Morți de război români la Lambinowice, Polonia
Un tren se deplasează agale spre satul Lamsdorf.
După trei săptămâni de mers, timp în care au staționat mai multe zile în anumite gări, prizonierii români căzuți pe frontul din Muntenia ajung la destinație, în lagărul administrat de germani.
La fața locului, regulile sunt făcute de prizonierii ruși, internați cu mult înaintea prizonierilor români. Acesta este și motivul pentru care prizonierii români nu sunt lăsați să doarmă în barăci, ci în bordee.
Condițiile de muncă, hrană și încartiruire au determinat o rată crescută a deceselor în rândul prizonierilor de război internați la Lamsdorf. La finele primei conflagrații mondiale, statisticile consemnează peste 6.000 de morți de război de naționalitate română, belgiană, engleză, greacă, italiană, rusă și sârbă.
Înființarea Republicii Polonia, în 1918, a inclus satul Lamsdorf în cadrul noului stat, numele acestuia schimbându-se în Åambinowice.
DimensiuneaCimitirului eroilor de la Åambinowice, care are o suprafață de 4,5 ha, a determinat autoritățile poloneze să-l denumească, în anul 1968, un Monument al Memoriei Naționale.
Până în prezent, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat peste 2.600 de militari români care au murit în lagărul de prizonieri din Åambinowice, din care 2.595 sunt identificați nominal.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din Åambinowice, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.
