OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Morţii de război români înhumaţi în comuna Gross Liebental, regiunea Odessa, Ucraina

În contextul operaţiilor militare desfăşurate de forţele Axei pe teritoriul Uniunii Sovietice, după 22 iunie 1941, armatele 3 şi 4 române au participat la operaţiunile militare desfăşurate de Wermacht în sudul Uniunii Sovietice.
După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei (22 iunie – 26 iulie 1941), trupele române au înaintat dincolo de Nistru, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, primul obiectiv important fiind cucerirea oraşului Odessa, important port la Marea Neagră.
Timp de peste două luni (8 august - 16 octombrie 1941), Armata 4 română s-a confruntat cu un inamic extrem de îndârjit, luptele desfăşurându-se de-a lungul unui front de aproximativ 250 de kilometri, fortificat de sovietici cu şanţuri anticar, tranşee, cazemate, reţele de sârmă ghimpată, mine antitanc şi antiinfanterie.
În urma ostilităţilor au murit peste 18.000 de militari români. Necesitatea înhumării acestora a determinat amenajarea în regiunea Odessa a mai multor cimitire de campanie româneşti, printre acestea numărându-se şi cele de pe teritoriul comunei Gross Liebental, unde au fost înhumaţi aproape 700 de militari români, peste jumătate dintre aceştia fiind neidentificaţi.
Mormintele acestora au fost distruse ulterior de unităţile militare sovietice, după retragerea trupelor române de pe Frontul de Est (proces care a început în urma ruperii frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942), soartă pe care au împărtăşit-o, de altfel, toate cimitirele de război româneşti din spaţiul menţionat. 
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Gross Liebental, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.