În al Doilea Război Mondial, peste 100.000 de militari români au fost internați în lagărele de prizonieri din URSS. Deși a doua conflagrație mondială s-a terminat în 1945, mii de prizonieri români, germani, japonezi sau polonezi figurau internați, în 1949, în lagărele sovietice.
Internații nu au fost tratați în conformitate cu legile internaționale privind statutul prizonierilor de război. Astfel, deși ofițerii nu puteau fi obligați să lucreze, atunci când aceștia au refuzat au fost trimiși în fața unor pseudotribunale, fiind judecați și condamnați la închisoare de la 5 la 25 de ani. Deși ofițerii români au invocat existența legilor internaționale, ofițerii sovietici care au participat la procese au susținut unilateral: „Noi am câștiat războiul. Noi suntem legea!”.
După condamnare, prizonierii români au fost transferați în lagăre de muncă, în care mai figurau închiși cetățeni sovietici condamnați pentru crimă, furt, viol, etc.
Unul din lagărele de muncă a existat la Dnepropetrovsk, oraș pe teritoriul actual al Ucrainei. Prizonierii români și germani au fost împărțiți în brigăzi, fiind transportați cu camioanele la câțiva km de lagăr, unde au fost trimiși să lucreze la amenajarea unei fabrici pentru construcția de utilaje. Șantierul a fost înconjurat cu un gard din sârmă ghimpată, paza fiind asigurată de santinele.
Unul dintre prizonierii români, locotenentul Ispas Nicolae, a refuzat să mai meargă la lucru, declarând greva foamei și cerând să fie repatriat. După câteva zile, ofițerul român a fost trimis la carceră, prilej pentru toți ofițerii români din lagăr de a refuza ieșirea la lucru, declarându-se solidari cu ofițerul încarcerat și cerând să fie repatriați.
Ofițerii români au fost încarcerați în zona izolată a lagărului. După opt zile, sovieticii au încercat să îi alimenteze artificial pe aceștia. Locotenentul clujean Râmnițeanu a fost primul care a intrat în camera pregătiră în acest scop, fiind imobilizat pe un scaun.
Prizonierii români din celule au auzit horcăielile locotenentului Râmnițeanu, urmate de o căzătură pe dușumeaua coridorului și de strigăte de „mama”, în limba română.
Un prizonier german, care îndeplinea rolul de infirmier, le-a povestit ofițerilor români că doctorița care a vrut să-i introducă locotenentului Râmnițeanu un furtun în stomac, prin care să-i transfere lapte și griș dintr-o siringă, a pus furtunul în trahee, producând moartea prin asfixiere a prizonierului român.
Cimitirul în care au fost înmormântați prizonierii de război care au murit în lagărul de la Dnepropetrovsk a fost distrus de autoritățile sovietice după închiderea lagărului, principiu aplicat, conform constatărilor ofițerilor români, pentru toate cimitirele lagărelor de prizonieri din fosta U.R.S.S.