Campania din 1919. Eroi căzuți pe frontul Tisei
02.06.2023
La începutul lunii iulie 1919, Marele Cartier General român și Comandamentul Trupelor din Transilvania dețineau informații cu privire la intenția cercurilor militare ungare de a declanșa o ofensivă de amploare pe întreaga linie a Tisei, în noaptea de 19/20 iulie. Pe baza acestor informații, au fost accelerate măsurile vizând întărirea dispozitivului de luptă și creșterea puterii de foc a acestuia.
Ofensiva armatei ungare a început în zorii zilei de 20 iulie 1919, centrul de greutate al acesteia fiind în sectorul Szolnok. În partea nord-estică a capului de pod de la Szolnok, trupele Diviziei 1 Infanterie și cele ale Brigăzii 2 Roșiori au respins forțele inamice, pe o distanță de 10-20 km, ajungând până în seara zilei de 24 iulie pe aliniamentul Fegyvernek-Kendereș. Ofensiva ungară pe frontul Tisei a fost oprită în cea de-a patra zi de la debut, fapt care a permis armatei române să declanșeze contraofensiva, în dimineața zilei de 24 iulie.
Luptele au fost crâncene, ostașii români și ofițerii aflați în fruntea unităților au dat adevărate pilde de vitejie, făcând dovada spiritului de sacrificiu și a disprețului față de moarte.
În anul 1922, revista „România eroică” a dedicat militarilor români o pagină comemorativă, în care sunt inserate fraze emoționante referitoare la locotenentul Dumitrescu Ioan, din Regimentul 1 Vânători: „[... ] a luat parte la toate luptele din războiul nostru, dar – tocmai când să se bucure de soarele libertăței și a cinstei care luminează și cuprinde azi România Mare, scrisa l-a chemat în lumea Eroilor sfinți și în luptele de pe Tisa, cu bolșevicii unguri, cade lovit în inimă de focul dușman, în ziua de 22 iulie și moare, după ce pricinuise dușmanului pierderi grave. [...] bravul locotenent, în dimineața zilei de 22 iulie, înainte de începerea luptei, și-a luat rămas bun de la camarazii săi, presimțind că va cădea“.
În cadrul aceleiași pagini comemorative este evocat și soldatul Bulea Spiridon, originar din comuna Negomir, județul Mehedinți, combatant în Regimentul 17 Mehedinți. Acesta a fost „încazarmat la începutul războiului, când țara avea nevoie de brațe și de inimi de români [...]. În luptele de la Orșova cade rănit la piciorul drept. Vindecat, e atașat Regimentului 3 Olt. În retragere, în luptele de la Vișina (Vlașca), a căzut prizonier, fiind internat doi ani în lagărul Ramadan (Giurgiu). Eliberat de aice cu prilejul încheierii păcei cu nemții, trei luni mai târziu, ivindu-se războiul cu bolșevicii unguri, e chemat din nou și, în luptele de pe Tisa [...] cade mort, ucis de tunul vrăjmaș, alături de comandantul Batalionului 2, din Regimentul 17 Mehedinți“.
În anul 1933, în localitatea de baștină a celor doi eroi menționați mai sus, Turnu-Severin (județul Mehedinți), în semn de respect și recunoștință pentru jertfele militarilor români, a fost ridicat un impunător monument cu osuar, la ridicarea căruia au contribuit arhitectul State Baloșin, sculptorul Teodor Burcă și pictorul Gheorghe Chirovici.
Un al treilea militar, evocat de publicația menționată, este locotenentul Răduțiu Vasile, din Regimentul 92 Infanterie, Compania 12 Mitralieră. Acesta a căzut în data de 21 iulie 1919, în lupta de la Törökszentmiklós, lângă mitraliera sa, pe care a început să o folosească, după ce servantul acesteia fusese răpus. „A tras fără încetare, secerând inamicul până ce a căzut fără putere, murind moarte de erou, lovit în piept de un glonț vrăjmaș, îmbrățișând în ultima-i suflare mitraliera sa.“
