Voinescu Haralambie, absolvent al Școlii de comerț din Craiova, și-a făcut stagiul militar la Școala Militară de Infanterie din București. La 1 mai 1916 a fost înaintat la gradul de administrator-sublocotenent.
După intrarea României în Primul Război Mondial a fost mobilizat la Depozitul mobil nr. 11 și demobilizat la 1 aprilie 1918.
În februarie 1919 a fost chemat din nou la intendența garnizoanei Iași.
***
În anul 1919, deși marea epidemie de tifos exantematic din iarna 1916-1919 a fost controlată, Iașul a continuat să fie un nod de tranzit militar și civil, confruntându-se cu focare izolate, dar persistente și concomitent cu pandemia mondială de Gripă spaniolă.
Serviciul de Intendență a avut, în această perioadă, o misiune administrativă masivă. S-au sortat zeci de mii de uniforme, pături și efecte militare primite prin ajutoarele Antantei. O parte din materialele de deparazitare și echipamente au fost redistribuite către unitățile din Transilvania sau Basarabia. Împreună cu Serviciul Sanitar, intendenții au mentinut puncte de triaj și deparazitare la Gara Iași, pentru a dezinfecta echipamentele militarilor care se întorceau de pe front sau a prizonierilor repatriați, asigurându-se că aceștia nu reintroduceau boala în comunitatea locală.
Din cauza expunerii directe, locotenentul VOINESCU Haralambie căzut la datorie, la 10 iunie 1919, răpus de tifosul exantematic.
Eroul a fost înhumat în Cimitirul „Eternitatea“ din municipiul Iași. În necropola de război odihnesc, înhumați în morminte comune și osuare, peste 9000 de militari, medici și civili decedați în Primul Război Mondial.