Maiorul Alexandru Mărgineanu s-a născut în 1877, în municipiul Brașov. A frecventat cursurile Școlii militare de la Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1900, cu gradul de sublocotenent.
A participat la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913). Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu „Medalia jubiliară 1906“, „Avântul Țării“, „Meritul Sanitar“ şi Ordinul „Coroana României“ în gradul de cavaler.
În Primul Război Mondial a fost inclus în Regimentul 23 Infanteie Ialomița cu care a luat parte la luptele din Dobrogea, apoi la luptele pentru apărarea Capitalei.

În perioada 24 septembrie-2 octombrie 1941, Brigada 8 Cavalerie condusă de colonelul Dănescu Ioan a participat la Bătălia de la nord de Marea de Azov.
În dimineața zilei de 1 octombrie 1941, artileria sovietică a bombardat postul de comandă al Brigăzii 8 Cavalerie, aflat în apropierea localității Veseloe (Ucraina). Comandantul brigăzii, rănit grav, a fost transportat la Spitalul de Campanie din localitatea Alexandrovka, unde a murit a doua zi.
Pentru destoinicia, bravura şi spiritul de sacrificiu cu care a condus operațiunea brigăzii sale, pe Frontul de Est, colonel Ioan Dănescu a fost distins post-mortem cu ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a şi a fost avansat la gradul de general de brigadă, prin Decretul Regal
nr. 2886 din 17 octombrie 1941.
Generalul Dănescu Ioan s-a născut la 16 februarie 1892, în localitatea Socetu, judeţul Teleorman. A absolvit Şcoala militară de ofiţeri de Cavalerie din Târgoviște în anul 1913, cu gradul de sublocotenent, fiind încadrat în funcția de comandant de pluton la Regimentul 2 Roșiori. Cu acest regiment a participat la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913) și la campaniile militare din Primul Război Mondial. Pentru faptele sale de vitejie a fost decorat cu ordinele „Steaua României“ şi „Coroana României“ în gradul de cavaler.
A frecventat cursurile Școlii Superioare de Război din București, pe care a absolvit-o în anul 1923, cu gradul de maior.
În cadrul activităților de cavalerie a îndeplinit diferite funcții de stat major și de comandament, fiind avansat la gradul de locotenent-colonel (1933) și la cel de colonel (1938).
Începând cu data de 14 iunie 1941 a primit comanda Brigăzii 8 Cavalerie, pe care a condus-o exemplar în luptă.

În perioada 8 august – 16 octombrie 1941 Armata română a participat la operațiunile militare desfășurate pe teritoriul Ucrainei de astăzi, în regiunea Odessa. Lupte grele s-au desfăşurat pentru cucerirea localităţilor: Karpova, Vigoda, Mannheim, Kogarlik, Vakarjani, Dalnik şi Tatarca.
În noaptea de 19/20 septembrie 1941, la Dalnik, locotenentul Gheorghe Săvinescu, împreună cu elevul plutonier Vasile Catană au plecat într-o misiune de recunoaștere. Au fost prinși și executați de trupele sovietice. Cadavrele lor mutilate au fost găsite de camarazii.
Locotenentul Gheorghe Săvinescu a fost decorat post mortem cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de cavaler.
În memoria sa, școala gimnazială din Crăcăoani poartă numele „Locotenent Gheorghe Săvinescu”, iar pe monumentul ridicat în 2003, în curtea cimitirului din Crăcăoani de Jos numele lui figurează la loc de cinste.

