OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Activitatea Un erou, o floare la Cimitirul eroilor români din Primul și al Doilea Război Mondial din satul Araci, comuna Vâlcele, județul Covasna
18.07.2023


Miercuri 18.04.2018, începând cu ora 12.00, o delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, împreună cu 30 de elevi ai școlii gimnaziale „Romulus Cioflec“ din satul Araci, comuna Vâlcele, județul Covasna, au luat parte la activitatea Un erou, o floare de la Cimitirul eroilor români din Primul și al Doilea Război Mondial, situat la marginea satului Araci.
Elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au desfășurat lucrări de îngrijire a necropolei de război constând în colectarea resturilor vegetale, curățarea însemnelor de căpătâi de vegetație parazitară și refacerea înscrisurilor. La finalul activității, în semn de recunoștință pentru jertfa supremă a militarilor români, copiii au plantat răsaduri de flori – simboluri ale purității și idealurilor înalte.
Cimitirul eroilor români din Primul și al Doilea Război Mondial din satul Araci, cu o suprafață de cca 850 mp, este amplasat la ieșirea din localitate. Actualul administrator al necropolei este primăria comunei Vâlcele, județul Covasna.
În perimetrul necropolei de război au fost amenajate 42 morminte individuale ale eroilor români, din Primul și al Doilea Război Mondial, din care 28 identificați și 14 neidentificați. Fiecare mormânt este marcat cu o cruce din beton, cu brațele treflate.

Monumentul central al necropolei de onoare este o cruce comemorativă, dedicată eroilor români din Primul Război Mondial.