Comemorarea eroilor de la Mărăști
26.07.2023
Cu prilejul aniversării luptelor de la Mărăști, în contextul Centenarului Primului Război Mondial, directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor a participat la festivitățile de la Mărăști, la 9 iulie 2017.
În memoria eroilor români din Primul Război Mondial s-a oficiat un Te Deum, la biserica din Mărăști, s-a lansat revista „Străjer în calea furtunilor“ și s-a vernisat expoziția de fotografie cu tema „Eroul Necunoscut“.
În discursul său, directorul Oficiului a apreciat activitatea de comemorare a eroilor români, menționând că eroii care au murit pentru țară și-au făcut datoria față de națiunea română, iar în prezent este necesar ca cetățenii români să se implice, pe bază de voluntariat, în protejarea și îngrijirea mormintelor și operelor comemorative de război, pentru a sprijini unitățile administrativ-teritoriale în a căror administrare se află acestea.