La 15/28 noiembrie 1916, în contextul în care Armata germană a rupt apărarea de la Jiu, militarii români implicaţi în frontul de la Mateiaş-Dragoslavele au primit ordinul de retragere şi s-au deplasat spre Târgovişte. În condiţiile unui puternic atac de artilerie,  foarte puţine trupe româneşti reuşesc să treacă prin Târgovişte, retrăgându-se pe aliniamentul Valea Lungă- Moreni-Ploieşti-Buzău-Iaşi.  
În ziua de 20 noiembrie 1916, un pluton condus de maiorul Ştefan Minculescu a fost atacat de trupele germane la intrarea în comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa. În această ciocnire sângeroasă şi-a pierdut viaţa maiorul Minculescu.
Eroul a fost înhumat în curtea bisericii „Sfântul Nicolae”, din satul Valea Lungă Cricov.
Pentru a-i cinsti memoria, la iniţiativa preotului Policarp Popescu, lângă mormânt a fost ridicat un monument din piatră cu următoarea inscripţie: „Maiorul Ştefan Minculescu căzut vitejeşte pentru întregirea neamului în ziua de 20 noiembrie 1916”.

***

Maiorul Ştefan Minculescu, fiul lui Ştefan Minculescu şi al Elenei Bălăceanu, s-a născut la 27 decembrie 1877, în comuna Bucov, judeţul Prahova. A ales meseria armelor şi a urmat, în perioada 1896-1898, Şcoala Regimentului 32 Infanterie „Mircea”, pe care a finalizat-o cu gradul de sublocotenent. În anul 1903 a fost avansat la gradul de locotenent şi a fost încadrat la Regimentul 7 Infanterie „ Prahova”. În anul 1909 a fost avansat la gradul de căpitan.
În perioada 1911-1913 a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie, după care, a fost încadrat la Regimentul 6 Infanterie „Mihai Viteazul”. În anul 1914 se mută la Regimentul 60 Infanterie, unde, în anul 1915 a fost avansat la gradul de maior.

Manevra de la Flămânda (29 septembrie-5 octombrie 1916) a fost o operaţiune strategică desfășurată în timpul Primului Război Mondial. Inițiativa acțiunii a aparținut generalului Alexandru Averescu și a avut drept scop să oprească înaintarea spre sud a Puterilor Centrale.
Planul a constat în atacarea trupelor bulgaro-germane din spate, trecând Dunărea la Flămânda (azi sat Poiana, comuna Ciuperceni, judeţul Teleorman), în timp ce trupele româno-ruse trebuiau să atace la sud Cobadinul.
În seara zilei de 30 septembrie 1916, o furtună puternică a afectat podul de vase pe care forțele române îl foloseau pentru trecerea Dunării. În același timp două monitoare austriece au atacat malul românesc. În aceste condiții, ofensiva românească nu a reușit. La 3 octombrie 1916 1916, generalul Averescu a decis retragerea trupelor române la nord de Dunăre.
Sublocotenentul Manoliu Pompiliu a fost lovit de o schijă de obuz la mâna stângă. A fost trimis la ambulanţă de către comandantul său, locotenentul Cosăcescu, dar s-a pansat singur şi a revenit la comanda bateriei. A fost lovit mortal în timpul atacului monitoarelor austriece.
Eroul a fost înmormântat de camarazi, mai sus de Flămânda, în partea de vest a Ostrovului Lung, la kilometrul 470 de la Pichetul Dunării. După încetarea ostilităţilor, tatăl său, căpitanul Manoliu, având aprobarea Marelui Cartier General, l-a exhumat şi l-a reînhumat cu onoruri militare, la Bucureşti, în Cimitirul Bellu Militar.

 ***

Pompiliu Manoliu, fiul căpitanului Nicolae Manoliu, s-a născut la 18 iunie 1895, în municipiul Bucureşti. În anul 1913, deşi era încă elev al Liceului militar din Iaşi, a luat parte la Campania din Bulgaria, ca voluntar în Regimentul 13 Artilerie Constanţa.
După terminarea războiului, a revenit la Iaşi pentru finalizarea studiilor liceale. În anul 1914 a fost admis la Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu din Bucureşti.
În iulie 1916 a fost înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 10 Artilerie.

