OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Comemorarea eroilor români din al Doilea Război Mondial înhumați în Parcela de onoare românească, din localitatea Sommerein, Republica Austria
04.07.2023


Marți 4 iulie a.c., începând cu ora 1100, în localitatea Sommerein din Republica Austria, s-a desfășurat ceremonia de marcare a finalizării lucrărilor de restaurare a Parcelei de onoare a eroilor români din al Doilea Război Mondial, amplasată în cadrul Cimitirului de onoare internaţional din localitate.
Pe teritoriul actual al Republicii Austria, militarii români au luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în lunile aprilie - mai 1945, cea mai înaintată unitate fiind Regimentul 2 Care de Luptă, care a ajuns până în apropiere de Viena. Unul din lagărele de prizonieri de pe teritoriul Austriei a fost lagărul cu nr. 17, amplasat în Kaisersteinbruch, la cca. 4 km est de Sommerein, aici decedând peste 200 de militari români, consemnați de Societatea de Cruce Roșie Română în anul 1945.
În cursul acestui an, Parcela de onoare românească a beneficiat de un proiect de restaurare derulat de organizația non-guvernamentală Crucea Neagră austriacă – entitatea responsabilă cu îngrijirea monumentelor și mormintelor de război ale militarilor căzuți pe teritoriul austriac. Această inițiativă îi urmează celei a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din România care a implementat, în cursul anului 2006, un proiect de restaurare a  necropole de război.
Evenimentul care a avut loc astăzi a cinstit memoria militarilor căzuţi la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reflectând, în acelaşi timp, preocuparea autorităţilor din cele două state pentru comemorarea eroilor, precum şi pentru protejarea şi conservarea cimitirelor/parcelelor de onoare şi monumentelor dedicate acestora.
La eveniment au participat și au rostit alocuțiuni oficialităţi din Republica Austria și din România, respectiv domnul Emil HUREZEANU, ambasadorul României la Viena, și domnul Alexander BARTHOU, secretar general al Crucii Negre austriece. De asemenea, coroane de flori au fost depuse din partea Ministerului Apărării Naționale din România, reprezentat de către domnul colonel Petruț-Dănuț SÂRGHE-CIOBANU, directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, precum și din partea Ministerului de Interne din Austria și a Crucii Negre Austriece.  
Ceremonia comemorativă de la Sommerein a inclus și un serviciu religios oficiat de către preotul Emanuel NUȚU din cadrul Bisericii ortodoxe românești Sf. Ștefan cel Mare din Viena.
***
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor mulţumeşte instituției omologe din Republica Austria – Crucea Neagră Austriacă și autorităţilor publice din această țară pentru responsabilitatea și implicarea pe care le manifestă constant în derularea proiectelor menite să protejeze monumentele şi cimitirele de onoare româneşti de pe teritoriul Austriei!