Simboluri ale recunoștinței - OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, RIDICAT ÎN MEMORIA EROILOR CĂLĂRĂȘENI

Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, ridicat în memoria eroilor călărășeni, este opera sculptorului Teodor Burcă, fiind realizat la inițiativa unui comitet de acțiune, întrunit la nivelul județului Ialomița, care a strâns fonduri pentru finalizarea acestei opere comemorative de război.
În data de 12.06.1925, la solicitarea comitetului de acțiune, sculptorul Teodor Burcă trimite ofertă de preț pentru monumentul care urma să fie ridicat pe locul din fața catedralei ortodoxe. Conform ofertei, fundația urma să fie executată din beton la 60 cm adâncime, iar la baza monumentului să fie plantate flori. Soclul urma să fie pătrat, cu dimensiunea la bază de 2,10 m și cu înălțimea totală de 2,85 m. Pe fațada monumentului urma să fie montată o placă din marmură albă cu dedicație pentru jertfa eroilor călărășeni, pe laterale să fie montat câte un basorelief în bronz, reprezentând luptele de la Mărăști și Mărășesti, iar pe latura din spate să fie inscripționate numele membrilor comitetului de inițiativă. La baza plăcii de marmură, de pe fațada monumentului, se aplicau în bronz trofee reprezentând o cască înconjurată de lauri, iar deasupra plăcii de marmură urma să fie săpată în piatră o ghirlandă.
Statuia, cu înălțime de 2,20 cm, turnată în bronz artistic, trebuia să reprezinte un soldat în ținută de campanie, cu arma la picior și cu mâna streașina la ochi, care privește în spre Dunăre, simbolizând forța veșnic trează a Armatei Române.
Oferta sculptorului Teodor Burcă a fost admisă de membrii Comitetului în anul 1925, când se încheia și contractul în care se stabilea că monumentul va fi executat conform machetei trimisă odată cu oferta și va fi gata în același an, suma ce urma să fie platită fiind de 340.000 lei.
La 30 iulie 1925, Teodor Burcă solicita să-i fie trimis la atelierul său din Bucuresti, un soldat chipeș care să-mi servească drept model timp de 1 ^½lunăși tot la această dată informa că a turnat în bronz basoreliefurile și accesoriile, iar lucrările la soclul din piatră avansau zilnic.
În urma demersurilor Primăriei, la 2 august 1925, Reg. 20 Obuziere (Artilerie) punea la dispoziție pe sergentul Toma Dumitru, pentru a servi ca model sculptorului, începând cu data de 11 august când era scos de la drepturile de hrană la regiment.
Întrucât în ziua de 25 septembrie 1925 urma să fie pusă piatra fundamentală a monumentului, cu o zi înainte, întruniți în ședință, membrii comitetului au încheiat următorul act comemorativ:
,,În al 11-lea an de glorioasă domnie a Majestății Sale Regele Ferdinand I al României, Prim Ministru și ministru de interne fiind I.I.C. Brătianu, Patriarh Miron Cristea, Ministru de război general Gh. Mârdărescu, Ministru al artelor Al. Lepădatu, prefect al județului Ialomița Ion Bogdan Munteanu, președinte al Comisiei Interimare a orașului Călărași Gh. Cristodorescu, vicepreședinte N. Popescu-Băleni, Protoereu al județului Preotul Econom D. Dovre, comandant al Garnizoanei colonelul Gh. Divari, membrii în Comisia interimară a orașului: I.P. Dragomirescu, D. Marinescu, V. Andreescu, Niță Anghel, I.R. Motani, Ilie Marinescu, Șt. Popescu, Ilie C-tinescu, pr. V. Nanculescu, s-a pus piatra fundamentală a acestui monument drept recunoștință și admirație eroilor din orașul Călărași, morți în războiul pentru întregirea neamului 1916-1918, din inițiativa unui comitet de cetățeni a acestui oraș, cu fondurile adunate prin danie publică. Această operă s-a ridicat prin stăruința unui Comitet având ca președinte pe Gh. Cristodorescu și s-a conceput și executat de către sculptorul Th. Burcă.”
Prin contribuția a diferite societăți, a fabricilor, a băncilor și a cetățenilor, suma necesară pentru realizarea acestui monument era aproape de final.
La 27 octombrie se solicita Societății ,,Mormintele Eroilor căzuți în Război” să aprobe emiterea unui permis de transport gratuit pentru un vagon închis pe distanța București-Călărași Port, pentru a transporta statuia, iar la 19 decembrie sculptorul Teodor Burcă comunica că a expediat statuia, solicitând să se ia măsuri de debarcare și executare a schelei pentru ridicarea acesteia pe soclu.
Statuia, reliefurile, elementele decorative, inclusiv casca și ramura cu lauri au fost turnate în bronz la Fabrica V.V. Rășcanu din București, iar lucrările de pietrărie ale soclului au fost încredințate spre dălțuire pietrarului Dumitrescu.
La 6 ianuarie 1926, Societatea ,,Mormintele Eroilor căzuți în Război”, a propus Comitetului ca în zorii zilei solemnității de dezvelire a monumentului, pe treptele din fața statuii să fie așezate două sicrie, unul cu eroul lt. Pretorian, iar al doilea cu trei eroi români necunoscuți, exhumați din cimitirul Urziceni, căzuți la datorie în anul 1916 în cruntele lupte din regiune. Cele două sicrie trebuiau să rămână în fața monumentului până seara, când urma să fie ridicate și transportate în Cimitirul eroilor din Călărași spre reînhumare.
Odată finalizate lucrările, monumentul a fost dezvelit în ziua de 14 februarie 1926, în prezența autorităților civile și militare, școlare și bisericești, a magistraților, membrilor baroului, societăților corale și culturale, a presei, a veteranilor de război, toate societățile existente și comunităților de orice fel, corporațiile și societățile de meseriași, delegații instituțiilor particulare de cultură, economice și toată populația orașului.
Cu acest prilej, întregul oraș a fost pavoazat cu drapele naționale, iar muzica s-a auzit în tot cursul zilei în piețele orașului.

