Aici odihnesc Sfinții Patriei!

La 3 noiembrie 1930, generalul Grigore Constandache, șeful Serviciului Istoric al Armatei a rostit la parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu un discurs deosebit de emoționant, apreciind ajutorul militar pe care Franța l-a oferit României în Primul Război Mondial: „Armata română salută pe eroii care au făcut ofrandă viața lor pentru România. (…) Lupta Marelui Război a fost dată între dreptate și forță, între libertate și încătușare, între spirit și materie; din această cauză acei care și-au dat viața, acei care au învins la Marna (...) ei au contribuit și la salvarea Patriei noastre.
În acest mic cimitir, jertfa adusă morții este foarte mare. (...) Aici odihnesc o parte a campionilor celei mai mari cauze, luptătorii idealului, Sfinți ai Patriei. Nici o cinstire nu este prea mare pentru cei care mor în acest chip”.
Militarii francezi care au murit pe teritoriul României în Primul Război Mondial au făcut parte din Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931).
Membrii misiunii au fost trimiși în România în octombrie 1916, la solicitarea expresă a premierului Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), adresată Ministerului Afacerilor Externe al Franței în momentul în care politicianul român a constatat că armata română avea de luptat pe două fronturi: în Transilvania, pentru eliberarea teritoriilor românilor aflați în componența monarhiei austro-ungare și la Dunăre, unde armatele bulgaro-turco-germane au forțat capul de pod Turtucaia. În total, Misiunea Militară Franceză a fost compusă din 350 de ofițeri și 1000 de subofițeri și soldați, peste 400 de militari francezi murind pe teritoriul României până în anul 1919.
Unul dintre cele mai impresionate locuri de înhumare a militarilor francezi din România a fost amenajat în incinta cimitirului militar Bellu, în anul 1921. Parcela a fost compusă inițial din 143 de morminte individuale, însemnele de căpătâi având forma unei săbii de luptă stilizate.
În anul 2014, Ambasada Franței la București a reinaugurat parcela eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, necropola fiind restaurată cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. În cadrul acesteia au fost centralizate și osemintele a 46 de eroi francezi din Primul Război Mondial, exhumate din cimitirul eroilor din municipiul Alexandria, jud. Teleorman.
În prezent, în parcela eroilor francezi sunt amenajate mormintele individuale a 182 de eroi francezi, însemnele de căpătâi având forma unor stele musulmane (pentru militarii cu origini algeriene) și a crucilor de tip creștin.
La intrarea în parcelă sunt montate, cu rol decorativ, patru modele de însemne de căpătâi care au marcat mormintele eroilor francezi în cimitirele eroilor de la Alexandria și București
Monumentul central al necropolei este inclus in Lista Monumentelor Istorice (cod B-III-m-B-20049 ), fiind dedicat OSTAȘILOR FRANȚEI CĂ‚ZUȚI PE CÎMPUL DE ONOARE AL PĂ‚MÂNTULUI ROMÂNESC ÎN TIMPUL MARELUI RĂ‚ZBOI 1916-1919. Elementele decorative ale operei comemorative sun reprezentate de un cocoș din bronz, în partea superioară, și de frunze de lauri peste care sunt fixate arme medievale și specifice Primului Război Mondial, toate din bronz, pe latura frontală.
În cadrul parcelei eroilor francezi din cimitirul militar Bellu, Ambasada Franței la București organizează evenimente comemorative cu prilejul Zilei Armistițiului (11 noiembrie).
Evidența nominală a militarilor francezi, înhumați în parcela eroilor din cimitirul militar Bellu, poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.