Prizonieri de război ai Armatei române la Sambir, regiunea Liov, Ucraina
Armata sovietică a eliberat, la 1 mai 1945, prizonierii de război din lagărul situat în comuna germană Wustrow (la 265 de km N de Berlin), landul Meckelnburg-Pomerania Inferioară.
Numeroși prizonieri de război au provenit din rândul Armatei române, capturați în luptele contra trupelor germane.
În drumul spre România, prizonierii de război eliberați au fost controlați de patrule sovietice, neputând face dovada eliberării dintr-un lagăr german și nici al armatei din care proveneau. În consecină, toți prizonierii eliberați au fost urcați în vagoane de tren și transportați în orașul Sambir (la 505 km N-V de municipiul Iași), în prezent în Ucraina, fiind internați în Lagărul nr. 194.
La 30 octombrie 1945, căpitanul Slama Pompiliu din Batalionul 21 Vânători Munte, internat în lagărul 194 din Sambir, a raportat Marelui Stat Major că a fost luat prizonier de germani în luptele din 29 septembrie 1944. Fiind eliberat de sovietici la 1 mai 1945, ofițerul a fost luat prizonier „de alte formațiuni sovietice”. În consecință a solicitat intervenția Marelui Stat Major pentru eliberarea prizonierilor români din lagărul 194.
Șeful Secției a 7-a Teritoriale a Marelui Stat Major a aprobat să se prezinte situația prizonierilor de război ai Armatei române de la Sambir la cunoștința decidenților din Ministerul de Război, fără a se menționa numele căpitanului Slama Pompiliu, pentru a nu i se crea ofițerului neplăceri.
La 5 noiembrie 1945, generalul de divizie C. Ionașcu, șeful Marelul Stat Major, l-a informat pe ministrul de război că o serie de prizonieri de război ai Armatei române, repatriați ca invalizi din Lagărul nr. 194, au declarat că în lagărul sovietic menționat au fost internați „din eroare” prizonieri de război români, eliberați din lagărele germane. În consecință, generalul Ionașcu a solicitat intervenția ministrului de război pe lângă Comisia Aliată de Control pentru eliberarea militarilor Armatei române, „care se văd acum privați de libertate tocmai de camarazii lor de pe câmpul de luptă”.
În afara demersurile Ministerului de Război la Comisia Aliată de Control, căpitanul Slama Pompiliu a scris printr-un prizonier repatriat lui Mițu, o rudă a sa, cerându-i să meargă la minister pentru a primi „un act scris oficial din partea autorităților românești militare”:
„MIȚULE DRAGĂ
Ți-am scris în nenumărate rânduri de când am plecat pe front, însă nu știu dacă ai primit vreun rând de la mine.
Află dragă, că eu am căzut prizonier la 27 septembrie 1944, lângă Oradea, la armata germană. După cum știi, pe front am plecat cu Batalionul 21 Vânători de Munte, Divizia a 3-a Munte (Îți dau aceste date fiindcă vei avea nevoie de ele după cum vei vedea mai departe).
Ca prizonier am fost dus în mai multe lagăre și, în fine, am rămas în Germania în lagărul Wustrow (lagăr special numai pentru ofițerii români. Cel mai mare în grad cu noi a fost Dl. general Visarion. Am stat acolo în lagăr până la 1 mai 1945, când a venit armata rusă și ne-a eliberat. Până la 17 mai 1945 am continuat a sta în lagăr, unde am așteptat o comisie să vină să ne dea drumul acasă. La 17 mai, văzând că nu vine am plecat din lagăr spre țară, fără a avea un act scris la mine).
Pe drum m-am întâlnit cu alți ostași români (ofițeri și soldați) din tabloul ce-ți va da camaradul cu cari am continuat drumul spre țară. În Polonia am fost luați de ruși și băgați în Lagărul 194 Sanok, iar de aici tot în Lagărul 194 Sambir (Rusia). De la data de 22 mai, când am fost băgați în lagăr și până în prezent, stau fără nicio șansă de a veni în țară. S-au făcut cercetări cu noi, ne-au luat declarații, însă toate au rămas fără niciun rezultat. Dragă Mițule, cu scrisoarea asta dute la Ministerul Apărării Naționale, Direcția prizonieri de Război și vezi ce se poate face.
Pe noi nu vor să ne creadă aici, că am stat în lagăr la germani, că am luptat alături de ruși, fără un act scris oficial din partea autorităților românești militare.
Trebuie un asemenea act semnat și de Comandamentul rus din țară (dacă există), pentru ca să ne dea drumul de aici.
În prezent sunt în a 11-a lună de prizonierat (8 la germani și 3 la ruși).
Dragă Mițule, aștept cu mult dor să te revăd și nu știu când va veni ziua aceea.
Cum ai aranjat cu solda ? Dute și vorbește la Minister și cere ca solda mea, începând cu luna Oct. 1944, să ți se dea ție. Eu n-am făcut act pentru asta, fiindcă Batalionul 21 Vânători Muinte Beiuș nu ne-a cerut, așa că scrisoarea de față să îți servească drept act. Eventual deplasează-te tu la Beiuș, la Batalionul 21 V.M., sau dacă acesta s-a desființat la Batalionul 6 V.M. Beiuș, din care s-a format Batalionul 21 V.M.
Ți-aș scrie mai multe, dar n-am timp, fiindcă camaradul trebuie să plece (la invalizi au dat drumul acasă).
În august 1945, conform unor centralizări realizate de Ministerul de Război, din URSS au fost repatriați 10.146 de prizonieri ai Armatei române, prin centrele de repatriere din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat.
Evidența nominală a prizonierilor de război din Armata română internați în Lagărul 194 Sambir este integrată în lista prizonierilor de război repatriați din URSS și poate fi consultată la secțiunea Prizonieri de război.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Detalii OK