MONUMENTUL „ULTIMA GRENADĂ“, Bulevardul Libertăţii nr. 188, oraşul Buşteni, judeţul Prahova

În vara anului 1917, în bătăliile de la Mărăşeşti (6 august - 19 august) şi Oituz (8 august - 22 august), Armata română a respins puternica ofensivă a forţelor germane pe direcţia Focşani-Mărăşeşti-Adjud. Cedarea acestui front ar fi avut ca rezultat ocuparea Moldovei şi scoaterea României din război.
Pe frontul de la Oituz, sub deviza „Pe aici nu se trece”, Armata a II-a română a barat drumul inamicului spre zona carboniferă şi petroliferă de pe Valea Trotuşului. Preţul plătit de trupele române a fost însă scump, acestea înregistrând peste 12.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, cele mai multe pierderi fiind consemnate în sectoarele Cireşoaia şi Coşna, unde diviziile 1 şi 7 infanterie au fost protagonistele unor lupte extrem de sângeroase.
Un exemplu în acest sens a fost consemnat la 13 august 1917, în luptele de pe Dealul Coşna, unde a căzut la datorie, luptând cu o singură mână (cealaltă fiindu-i amputată în urma Bătăliei de la Râmnicu Sărat), aruncătorul de grenade, din Regimentul 2 Grăniceri, caporalul Constantin Muşat, jertfa acestuia rămânând o „pildă mişcătoare de înţelegere a datoriei către ţară, dincolo de marginile fixate şi de legile firii şi de ale oamenilor”.
Imediat după război, pentru faptele sale de arme, caporalul Constantin Muşat a fost imortalizat în bronz, de către sculptorul Constantin Dimitriu-Bârlad, printr-o lucrare de artă plastică intitulată sugestiv „Ultima grenadă”, care îl reprezintă pe erou, într-o încordare supremă, azvârlind grenada asupra duşmanului. Au fost dezvelite trei asemenea statui, în localităţile Bârlad, Brăila şi Buşteni.
Monumentul „Ultima grenadă” din oraşul Buşteni a fost amplasat, în anul 1928, pe un teren din faţa gării din localitate, unde a înlocuit alte două obiective funerar-comemorative datând din anul 1923. Este vorba despre un osuar, în care fuseseră depuse rămăşiţele pământeşti a peste 20 de morţi de război români, exhumate din zona munţilor şi pădurilor din împrejurimile Buşteniului, precum şi de o troiţă, cunoscută în epocă sub numele de „Sfânta Troiță”. Cu această ocazie, osemintele eroilor au fost transferate în Cimitirul civil al oraşului, iar troiţa a fost înlocuită cu statuia caporalului Constantin Muşat.
La ceremonia de inaugurare a monumentului, din data de 9 septembrie 1928, au participat o serie de personalităţi politice şi militare, în frunte cu Regina Maria a României. De atunci şi până în prezent, lucrarea sculptorului Dimitriu-Bârlad a rămas o operă comemorativă de război reprezentativă pentru oraşul Buşteni. Un soclu înalt, de plan dreptunghiular, susţine statuia caporalului Constantin Muşat, cu braţul stâng amputat, surprins în momentul aruncării ultimei grenade spre inamic. Pe latura din dreapta piedestalului este fixată o placă din bronz cu numele eroilor buştenari din Primul Război Mondial.
Monumentul este inclus în Lista Monumentelor Istorice din judeţul Prahova, având codul PH-III-m-A-16871.

