OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Locotenent Naum Mihail în lupta de la Mulciova: Înainte, băieți!
02.06.2023


Pe frontul dobrogean, după pierderea capului de pod de la Turtucaia, trupele româno – ruse s-au organizat defensiv pe linia Rasova - Cobadin - Topraisar – Cocargea – Tusla (16-21 septembrie 1916).
Acțiunea trupelor germano-bulgare se îndrepta asupra sectorului cuprins între Mulciova (astăzi comuna Adamclisi, județul Constanța) și Cocargea (astăzi sat Pietreni, comuna Deleni, județul Constanța). Se urmărea străpungerea frontului românesc, pentru atacul decisiv fiind folosite Diviziile 1 și 4 bulgare, Regimentul 2 Infanterie și un divizion al Regimentului 1 Artilerie Grea german.
Regimentele armatei române, aproape extenuate și cu efectivele înjumătățite de luptele deja purtate, au fost înlocuite pe poziție de două brigăzi ale Diviziei 9 și de Divizia sârbă.
În dimineața zilei de 18 septembrie 1916, inamicul declanșează focul de artilerie. Spre prânz, începe și atacul infanteriei germane. „Înainte băieți!” a strigat atunci sublocotenentul Naum Mihail plutonului său, care contraataca inamicul ce pătrunsese într-un element de tranșee. Sublocotenentul Naum cade eroic, lovit de un glonț de șrapnel.
A fost înhumat, inițial, în Cimitirul Eroilor din orașul Cernavodă. La solicitarea familiei, în iunie 1926, osemintele acestuia au fost exhumate de către Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război“, fiind reînhumate în orașul său natal, Brăila.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a finanțat lucrările privind realizarea Ansamblului Comemorativ al Eroilor Neamului, situat în municipiul Brăila, pe Calea Călărașilor nr. 309. Complexul, dedicat eroilor brăileni, realizat în colaborare cu primăria municipiului Brăila și Garnizoana Brăila, a fost inaugurat în luna noiembrie a anului 2018 și este compus din 12 busturi din bronz, unul dintre acestea fiind dedicat locotenentului Mihail Naum.

*

Mihail Naum s-a născut la Brăila, în ziua de 5 mai 1894, într- o familie de macedo – români, Naum Traian și Alexandrina. Urmează studiile secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar în anul 1913 a fost admis la Școala Militară de Infanterie din București.
În anul 1915, prin Înaltul Decret Regal nr. 10330, a fost înaintat sublocotenent și repartizat la Regimentul 38 Infanterie.

La intrarea României în Războiul de Întregire Națională, tânărul sublocotenent Naum a fost repartizat să lupte pe frontul din Dobrogea, mai întâi la Turtucaia, apoi la Parachioi, Arabagi și Mulciova.