OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Misiuni / Atribuții

 
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) are următoarele atribuții:

a) organizează sistemul național de cercetare și evidență a mormintelor și operelor comemorative de război, românești și străine, aflate pe teritoriul României, și a celor românești din străinătate și acționează pentru căutarea, descoperirea și identificarea acestora;
b) ține evidența centralizată a mormintelor și operelor comemorative de război, românești și străine, aflate pe teritoriul României, și a celor românești din străinătate, precum și a obiectelor de identificare descoperite ocazional sau cu prilejul exhumărilor;
c) colaborează cu organizațiile neguvernamentale și cultele religioase recunoscute de lege în aplicarea prezentei legi, precum și cu cele din străinătate care au obiect de activitate similar;
d) ia măsurile necesare pentru înființarea și protejarea mormintelor și operelor comemorative de război românești în străinătate;
e) propune Secretariatului General al Guvernului inițierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru înființarea, modificarea, precum și pentru construirea mormintelor și operelor comemorative de război străine pe teritoriul României;
f) inițiază, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, încheierea acordurilor internaționale privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război;
g) valorifică toate datele și informațiile existente și acționează pentru căutarea, descoperirea, identificarea și luarea în evidență a mormintelor de război;
h) hotărăște modalitățile de regrupare a osemintelor morților de război și însemnele comemorative pentru locurile de înhumare comune atunci când nu pot fi amenajate morminte individuale;
i) pune la dispoziție celor interesați, la cerere, datele de care dispune referitoare la locul de înhumare a persoanelor decedate, în condițiile prevăzute la art. 2-4;
j) colaborează cu reprezentanțele diplomatice străine pentru organizarea ceremonialelor de comemorare a militarilor acestor state înhumați pe teritoriul României;
k) elaborează și supune spre aprobare Guvernului, împreună cu instituțiile de apărare și ordine publică, programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor și de alte evenimente;
l) avizează sau aprobă, după caz, modificarea ori strămutarea mormintelor și operelor comemorative de război românești aflate pe teritoriul național;
m) inițiază, împreună cu instituțiile abilitate prin lege, proiectele de acte normative pentru declararea utilității publice și exproprierea, în condițiile legii, a imobilelor pe care se află amplasate sau se vor construi morminte și opere comemorative de război;
n) propune Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice mormintele și operele comemorative de război de pe teritoriul României care să fie cuprinse în Lista monumentelor istorice;
o) promovează programe și participă la valorificarea în plan educativ a memoriei celor căzuți pentru țară;
p) editează publicații și produse media pentru educarea patriotică a cetățenilor;
q) organizează, în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, tabere pentru tineret, în scopul îngrijirii mormintelor și operelor comemorative de război, pe care le poate susține financiar;
r) elaborează proiectele de acte normative pentru darea în administrarea unităților administrativ-teritoriale a mormintelor și operelor comemorative de război de interes național;
s) reprezintă Guvernul României la activitățile internaționale care au ca obiect mormintele și operele comemorative de război;
ș) colaborează cu organizații guvernamentale și neguvernamentale din străinătate care au obiect de activitate similar;
t) controlează respectarea regimului juridic al mormintelor și operelor comemorative de război, aplică sancțiuni sau sesizează, după caz, autoritățile abilitate de lege, atunci când regimul acestora este încălcat;
ț) întocmește proiectul bugetului propriu de venituri și cheltuieli;
u) propune trecerea unor morminte și opere comemorative de război în patrimoniul public al unităților administrativ-teritoriale;
v) inițiază proiecte de hotărâri privind înființarea, modificarea sau protejarea mormintelor și operelor comemorative de război, la propunerea instituțiilor de apărare și ordine publică;
w) inițiază, împreună cu Ministerul Culturii și Cultelor și cu alte instituții abilitate prin lege, concursuri pentru proiectarea și executarea de monumente de natura mormintelor și operelor comemorative de război, astfel cum sunt definite la art. 5, precum și de biserici aferente cimitirelor în care se află mormintele de război, selectează proiectele și urmărește finalizarea acestora;
x) formulează propuneri în vederea editării de timbre omagiale și comemorative pe teme legate de cinstirea eroilor;
z) alte atribuții prevăzute de lege.