Dacă ai ajuns aici, pe strada General Candiano Popescu la nr. 6, și ai ridicat privirea, probabil te-ai întrebat: este chiar un castel? Crenelurile, contraforții puternici, pridvoarele de lemn, zidurile masive și aerul medieval par să spună că da. Și totuși, adevărul este mai surprinzător – și poate mai interesant.
Turnul de apă „Cetatea lui Țepeș Vodă”, cunoscut popular drept Castelul Țepeș, este, de fapt, un turn de apă construit în perioada anilor 1905-1906, care nu mai îndeplinește astăzi funcția inițială. O construcție tehnică ridicată la începutul secolului al XX-lea, într-un moment în care Bucureștiul voia să arate că este un oraș modern, european și sigur pe identitatea lui.
1906 – anul în care Bucureștiul s-a reinventat
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Dealul Filaretului era locul de promenadă al bucureştenilor. Zona, în parte mlăştinoasă, avea în centru Fântâna Filaret, de unde se aprovizionau cu apă mahalalele din sudul orașului. In anul 1894, primăria intenţiona transformarea locului într-un parc, proiect concretizat după anul 1905, când, guvernul conservator George Grigore Cantacuzino a decis organizarea pe acest teren a unei expoziţii jubiliare.
Astfel a luat naștere Expoziția Națională Română din 1906 dedicată aniversării a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1.800 de ani de la cucerirea română a Daciei. Lucrările au început în toamna anului 1905, sub coordonarea arhitectului Ion D. Berindey, inspector general al lucrărilor, secondat de arhitecţii Ștefan Burcuş şi Victor G. Stephănescu, precum și de arhitectul peisagist Jules Édouard Redont.
Deschisă oficial publicului la 7 iunie 1906, Expoziția a funcționat ca un adevărat oraș temporar, oferind un spectacol urban autentic: pavilioane tematice, clădiri monumentale, alei largi, lacuri, fântâni, iluminat modern și instalații tehnice. România își punea în scenă progresul, totul fiind conceput pentru a demonstra că era un stat modern, stabil și ambițios.
În acest context a fost construit turnul de apă cunoscut astăzi drept Castelul Țepeș.
Arhitecții și concepția edificiului
Edificiul a fost proiectat de arhitectul Scarlat Petculescu, împreună cu inginerul Friedrich Schindl, ca parte a infrastructurii tehnice a Expoziției. Cei doi au ales o soluție ingenioasă: să transforme o construcție pur tehnică într-un simbol vizual puternic.
Astfel, turnul a fost conceput ca un rezervor de apă, dar „costumat” într-o arhitectură de inspirație medievală, evocând Cetatea Poenari din Cheile Argeşului și Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele asociate cu figura celebrului domnitor român Vlad Țepeș. Zidurile masive din piatră, crenelurile, contraforturile și turnul secundar creează iluzia perfectă a unei fortificații autentice, fiind un amestec de modernitate și evocare medievală. Este un exemplu rar de infrastructură urbană transformată în obiect simbolic – o îmbinare între tehnică și scenografie istorică.
Strucură și funcțiune
Dincolo de imaginea romantică, construcția a fost concepută ca o piesă inginerească riguroasă, de forma unui turn de aproximativ 20-30 de metri înălțime și 9 metri diametru, care includea inițial un bazin cilindric de fontă, cu o capacitate de circa 200 de metri cubi de apă, înconjurat de o scară în spirală, din lemn, care urca până aproape de acoperiş. De pe terasă se deschide o frumoasă perspectivă asupra Parcului Carol și a zonei de sud a orașului, în timpul Expoziției aceasta fiind folosită și ca un punct de belvedere pentru vizitatori.
Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici.
Funcția edificiului era cât se poate de practică: alimentarea cu apă a Expoziției și asigurarea unei rezerve importante în caz de incendiu. Amplasarea pe înălțimea Dealului Filaret permitea distribuirea apei cu presiune naturală, o soluție modernă pentru acea vreme.
O clădire care a știut să supraviețuiască
După încheierea Expoziției, la 23 noiembrie 1906, multe construcții au fost demolate. Turnul a supraviețuit, datorită funcției sale utilitare. În deceniile următoare a fost folosit ca adăpost pentru lucrătorii care îngrijeau Parcul Carol și cazarmă pentru diferite structuri militare de ordine publică, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, poziția sa înaltă a fost folosită ca post de apărare antiaeriană.
Astfel, o clădire ridicată pentru o sărbătoare națională a devenit parte din viața practică și uneori dificilă a orașului.
Castelul Țepeș, astăzi
Din 30 septembrie 2004, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.585, clădirea a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Instituția are rolul de a gestiona și proteja mormintele și operele comemorative de război din țară și din străinătate și de a promova respectul față de memoria eroilor României.
Astfel, construcția ridicată pentru o expoziție festivă a începutului de secol XX a devenit, peste timp, un spațiu dedicat memoriei și responsabilității civice.
După anul 2009, edificiul a fost restaurat și consolidat, pentru a-și păstra atât valoarea arhitecturală, cât și funcția actuală. Cu această ocazie, vechiul bazin de apă a fost demontat și scos din interior, iar scara de lemn, afectată de degradare, a fost înlocuită cu una nouă, realizată din metal. Structura a fost consolidată, iar fațadele au fost restaurate.
Aceste intervenții au urmărit păstrarea valorii istorice și arhitecturale a edificiului, adaptându-l în același timp la noile cerințe de siguranță.
Edificiul este clasat oficial în Lista Monumentelor Istorice, sub denumirea: „Turnul de apă «Cetatea lui Țepeș Vodă»”, cod: B-II-m-B-21011. Clasarea confirmă valoarea sa arhitecturală și istorică și îl include în patrimoniul construit protejat al municipiului Bucureștui.
Un castel care spune povestea orașului
Castelul Țepeș nu a fost niciodată o cetate medievală adevărată. Nu a găzduit domnitori și nu a apărat hotare. Și totuși, el concentrează peste un secol de istorie bucureșteană, povestind despre ambiția orașului din anul 1906, despre ingeniozitatea tehnică a epocii și grija contemporană pentru memorie și patrimoniu, precum și despre felul în care clădirile pot primi, în timp, sensuri noi.
Privind crenelurile sale, nu vezi doar un decor pitoresc. Vezi o pagină din istoria orașului – scrisă în piatră, apă și timp, la întâlnirea dintre infrastuctură, simbol și memorie
