OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Morţii de război români înhumaţi în comuna Kremidovka (regiunea Odessa, Ucraina)

După străpungerea liniei fortificate „Stalin”, de pe râul Nistru, la 21 iulie 1941, trupele române au înaintat spre Bug şi, ulterior, spre Nipru şi litoralul nordic al Mării de Azov.
În aceste context, armatele 3 şi 4 române au participat, până în primăvara anului 1944, la operaţiunile militare desfăşurate de Wermacht pe teritoriul Ucrainei de astăzi.
Unele dintre cele mai dure bătălii de pe teritoriul ucrainean, au fost purtate de Armata 4 română în regiunea Odessa, în perioada 8 august - 16 octombrie 1941. În urma confruntării cu rezistenţa îndârjită a armatei sovietice, pe un teren fortificat de peste 200 km, forţele române au înregistrat pierderi de aproximativ 18.000 de morţi, fapt care a determinat apariţia în regiunea menţionată a mai multor cimitire de campanie româneşti.
Printre cele mai mari cimitire militare din regiunea Odessa, se numără şi cel care a fost amenajat lângă gara comunei Kremidovka. În cuprinsul acestuia, precum şi în cimitirul civil al localităţii menţionate, au fost înhumaţi aproape 300 de morţi de război români, decedaţi în perioada 5 august – 22 octombrie 1941.
Odată cu retragerea Armatei române, după ruperea frontului la Stalingrad (la 19 noiembrie 1942), cimitirele de campanie româneşti de pe Frontul de Est, inclusiv cele din comuna Kremidovka, au fost distruse de inamic.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Kremidovka, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.