Condiţiile precare de alimentare din lagărele Primul Război Mondial au fost semnalate de prizonieri pe toate căile posibile – scrisori către Crucea Roşie Internaţională, memorii către guvernele propriilor ţări, interviuri acordate presei, după evadare etc.
Unul dintre ofiţeri români eliberaţi din lagărele germane a fost căpitanul Ioan Ciulei, din Regimentul 2 Infanterie Vâlcea.
După ce a ajuns într-un lagăr german, prizonierul Ciulei a observat că „suntem carantinaţi şi daţi în primire şi suntem instalaţi pentru a face carantină în trei barăci. Ca masă ni se dă nişte varză dulce, cu gulie şi fără pâine. Vom vedea ziua de mâine ce suprize ne mai rezervă. (…) Ni se dă bonuri de pâine pentru 7 zile, din care două zile câte două bonuri şi cinci câte trei bonuri. Un bon valorează o pituşca, care nu cântăreşte 50 de grame deşi pe bon scrie 100 de grame şi o pituşcă se cântărea la cântar cu 7 bani. (...) Mâncarea foarte proastă, deşi suficientă la dejun, dar seara nu”.
În fiecare dimineaţă, prizonierii primeau „o cafea”, fără urme de cafea sau de zahăr, considerând-o o insultă. Pentru zădărnicirea evadărilor, în fiecare colţ al lagărului se postau santinele, iar fiecare baracă avea câte doi militari de pază. Uneori, apelurile se făceau şi de trei ori pe zi.
Pe malul Mării Baltice, în oraşul polonez Gdańsk, a funcţionat un lagăr de prizonieri în care au fost internaţi şi militari români. Potrivit datelor identificate până în prezent, în spitalul lagărului din Gdańsk au murit peste 60 de prizonieri români, aceştia fiind înmormântaţi la N-NV de oraş.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Gdańsk, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea
Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.
