Morți de război ai Armatei române în lagărele turce
În Primul Război Mondial, România și Imperiul Otoman au făcut parte din alianțe diferite. Dacă Antanta a capturat peste 200.000 de soldați otomani (majoritatea de către britanici), Puterile Centrale au înregistrat peste 34.000 de prizonieri (din armatele română, britanică, franceză și rusă) capturați de către otomani.
Astfel, peste 8.000 de prizonieri de război ai Armatei române, indiferent dacă au căzut în captivitate la Turtucaia (5 septembrie 1916) sau în lupta de la Mărășești (6 august 1917) au fost internați în lagăre de pe teritoriul Imperiului Otoman.
Majoritatea prizonierilor au fost internați în Anatolia, dar nu în lagăre clasice, înconjurate cu sârmă ghimpată, în stil clasic german, ci în case părăsite, școli sau moschei.
Despre unii dintre prizonierii români s-au identificat date concrete privind locul amplasării lagărelor în care au fost internați, dar și despre activitatea desfășurată în captivitate.
Două dintre lagărele de muncă au funcționat la Yarbashi și la Bilemedik. Ambele au fost amplasate la poalele Munților Nur [ex-Amanus în limba greacă (în limba turcă – Munții Luminii Sfinte)].
Germanii s-au implicat în administrarea lagărelor, fiind interesați în folosirea prizonierilor români pentru amenajarea unor căi ferate și drumuri rutiere, care să lege estul Mediteranei cu zona Orientului Apropiat (Irak, Siria și Iran). Cea mai cunoscută cale ferată la care au lucrat prizonierii a fost cea spre Bagdad.
Ofițerii Armatei române care au fost internați în lagărele de muncă otomane nu au fost obligați să lucreze. Soldații puteau să refuze să muncească, însă în ziua în care nu se deplasau la activități nu erau alocați la drepturile de hrană. A fost o modalitate prin care cei răniți sau foarte bolnavi au fost condamnați să moară în lagăre.
Numeroși prizonieri români decedați în lagărele turce, peste 500, au provenit din Regimentul 79 Infanterie. Aceștia au fost recrutați mai ales din județele Buzău, Brăila, Constanța și Ialomița.
Sunt consemnați internați împreună cu prizonierii români și prizonieri de război britanici. Majoritatea morților de război britanici au fost exhumați de pe tot teritoriul Turciei, în anul 1927. Osemintele au fost centralizate în necropola Commonwealth War Graves Commission Bagdad (Poarta de Nord), situată în prezent lângă Colegiul de arte și Institutul de Administrație din Bagdad, Irak. Primii prizonieri de război au fost înhumați la Poarta de Nord în anul 1917. În necropolă sunt înhumați în total 4.487 de morți de război, din care 4.160 de eroi sunt comemorați după nume.
Până în prezent, un singur prizonier al Armatei române (soldat Tănase Gr. Constantin din municipiul Onești, jud. Bacău) este consemnat ca decedat la Bagdad, într-un lagăr administrat de turci.
Documentele din perioada interbelică consemnează că 4.487 de prizonieri de război din Armata română au fost repatriați cu vaporul prin Constantinopol. La aceștia s-au adăugat 58 de militari din Armata austro-ungară, criteriul selecției fiind că aveau nume românești. Au existat și prizonieri de război români care au refuzat repatrierea, renunțând la cetățenia română.
Pentru militarii repatriați calvarul se încheiase. Însă, activitatea privind identitatea militarilor Armatei române care au murit în captivitate în lagărele turce a fost departe de a fi încheiată. Astfel, Ministerul Apărării Naționale a continuat procesul de identificare, fiind utile listele primite de la Legația Spaniei la Istanbul, începând 30 mai 1918. Așa s-a observat că peste 400 de militari au avut încheiate acte de constatare a decesului, iar decesele a peste 2000 de militari ai Armatei române au fost consemnate doar prin alcătuirea unor liste nominale. Majoritatea militarilor români au murit de enterită cronică, endocardită, febră tropicală, holeră, meningită, malarie, tuberculoză sau de epuizare generală, potrivit consemnărilor din actele de deces.