În timpul Războiului de Independenţă, după capitularea Plevnei la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, Armata română a primit misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor otomane care acţionau în partea de nord-vest a Bulgariei. Obiectivul era ocuparea Vidinului, care avea o importanţă strategică deosebită, acoperind una dintre liniile de comunicaţii principale de la nord la sud spre interiorul Peninsulei Balcanice.
Localităţile Smârdan, Nazâr-Mahala, Novoselcea, Inova şi Capitonovcea, aflate pe căile de accces spre cetatea Vidinului, au fost puternic fortificate de turci prin redute.
Comandantul armatelor române, generalul Mihail Cerchez, a decis atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. La atac au participat Regimentele 4 şi 6 Linie, 9 Dorobanţi şi Escadronul de Călăraşi Suceava.
În ziua de 12 ianuarie 1878, pe un ger năpraznic, după trei salve de artilerie, infanteriştii au înaintat prin zăpadă, ajungând la parapete, unde au luptat, corp la corp, cu otomanii.
Sublocotenentul Ioan Frunzetti comanda un pluton din Compania a 7-a, Regimentul 4 Linie. După ce comandantul companiei cade rănit, sublocotenentul Frunzetti preia comanda. Înaintarea era greoaie, trebuia cercetată fiecare casă. Seara compania ocupă satul Smârdan. Turcii continuau să tragă dintr-o casă de la marginea satului. Aici se afla telegraful, prin care făceau legătura cu Vidinul. Sublocotenentul Frunzetti orientează atacul în acea direcţie. „Înainte!” a strigat sublocotenentul, dar trei gloanţe inamice i-au pus capăt vieţii.
Pentru eroismul său a fost decorat cu Virtutea Militară de aur, Steaua României cls. a V-a, Crucea trecerii Dunării şi Apărătorii Independenţei.
Militarii români morţi la Smârdan au fost depuşi în două gropi comune: una împrejmită cu un gard de piatră, alta marcată cu o cruce de piatră. Pe una din gropile comune, în anul 1883, statul român a ridicat un monument. Acesta a fost distrus de bulgari în 1913. În 1905, aromânii din regiunea Vidin au dezvelit, în Cimitirul eroilor români de la Smârdan un monument în memoria Mariţei, fetiţa împuşcată de turci în timp ce le aducea apă militarilor români. Cimitirul şi monumentul au fost distruse, de bulgari, în timpul Primului Război Mondial.
În 1995, la iniţiativa Asociţiei Valahilor din Bulgaria, în memoria ostaşilor români căzuţi în Atacul de la Smârdan s-a dezvelit un monument comemorativ, amplasat la intrarea în Inovo.

***

Ioan, fiul lui Costache Frunzetti, s-a născut la 8 iunie 1852, în comuna Dragova, judeţul Neamţ. A intrat în armată voluntar la vârsta de 18 ani, satisfăcândând stagiul militar în cadrul Batalionului 1 Grăniceri. În 1871 a fost avansat caporal, iar în 1873 sergent, grad cu care a fost lăsat la vatră în 1875. S-a reangajat în Regimentul 4 Linie, cu garnizoana la Craiova. În vara anului 1876 a susţinut examenul şi a fost primit în corpul ofiţerilor, ca sublocontenent, primind comanda unui pluton. Cu această unitate a participat la Războiul pentru obţinerea Independenţei de stat a României. Sublocotenentul Ioan Frunzetti s-a remarcat cu prilejul acţiunilor întreprinse în zona oraşului Calafat, a luat parte la încercuirea Plevnei, apoi, la luptele pentru cucerirea fortificaţiilor de la Opanez şi cele din Valea Vidinului.

***

Lupta de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878) - parte a Războiului de Independenţă al României s-a defăşurat între trupele armatei române şi cele otomane, în satul Smârdan, sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman. Satul aparţine azi de localitatea Inovo, regiunea Vidin, Bulgaria.

