Eroii de la Zibenko
La Volgograd (ex-Stalingrad), în perioada 23 august 1942 – 2 februarie 1943, s-a desfășurat cea mai mare bătălie de pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial, soldată cu pierderi de cca. 3 milioane de oameni. Inițial, militarii germani, români, italieni și ungari s-au aflat în ofensivă, iar începând cu 19 noiembrie 1942, Armata sovietică a început contraofensiva.
Unul dintre locurile de înhumare a morților de război ai Armatei române a fost amenajat la Zibenko, lângă drumul ce ducea spre Stalingrad.
Înhumarea eroilor români a fost asistată de preotul confesor al Ambulanței 20 Infanterie.
Ambulanța a fost cantonată în perioada 3 septembrie – 10 octombrie 1942 într-un colhoz de lângă comuna Krauzov, în apropiere de Zibenko. Casele mici ale comunei au fost curățate, iar camerele amenajate ca saloane, pentru internarea răniților aduși de pe pozițiile de luptă.
Potrivit preotului confesor al Ambulanței Diviziei 20 Infanterie, „am înmormântat 105 ostași români, ofițeri și subofițeri în cimitirul de lângă comuna Zibenko. Unii au murit la ambulanță, iar alții au fost aduși morți de pe poziție. Aicea am amenajat cel mai mare și mai frumos cimitir din campanie și nici nu se află un cimitir asemănător între Don și Volga.
Un cimitir unde își dorm somnul de veci 105 ostași români și 250 de eroi germani este așezat pe un câmp frumos și deschis la marginea comunei Zibenko. Am muncit zile întregi până ce am aranjat toate mormintele, atât ale eroilor români, cât și ale eroilor germani. Le-am pus la fiecare cruce după același model, scrise uniform și frumos aliniate”.
În centrul cimitirului a fost dezvelită o troiță, iar două cruci de dimensiuni mari au fost montate pe laturile din stânga și din dreapta ale necropolei. Pe troiță s-au inscripționat în limbile română și germană cuvintele: „Înfrățiți în viață și moarte pentru același ideal”.
Cimitirul a fost mărginit cu un șanț de mică adâncime și împrejmuit cu un gard din sârmă.
Preotul confesor al Ambulanței Diviziei 20 Infanterie i-a înmormântat „pe bravii noștri ofițeri slt. Pol [Paul,n.n.] Simion, R 40 Art., slt. Nicoară Vasile, R 83 Inf., slt. Butuceanu [Nicolae, n.n.], R 83 Inf., cpt. Preda Marin, R 91 Inf., cpt. Truță Victor, R 91 Inf., slt. Popa Ilie, R 83 Inf., locot. Cojocaru Marin, Bat. 20 Pionieri și cpt. Ciurea (?), R 83 Inf. ”, precizând că în numeroase cazuri, când au avut loc înmormântări „m-au bombardat rușii și am fost silit și eu să intru în groapa mortului, pentru a fi ferit de schijele ce se împrăștiau din bombele lăsate de avioanele inamice în jurul meu. Notez că, într-o zi, când înmormântam 3 ostași a căzut o bombă la câțiva metri de groapă și numai printr-o minune Dumnnezeiască am scăpat cu viață”.
Deși documentele din Arhivele MilitareNaționale Române fac trimitere la 105 militari ai Armatei române înhumați la Zibenko, numai 75 dintre eroi sunt identificați nominal, aceștia provenind din patru regimente de infanterie (82, 83, 85 și 91), două de artilerie (39 și 40) și două batalioane de pionieri (6 și 20).
Dintre eroii înhumați la Zibenko au fost identificate date despre doi dintre aceștia: căpitanul Marin Preda și cpt. Truță Victor.
Căpitanul Marin Preda a avut o vechime în armată de peste 12 ani, la data decesului fiind căpitan de peste doi ani și opt luni. În anul 1933 a participat la un curs de tragere cu pușca ZB, iar în iunie 1941 la un curs mixt cu militarii germani.
Născut la 1 iunie 1903, în comuna Căteasca, județul Argeș, fiind fiul lui Anghel și Gherghina, Marin Preda a urmat cursurile Școlii de Infanterie din Sibiu (absolvită în anul 1931, excelând la Drept international și la Legislație militară), căsătorindu-se cu Maria Olteanu, la 12 aprilie 1931, în municipiul Alba Iulia. Cei doi soți au avut un fiu, Liviu, născut la 20 septembrie 1935.
Căpitanul Marin Preda a fost mobilizat în zona operativă la 20 martie 1943. Fiind rănit în luptele din satul Staradubovka, a fost transportat la Ambulanța Diviziei 20 Infanteriei, unde a decedat, fiind șters din controale la 10 septembrie 1942.
Una din caracterizările făcută de comandantul companiei unde a activat căpitanul Marin Preda îl prezintă pe acesta ca având „cunoștințe profesionale cu însușiri sufletești alese, aptitudini în dezvoltare, putând comanda și instrui plutonul de pușcași sau [de,n.n.] mitraliere. Element corect, conștiincios și devotat, corespunzând cerințelor”.
Potrivit generalului Deliceanu, comandantul Brigăzii 20 infanterie, care l-a apreciat pe căpitanul Marin Preda când a activat sub comanda sa, acesta „a depus o muncă fără răgaz și cu multă pricepere pentru organizarea terenului său, care putea rezista, împreună cu atacurile din spatele poziției, la bombardamente chiar mai serioase. Atât lucrările de sapă cât și planurile de foc erau foarte bine adaptate la misiune. (...) O grijă deosebită a depus și pentru bunul trai al oamenilor, de care este iubit și ascultat, deși este sever, precum și pentru asigurarea întreținerii materialului și armamentului încredințat”.
Căpitanul Truță Victor s-a născut în comuna Bucerdea, județul Alba, la 11 iulie 1906, fiind fiul lui Pavel și Sofia. S-a căsătorit cu Rodin Iulia, la 6 mai 1935, în municipiul Alba Iulia, având doi copii (Rodica Silvia, născută în anul 1937 și Victor Tiberiu, născut în anul 1938).
A obsolvit Școala Militară de Infanterie nr. 1 având o purtare exemplară, promovând examenul de absolvire cu media 8.66, fiind al 20-lea dintre cei 197 de elevi ai școlii. Ulterior, în anul 1932, a absolvit și Școala specială de Infanterie.
A plecat pe front la 24 iulie 1941, iar începând cu data de 12 august 1941 a fost numit la comanda unei companii de luptă antitanc.
Potrivit căpitanului I. Cojan, colegul acestuia „a fost curat la suflet și deschis (...) un foarte bun comandant (...) cu mult bun-simț (...) care nu are nevoie de control. Un element de nădejde (...) care merită toată atenția”.
Conform generalului Vlădescu, comandantul Diviziei 5 Infanterie, căpitanul Truță Victor a participat la luptele de la Cota 110 (în perioada 18-20 august 1941), distrugând tancurile, cuiburile de mitraliere și brandturile sovietice identificate.
În perioada 28-30 august 1941 a fost implicat în luptele de la Vigoda, luptând timp de două zile împotriva tancurilor sovietice. S-a remarcat prin inițiativa de a distruge două tancuri sovietice, ajunse în spatele liniei frontului, la punctul de comandă al Regimentului 9 Dorobanți.
Începând cu 8 septembrie 1941, căpitanul Truță Victor a fost pus sub ordinele Diviziei 8 Infanterie, participând la luptele din jurul Odesei, unde s-a remarcat în perioada 10-14 septembrie 1941 prin respingerea tancurilor sovietice, implicându-se apoi în luptele de urmărire și în atacul de la S-V de Tătarca.
Pentru faptele deosebite de arme a fost decorat cu Ordinul Corona României cu spade și panglică de Virtute militară, clasa V, conform brevetului cu nr. 48/1942, la propunerea Diviziei 20 Infanterie din 23 august 1942.
