OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Veteran de razboi sărbătorit la împlinirea a 101 ani
28.08.2023


Joi, 21 ianuarie 2016, domnul Ilie Voinescu – veteran din cel de-al Doilea Război Mondial – a fost sărbătorit la împlinirea a 101 ani.

Cu acest prilej, generalul (în retragere) profesor Constantin Ispas, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război (filiala Gorj), colonelul Constantin Ilie, comandantul Centrului Militar Județean Gorj, comandorul inginer Ion Bălcău și maiorul Dorin Dumitru, reprezentanții Garnizoanei Târgu Jiu, precum și Marian Rotaru, primarul comunei Lelești au fost alături de veteranul de război Ilie Voinescu.

În semn de recunoaștere și apreciere a sacrificiului făcut pe timpul acțiunilor militare la care a participat în acele vremuri de grele încleștări, veteranul de război a fost înaintat succesiv la gradul de locotenent în retragere și a primit diplome aniversare semnate de către secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului, doaman Otilia Sava și de către comandantul Garnizoanei Târgu Jiu, colonelul inginer Marin Bran.

Locotenentul în retragere Ilie Voinescu a participat în cel de-al Doilea Război Mondial la campaniile duse de armata română, fiind decorat cu medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1944”.

Înainte de despărțire, respectabilul veteran, cu emoție în glas, a mulțumit oaspeților că i-au fost alături în această zi importantă pentru el și le-a promis că la împlinirea a 102 de ani îi va aștepta pregătit de sărbătoare.

La mulți ani, domnule locotenent în retragere! Respect pentru sacrificiul făcut în slujba țării!

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK