În amintirea eroilor români căzuți pentru eliberarea Ardealului

La 12 octombrie 1944, armata română intra în municipiul Oradea, eroii care au murit în luptele de eliberare a urbei fiind înhumați într-o parcelă aflată, la vremea respectivă, la marginea actualului cimitir Rulikovski.
Despre modul în care sunt îngrijite în prezent mormintele eroilor români înhumați în cimitirul Rulikovski nu există decât cuvinte de laudă, însă nu se poate spune același lucru despre mormintele a 156 de eroi români înhumați în perioada octombrie 1944-18 iunie 1945 în cimitirul Olosig.
Deși cimitirul Olosig a devenit închis în anii '70, febra retrocedărilor, începută în anii '90, a determinat primăria Oradea să desființeze cimitirul Olosig și să retrocedeze o suprafață însemnată din spațiul acestuia Episcopiei greco-catolice, Episcopiei romano-catolice și Bisericii reformate - în baza unor cereri de reîmproprietărire. Din cimitirul Olosig a rămas o suprafața de 14.000 m2, care a fost transformată în parc.
Având în vedere că numărul militarilor români înhumați în cimitirul Rulikovski a rămas neschimbat, iar suprafața parcelei eroilor români din același cimitir nu s-a mărit, în contextul în care, în anii anii '90, nu a existat o instituție care să coordoneze aplicarea unor măsuri și strategii în domeniul mormintelor și operelor comeorative de război, s-a ajuns în situația în care retrocedarea terenului unde a existat cimitirul Olosig s-a realizat fără ca osemintele eroilor români din Al Doilea Război Mondial să fie centralizate în altă locație.
Vag, unele documente postbelice consemnează că parcelele eroilor români din cimitirul Olosig ieșeau în evidență prin două cruci metalice, ambele fiind inscripționate cu același text: În amintirea eroilor români căzuți pentru eliberarea Ardealului.
Având în vedere că numele celui care moare pentru țară rămâne nepieritor, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat numele militarilor români înhumați în fostul cimitir Olosig, evidența niminală a eroilor români putând fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.