OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Morţii de război români înhumaţi în localitățile Beleusovca și Kozlov, regiunea Cernăuți, Ucraina

În vara anului 1941, în contextul operațiunilor desfășurate de Armata 3 română pentru traversarea râului Nistru, diviziile 130 și 164 infanterie sovietice au acționat asupra flancului  stâng al Corpului de Munte român, pe direcția înălțimea 254 - Liceani – Kozlov, cu intenția de a lichida capul de pod realizat de trupele române.
Astfel, în după-amiaza zilei de 18 iulie 1941, inamicul a pătruns pe Valea Karujet, între brigăzile 1 și 4 mixte munte române, atacând pe Valea Ivan și în lungul Nistrului, spre Kozlov, în zona Brigăzii 4 mixtă munte. Favorizate de întuneric, forțele sovietice s-au infiltrat în spatele Batalionului 19 Vânători de Munte, care, copleșit fiind, s-a repliat spre Batalionul 17 Vânători de Munte.
În luptele care au urmat, Brigada 4 mixtă munte a pierdut 25% din efective, între cei uciși numărându-se însuși comandantul Grupului 9 Vânători de Munte, colonelul Richard Rottemburg. În cele din urmă, cu multă greutate, cele două batalioane au reușit să oprească forțele inamice, înainte de a ajunge la Kozlov.
Rezistența eroică a Grupului 9 Vânători de Munte a salvat situația critică în care s-au aflat trupele din capul de pod, tocmai în momentul în care aprovizionarea cu muniție devenise extrem de problematică.
O partea a rămășițelor pământești ale morților de război români, victime ale luptelor pentru trecerea Nistrului, au fost înhumate în cimitirul și în curtea bisericii din comuna Beleusovca (regiunea Cernăuți, Ucraina), precum și pe raza satului Kozlov (regiunea Cernăuți, Ucraina). După retragerea trupelor române și germane de pe Frontul de Est, mormintele acestora au fost distruse de unitățile militare sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi pe teritoriul comunei Beleusovca și a satului Kozlov (regiunea Cernăuți, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată, la secţiunea Lista morţilor de război