OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu – „eroul de la Olt”

La 14 august 1916, Regimentul III Dâmbovița Nr. 22 se găsea pe frontieră, cu batalioanele II și III la Moroieni și cu Batalionul I la Predeal. 
La ora 20, în seara acelei zile, la comandamentul unității menționate se primește, telegrafic, ordinul nr. 2523/916 al Corpului 2 Armată, comunicat cu ordinul nr. 11 al Diviziei 3 Infanterie, prin care se făcea cunoscută începerea stării de război cu Austro-Ungaria.  
La acea dată, în ordinul de bătaie a Regimentului III Dâmbovița Nr. 22, postul de ajutor de comandant era ocupat de locotenent-colonelul Băltărețu Dumitru, descris de camarazi ca fiind „veșnic în mijlocul ofițerilor și trupei, [...] cu ținuta lui maestoasă, cu vorba-i dulce, care subjugase într-atât ofițerii și trupa, încât la un semn al lui, cu toții erau gata a se arunca în vâltoarea luptei și a-și da viața pentru Neam și Țară”. 
Locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu servea într-o unitate de tradiție a Armatei Române, regimentul fiind creat în anul 1891, prin comasarea Regimentului III Linie cu Regimentul 22 Dorobanți, cu reședința la Târgoviște.  
Conform Ordinului de operație, în noaptea de 1 spre 2 septembrie 1916, Regimentul III Dâmbovița Nr. 22 trebuia să atace prin surprindere inamicul și să-l captureze cu tot materialul său. Ordinul prevedea ca regimentul să treacă Oltul, cu trei batalioane, și să atace în direcția satului Crihalma. Inamicul ocupa malul drept al Oltului, cu grosul armatei pe înălțimile de la nord, organizat cu multe cuiburi de mitralieră care combăteau eficient orice încercare de trecere, malul propriu-zis fiind ocupat de santinele adăpostite de un rând de sălcii, la circa 100 metri de malul Oltului și apărate de o rețea de sârmă ghimpată încurcată printre copaci. 
Deși puternic întărit și cu un plan de foc bine întocmit, totuși, datorită atacurilor viguroase date de batalioanele I, II și III, inamicul a fost silit să-și părăsească poziția și să se retragă către Zsiberg (Seiburg), lăsând în mâna românilor doua mitraliere, multe arme și muniții, precum și 164 prizonieri. 
Datorită întunericului și factorului surpriză, pierderile în rândul regimentului au fost puține, deși lupta a durat 6 ore (de la 3 noaptea la 9 dimineața), dar greu suportate de către combatanții români, deoarece printre cei care și-au găsit sfârșitul în această confruntare s-a numărat și comandantul regimentului, locotenent-colonelul Dumitru Băltărețu. 
Acesta trecuse Oltul, printre primii, prin apa până la brâu, îmbărbătându-și soldații și antrenând tot regimentul într-un elan eroic. Se găsea pe linia de luptă, însoțit de postul de comandă și de plutonierul de gorniști Ștefan Ștefănescu, când un glonte îl rănește în braț. Pe când plutonierul alerga după brancardieri, un al doilea glonte îl rănește mortal în piept. La înapoiere, plutonierul primește ultimul ordin al viteazului muribund: „Maiorul Georgescu să ia comanda regimentului” și îi încredințează cheile de casa de bani pentru a i le preda acestuia. Ultimul cuvânt, ultimul gest, pentru împlinirea datoriei. 
În anul 1930, din inițiativa colonelului Nicolin Ioan, ajutat de ofițerii corpului și de diverși donatori, în curtea cazarmei Regimentului III Dâmbovița nr. 22 (în prezent incinta Bazei 2 Logistice Sud din garnizoana Târgoviște), situată la marginea de nord-vest a orașului Târgoviște, a fost ridicat un monument comemorativ, operă a sculptorului Vasile Blendea, pentru eroii regimentului, fii ai județului Dâmbovița. Cu această ocazie, bustul de bronz al colonelului Dumitru Băltărețu a fost încastrat în nișa acestui monument, alături de înscrisurile în  marmură a numelor tuturor eroilor acestei unități de glorie a Armatei române.