MONUMENTUL „ULTIMUL STRĂJER AL CAPITALEI“ (municipiul Bucureşti)

Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au sacrificat viaţa în vederea înfăptuirii idealurilor naţionale au fost înălţate monumente comemorative, adevărate simboluri ale datoriei împlinite.
Unul dintre acestea este „Ultimul străjer al Capitalei“. Monumentul reprezintă un simbol al rezistenţei românilor într-un moment de grea cumpănă pentru ţară. La sfârşitul lunii noiembrie 1916, în spaţiul dintre râurile Neajlov şi Argeş, s-a desfăşurat una dintre cele mai crâncene bătălii de pe frontul românesc, Bătălia pentru Bucureşti. Trupele române, conduse de generalul Constantin Prezan, s-au confruntat cu armatele generalilor Kühne, Krafft şi Kosch, din care făceau parte trupe germane, austro-ungare, bulgare şi turce. Luptele s-au desfăşurat în perioada 16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie, puternice confruntări având loc la Călugăreni şi Bălăria (azi Valea Plopilor).
După un succes iniţial, armata română a fost copleşită numeric şi tehnic de armatele inamice, iar la 20 noiembrie/3 decembrie a început retragerea generală spre est. Bucureştiul a fost evacuat de administraţie şi o parte a populaţiei, trupele de ariergardă româneşti părăsind oraşul la 23 noiembrie/6 decembrie 1916.
În acest context, în data de 22 noiembrie/4 decembrie, în cursul unui schimb de focuri cu o patrulă germană, care acţiona în zona podului Băneasa, sergentul cavalerist Nicolae Păianu şi-a pierdut viaţa. Acesta a fost înmormântat în apropierea locului unde s-a desfăşurat lupta. În amintirea jertfei sale eroice, din iniţiativa Societăţii „Mormintele eroilor căzuţi în război“, s-a ridicat un monument deasupra locului de înhumare. Opera comemorativă, creaţie a arhitectului Ernest Doneaud, a fost dezvelită în anul 1921. Iniţial, aceasta a fost cunoscută sub denumirea de Monumentul ultimului apărător al Capitalei, însă ulterior, a intrat în conştiinţa publică sub numele de Ultimul Străjer al Capitalei.
Monumentul, cu înălţimea totală de 5,5 m, este o frumoasă lucrare simbolică menită să imortalizeze un mişcător gest de credinţă ostăşească şi iubire de ţară şi se prezintă sub forma unui obelisc realizat din blocuri de piatră, dispus pe un soclu în trei trepte. Piedestalul este bogat ornamentat cu basoreliefuri care cuprind ghirlande şi brâuri din frunze de laur, un scut, două săbii încrucişate, un steag şi o cască militară. Pe faţada piedestalului este montată o placă din bronz cu textul: „Ultimului Străjer al Capitalei. 1916“.
Monumentul a fost realizat la pietrăria Tomat & Co Bucureşti, iar placa din bronz a fost turnată la fabrica „Industria Metalelor 11 Iunie“.
Avându-se în vedere valoarea operei comemorative de război pentru patrimoniul monumental al Capitalei, aceasta a fost inclusă în Lista monumentelor istorice, actualizată în anul 2015 (codul: B-III-m-B-19967).
Din cauza lucrărilor de modernizare a D.N. 1 s-a impus strămutarea monumentului comemorativ, iar la data de 26 aprilie 2007, a început operaţiunea de dezafectare. În acest context, au fost exhumate osemintele sergentului Nicolae Păianu, care au fost reînhumate ulterior lângă monumentul reamplasat în faţa intrării Aeroportului „Aurel Vlaicu“.
Ceremonia de redezvelire a monumentului şi de sfinţire a noului mormânt de război a fost organizată de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi de Comandamentul Garnizoanei Bucureşti în data de 21 noiembrie 2007.
Mormântul eroului român este marcat de o placă din marmură cu înscrisul: „Sergentul erou/Nicolae Păianu/m. 22 noiembrie/4 decembrie 1916“.

MONUMENTUL EROILOR DIN COMUNA VIZIRU

În România, în perioada interbelică, s-au ridicat numeroase monumente comemorative, menite să amintească generaţiilor viitoare spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă militarii români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire.
Este şi cazul monumentului eroilor din comuna Viziru, judeţul Brăila, ridicat în memoria militarilor români, fii a satului Viziru, căzuţi în Primul Război Mondial.
Opera comemorativă de război, avându-l ca autor pe Traian Popescu, a fost dezvelită în anul 1940, în cadrul unei impresionante ceremonii. Monumentul are la bază un postament în patru trepte şi un soclu paralelipipedic, pe care este montat un obelisc realizat din blocuri din piatră. Pe cele patru feţe ale monumentului sunt montate plăci de marmură, pe care sunt inscripţionate numele eroilor.
Pe latura frontală a monumentului, în partea superioară, este reliefat un înscris simplu, dar sugestiv „1916“, iar pe soclu sunt menţionate, în relief, câteva nume de locuri, unde militarii români au scris pagini de glorie nepieritoare: „Turtucaia, Oituz, Mărăşeşti“, pe latura din faţă, iar pe cea opusă: „Cerna, Jiu, Argeş, Mărăşeşti”.
Opera comemorativă este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, din anul 2015, cu codul BR-III-m-B-02187.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş)

Militarii români au participat la Primul Război Mondial (1916-1919) animaţi de idealul realizării unei Românii Întregite şi din dorinţa ca românii să convieţuiască între graniţele aceluiaşi stat, după ce secole de-a rândul vicisitudinile istoriei împiedicaseră acest lucru.
În această conflagraţie, mulţi dintre fiii Muscelului au făcut jertfa supremă pentru realizarea dezideratului de unitate naţională.
Eroismul de care au dat dovadă pe câmpul de luptă şi jertfa lor nu au fost uitate de urmaşi, fiind evocate printr-un monument comemorativ, amplasat în zona centrală a municipiului Câmpulung. Opera comemorativă este creaţia sculptorului Dimitrie Măţăoanu, fiind dezvelită în anul 1928.
Monumentul a fost conceput sub forma unei statui ronde-bosse, din bronz, reprezentând un infanterist român, în ţinută de campanie, cu un drapel în mâna dreaptă, ridicată în semn de victorie şi cu o puşcă la picior, sprijinită de mâna stângă.
Statuia, înaltă de 3,4 m, este amplasată pe un piedestal masiv, de forma unui paralelipiped dreptunghic, cu partea superioară terminată într-o cornişă şi un soclu în plan pătrat, cu trei trepte. Spre baza piedestalului, pe laturile acestuia, sunt fixate, în ancadramente din beton, decoraţiuni din bronz care redau scene de luptă şi trofee militare. Una dintre decoraţiuni redă efigiile regelui dac Decebal şi împăratului roman Traian, făcând trimitere la latinitatea poporului român.
Pe latura frontală a piedestalului, în partea superioară este fixată o placă din marmură, pe care este inscripţionat un text sugestiv: „Câmpulungul Muscelului, omagiu etern eroilor săi, care au pecetluit cu sângele şi viaţa lor trecătoare hotarele veşnice ale României Întregite şi nepieritoare“. Sub înscrisul comemorativ este aplicată o decoraţiune din bronz, alcătuită din elemente cu o simbolistică aparte: ramura de laur, două drapele încrucişate şi o cască militară.

