La 23 august 1944, Divizia I Blindată a Armatei române se găsea implicată în lupte cu ariegardă cu militarii sovietici în zona Dulcești-Corhana-Gherăești.
În noaptea de 23/24 august 1944, Divizia I Blindată a început retragerea spre Piatra Neamț, însă manevra s-a realizat cu dificultate, conform locotenent-colonelului Matei Gheorghe: „itinerariul fiind foarte aglomerat (căruțărie cât și trupe germane ce se retrăgeau spre Piatra Neamț), Divizia nu s-a putut strecura pe acest itinerar decât numai pe fracțiuni cât și într-o alură extrem de înceată”.
În zorii zilei de 25 august 1944, Divizia I Blindată a fost interceptată de forțe sovietice în zona satului Frumoasa, care au cerut dezarmarea imediată a unităților din componența acesteia.
Militarii din componența Diviziei I Blindate au refuzat să se predea și să dezarmeze carele de luptă, motivând că nu puteau primi un ordin direct în acest sens decât de la generalul Gheorghe Radu, comandantul Corpului 1 Armată.
În cursul serii, generalul Gheorghe Radu a ordonat Diviziei I Blindate să se deplaseze la Blăgești (județul Bacău), iar apoi la Buda, unde a început reorganizarea pentru implicarea în luptele din Transilvania. Până la 30 august 1944, carele de luptă au fost reparate cu mijloacele existente în dotare. Paza acestora s-a realizat de către soldați și ofițeri, care au stat de santinelă împreună cu aceștia. Militarii aflați în repaos au dormit sub cerul liber.
În luptele de pe Frontul de Vest, Divizia I Blindată a luptat forțând la maxim posibilitățile tehnice ale carelor de luptă, indiferent de teren sau de vreme, atacând în permanență fără a avea flancurile acoperite și infiltrându-se în spatele liniilor inamice pentru a surprinde adversarul.
Așa s-a ajuns ca o companie moto (Compania 1 Vânători Moto), deși avea în componență numai 29 de militari, să ia peste 200 de prizonieri la Ghimeș-Palanca, iar compania condusă de căpitanul Barbu, deși avea 24 de oameni, a luptat două zile în încercuire, timp în care a respins patru contraatacuri inamice de valoarea unui batalion.
Pentru a ajunge pe aliniamentul de luptă și a întoarce rezistența inamicului la Ghimeș-Palanca, Divizia I Blindate a traversat, începând cu data de 30 august 1944, Munții Ciucului. Deplasarea a început la orele 23.50. Potrivit comandantului diviziei, condițiile de deplasare nu au fost deloc ușoare:
„Întregul efectiv, peste 1000 de oameni, ofițeri, subofițeri și trupă au săpat cu târnăcoapele în stâncă, pentru a deschide drum blindatelor și autovehiculelor.
Se înainta cu 200 de m pe oră, pentru ca zorii zilei de 1 septembrie 1944 să găsească autovehiculele pe margini de prăpăstii adânci, împinse cu brațele acolo unde motorul nu mai putea răzbate.
Aviația inamică a mitraliat de la mică înălțime coloana, care se întindea pe 12 km, dar nu a produs mari stricăciuni. (...) Din cărări străbătute numai de catâri cu poveri a trebuit să se amenajeze drumuri largi, de 3,5 m, pentru carele de luptă”.
Planul de atac a constat într-o manevră dublă de învăluire, iar în ultima fază a luptei s-a atacat cu carele blindatele de-a lungul șoselei, scopul fiind de a se cădea în spatele trupelor inamice.
Atacul a început la ora 8 dimineața. Vânătorii români, echipați cu căști germane, au atacat la pas alergător cotele 1309 și 1349, scopul fiind de a elimina pozițiile observatorilor și cuiburile de branduri. După ce avanposturile germane au fost date peste cap, căpitanul Vasiliu a luat inițiativa atacului, fiind primul care a intrat în tranșelele germane, folosindu-și în mod eficient pistolul automat.
Continuând atacul, căpitanul Vasiliu i-a ordonat sublocotenentului Gogoloiu: „Înaintează mai mult la stânga!”. A fost ultimul ordin al căpitanului Vasiliu. O rafală a unei mitraliere germane i-a provocat răni incompatibile cu viața, devenind unul dintre primii ofițeri ai Armatei române care au murit în luptele din Transilvania.
