OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Sublocotenent Crăsnaru Tudor, căzut la datorie în Defileul Oltului
16.05.2021


După Bătălia de la Sibiu (26-29 septembrie 1916), în care au fost angajate forţele Corpului 1 Armată român şi forţele Armatei 9 germane, trupele române au ocupat  poziţii de o parte şi de alta a Văii Oltului. Slab echipate şi înarmate acestea au fost permanent hărţuite de către inamic care, deşi inferior numeric, avea de partea sa superioritatea artileriei, dar şi a moralului. Lupte sângeroase au avut loc pe munţii Pietrosu, Veveriţa, Rigolu, Gorganu şi Chițianetu.
În ziua de 23 octombrie 1916, în luptele de pe înălţimea Pietrosu, în timpul unui contraatac, sublocotenentul Crăsnaru Tudor a căzut lovit de un glonţ duşman în mijlocul soldaţilor săi, fiind înmormântat iniţial în cimitirul „Societăţii Carpatina“, din localitatea Brezoi (judeţul Vâlcea).
În anul 1922 osemintele eroului au fost depuse în osuarul de la baza monumentului eroilor, din oraşul Brezoi. Opera comemorativă este amplasată pe şoseaua Brezoi - Voineasa, într-un loc stâncos, lângă sediul vechii primării, osuarul de la baza sa adăpostind rămăşiţele pământeşti ale mai multor militari români, care şi-au adus suprema jertfă pentru întregirea Ţării.
În perioada 1930-1933, în spatele monumentului eroilor a fost amplasată o cruce de marmură, la cererea familiei sublocotenentului Crăsnaru, în memoria unicului lor fiu, mort la vârsta de 26 de ani, în luptele din 1916 din Defileul Oltului.
*
Tudor Crăsnaru s-a născut în anul 1890 în judeţul Gorj. A frecventat cursurile şcolii primare şi liceale la Craiova, apoi Facultatea de Drept, devenind avocat.
A luat parte la Campania din Bulgaria (1913) cu grad inferior, în Regimentul 19 Infanterie.
La intrarea României în Primul Război Mondial, sublocotenentul Crăsnaru a fost mobilizat în cadrul Regimentului 49 Infanterie. 
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK