Periodic, prin intermediul Crucii Roşii Internaţionale, prizonierii români din lagărele germane au corespondat cu prietenii şi familiile din România. Uneori, internaţii plăteau o marcă pentru a primi cărţi poştale pe care să-şi scrie veştile.
În multe cazuri, captivii români se interesau de starea de sănătate a rudelor, care le comunicau că sărutau scrisorile pe care le primeau de la aceştia.
După vara anului 1917, când frontul s-a stabilizat în Moldova, corepondenţa a conţinut detalii referitoare la întreţinerea gospodăriilor. Astfel, vacile unui prizonier au crescut averea familiei cu patru boi, iar o vacă „care a făcut vită” a fost vândută cu 185 de lei.
Grâul nu a avut o producţie mulţumitoare, fiind strânşi numai 30 de saci. Deşi prunele s-au copt, nu toţi copacii au avut rod. Fânul a crescut în toate zonele, viile se prezentau în stare acceptabilă, însă porumbul a fost afectat de seceta din timpul verii. Deşi s-a dorit să se are parcelele unde a fost însămânţat porumb, acestea nu au putut fi „întoarse”.
Scrisorile primite de la familii se încheiau cu rugi adresate divinităţii, pentru a-i păstra sănătoşi, dar şi cu manifestarea speranţei unei întoarceri acasă, aspect care ar fi transformat ziua respectivă în cea mai fericită din viaţa corepondenţilor.
Nu toţi prizonierii au suportat condiţiile din lagăre, pentru a fi eliberaţi la încheierea războiului. Unii dintre aceştia au fost înmormântaţi în lagărul din Lechfeld.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi la Lechfeld, poate fi accesată secţiunea
Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.
