Prizonieri de război români repatriați din fosta URSS
Începând cu 22 iunie 1941, Armata română a început ofensiva pe Frontul de Est, spațiu unde avea să înregistreze peste 72.000 de militari morți în luptă.
Din aceeași lună datează și primele raportări cu militari români care au fost luați prizonieri de sovietici. Astfel, Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului (semnat la Moscova la 12 septembrie 1944) a estimat că în perioada 22 iunie 1941-31 august 1944 au fost dați dispăruți/căzuți prizonieri un număr de 136.883 de militari români.
În total, Armata sovietică a luat un număr de 236.420 de militari români ca prizonieri, din care 132.755 au fost eliberați până în anul 1952.
Pentru un număr de 54.602 de prizonieri români se confirmă decesul în lagărele administrate de NKVD, iar despre 49.053 se apreciază că au fost omorâți de militarii sovietici din momentul căderii în captivitate și până au ajuns în lagărele definitive, locul unde s-au întocmit fișele/dosarele prizonierilor predați spre internare.
Militarii români care au fost eliberați din prizonierat și repatriați au fost transportați cu vaporul sau cu trenul până în România. Uneori, din momentul în care prizonierii români plecau din lagărul în care au fost internați și până ajungeau în România treceau câteva săptămâni. Fenomentul este explicat prin haltele lungi în anumite gări și prin faptul că, în drumul lor, prizonierii au fost coborâți din tren și puși să măture străzile Moscovei.
Au fost cazuri de prizonieri români care nu au fost anunțați explicit că vor fi eliberați, potrivit veteranului Ioan Ioanaș din Escadronul 3 Vânători, internat ca prizonier la Sevastopol: „La finele anului 1945 sosește momentul eliberării. Nici în ultima zi, la 24 octombrie, nu ne-au spus că ne trimit acasă. Eram la vreo 5 kilometri de Sevastopol, eram încălțați cu papuci cu talpa de lemn și cu hainele noastre de militari, cu care am căzut prizonier.Cu hainele alea ne acopeream, le puneam sub cap noaptea, dormeam pe scândura goală, eram ca sardelele. De multe ori, noaptea, ne întorceam de pe o parte pe alta toți, la comandă. La ora 24 noaptea a venit un sergent, care a strigat: «Drepți!», după care ne-a dat ordin să ne adunăm lucrurile, noi aveam gamela și hainele de pe noi (...). Pe cei care i-au văzut mai rău i-au ținut prizonieri încă mulți ani, unii au ajuns acasă după opt ani de suferință”.
Ajunși în România, militarii repatriați au fost internați în centre de repatriere. Cele mai cunoscute sunt cele de la Focșani și de la Sighetul Marmației.
După o verificare/carantină de câteva zile (pentru prizonierii repatriați până în anul 1945) sau de câteva săptămâni/luni [pentru cei repatriați după 1946, cărora li se făcea propagandă după principiul „Votați Soarele!” – sloganul Partidului comunist] militarii români primeau foi de drum pentru deplasarea la domiciliu, iar pentru cei considerați că au înțeles ideologia prelucrată se găseau încadrări imediate în activitate.
Deși dosarele de repatriere au fost întocmite de Ministerul Apărării Naționale, după plecarea prizonierilor din centrele de repatriere acestea au fost preluate de Securitate.
Pentru câteva mii de militari români români eliberați și repatriați din lagărele NKVD, începând cu anul 1945, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a identificat date concrete, precizate de către rudele/prietenii/vecinii acestora, consemnate în documente olografe în urmă cu peste 75 de ani.
Așa cum am menționat la mediatizarea în social-media a fișierului „Morți de război români pe Frontul de Vest” (18.765 de eroi), având în vedere că există foarte multe solicitări referitoare la militarii români care s-au întors din prizonierat, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor promovează într-o primă etapă, la pagina „Prizonieri de război”, evidențele nominale a 499 de militari români repatriați din fosta URSS.
Dacă majoritatea militarilor români au fost luați prizonieri de sovietici în România și în fosta URSS, s-au identificat și câteva excepții: elevul subofițer Mihai Antonescu, luat prizonier în Germania (repatriat în anul 1945) și caporalul Constantin Bizon, luat prizonier în Ungaria (repatriat în anul 1946).
Acest proiect se va încheia anul viitor, când, după încheierea digitalizării datelor militarilor repatriați, se va mediatiza evidența nominală integrală a acestora.
