Ceremonia de decernare a Ordinului Național Pentru Merit, în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru civili, oficialilor slovaci
04.06.2026
Joi 28 mai a.c, directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, colonelul Petruț-Dănuț SÂRGHE-CIOBANU a participat, la sediul Ambasadei României în Republica Slovacă, la ceremonia de decernare a Ordinului Național Pentru Merit, în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru civili, oficialilor slovaci care acționează în domeniul cinstirii memoriei eroilor români înhumați pe teritoriul Republicii Slovacia. Decorațiile au fost acordate de Președintele României, la propunerea Ministerului Apărării Naționale.
Colaborarea româno-slovacă în domeniul comemorativ este reglementată, începând cu anul 2006, prin Acordul încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace, semnat la Bratislava, la 30 noiembrie 2006.
Eroii români înhumați pe teritoriul Republicii Slovace provin din rândul militarilor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei. Conform datelor deținute până în prezent, numărul ostașilor români decedați este de peste 15.000, dintre care cca. 11.000 de eroi români sunt înhumați în necropola de război românească de la Zvolen, cel mai mare așezământ social-cultural dedicat eroilor români din străinătate.
Structurile împuternicite ale celor două state, responsabile cu aspectele tehnice ale aplicării Acordului bilateral, respectiv Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din România și Miniterul de Interne din Slovacia, au manifestat constant deschidere și profesionalism în derularea proiectelor de interes pentru ambele părți, din domeniul cinstirii morților de război români și slovaci din cele două războaie mondiale, înhumați pe teritoriul ambelor state.
Astfel, partea română a remarcat contribuția deosebită a consilierului de stat, coordonator al Departamentului Cimitire Militare din cadrul Ministerului de Interne Slovac, dr. Martin DROBNAK și a domnlui dr. Tomas KOPTAK, consilier arheolog în cadrul Oficiului Regional al Monumentelor din Zilina, Republica Slovacă, în perpetuarea memoriei eroilor români înhumați pe teritoriul Slovaciei.
La data de 29 aprilie a.c., s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă prilejuită de înhumarea, în Cimitirul de onoare al eroilor români de la Zvolen, Republica Slovacia, a osemintelor unui erou român din al Doilea Război Mondial descoperite pe teritoriul acestui stat, în zona localității Čicmany.
Acesta reprezintă cel mai recent exemplu de colaborare bilaterală de succes care a avut ca rezultat repunerea în demnitate a osemintelor eroului român, ca urmare a unei ample activități de cercetare întreprinse de către specialiști din cadrul Oficiului Regional al Monumentelor din Žilina.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Detalii OK
login