În anul 1921, în contextul în care s-a concluzionat că multe dintre numele eroilor români nu au fost scrise corect atunci când s-au întocmit listele nominale cu prizonierii internați la nivelul lagărelor (germanii au invocat faptul că prizonierii români nu vorbeau corect, au pronunțat intenționat numele stâlcit sau au menționat eronat unitatea militară pentru a induce în eroare), Ministerul Apărării Naționale a decis verificarea numele morților de război la nivelul regimentelor, prin verificarea actelor de mobilizare, pentru scrierea corectă a numelor și întocmirea corectă a listelor. Grație acestei inițiative, pentru mulți dintre militarii români s-au putut întocmi actele de deces. Unul dintre eroii pentru care au existat date certe pentru întocmirea actului de deces a fost sergentul Gâlcă Gheorghe. Acesta figura la nivelul Regimentului 35 Infanterie ca dispărut, la 29.11.1916, la Boldești-Scăeni, județul Prahova. Sergentul Gâlcă Gheorghe, născut în municipiul București, în anul 1893, a fost internat în lagărul de prizonieri din Istanbul. În condiții neprecizate a fost internat în spital, locul unde a și decedat.
Listele militarilor decedați în prizonierat în lagărele din Turcia au fost trimise și la unitățile administrative din județele de origine a eroilor, pentru confirmarea numelor. În multe cazuri, rudele eroilor au declarat, pe propria răspundere, la primăriile unde aveau domiciliul că este vorba despre fiul sau fratele decedat în prizonierat. Așa este cazul lui Dumitru I. Spatariu din comuna Busu, județul Mehedinți (în prezent, sat pendinte de comuna Grecești, județul Dolj), care a declarat pe proprie răspundere, la 10.01.1922: „Soldatul prevăzut în Ordinul Ministerului de Război nr. 21.814 cu numele Dumitru Vasile Spatariu din Regimentul 40 Infanterie este fiul meu, care s-a recrutat cu numele Spatariu D. Vasile și este contingent 1917, care s-a încorporat pe anul 1916 în Regimentul 40 Călugăreni, despre care nu am mai știut nimic de la plecarea de acasă la regimentul unde au avut ordinul de chemare.
Pentru care dau această declarație, fiind întrebat de primăria comunei Busu.
Semnată de mine prin punere de deget. Nu știu carte”.
Au existat situații în care numele militarilor români au fost corectate ulterior. De exemplu, s-a tăiat cu o linie orizontală numele Popescu, scriindu-se în spațiul apropiat numele Neagu, Petrache, Pogon, Stan etc. În acest caz, numele corectate au fost trecute în evidența digitală cu un semn de întrebare.
S-au întâlnit și nouă cazuri ale unor prizonieri de război al Armatei române decedați la Istanbul și repatriați. Despre un singur militar se menționează ca a decedat în anul 1917, însă toți cei nouă au fost înhumați într-un cimitir din Istanbul, fiind ulterior exhumați și centralizați în municipiul Constanța, o parte din numele eroilor figurând pe însemnele de căpătâi din Parcela de onoare, situată în Cimitirul central.
În prezent, prizonierilor de război care au murit în Primul Război Mondial în lagărele administrate de turci le este dedicat un muzeu, acesta fiind amplasat în moscheea din orașul turc Afyonkarahisar (la 422 de km S-E de Istanbul).
Evidența nominală a peste 3.500 de eroi ai Armatei române din Primul Război Mondial, decedați în lagărele administrate de turci, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial. De asemenea, în același fișier s-a creat o filă separată, conținând numele a nouă morți de război, raportați ca exhumați din Istanbul și repatriați.
