Ambulanța Diviziei I Cavalerie în Primul Război Mondial
Începând cu data de 20 august 1916, ambulanța Diviziei I Cavalerie a devenit activă, aceasta fiind ziua în care a plecat din București, condusă de medicul colonel Miron I. Gheorghe.
Personalul Ambulanței a ajuns în municipiul Alexandria, județul Teleorman, la 23 august 1916. A fost un prilej pentru generalul Herescu, comandantul Diviziei I Cavalerie, de a inspecta Ambulanța, pe care a găsit-o într-o stare de „bine”.
După inspecție, generalul Herescu i-a solicitat colonelului Miron să organizeze ambulanța ca spital de companie pentru divizie, „cât timp trupa va rămâne în oraș”.
Organizarea spitalului a durat vreme de o săptămână, fiind amenajate sala de operații, bucătăria, latrinele și morga.
Primul deces înregistrat de ambulanță a fost cel al slt. Petre Scarlat, din Divizionul I de Artilerie Călăreață, la 15 septembrie 1916. Acesta a fost rănit grav în timpul bombardamentelor de la Zimnicea. Cadavrul acestuia a fost lăsat la morga spitalului, după ce s-a efectuat în prealabil un serviciu religios. Familia eroului a fost anunțată telegrafic despre deces.
Între timp, membrii ambulanței au plecat în inspecție în municipiul Alexandria pentru a identifica cazuri de scarlatina. Deși inspecția s-a desfășurat pe toată raza localității, „nu s-au găsit cazuri (…) nici prin casele în care au fost cantonate trupele noastre”. Primul caz de scarlatina a fost identificat la 2 octombrie 1916. Medicii au procedat la dezinfecția casei, copilul care locuia în casa respectivă a fost trimis la spital, iar ceilalți rezidenți „au făcut baie”.
La 4 octombrie 1916 a urmat o altă inspecție, realizată de generalul Bottea, „care a rămas mulțumit de felul în care se prezintă ambulanța noastră”.
Începând cu data de 13 octombrie 1916, ambulanța a fost relocată la Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, personalul acesteia intrând în contact cu zvonurile alarmiste și tendențioase ale militarilor aduși răniți de pe front.
În scopul coordonării activității medicale, din data de 23 octombrie 1916, medicii ambulanței au preluat coordonarea spitalului de Cruce Roșie din Drăgănești-Vlașca. Și în acest caz a fost necesară amenajarea unei săli de operații.
Primii răniți au fost operați în spital la 27 octombrie 1916, iar la 5 noiembrie 1916 ambulanța a primit ordinul de plecare, deplasându-se spre nord-estul României, în contextul în care Armata română lupta pe două fronturi.
La 10 noiembrie 1916 ambulanța a ajuns la Mierleștii de Sus, județul Olt. Deși trupa și caii se aflau în bună stare nu același lucru se putea spune despre starea de spirit a personalului medical, colonelul Miron consemnând: „Sunt într-o așa stare de enervare și agitație că fără voe am început să plâng ca un copil (…). Nu sunt în stare nici să concept ceva, nici nu pot explica cum am putut să mă pun într-o așa stare de nervi”.
După operarea la ambulanță a doi militari din Compania I Cicliști a Diviziei I Cavalerie, răniți în lupta cu inamicul la Izvoarele, jud. Argeș (la 16 noiembrie 1916), ambulanța s-a deplasat pe itinerariul Fierbinți-Pogoanele-Ianca, ajungând la Mărășești la 2 decembrie 1916. Cu acest prilej, colonelul Miron, a constatat: „Am fost foarte mișcat de insuccesele noastre și de această retragere forțată, care nu se mai oprește. Dumnezeu știe când se vor termina necazurile noastre”.
Contactul cu Divizia I Cavalerie s-a realita la Liteni, în județul Suceava, la 17 decembrie 1916, medicilor ambulanței fiindu-le repartizat un sector de case. A doua zi, din cauza ploii torențiale, medicii nu au putut ieși afară din case, noroiul ajungând până la genunchi.
La 31 iulie 1917 ambulanța se afla în comuna Târgul Trotuș, fiind relocată apoi în municipiul Onești, județul Bacău.
Ambulanța a desfășurat o activitate susținută în timpul luptelor din august 1917.
Astfel, la 6 august 1917 au fost pansați și evacuați 223 de soldați și 13 ofițeri. Medicii au lucrat până la 2 noaptea. Activitatea a continuat în ziua următoare, când au fost pansați și evacuați 203 soldați și 5 ofițeri. Pansarea și evacuarea răniților a continuat până în ziua de 6 septembrie 1917.
La 15 august 1917, N. I. Rădulescu, preotul ambulanței a ținut un parastas la Biserica din Târgu Trotuș, „dedicat soldaților căzuți pe câmpul de luptă”. La eveniment au asistat ofițerii și trupa ambulanței. În ziua următoare, preotul ambulanței l-a înmormântat pe soldatul Voicu Gheorghe, decedat la ambulanță din cauza rănilor. Peste câteva zile, la 21 septembrie 1917, același preot la înmormântat și pe soldatul Condamnatu Petre.
Un alt parastas organizat de preotul Rădulescu a avut loc în comuna Podul Turcului, județul Bacău, la data de 23 septembrie 1917, „pentru bunii ostași decedați la Oituz”. La eveniment au participat generalii Eremia Grigorescu (conducătorul Diviziei 15 Infanterie în luptele de la Oituz) și Schina Mihail. Cu acest prilej, generalul Eremia Grigorescu s-a referit „la faptele mărețe ce le-a înfăptuit Armata română”. La încheierea parastasului, ofițerii și soldații au luat masa împreună.
Pentru modul în care s-au implicat în îngrijirea răniților, mai mulți medici din cadrul ambulanței au fost înaintați în grad. Astfel, la data de 22 februarie 1918, căpitanul Rallet Nicolae a fost avansat în grad cu data de 1 septembrie 1917. La 1 martie 1918, medical locotenent-colonel Russovici Gheorghe a fost avansat la gradul de colonel, iar medical căpitanTatoș Gabriel a fost avansat la gradul de maior.