MONUMENTUL EROILOR DIN GURA SIRIULUI

În România, în perioada interbelică, Societatea „Cultul Eroilor“ a iniţiat ridicarea a numeroase monumente comemorative, unele dintre acestea chiar pe locul unde ostaşii români au înscris pagini de glorie şi eroism.
Este şi cazul monumentului eroilor din satul Gura Siriului, judeţul Buzău. Acest ansamblu comemorativ a fost realizat în memoria ostaşilor Regimentului 3 Vânători, morţi în luptele desfăşurate în anul 1916, pe dealul Şoimul Siriului.
Opera comemorativă de război a fost construită în anii 1936-1938, din iniţiativa preotului Nicolaescu din Nehoiaş, confesorul Regimentului 3 Vânători, sub directa coordonare a generalului Traian Epure, cel care a comandat această unitate în luptele din anul 1916. Proiectul s-a bucurat de sprijinul şi contribuţia populaţiei locale.
Dezvelit în anul 1938, în cadrul unei impresionante ceremonii, în prezenţa mai multor supravieţuitori ai luptelor din anul 1916, monumentul este alcătuit dintr-un soclu masiv din blocuri de piatră, de forma unui trunchi de piramidă, deasupra căruia se înalţă o statuie din bronz, reprezentând un ostaş român în poziţie de atac, ţinând puşca în mâna stângă şi o grenadă în cea dreaptă.
În anul 1975, în contextul amenajării hidroenergetice şi a lacului de acumulare de la Siriu, opera comemorativă a fost strămutată, din vatra comunei Siriu, unde fusese amplasată iniţial, pe o terasă ce mărgineşte DN 10 Buzău-Braşov, în vecinătatea barajului. În anul 1987, autorităţile locale au iniţiat reabilitarea monumentului, sub coordonarea arhitectului Aurel Michnea.

MONUMENTUL EROILOR AERULUI (Piața Aviatorilor, sectorul 1, municipiul București)

