Prizonieri de război români repatriați din fosta URSS
În anul 2023, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a mediatizat o evidență nominală cu 499 de militari români, despre care familile au înștiințat Ministerul Apărării Naționale că s-au întors din prizonieratul sovietic.
Activitatea a continuat, iar în prezent au fost epuizate documentele la care a avut acces Oficiul, privind înștiințările referitoare la militarii români repatriați, și au fost digitalizate date despre 2.805 militari ai Armatei române, căzuți în captivitate pe teritoriul României sau al fostei URSS.
Dacă până la 23 august 1944 Armata sovietică a luat peste 160.000 de militari români ca prizonieri, după 24 august 1944, militarii sovietici au dezarmat și trimis în prizonierat peste 97.000 de prizonieri români.
Pentru numeroși militari români, prizonieratul a început la 19 noiembrie 1942, când a fost rupt frontul Armatei 3 române la Stalingrad. Conform lui Teodor Neagu din Regimentul 90 Infanterie „la 25 noiembrie 1942 eram încercuiți, așteptam doar să vină să ne ia prizonieri. Eram pe câmp și nu mai puteam scăpa. Au venit rușii și ne-am predat. Până la Volga am mers două zile și două nopți, tot pe jos, fără mâncare și fără un ceai cald, era vai de noi. Am ajuns pe margine la Volga, acolo ne-au organizat pe plutoane și ne-au dat o lingură de zahăr, un pește sărat și o bucățică de pâine. După aia, ne-au îmbarcat pe vaporașe mici și am pornit în sus, contra apei, spre nord.
Pe Volga veneau sloiuri mari de gheață, pe apă-n jos. De câteva ori am fost atacați de avioane germane, careva a scos un steag alb, dar nemții îi bombardau chiar pe ei mai întâi. Ori erai pentru, ori erai împotrivă, tot rău cădeai. (...) Drumul spre lagăre l-am făcut și în vagoane de marfă. Noi le spuneam bou-vagon”.
Ulterior, până la data de 02 februarie 1943, peste 12.000 de militari români au continuat să lupte împreună cu Armata 6 germană, în condiții de temperaturi între minus 20 și minus 45 de grade Celsius, până când cca. 90.000 de militari germani și 3.000 de militari români s-au predat.
Condițiile din prizonierat nu au fost ușoare, una dintre mărturii aparținându-i veteranului Ioan Stupar din Regimentul 82 Infanterie, căzut prizonier la 24 august 1944, la Podul Iloaiei: „Am ajuns în lagăr în Armenia după două săptămâni. Acolo erau lagăre mari, unul la Sevan, celălalt la Erevan. Prima dată noi am fost duși la Sevan, erau un lagăr cu 7.800 de prizonieri, dar nu am stat mult că ne-am mutat la Erevan, aici erau doar 2.800 de prizonieri. (...) Cei mai mulți erau prizonieri români, dar erau și nemți, unguri și câțiva italieni. Barăcile erau construite din piatră, erau netencuite, doar acoperite cu hârtie din catran. Din cauza aia, câteodată ploua înăuntru. Paturile erau puse câte trei pe rând și toate erau suprapuse. Ne făceam foc la o sobă de cărbuni, vreme de șapte luni de zile nu am dormit decât pe scândura goală și cu capul pe gamelă. (...) Prizonierii au fost împărțiți în patru categorii de muncă. În prima categorie erau puși cei care lucrau opt ore pe zi, li se spuneau pervi. Cei care lucrau doar șase ore pe zi erau aftaroi, cei care lucrau patru ore erau trefii, iar cei care nu puteau muri erau distroficii. (...) Programul în lagăr începea la 6 dimineața. Atunci ne trezeam, mergeam la cișmea, ne spălam, după care primeam mâncare. Ne dădeau ceai, o lingură de zahăr și 200 de grame de pâine. Eu întodeauna primeam două linguri de zahăr, eram nefumător și-mi dădeam țigările la schimb. Când veneam de la lucru, primeam un polonic de ciorbă, cam cât o cutie de fasole, și încă 200 de grame de pâine”.
Până la 10 aprilie 1946, 82.000 de prizonieri de război români au fost eliberați din lagărele NKVD din URSS, iar alți 32.441 au fost repatriați până în anul 1949.
Atunci când prizonierii români întrebau când vor fi eliberați primeau invariabil același răspuns: „Skoro domoi!” (Curând). Unul dintre prizonierii eliberați în anul 1948 a fost Iosif Strajan din Regimentul 82 Infanterie, internat inițial în Lagărul nr. 12. Potrivit lui Iosif Strajan, „abia în luna septembrie 1948 ne-au pus în vagoane și ne-au trimis acasă la Iași. De aici ne-au pus în bou-vagon și am mers la Focșani (...). La Focșani am stat în carantină cîteva zile, dar ne-au trimis acasă după alfabet. Mie mi-a venit rândul al treilea, am fost strigat, m-au scos în față, mi-au pus un sfânt din ăla rus și m-au pus să strig:
<< ̶ Să trăiască Iosif Visarionovici Stalin!
̶ Ura, Ura!, strigau colegii>>”.
În anul 1953, în lagărele de prizonieri de război din URSS mai figurau 593 de prizonieri români.
Evidența nominală a militarilor Armatei române eliberați din prizonieratul sovietic poate fi consultată la link-ul atașat.
