Primul Război Mondial (1916-1919) a însemnat în primul rând un amalgam de tragedii și suferințe, multe neștiute, marcând profund mentalitatea contemporanilor.
Armata română a fost pusă, începând cu 1 septembrie 1916, în fața unui război, imposibil, având de luptat pe două fronturi: pe crestele Carpaților și la Dunăre, trecând de la entuziasmul ofensivei la retragere și la bătălii de apărare a teritoriului.
Lupte deosebit de sângeroase s-au dus și pentru apărarea orașului Târgoviște, unde diviziile 12 și 22 Infanterie, subordonate generalului Averescu, s-au opus înaintării Corpului I german, aflat în urmărire acestora după luptele din zona Bran-Câmpulung. Documentele vremii au consemnat că operațiunile militare din jurul orașului, desfășurate în perioada 1-3 decembrie 1916, s-au soldat cu „mormane de răniți“, în timp ce militarii căzuți la datorie, români și germani deopotrivă, „zăceau în ploaie și noroi, de trei zile și trei nopți“.
Lipsite de suportul artileriei, unitățile române au primit ordin de retragere, ziua ocupării Târgoviștei consemnând și eșecul tentativei de apărare a Bucureștiului.
În scurt timp, la Teiș a răsărit o pădure de cruci, acestea marcând locul în care au fost înhumați eroii români care au murit în luptă sau din cauza rănilor, în cazarma regimentului 22 Târgoviște, la spitalul internat Georgescu, la spitalul din Teiș sau în lazaretul german.
Lăudabil este faptul că arhimandritul Justin Șerbănescu din Regimentul 4 Ilfov, prizonier înlagărul german din Teiș, a oficiat serviciul religios pentru fiecare erou român înhumat. Înainte de a cădea prizonier, arhimandritul Șerbănescu a participat la luptele de apărare a orașului Târgoviște în calitate de preot militar, iar în lipsa comandantului a mobilizat trupa la atac, ridicând crucea în fața militarilor și strigând: „După mine, copii!“, moment în care o ploaie de schije s-a oprit în geanta cu cărți bisericești pe care o purta de gât.
Fiecare erou înhumat la Teiș are propria istorie, multe dintre ele rămânând necunoscute și în prezent. În colbul arhivelor s-a păstrat o relatare despre destinul a doi frați care au luptat pentru apărarea Târgoviștei. Ambii au fost răniți grav de grenadele de mână germane. Au fost internați la spitalul din Teiș, iar din cauza numărului mare al răniților au fost înghesuiți în același pat. Au murit unul după celălalt, plângând din cauza rănilor, devenind nu doar frați deluptă ci și de suferință. Cei doi eroi au fost puși pe același catafalc în catedrala orașului, târgoviștenii acoperindu-i cu flori și însoțindu-i într-un cortegiu împresionant până la cimitirul eroilor, unde militarii germani le-au dat onorul.
Frații au fost înhumați în morminte învecinate, dorind astfel să se transmită generațiilor viitoare că au luptat cu vitejie împreună.
Din păcate, documentele vremii nu au păstrat numele celor doi frați, iar desele reorganizări ale cimitirului au făcut imposibilă identificarea acestora.
Numărul militarilor români care au murit în lagărul prizonierilor din Teiș ar fi fost mai redus, dacă prizonierii nu ar fi fost folosiți la muncă înfometați, conform unei mărturii de epocă: „Erau scoși la corvezi grele: curățarea străzilor de noroi și zăpadă, ducerea mobilelor, transportarea greutăților, a lemnelor și bolnavilor pe gerul strașnic, goi și nemâncați. De prin toate părțile, inimile caritabile le întindeau pâine. Se repezeau ca fiarele, iar bastonul sau patul puștii nemțești lovea cu sete în grămada bolnavilor încovoiați sub povară“.
Cimitirul eroilor de la Teiș a fost restaurat și inaugurat la la 25 octombrie 2015, prin contribuția financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, 359 de eroi români dormindu-și somnul e veci sub 334 de însemne de căpătâi.
Lista militarilor români înhumați în cimitirul eroilor din Teiș, realizată de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor poate fi accesată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.