În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1942, a început contraofensiva sovietică de la Stalingrad (azi Volgograd, Federaţia Rusă). După patru zile de lupte grele, trupele sovietice au reuşit să rupă frontul şi să realizeze cleştele care a încercuit grupul de armate germane şi aliatele acestora. Pentru a salva o parte din trupe, comandamentul român a decis ieşirea din încercuire, în direcţia sud-vest, către dispozitivul Diviziei 22 Blindate germane.
Atacată continuu de trupele sovietice, o parte din coloana condusă de generalul Ioan Alecu Sion a ajuns în satul Bolshaya Donscinskaia. La 24 noiembrie muniţia era pe terminate, iar ajutorul promis de aliaţii germani nu a venit. În panica creată, militarii au început să părăsească poziţia în dezordine. Generalul Sion le-a împărţit ostaşilor ultimele grenade şi cartuşe şi a încerat să îi încurajeze, mergând în linia întâi. În timp ce se îndrepta, prin ploaia de gloanţe, către dispozitivul german a fost ucis de schijele unui proiectil de artilerie.
Jurnalul de operaţii al Diviziei 15 Infanterie consemna: „Astfel, cade la datorie generalul Sion, care numai cu trei ofiţeri din statul major şi păzit de şoferul credincios rămâne ultimul pe poziţie, ca cel mai brav dintre bravi, soldat al ţării”.
Pentru remarcabila sa dăruire, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă, generalul Ioan Alecu Sion, a fost decorat, post mortem, cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III a şi înaintat la gradul de general de divizie.

***

Ioan Alecu Sion s-a născut la 28 septembrie 1890, în municipiul Piteşti, judeţul Argeş. A urmat studiile la Liceul Militar din Iaşi şi Şcoala de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu din Bucureşti. În iulie 1911, sublocotenentul Sion a fost repartizat la Regimentul 12 Artilerie de la Bacău. În perioada 15 octombrie 1913-1 noiembrie 1914 a fost detaşat la Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu. A fost promovat la gradul de locotenent şi trimis la Regimentul 2 Artilerie din Bucureşti.
În Primul Război Mondial a luptat alături de acest regiment, comandând bateria a 2-a în luptele de la Porumbacu şi Perşani. Pentru faptele sale este decorat cu ordinul „Coroana României” cu spade şi panglică, în grad de cavaler.
La începutul anului 1917 este avansat la gradul de căpitan, iar în octombrie 1918 este mutat la Regimentul 12 Artilerie, primind comanda bateriei a 4-a. A fost repede remarcat pentru calităţile sale şi numit şef al Biroului organizare-mobilizare, al Diviziei 8 Infanterie. La 1 ianuarie 1921 este înaintat la gradul de maior.
În perioada noiembrie 1921- octombrie 1923 a absolvit Şcoala Superioară de Război. După efectuarea stagiilor la Regimentul 91 Infanterie Alba Iulia şi la Marele Stat Major, este numit, în 1925, şef al Biroului organizare-mobilizare la Corpul 2 Armată. În anul 1929 primeşte comanda Divizionului 1 Artilerie Călăreaţă şi este avansat locotenent-colonel. S-a întors în administraţie, în 1931, ca şef al Serviciului Secretariatului General al Ministerului de Război. În anul 1933 a fost mutat la Biroul Informaţii, iar în 1934 a devenit secretar al Consiliului Superior al Apărării Ţării. În 1935 este avansat colonel şi a primit comanda Regimentul 1 Artilerie Antiaeriană.
În perioada noiembrie 1937- octombrie 1939 a condus statul major al Inspectoratului General al Artileriei. După ce a comandat un an Brigada 2 Artilerie, a fost numit director al Direcţiei Materiale a Subsecretariatului de Stat al Aprovizionării.
La 10 mai 1941, odată cu avansarea în gradul de general de brigadă, este numit comandant al Diviziei 1 Blindate, alături de care se remarcă în luptele pentru eliberarea Basarabiei, dar şi în cele date în jurul Odessei.
Apreciind modul cum a condus divizia în operaţiunile dintre Prut şi Nistru, comandamentul german, i-a acordat generalului Sion „Crucea de Fier” clasa a II a.
În august 1942 primeşte comanda Diviziei 15 Infanterie, care avea să fie greu încercată în luptele de la Cotul Donului.

Mausoleul de la Mărăşeşti a fost inaugurat la 18 septembrie 1938, în cadrul acestuia fiind centralizate osemintele a 5.073 de eroi români, din care sunt identificaţi peste 1900.