Morți de război români la Haguenau, Franța

Militarii români internați în lagărele germane au primit foarte rar pachete din țară, iar cele aduse de la Crucea Roșie Internațională au fost de multe ori desfăcute sau au fost puși să semneze de primire fără a intra în posesia acestora. Lipsiți și de resurse financiare, militarii români au fost ajutați de ceilalți prizonieri aliați – englezi, francezi și ruși – care i-au împrumutat cu bani și le-au oferit din efectele de lenjerie, îmbrăcăminte și igienă pe care le-au avut (rufe, ciorapi, flanele, săpun etc). De asemenea, pachetele primite de prizonierii aliați de la Crucea Roșie Internațională au fost împărțite inclusiv cu captivii români. Alimentele cele mai bogate au fost primite în toată perioada captivității de prizonierii englezi, încât unul dintre prizonierii români a constatat că mâncarea acestora mirosa așa de frumos încât nici nu s-ar fi supărat dacă nu ar fi fost invitat la masă, dar s-ar fi mulțumit să fie lăsat să culeagă „firimitirile și resturile de la ei”.
Cimitirul eroilor din orașul francez Haguenau a fost amenajat în apropierea cimitirului civil. În cadrul acestuia sunt înhumați morți de război din Primul și al Doilea Război Mondial.
Peste 400 de militari români care au murit în prizonierat sunt înhumați în morminte individuale pe latura din spate a necropolei..
Prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Parcela eroilor români de la Haguenau a fost reamenajată, fiind reinaugurată la 9 aprilie 2011. Cu acest prilej au fost sfințite două troițe tradiționale în stil maramureșean, realizate de meșterul popular Ilie Bența.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Haguenau, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.