Colonelul Victor Rusu, spărgătorul de fronturi
Caporalul Puşcariu din comuna bistriţeană Parva a revenit, în decembrie 1918, de pe frontul italian, unde a luptat în cadrul armatei austro-ungare.
Ajuns în gara din Budapesta, Ungaria, pe obrajii caporalului Puşcariu au început să curgă lacrimi.
Reacţia emoţională a caporalului a fost determinată de vederea unei gărzi de onoare, care purta pe umeri un sicriu: „Când am văzut numele fostului meu comandant scris pe sicriu m-au năpădit lacrimile şi nu-mi puteam opri plânsul nici după de a plecat trenul”.
Colonelul Victor Rusu se întorcea acasă, pe meleagurile Năsăudului, iar soldaţii pe care i-a instruit şi condus pe front în cadrul „Comandoului Rusu” aveau să relateze despre luptele duse contra armatei ruse, când foloseau deviza: „Am ordin să înaintez şi dacă sunt 10.000 de duşmani îi voi ataca!”.
Cariera militară a colonelului Victor Rusu a început în anul 1906, ca urmare a unui examen susţinut la Academia Militară din Viena, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, fiind avansat la gradul de căpitan şi devenind ofiţer de stat major.
În martie 1907, Victor Rusu a fost condamnat la pierderea gradului de căpitan şi eliminarea din cadrele armatei active şi de rezervă, în contextul în care a fost reclamat că nu a plătit la zi soldele subordonaţilor.
În perioada 1907-1914 a predat lecţii de scrimă la Viena şi a administrat, la Budapesta, ziarele româneşti „Lupta” şi „Foaia Poporului”.
Începând Primul Război Mondial, Victor Rusu s-a înrolat în armata austro-ungară ca simplu soldat, la 1 august 1914, plecând pe front cu Regimentul 32 Dej.
În octombrie 1914, Regimentul 32 Dej a fost trimis în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a lupta împotriva ruşilor. Avansat până la gradul de caporal pentru faptele sale de arme (s-a remarcat atacând patrulele inamice cu o echipă de şase oameni şi capturând material de război), Victor Rusu a fost avansat locotenent, în 1915, la propunerea generalului Pflanyer Batin, pentru modul modul ingenios în care a întocmit un plan de luptă al frontului din sectorul său. De la gradul de locotenent şi până la gradul de colonel, Victor Rusu a fost avansat numai la excepţional.
La solicitarea sa i s-a aprobat să înfiinţeze „Comandoul Rusu”, compus din 1000 de militari. Grupul a acţionat între Munţii Carpaţi şi linia Kolomea-Snyatin, fiind format din militari care intrau în cadrul unităţii în mod voluntar, recrutaţi în mod special din zona Năsăud. În perioada 10 noiembrie 1914-30 martie 1915, „Comandoul Rusu” s-a implicat în 27 de lupte contra unităţile ruse, toate fiind victorioase, fapt pentru care a fost considerat un spărgător de fronturi. Începând cu anul 1918, „Comandoul Rusu” a fost detaşat pe frontul italian, luptând la Asiago, unitatea fiind desfiinţată la 1 noiembrie 1918.
Ca tactică de luptă, colonelul Rusu prefera să atace în timpul noţii sau în zori. Iarna îşi dota soldaţii în ţinută albă, pentru a se putea camufla uşor, iar pentru a le creşte viteza de deplasare le asigura transportul cu săniile. Înainte de orice atac se folosea de datele primite de la informatorii pe care îi recrutase − adulţi, dar şi copii de 15-16 ani.
Cel mai mare număr de morţi a fost înregistrat în cadrul „Comandoului Rusu” la 22 martie 1915, când 59 de soldaţi au murit în timp ce au atacat trei tranşee la Zaleszczyki (în prezent oraş pe malul Nistrului, în Regiunea Ternopil, Ucraina).
Potrivit colonelului Vasile Mosora, care l-a cunoscut personal, „Victor Rusu a fost un bărbat chipeş, inteligent şi bine pregătit. Un soldat desăvârşit care aplica regulamentele ad literam, explicându-le la instrucţie pe înţelesul tuturora. A fost şi sever, însă drept, binevoitor şi iubit de ofiţeri şi soldaţi”.
După desfiinţarea unităţii pe care a comandat-o, colonelul Rusu a plecat spre Năsăud, însă s-a înbolnăvit de gripă spaniolă şi s-a internat într-un spital dn Budapesta, unde a şi murit. Corpul neînsufleţit a fost transprtat şi înhumat în Cimitirul civil din Năsăud.
Părinţii lui Victor Rusu au fost Nicolae (notar în comuna Prundu Bârgăului) şi Amalia.
Nicolae şi Amalia au avut cinci copii, toţi licenţiaţi în diverse domenii – Valeriu (doctor în ştiinţele naturii la Viena şi profesor la Liceul din Oradea), Victor, Alexandru (medic la Oradea), Nicolae (ziarist la „Universul”) şi Liviu (medic).
Victor s-a născut în 1870, absolvind în anul 1886 clasa a IV-a în oraşul Năsăud.
În prezent, o scurtă biografie a colonelului Victor Rusu se păstrează în cadrul Arhivelor Naţionale ale Românie, la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, în fondul „Scurtu Vasile”.
