OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Elevi și flori la mormintele eroilor din orașul Oltenița
12.07.2023


Cei ce căzut-au pentru Țară
Pe lanul câmpului bogat
Jerfind o întreagă primăvară
Nu au murit ci au înviat

 

Marți, 9 aprilie 2019, începând cu ora 09.00, o delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor împreună cu 30 de elevi ai Școlii Generale Nr. 2 „Lucian Pavel“ și 15 copii de la Grădinița nr. 2, din municipiul Oltenița, județul Călărași  au luat parte la  activitatea Un erou, o floare de la Cimitirul eroilor români din Primul Război Mondial, situat în curtea Bisericii „Înălțarea Domnului – Eroilor“ din localitate. 
În deschiderea activității, reprezentanții Oficiului au vorbit despre scopul proiectului „Un erou, o floare“ și importanța implicării tinerei generații în proiecte și activități menite să perpetueze memoria celor care s-au jertfit pentru țară.
Elevii, îndrumați de cadrele didactice și de reprezentanții Oficiului, au executat lucrări de îngrijire atât la mormintele în care sunt înhumați eroi români necunoscuți care au căzut în Primul Război Mondial, cât și pe spațiul din jurul acestora. Mormintele au fost curățate de vegetație, iar pe însemnele comemorative au fost refăcute inscripțiile. Întregul demers a beneficiat de binecuvântarea preotului paroh al Bisericii „Înălțarea Domnului – Eroilor“, gazda evenimentului.
Caracterul simbolic al întregului demers a fost conferit de momentul plantării de flori pe mormintele eroilor. Solemnitatea acestui gest a determinat o mai profundă înțelegere în rândul copiilor a ceea ce reprezintă pentru țară o conduită eroică.  
Cu speranța că acest tip de acțiune va rămâne în memoria tinerilor prezenți, ca o lecție de responsabilitate civică și de recunoștință față de eroii neamului, organizatorii mulțumesc tuturor instituțiilor implicate!
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK