Elevii Școlii Gimnaziale nr. 12 Miron Costin din Galați au cinstit Eroii Neamului din Cimitirul Eternitatea!
01.04.2026
Miercuri 1 aprilie a.c., începând cu ora 13.30, la Parcela de onoare a eroilor români din al Doilea Război Mondial, situată în Cimitirul Eternitatea din str. George Coșbuc nr. 221 din municipiul Galați, județul Galați, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a desfășurat împreună cu 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 12 Miron Costin din localitate prima activitate din acest an, din cadrul proiectului Un erou, o floare.
În deschiderea evenimentului, specialiștii Oficiului le-au vorbit elevilor despre cultul eroilor la români și despre proiectul Un erou, o floare, al cărui obiectiv îl reprezintă cultivarea în rândul tinerei generații a recunoștinței pentru sacrificiul eroilor români și al respectului pentru memoria militarilor străini înhumați pe teritoriul țării noastre, prin cunoașterea monumentelor și cimitirelor de onoare din comunitățile în care trăiesc.
Elevii participanți la eveniment au executat lucrări de îngrijire, atât la mormintele în care sunt înhumați eroi români care au căzut în al Doilea Război Mondial, cât și pe spațiul din jurul acestora. S-au refăcut inscripțiile de pe însemnele de căpătâi și s-a îndepărtat vegetația micro-parazitară de pe acestea, acțiuni ce au ca scop perpetuarea amintirii jertfei supreme săvârșite de eroii Neamului.
La finalul activității, copiii au depus flori la mormintele eroilor, iar în semn de apreciere pentru gestul lor nobil, făcut în memoria militarilor români căzuți în război pentru apărarea țării, aceștia au primit diplome de participare din partea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
***
Parcela de onoare a eroilor români din al Doilea Război Mondial este amplasată în Cimitirul Eternitatea din str. George Coșbuc nr. 221 din Municipiul Galați, județul Galați. În cadrul acesteia au fost amenajate mormintele a 450 militari români dispuse pe 30 de rânduri, câte 15 morminte pe rând.
Militarii români care își dorm somnul veșnic în această necropolă au murit pe front în spitalele de campanie de pe raza municipiului Galați. Astfel a fost posibilă inscripționarea datei la care au decedat pe însemnele de căpătâi, într-o perioadă în care Armata Română lupta pe Frontul de Est.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor folosește acest prilej pentru a adresa mulțumiri Primăriei Municipiului Galați și Școlii Gimnaziale nr. 12 Miron Costin din localitate pentru implicarea în proiectul Un erou, o floare dedicat eroilor care și-au jertfit viața pentru Țară!