Misiune de lucru a Oficiului în județele Dolj și Mehedinți
22.08.2023
În perioada 13-15.09.2017, o delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor s-a deplasat în județele Dolj și Mehedinți, în vederea actualizării evidenței și verificării stării de întreținere a mormintelor și operelor comemorative de război situate în localitățile Zvorsca, Amărăștii de Jos, Dăbuleni, Călărași, Bechet, Sadova, Segarcea, Craiova, Filiași, Robăneștii de Sus, Drobeta-Turnu Severin, Orșova și Strehaia.
În urma acestei misiuni de documentare, ONCE și-a actualizat evidențele pentru un total de 48 obiective, a căror stare de întreținere respectă în general exigențele impuse de Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război.
Delegația ONCE a constatat însă și unele neglijențe ale titularilor drepturilor de administrare a obiectivelor verificate, în acest sens aceștia urmând să fie sesizați în vederea respectării prevederilor legislației în domeniu.