Contribuția aeronauticii române în anii Războiului de Întregire a Neamului a fost hotărâtoare, prin efortul acesteia fiind îngreunată pătrunderea avioanelor inamice în spațiul aerian al României și limitată astfel acțiunea distructivă a acestora în rândul trupelor române și a populației civile. Potrivit istoricilor de specialitate, „fără contribuția tinerei arme nu se putea realiza România Mare”, „aviatorii și artileriștii antiaerieni demonstrând înaltele lor virtuți de luptători redutabili”.
Astfel, în perioada 1916-1919, aviatorii români au executat aproximativ 10.000 de ore de zbor, susținând circa 700 de lupte și obținând peste 90 de victorii aeriene. În numeroasele lupte aeriene cu forțele aeronautice ale Puterilor Centrale, în special în timpul marilor bătălii din vara anului 1917, când aviația română a avut în serviciu peste 100 de avioane performante, și-au pierdut viața peste 30 de piloți, mecanici de avion și observatori aerieni. Pentru faptele lor de arme, majoritatea aviatorilor români au fost decorați cu înalte ordine și medalii românești și străine, inclusiv cu cea mai înaltă decorație militară românească: Ordinul „Mihai Viteazul”.
După încheierea primei conflagraţii mondiale, în rândul veteranilor aviatori a apărut ideea ridicării unui monument dedicat pionierilor aviației românești, care să vorbească generațiilor contemporane și celor viitoare despre jertfele făcute de către primii eroi ai aerului, în încercarea de cucerire a văzduhului.
Începând cu anul 1923, diferiți sculptori români consacrați au realizat mai multe machete în acest sens, în cadrul unor concursuri de idei organizate de forurile competente, câștig de cauză având, în urma procesului de selecţie din anul 1926, proiectul sculptoriţei Lydia Kotzebue. Dezvelirea monumentului a avut loc, însă, abia nouă ani mai târziu, în ziua de 20 iulie 1935, în tot acest timp artista lucrând pentru desăvârşirea operei sale, fiind ajutată în acest sens de către un proaspăt absolvent al Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, sculptorul Iosif Fekete.
Participanții la ceremoniile din vara anului 1935 au avut privilegiul să admire ceea ce și în prezent reprezintă una dintre cele mai reuşite opere comemorative din București, ca realizare artistică si forţă de sugestie, „o metaforă cizelată nu cu cerneala tiparului, ci în piatră şi bronz”, după cum aprecia critica de specialitate. O statuie din bronz, reprezentându-l pe Icar, cu aripile larg deschise, gata să se desprindă de pe obeliscul masiv pentru a se avânta spre înaltul cerului. Pe cele patru laturi ale obeliscului sunt reprezentate figuri alegorice, ilustrând aviatori în luptă. Pe faţada monumentului este reliefată inscripţia: „ EROILOR AERULUI“, iar pe celelalte trei laturi ale soclului au fost fixate un număr de 13 tăbliţe din bronz, pe care sunt gravate numele a peste 260 de aviatori români.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-III-m-A-19953.

MONUMENTUL EROILOR ROMÂNI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, MUNICIPIUL SĂCELE, JUDEŢUL BRAŞOV

Creaţie a sculptorului Ion Măţăoanu, monumentul este amplasat în Piaţa Libertăţii, în vecinătatea Primăriei municipiului Săcele şi a fost realizat în anul 1931, din iniţiativa Societăţii Astra.
Monumentul, se prezintă sub forma unei statui din bronz, reprezentând un ostaş român cu mâna dreaptă, în care ţine un drapel, ridicată într-un gest de victorie. Mâna stângă este sprijinită pe arma aflată la picior. Statuia este fixată pe un soclu înalt, ce are în terminaţie un capitel, sub care este aplicată o friză cu motive vegetale. Sub înscrisul comemorativ de pe latura frontală a soclului este aplicat un basorelief din bronz cu simboluri specifice operelor comemorative de război (casca militară, ramura de laur, drapelele de luptă).
Fiecare dintre cele patru laturi ale soclului sunt prevăzute cu plăci din marmură inscripţionate cu înscrisuri comemorative sugestive. Pe cea frontală: „În memoria eroilor români săceleni morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului 1916-1919. Ridicat în anul M.C.M. XXXI.“ Pe latura stângă a soclului: „Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor ci mai curând slăviţi-i în cântece aşa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor“. Mai jos sunt gravate nume de locuri unde s-au desfăşurat bătălii în care militarii români au dat dovada vitejiei lor: „Mărăşeşti august 1917/Mărăşti iulie 1917/Oituz septembrie 1916/Predeal octombrie 1916“. Pe latura din spate a soclului sunt gravate cuvintele marelui istoric Nicolae Iorga: „Fericit acel popor care are mulţi eroi. Cele mai scumpe amintiri sunt acelea de care e legată suferinţa noastră mistuitoare“, iar mai jos: „Intrarea trupelor noastre în Săcele 16 august 1916“. Pe latura dreaptă a soclului, pe două plăci de marmură sunt gravate versuri emoţionante, din care răzbate recunoştinţa pentru cei ce au făcut jertfa supremă pentru Ţară: „Şi brazii şi stejarii/Din codrii cei bătrâni/Jelesc pe militarii/Căzuţi cu arma-n mâini“/I.D. Sârbu; „Eroi dormiţi în pace/În tainicul pământ/Oriunde aţi fi, o Ţară/Vă plânge la mormânt“/Mircea Rădulescu, iar pe placa de jos: „Unirea Ardealului/1 Decembrie 1918“.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa)

