OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Morţi de război români la Iaşi


În iunie 2019, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a mediatizat evidenţa nominală a 9.666 de morţi de război români din Primul Război Mondial, soldaţi care au murit din cauza tifosului exantematic sau din cauza rănilor, aceştia fiind înmormântaţi în Cimitirul ieşean „Eternitatea”.
Având în vedere că în Cimitirul ieşean Eternitatea au fost înhumaţi/centralizaţi cel puţin 10.700 de morţi de război români din Primul Război Mondial, activitatea de identificare a numelor eroilor a continuat prin valorificarea unor date suplimentare.
Astfel, au fost identificate suplimentar numele a 117 ofiţeri români, elevi şi preoţi militari, grefieri etc. care au murit în municipiul Iaşi şi au fost înhumaţi în Cimitirul Eternitatea, majoritatea în anul 1917. Ulerior, osemintele a 97 de eroi au fost exhumate şi centralizate în cripta ofiţerilor, iar osemintele a 20 de morţi de război au fost predate familiilor, pentru a fi reînhumate în localităţile de reşedinţă.
Un caz interesant este cel al locotenent-colonelului Artur Vârtejanu, care după unele surse a murit în data de 6 august 1917, la Mărăşeşti, în fruntea Regimentului 9 Vânători. Conform datelor de arhivă, acesta a decedat în municipiul Iaşi, la 3 octombrie 1917, fiind înhumat în Cimitirul Eternitatea. Ulterior, la o dată neprecizată, osemintele acestuia au fost exhumate şi centralizate în Cimitirul eroilor de la Mărăşeşti, în parcela „Mihai Viteazul”. În prezent, osemintele eroului sunt depuse în Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, culoar C, cripta nr. 2.
Evidenţa ofiţerilor români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi înhumaţi în municipiul Iaşi, poate fi accesată  la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.