Începând cu 9 octombrie 1916, Regimentul 73 Infanterie Tulcea a fost antrenat în luptele pentru apărarea Văii Cerbului și a Clăbucetului, fiind puternic bombardat de artileria grea germană, la 31 octombrie 1916. Disprețuind primejdia, locotenentul Fotache Constantin și-a încurajat permanent oamenii să reziste în fața gloanțelor și a obuzelor. Deși o schijă l-a lovit în omoplatul stâng, locotenentul Fotache a rămas în linia întâi. În scurt timp, o a doua schijă l-a lovit în inimă. Ordonanța eroului i-a îngropat trupul lângă trunchiul unui brad falnic.
Copleșiți de superioritatea artileriei germane, militarii rămași în viață s-au retras, lăsându-și numeroși camarazi îngropați în pământul scormonit de obuze.
Regimentul 73 Infanterie Tulcea, redus la 6 ofițeri și 280 soldați, a fost retras pentru reorganizare.
Pentru vitejia cu care au luptat militarii, prin Înaltul Decret Regal nr.323/22.01.1919, drapelul de luptă al Regimentului 73 Infanterie Tulcea a fost decorat cu Ordinul Mihai Vitezul, clasa a III-a.
*
Locotenentul Fotache Constantin s-a născut la Tecuci, în 1880, fiind fiul lui Gheorghe și al Elenei. A urmat studiile primare în orașul natal, cele liceale la Galați și Facultatea de Drept la București.
Pentru a-și întreține familia s-a angajat ca funcționar la Vama Poștei din București.
Înzestrat cu o vastă cultură generală și posesor al unor bogate cunoștințe filosofice, Fotache Constantin a publicat, în 1913, o carte despre evoluția Universului, intitulată „Existență și manifestare”.
În același an, în calitate de ofițer în rezervă al Regimentului 73 Infanterie Tulcea, a luat parte la al Doilea Război Balcanic, fiind decorat cu medalia „Avântul Țării”.
La intrarea României în Primul Război Mondial (1916), deși putea să rămână în partea sedentară a armatei, Fotache Constantin a preferat să se alăture celor peste 500.000 de români combatanți, animat de idealul transpus în cuvintele rostite la despărțirea de cei dragi: „Mă duc să-mi fac țara mare, pentru ca [și] copiii mei să trăiască fericiți în ea!”