OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Mausoleul eroilor români de pe Muntele Mateiaş


Mausoleul a fost ridicat prin grija unui comitet de iniţiativă, în comuna Valea Mare-Pravăţ, jud. Argeş, după planurile arhitectului Dumitru Ionescu-Berechet.     Lucrările de construcţie au început în luna august a anului 1928, fiind executate de către antrepriza fraţilor Nicola şi s-au încheiat, în linii mari, în vara anului 1930. În perioada iunie-iulie 1944 au demarat lucrările de centralizare a osemintelor eroilor. Într-o primă fază, aici au fost aduse spre centralizare osemintele a 417 eroi români exhumaţi din mai multe comune ale judeţului Muscel. Cei identificaţi au fost aşezaţi în firide individuale, iar cei necunoscuţi în cripta comună. Până în prezent în cele 31 de cripte ale mausoleului au fost depuse osemintele a peste 2.300 de militari români.
Mausoleul este construit din calcar de Albeşti şi are în compunere două corpuri: unul orizontal, care adăposteşte osuarul şi celălalt vertical, având forma unui turn cu foişor. În perioada 1979-1984 edificiul a fost supus unor ample lucrări de restaurare. Cu această ocazie s-a realizat un basorelief de proporţii impunătoare care redă scene de luptă din Primul Război Mondial şi s-a amenajat un punct muzeistic.
Complexul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul AG-IV-m-A-14017.
Evidenţa morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi în criptele Mausoleului eroilor de pe Muntele Mateiaş, poate fi accesată la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.