OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Eroii români au fost comemorați la Mannheim
30.05.2025


Joi 29 mai 2025, cu prilejul Zilei Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, a avut loc o ceremonie comemorativă la Parcela de onoare a eroilor români situată în Cimitirul Central din localitatea Mannheim, landul Baden-Württemberg, Republica Federală Germania.   
În cadrul activității comemorative organizate de Biroul atașatului român al apărării la Berlin, s-au depus coroane de flori la monumentul central din incinta necropolei de război, în semn de recunoștință pentru jertfa supremă a militarilor români căzuți în condițiile tragice ale prizonieratului pe teritoriul statului german, în timpul Primului Război Mondial.
Parcela de onoare a eroilor români de la Mannheim a fost restaurată în cursul anului 2019, din inițiativa și prin finanțarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, și a presupus construirea unui monument comemorativ dedicat celor 62 de eroi români căzuți în prizonierat, care sunt înmormântați în în necropola de război, alături de 4 eroi sârbi și germani. De asemenea, lucrările au constat în realizarea unui platou central pentru ceremonii, restaurarea însemnelor de căpătâi individuale, modificarea amplasamentului troiței existente anterior, precum și a lucrărilor de sistematizare și ambientare.
Proiectul comemorativ s-a derulat în baza prevederilor Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germane privind mormintele româneşti de război din Republica Federală Germania şi mormintele germane de război din România, semnat la Bonn, la 25 iunie 1996, primul tratat bilateral încheiat de România în domeniul protejării obiectivelor comemorative de război.
Conform datelor pe care le deține partea română, pe teritoriul actual al Germaniei au decedat peste 2.500 militari din Armata Română, în prizonierat sau în spitalele de campanie din Primul şi al Doilea Război Mondial. De asemenea, în cele două războaie mondiale pe teritoriul României au decedat peste 90.000 militari germani, înhumați în aproximativ 1.000 de locuri de înhumare.

 
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK