Sufletul veteranului
Un vechi proverb românesc ne amintește că ochii care nu se văd se uită.
Uneori, maxima amintită are și excepții dela regulă, un exemplu edificator fiind oferit de doi militari români, camarazi de arme pe Frontul de Vest, care au ajuns, luptând, până în fosta Cehoslovacie. Unul dintre cei doi militari, slt. Serian Ioan, a murit în luptă cu militarii germani, fiind înhumat la Pliesovce (1945). Ulterior, osemintele eroului au fost centralizate la Cimitirul eroilor români de la Zvolen (Slovacia).
Reîntors în România, veteranul al cărui camarad a murit la Pliesovce a activat în armata română până în anul 1978, când a trecut în rezervă. A fost avansat la gradul de general de către președintele României, la 25 octombrie 2004, la propunerea ministrului apărării naționale, prin Decretul nr. 1053 din 7 decembrie 2004.
Deși timpul macină memoria evenimentelor și sentimentele oamenilor, veteranul de război nu și-a uitat camaradul căzut pe front, iar la mai bine de 65 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial a căutat și identificat mormântul eroului slt. Serian Ioan în Cimitirul eroilor români de la Zvolen, aprinzând o candelă la însemnul de căpătâi al acestuia.
*
Înainte de a-i menționa numele veteranului, a celui care împreună cu peste un milion de militari români au luptat pentru reîntregirea României (1941-1945), considerăm că nu este o pierdere de vreme pentru a face o scurtă incursiune în viața sa din perioada războiului.
În august 1944, un copil de 16 ani, înrolat ca voluntar în Regimentul 30 Dorobanți Muscel, împarte corespondența militarilor și le aduce mâncarea în cazarmă. Rutina zilnică este înlocuită, la 23 august 1944, cu ordinul de arestare a militarilor germani care îi antrenează pe militarii Regimentului 30 Dorobanți Muscel.
După un marș până la Brașov, unde dorobanții musceleni capturează un regiment german de artilerie, copilul de 16 ani pleacă pe Frontul de Vest ca voluntar, la cerere. Participă la lupte până la încheierea războiului, la 9 mai 1945, fiind cantonat la Nove Mesto, unde mă ocupam cu alți colegi de aprovizionarea unității cu alimente și muniție, duceam scrisorile, atât de așteptate, de acasă, ne ocupam de recuperarea răniților și a morților și de întocmirea formalităților pentru cei decedați sau avansați. Au fost zile întregi în care alergam între locurile în care ne instalaserăm, cu gloanțele suierând în spate sau pe lângă urechi. Nu mi se părea nimic anormal, eram tânăr, entuziat și curajos și vroiam să fiu cât mai util. Spre deosebire de mulți dintre ei, eu am avut noroc, nu am fost rănit și nici nu am murit, conform unei mărturisiri pentru cotidianului Adevărul.
Militarii români din Ceholovacia au primit ordinul de a se întoarce în țară, veteranul de 17 ani mărșăluind 2000 de km, începînd cu ziua de 17 iunie 1945, în contextul în care militarii sovietici nu le-au permis soldaților români să folosească garniturile de tren. După parcurgerea a maxim 70 de kilometri /zi , indiferent de condițiile meteorologice, militarii români realizau o oprire după a treia zi de marș.
Pînă la Budapesta, militarii români s-au folosit în timpul transportului și de căruțe, însă sovieticii ne-au luat din cai și ne-au ars coviltirele căruțelor, pentru că spuneau că numai țiganii procedează așa. Am rămas, astfel, fără singurele locuri în care ne mai puteam adăposti de ploaie.
*
Veteranul român din Al Doilea Război Mondial prezentat la rubrica Pași prin istorie, care ne dovedește că ochii care nu se văd nu se uită, atunci când sufletul omului este puternic, se numește Gheorghe Mihai Răucea, având în prezent gradul de general de brigadă (rtr) și ocupându-se, în calitate de președinte, de destinele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Prahova.
**
Cimitirul eroilor români de la Zvolen a fost amenajat în vecinătatea cimitirului central din Zvolen (Slovacia), în anul 1958, în cadrul acestuia fiind centralizate, în morminte individuale și în gropi comune, osemintele a 10.384 eroi români, care au murit în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea fostei Cehoslovacii.
