Prizonieri de război anglo-americani, germani și sovietici în România
La data de 4 noiembrie 1944, la nivelul Ministerul de Război s-a realizat o analiză privind modul în care s-a aplicat articolul 5 al Convenției de Armistițiu, semnată la 12 septembrie 1944, între Guvernul român, pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte.
Potrivit articolului menționat, „Guvernul Român și Înaltul Comandament al României vor preda imediat Înaltului Comandament Aliat (sovietic), pentru înapoierea în țara lor, pe toți prizonierii de război sovietici și aliați, aflați în mâinile lor, precum și pe toți cetățenii internați și pe cei aduși cu sila în România”.
Astfel, prizonierii de război din Armata germană, capturați pe teritoriul României începând cu data de 23 august 1944, au fost predați, la cerere, Comandamentelor sovietice. Predarea acestora s-a realizat exclusiv numeric, fără ca autoritățile sovietice să elibereze documente scrise. Prizonierii germani au fost apoi dirijați în detașamente spre locații alese de comandamentele sovietice.
Prizonierii de război anglo-americani au fost predați Misiunii anglo-americane, venit în România în acest scop. Prizonierii au fost evacuați pe calea aerului, fiind predați „cu acte în regulă”. Astfel, la data de 3 octombrie 1944, Armata română a predate Misiunii anglo-americane un total de 1.114 prizonieri de război (468 de ofițeri, 638 de subofițeri și 8 soldați)
Prizonierii de război sovietici, internați în lagărele din România la data de 23 august 1944, au fost predați comandamentelor sovietice începând cu data de 25.09.1944.
În majoritatea cazurilor, predarea s-a realizat fără semnarea documentelor întocmite de Armata română, în contextul în care delegații sovietici au refuzat semnarea actelor. Astfel, pentru un număr de patru lagăre, inclusiv cel de colectare din municipiul București, delegații sovietici au semnat actele de primire. Pentru alte șase lagăre, delegații sovietici au refuzat semnarea actelor. Totodată, din lagărele din Budești, Slobozia și Independența nu s-a predat delegaților niciun prizonier sovietic, având în vedere că toți au fost eliberați anterior de Armata sovietică, înainte de întocmirea actelor de predare-primire.
Cu scopul de a elimina orice document care făcea trimitere la predarea prizonierilor sovietici, colonelul Borisov, de la Comisia sovietică de control, a cerut părții române să-i fie predate în original toate documentele referitoare la transferul prizonierilor sovietici, indiferent dacă au fost sau nu semnate.
Conform unei consemnări a locotenent-colonelului Vasiliu Ermil, până la data de 26.11.1944, Armata română a predat comandamentelor sovietice un număr de 43.947 de prizonieri sovietici, în România figurând alți 13.723 de prizonieri sovietici în curs de predare.
În locul prizonierilor sovietici au fost internați prizonieri de război germani. Cum comandamentele sovietice au preluat lagărele din Călărași și Timișoara cu tot cu materialele din dotare, Armata română a fost obligată să înființeze lagăre de internare provizorii, iar lipsa mijloacelor de transport a determinat ca transportul prizonierilor de la locul capturării și până la locul internării să se realizeze pe jos.
O altă problemă a fost că nu s-au putut aplica prevederilor Convenției de la Geneva privind prizonierii de război, aceasta nefiind admisă de Comisia de control sovietică. Astfel, nu s-a permis vizitarea prizonierilor nici de către reprezentanții Crucii Roșii Române și s-a interzis distribuirea de țigări sau a primirii de pachete (cu alimente, haine etc.), chiar dacă erau trimise de Crucea Roșie.
La data de 23 noiembrie 1944, în România figurau ca internați un număr de 43.936 de prizonieri de război ai Armatei germane (9 generali, 1.819 de ofițeri, 5.487 de subofițeri și 36.621 de soldați). Prizonierii de război germani au fost predați comandamentului sovietic, la cerere, documentele consemnând, la finele lunii noiembrie 1944, că în 10 lagăre din România mai figurau 4.993 de militari ai Armatei germane și 6.331 de civili germani.
Nu toți militarii Armatei germane internați în România au fost predați sovieticilor. Unii au reușit să evadeze, fapt care a determinat anchetarea cazurilor de către sovietici, care au reclamat, la 27 ianuarie 1945, că un număr de 165 de prizonieri de război germani au evadat în perioada 1 decembrie 1944-25 ianuarie 1945.
Partea română nu a infirmat evadările, susținând că acestea au avut loc cu prilejul predării către sovietici a unui număr de 8.012 de militari germani, pe fondul faptului că nu s-a verificat corespunzător gardul de sârmă ghimpată al lagărelor, iar în unele cazuri nu s-a respectat consemnul de unii dintre militarii care asigurau paza. De asemenea, unele dintre lagăre au fost amenajate în zone în care locuiau etnici germani, fapt care a ușurat evadările.
La solicitarea Comisiei de control sovietice, în sensul luării de măsuri disciplinare, printre alții, locotenent-colonelul Alexandreanu, comandantul lagărului Oiești, a fost pedepsit cu 5 zile de arest și luarea comenzii, iar locotenent-colonelul Victor Ioanid, comandantul lagărului Ghencea, a fost pedepsit cu cinci zile de arest și s-au dat dispoziții de a fi înlocuit de la comandă; alți 14 soldați au fost deferiți Curților Marțiale.
La data de 17 ianuarie 1945, Armata română a predat, la cererea Frontului 2 Ucrainean, toți militarii germani pe care i-a luat prizonieri pe Frontul de Vest – 4.143 de oameni, păstrând 1.800 de prizonieri, care deși au făcut parte din Armata germană dețineau cetățenia română.
Prizonierii germani preluați de la Armata română au fost internați în lagărele din Extremul Orient, în care figurau și prizonieri ai Armatei române. În multe cazuri au împărțit aceleași camere de arest, prizonierii români făcând eforturi pentru a le transmite mâncare celor izolați, indiferent de armata din care au făcut parte. De asemenea, medicii militari germani internați în lagăre, folosind instrumente precare, au intervenit pentru a-i opera pe prizonierii români care necesitau intervenții chirurgicale.
În multe cazuri, atunci când decedau, prizonierii de război din Armatele română și germană au fost înhumați în același cimitir. Este cazul cimitirului de la Zarecinîi (ţinutul Krasnodar), unde în memoria eroilor români și germani au fost dezvelite monumente comemorative de război.