[Vasiliu C. Constantin a fost căpitan activ în cadrul Regimentului 3 Vânători Moto. Născut la 5 februarie 1912, în municipiul Fălticeni, județul Suceava. A fost fiul lui Constantin și Măndița, fiind raportat ca mort la Marele Stat Major la data de 4 septembrie 1944, fără a se menționa locul înhumării.]
Atacul vânătorilor s-a oprit brusc. Soldații au rămas cu ochii fixați pe sublocotenentul Gogoloiu care devenise comandantul companiei. Acesta, un tânăr abia ieșit de pe băncile școlii, a ordonat continuarea atacului, iar în scurt timp vânătorii Armatei române au învăluit a Armatei ungare, luând peste 200 de prizonieri.
Sublocotenentul Gogoloiu a continuat atacul, ocupând cu soldații din subordine cotele 1390 și 1518, ajungând apoi la calea ferată, unde a luat ca prizonieri două plutoane de militari din Armata ungară.
În flancul stâng, Compania 2 a căpitanului Barbu, după ce a luat numeroși prizonieri a ajuns în fața cazematelor apărate de Regimentul 28 Honvezi. La căderea serii, dispozitivul inamic a fost întors cu 90 de grade cu fața spre vest. Un puternic contraatac al militarilor germani și ungari a fost oprit de 40 de militari ai Armatei române.
După eliberarea șoselei din trecătoare, militarii Armatei române au ajuns în fața comunei Frumoasa, județul Harghita. După două zile, timp în care autovehiculele și carele de luptă au fost deplasate pe un teren accidentat, ajungând pe crestele munților, grație eforturilor pionierilor diviziei, conduși de maiorul Popescu Emil, care „au realizat performanțe strălucite, unite cu sânge și sudoare, ziua și noaptea”.
Comuna Frumoasa a fost eliberată de Armata română, fiind luați peste 300 de prizonieri ai Armatei ungare și 150 din Armata germană. În lupta de la Frumoasa s-a remarcat locotenentul (r) Olteiu, Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. După ce carul său de luptă a fost lovit și incendiat de un tun anticar german de 88 de mm, deși a fost „amețit de lovitură, acest brav ofițer nu cedează. Se urcă prin grindina de proiectile inamice pe carul următor. Este lovit și acesta. Sare din el și se urcă pe un al treilea, reușind să pună pe fugă trei care germane de același tip, distrugând două.
În iureșul luptei se pomenește singur cu carul său în fața unei baterii anticar și atunci întoarce carul, ia de-a lungul frontului în primire această baterie și calcă sub șenilele sale tun cu tun. Servanții maghiari au scăpat numai cu fuga”.
[Cinci dintre militarii Armatei române care au murit în luptele de eliberare a comunei Frumoasa au fost înmormântați individual în curtea Bisericii ortodoxe. De asemenea, 11 vânători de munte din B 1 VM și un genist, morți în luptă la cotele 463 și1230, la 26 septembrie 1944, au fost raportați ca înmormântați în comuna Frumoasa, satul Nicolești. Militarii germani care au murit în luptă au fost înhumați într-un mormânt comun, situate pe raza comunei.]
La 29 septembrie 1944, s-a ordonat scoaterea Diviziei I Blindate de pe front, începând cu ora 8.30 AM, însă vânătorii de munte și tanchiștii au continuat să acționeze la nord de Târgu Mureș, urmărind inamicul până la orele 23, când s-au oprit la râul Mureș.
[Militarii Armatei române care au murit în luptele pentru eliberarea municipiului Târgu Mureş au fost înhumaţi pe locul unde s-a aflat punctul de comandă al generalului Dumitrache.
În prezent, Cimitirul de onoare al eroilor români din municipiul Târgu Mureş este situat în Parcul Eroilor din str. Gheorghe Marinescu, în cadrul acestuia fiind înhumaţi 453 de militari ai Armatei române (452 din al Doilea Război Mondial, iar unul căzut în Teatrul de operaţii din Afganistan – maior post-mortem Petre Tiberius Marcel), din care 162 identificaţi nominal și 291 necunoscuţi.
Cei 291 de eroi români necunoscuţi sunt înhumaţi în zece gropi comune, iar pentru zece militari români identificaţi nu se cunoaşte unitatea militară din care au făcut parte.
Cel mai mare grad dintre eroii înhumaţi la Târgu Mureş îl are locotenent-colonelul Popescu Mihai.]
![20260303_N_insemn heraldic-ONCE_color-[02668].png](/img/settings/20260303_N_insemn%20heraldic-ONCE_color-%5B02668%5D.png)