prizonier de militarii germani, la 30 august 1944, când se afla pe raza comunei covăsnene Chichiș. Germanii l-au predat garnizoanei ungare din Sfântu Gheorghe, care a făcut demersurile pentru a fi trimis în lagărul de prizonieri din orașul Lućenec, Slovacia.
Ajuns în lagăr, soldatul Bunghețeanu a observat că soldații Maior Petru din Lugoj și Lazăr Ion din Brașov sunt reprezentanți ai comandamentului, având sarcina de a aplica pedepse cu bătaia. De asemenea, a constatat că acolo „se aflau 60 de prizonieri și dezertori români, precum și 140 de bărbați, femei și copii români”.
Toși prizonierii internați în lagărul din Lućenec au fost folosiți la lucrări de amenajare a teritoriului la sud de localitate.
Tratamentul privind hrana și condițiile de cazare au fost considerate necorespunzătoare.
La data de 20 decembrie 1944, în lagărul de la Lućenec se aflau cca. 20.000 de prizonieri, care au fost luați de trupele germane în retragere „pentru a fi duși în Germania”.
Un alt prizonier al Armatei române internat în Ungaria a fost sergentul Oancea Ion, contingent 1918. Acesta a fost repartizat la Postul de informații Turda, fiind apoi desemnat șef al postului de informații din Sarmaș.
În data de 5 septembrie 1944, sergentul Oancea a observant că spre șoseaua dinspre Mociu se deplasa o coloană inamică, dotată cu tancuri și camioane.
Chiar dacă i s-a ordonat să se retragă de la postul de observație cu cei trei soldați pe care îi avea în subordine, sergentul Oancea a fost suprins de un tanc al armatei ungare, „care s-a oprit în fața casei unde avea postul de pază”. Cei patru militari au fugit prin spatele casei într-un lan de porumb. Ajunși din urmă de soldații ungari, în timp ce se îndreptau spre comuna Mihăieșiul de Câmpie (județul Mureș), au fost luați prizonieri.
Excortați în localitatea Sărmășel (județul Mureș), au fost interogați și bătuți cu patul armei, din cauză că nu cunoșteau „informații militare”. După un periplu prin mai multe lagăre de tranzit – Cluj, Jibou, Carei, Nyiregyhaza, Miskolc –, prizonierii au ajuns în orașul Szombately la 5 noiembrie 1944.
Din cauza unor tratamente necorespunzătoare pentru prizonierii de război, sergentul Oancea și alți patru militari ai Armatei române din comuna Tureni au evadat după o lună de zile. La data de 20 decembrie 1944, evadații au ajuns la Budapesta, unde s-au angajat la un grădinar din strada Egresi. Asedierea Budapestei i-a determinat pe prizonierii evadați să se ascundă într-un beci, unde au stat până la 10 ianuarie 1945, când au fost eliberați de militarii români din Regimentul 1 Dorobanți.
Prezentați în fața Comandamentului militar roman din localitatea Cinkota (în prezent cartier în Budapesta) au declarant că sunt militari ai Armatei române, evadați din lagărul din Szombately. Prizonierii au fost trimiși în țară, după confirmarea informațiilor.
*
În al Doilea Război Mondial, în actualul cartier Cinkota din Budapesta a funcționat un Spital de campanie, peste 250 de militari ai Armatei române fiind înhumați în morminte individuale și comune.
