OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Îngrijirea mormintelor eroilor din cele două războaie mondiale din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți
08.04.2025



Marți, 8 aprilie a.c., începând cu ora 9.30, la Parcela de onoare internaţională din Primul Război Mondial situată în Cimitirul romano-catolic de pe strada Gheorghe Anghel            nr. 1, din municipiul Drobeta Turnu Severin, a avut loc o activitate din cadrul proiectului Un erou, o floare.
La activitatea educativ-comemorativă au participat 50 de elevi din cadrul Colegiului Național Economic „Teodor Costescu“, Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Odobleja“ și Școlii Gimnaziale nr. 2 „Alice Voinescu“ din localitate.
Cu acest prilej, specialiștii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au făcut o prezentare succintă a domeniului cultul eroilor în România și au subliniat obligația instituțiilor statului, cât și datoria morală a cetățenilor săi de a perpetua din generație în generație respectul față de sacrificiul suprem săvârșit de militarii români care au luptat în războaie.
Parcela de onoare a fost amenajată în anii Primului Război Mondial în cadrul Cimitirului romano-catolic. În acest așezământ social-cultural își dorm somnul veșnic peste 200 de militari, majoritatea din armatele germane și austro-ungare.
Activitatea de îngrijire a necropolei de război a constat în colectarea resturilor vegetale, smulgerea buruienilor, curățarea însemnelor de vegetație microparazitară, refacerea înscrisurilor de pe însemnele de căpătâi, precum și toaletarea vegetației de pe întreaga suprafață a așezământului. De asemenea, au fost realizate mici lucrări și la cele 13 cripte ce adăpostesc mormintele refugiaţilor polonezi din al Doilea Război Mondial.
Elevii participanți au realizat lucrări de îngrijire și la Monumentul eroilor italieni din Primul Război Mondial, care a marcat mormântul comun a 28 de morți de război italieni, ale căror oseminte au fost exhumate în perioada interbelică și centralizate în Cimitirul eroilor italieni Ghencea din București.
***
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor mulţumeşte autorităților publice locale din municipiul Drobeta Turnu Severin pentru sprijinul acordat și implicare, cât și participanţilor la activitatea Un erou, o floare de la mormintele eroilor români și străini din cadrul Cimitirului romano-catolic.
 
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK