OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor romani cazuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial, in localitatea Lapusna, raionul Hincesti din Republica Moldova, 27.04.2023
23.06.2023


Joi 27 aprilie a.c., în localitatea Lăpuşna, raionul Hînceşti din Republica Moldova, a avut loc, în contextul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români căzuţi în cel cle-al Doilea Război Mondial.
Monumentul eroilor români din localitatea Lăpuşna a fost construit pentru a cinsti memoria a 81 de militari români decedaţi în localitate în anul 1941, în contextul luptelor purtate la Cota 80 din localitate.
Ceremonialul militar şi religios din localitatea Lăpuşna a fost organizat de către Ministerul Apărării Naţionale din România, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi Biroul ataşatului român al apărării la Chişinău, împreună cu Ambasada României în Republica Moldova, în colaborare cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova, prin Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară.
La eveniment au participat şi au rostit alocuţiuni oficialităţi din cele două state, respectiv domnul Eduard BACHIDE – secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din cadrul inisterului Apărării Naţionale din România, domnul Sergiu PLOP – secretarul de stat în domeniul resurselor sistemului naţional de apărare, dezvoltarea resurselor umane şi învăţământului în domeniul milităriei din cadrul Ministerului Apărării din Republica Moldova, domnul Ovidiu NĂFTĂNĂILĂ – prim-colaborator al Ambasadei României la Chişinău, domnul Veaceslav URSU – reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în teritoriu, domnul Iurie PASAT – deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi domnul Ion CHIOSA – primarul localităţii Lăpuşna.  
Coroane şi buchete de flori la monumentul românesc au fost depuse din partea Ministerului Apărării Naţionale din România, Ministerului Apărării al Republicii Moldova şi Ambasadei României la Chişinău.
În cadrul ceremoniei, a fost săvârşit serviciul religios de către preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, iar la final, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul eroilor români, oficialiţătile, elevii si cetăţenii prezenţi au aprins candele la opera comemorativă de război.  
Proiectul comemorativ privind ridicarea monumentului românesc de la Lăpuşna a fost derulat, în perioada august-octombrie 2022, de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale al Republicii Moldova, prin Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară de la Chişinău, în baza prevederilor Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 3 martie 2012.
Monumentul central este reprezentat de o cruce din marmură, de 3 m înălţime, iar pe latura frontală a acestuia, în centru, este montat însemnul comemorativ specific celui de-al Doilea Război Mondial. La baza moumentului, este amplasată o placă comemorativă, confecţionată din granit negru, care cuprinde numele eroilor români identificaţi şi elemente referitoare la numărul celor neidentificaţi, alături de următoarea inscripţie:
„Glorie eternă celor 81 de eroi români din Reg. 35 In/., 23 Art. şi 25 In/, cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi la datorie şi înhumaţi în localitatea Lăpuşna şi împrejurimi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”
***
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor mulţumeşte autorităţilor publice din Republica Moldova pentru sprijinul acordat în derularea proiectelor menite să protejeze monumentele şi cimitirele de onoare româneşti din Republica Moldova, precum şi să păstreze vie memoria eroilor români care s-au jertfit în războaie şi sunt înhumaţi pe teritoriul acestui stat.