OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

General de divizie Alexandru REFERENDARU

Alexandru Referendaru, fiul preotului Mihalache și al Smarandei Tănăsescu Referendaru, s-a născut în București, la 19 octombrie 1866.
După absolvirea ciclului gimnazial a frecventat, în perioada 1885-1887, cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, apoi pe cele ale Școlii de Aplicație de Artilerie, remarcându-se și printr-o bună cunoaștere a limbilor franceză și germană. A fost apreciat cu calificativul „foarte bine”, de către locotenent - colonelul Alexandru Tell, comandantul școlii, care l-a elogiat astfel: „foarte inteligent, educație bună, conduită ireproșabilă”. 
La 1 octombrie 1889, Referendaru a fost repartizat la Regimentul 3 Artilerie, iar în anul următor a fost avansat locotenent și mutat la Regimentul 1 Artilerie, unde a ocupat numeroase funcții, până în anul 1892.
Fiind apreciat ca „ofițer excelent”, i s-a permis să participe la concursul de admitere la Școala Superioară de Război. 
În octombrie 1894, maiorul Alexandru Averescu, director de studii al Școlii Superioare de Război, l-a apreciat pe ofițerul Referendaru „foarte bun, care merită să fie înaintat la alegere”. A primit aprecieri foarte bune și de la generalul Barozzi și de la generalul Lahovari, inspector general.
Prin Înaltul Decret nr. 4701 din anul 1895, Referendaru a fost „brevetat ofițer de stat major”, îndeplinind funcții în cadrul Regimentului 12 Artilerie și a Marelui Stat Major. 
În 1896 a fost numit șef al Biroului Mobilizare, fiind propus pentru decorare cu „Coroana României”, clasa a V-a, în rang de cavaler. 
În 1897 a efectuat un stagiu de un an în armata austro-ungară. Referitor la activitatea căpitanului Referendaru ca atașat pe lângă statul austriac, colonelul Constantin Coandă, comandant al Direcției 2 Artilerie, a menționat: „un ofițer deosebit de capabil, care s-a adaptat condițiilor militare și cunoaște mulțumitor limba germană”.
Reușește la examenul de capacitate pentru gradul de maior, în anul 1900, generalul C. Brătianu propunând-ul pentru înaintare la alegere.
Când s-a pus problema mutării sale în altă funcție, în anul 1903, colonelul Boteanu, șeful Secției a II-a din Marele Stat Major, a apreciat că „plecarea va fi o pagubă pentru serviciul transporturi”.
Ca urmare a calităților, meritelor sale și a experienței acumulate în funcțiile pe care le-a îndeplinit, Referendaru a fost numit, la 1 octombrie 1911, comandantul Școalii de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, funcție deținută până în 1912. În această calitate a participat, în cadrul Regimentului 6 Artilerie, cu Brigada 6 Infanterie, la concentrarea din toamna anului 1911, prilej de a fi apreciat de comandantul brigăzii ca fiind un „ofițer de campanie desăvârșit”. 
Referendaru a participat la al Doilea Război Balcanic (1913), având funcția de șef de Stat Major al Comandamentului General al Etapelor, campanie în care Armata Română a înregistrat peste 2.600 de militari morți de holeră.
În 1916, generalul Referendaru a facut parte din Grupul Apărării Dunării și a participat la luptele de la Neajlov, Dunăre și Argeș, comandând Divizia 18 Infanterie, întărită de 4 batalioane de milițieni și rezerviști, un divizion de artilerie cal. 87 mm, două baterii cal. 105 mm și un excadron de cavalerie. 
În dimineața zilei de 23 noiembrie1916, unitățile diviziei au intrat în contact direct cu inamicul, care debarcase pe malul stâng al Dunării, la Caracal, având loc puternice lupte în zona Zimnicea -Turnu Măgurele - Frătești. Divizia 18 Infanterie a suferit pierderi grele, retrăgându-se spre est, iar în ziua de 27 noiembrie, generalul Referendaru a ordonat retragerea trupelor spre comuna Drăgănești (jud. Teleorman). Pentru a deschide comunicația blocată și a asigura retragerea forțelor pe o nouă poziție, generalul Alexandru Referendaru a hotărât să atace inamicul care ocupase satul Prunaru, ordonându-i colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, sa efectueze o șarjă de cavalerie: „Nu putem scăpa decât deschizând linia de retragere. Astfel inamicul va ieși din sat și va căuta să execute o manevră de învăluire. Nu avem informații suficiente despre inamic, nu știm adâncimea dispozitivului de apărare al nemților. Și apoi ambuscade pot fi peste tot printre dealurile și văile din zonă. Nu putem scăpa decât dacă vom executa o șarjă cu hotărâre și mai ales prin surprindere!” 
Deși bolnav, colonelul Naumescu l-a asigurat pe generalul Referendaru de sprijinul cavaleriștilor: „Regimentul 2 Roșiori vă mulțumește pentru onoarea ce-i faceți de a muri pentru Patrie. Fiți sigur că regimentul își va face pe deplin datoria” 
În dimineața zilei de 28 noiembrie 1916, colonelul Naumescu și-a mobilizat subordonații: „A sosit momentul să intervenim în sprijinul diviziei. Va trebui să șarjăm. Vom șarja, dragii mei, cu toate cele trei escadroane ale regimentului. Este modul cel mai drag de manevră și luptă al cavaleriștilor din  totdeauna, deși cel mai periculos. Am încredere în voi, în repeziciunea și curajul vostru, al tuturor ostașilor din subordine!”
Șarja de la Prunaru a fost foarte violentă. Lupte sângeroase, corp la corp, s-au dat pe ulițele satului. Regimentul a fost distrus aproape în totalitate, puțini călăreți scăpând cu viață. Superioritatea inamicului a devenit covârșitoare, iar generalul Referendaru a ordonat retragerea. 
Faimoasa șarjă de la Prunaru a rămas în istorie ca un act de vitejie, ce face onoare cavaleriei. Cu prețul sacrificiului militarilor din Regimentul 2 Cavalerie, Divizia 18 Infanterie a reușit să scape din cercul de foc al inamicului și să se retraga spre nord, în direcția Letca Vech-Mereni-Jilava, în vederea refacerii. 
În anul 1917, generalul Referendaru a participt la Bătălia de la Mărășești (6-19 august 1917), unde Armata 1 Română a pierdut 27.410 de militari, din care 5.125 au fost morți (125 de ofițeri și 5.000 de soldați).
La 28 octombrie 1918, generalul Referendaru îndeplinea funcția de secretar general la Ministerul de Război, iar la 7 decembrie a fost numit inspector general tehnic al artileriei.
A fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă, la 1 octombrie 1928, ca ofițer de rezervă al Comandamentului Corpului 5 Armată. În anul 1934 a fost trecut în retragere.
Pentru cariera și faptele sale de arme, generalul Alexandru Referendaru a primit numeroase distincții, ordine și medalii: „Coroana României”, clasa a IV-a (1906), Medalia jubiliară „Carol I” (1906), „Semnul onorific de aur” (25 de ani în armată), „Steaua României”, clasa a IV-a (1913), „Meritul sanitar”, clasa a I-a (1914) și „Bărbăție și credință” (1914).