Realizarea dezideratului de unitate naţională a determinat participarea României la Primul Război Mondial (1916-1919), context în care militarii români, dintre care mulţi originari din zona Dâmboviţei, au făcut dovada vitejiei şi devotamentului faţă de Patrie.
Pentru faptele de eroism dovedite pe câmpul de luptă, pe tot cuprinsul ţării au fost înălţate monumente comemorative, care să menţină vii în conştiinţa urmaşilor recunoştinţa şi respectul binemeritate de cei care au făcut suprema jertfă.
Unul dintre aceste monumente este amplasat în zona centrală a oraşului Găeşti. Opera comemorativă este creaţia sculptorului Dimitrie Măţăoanu şi a fost realizată din iniţiativa şi prin contribuţia autorităţilor locale, fiind dezvelită în anul 1931.
Monumentul a fost conceput sub forma unei statui ronde-bosse, din bronz, reprezentând un infanterist român, în ţinută de campanie, cu arma în mâna stângă, sprijinită la picior şi un drapel în mâna dreaptă, ridicată în semn de victorie.
Statuia, înaltă de 1,8 m, este amplasată pe un piedestal masiv, de forma unui trunchi de piramidă alungit, cu partea superioară terminată într-o cornişă şi un soclu în plan pătrat, cu trei trepte. Spre baza piedestalului, pe două dintre laturile acestuia, sunt fixate, în ancadramente din beton, decoraţiuni din bronz care redau scene de luptă.
Pe latura frontală a piedestalului, în partea superioară, este fixată o placă din marmură, pe care este inscripţionat textul: „Recunoştinţă eroilor din Găeşti“, urmat de numele combatanţilor din localitate, căzuţi pe câmpul de onoare. În partea de jos a piedestalului este aplicată o decoraţiune din bronz, alcătuită din simboluri specifice gloriei ostăşeşti: ramura de laur, un drapel, arme şi o cască militară.
Pe latura din spate a piedestalului este inscripţionat un alt text comemorativ sugestiv: „În anul 1931, în cinstea eroilor din această comună, morţi în războiul 1916-1918, pentru întregirea neamului, s-a făcut acest monument de primăria oraşului Găeşti.“

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (municipiul Alexandria, judeţul Teleorman)

Monumentul a fost construit prin contribuţia financiară a locuitorilor Alexandriei, sub coordonarea unui comitet de iniţiativă, fiind creaţie a sculptorilor Dumitru Măţăoanu şi Spiridon Georgescu.

Dezvelită în anul 1934, opera comemorativă este alcătuită dintr-un piedestal de forma unui trunchi de piramidă, care susţine statuia din bronz a unui infanterist român, în ţinută de campanie. Militarul, surprins în plin avânt, ţine în mâna dreaptă un drapel, simbol al devotamentului faţă de patrie, iar în cea stângă, arma.

Piedestalul este bogat ornamentat cu decoraţiuni din bronz (o ramură de laur, două drapele încrucişate, o cască militară). Pe cele două laturi sunt montate două efigii în bronz (a regelui Ferdinand şi a reginei Maria). La baza monumentului, pe cele patru laturi, sunt montate basoreliefuri care redau scene de luptă şi o friză cu motive geometrice.
Pe o placă din marmură, fixată pe piedestal, este dăltuit înscrisul „Eroilor alexăndreni, recunoştinţă/1916-1919“.

MONUMENTUL INDEPENDENŢEI. MUNICIPIUL TULCEA, JUDEŢUL TULCEA

Monumentul a fost ridicat de locuitorii judeţului Tulcea pentru a aduce un omagiu trupelor române participante la Războiul de Independenţă, iar piatra de temelie a fost pusă de domnitorul Carol I, cu prilejul vizitei la Tulcea, din 17-18 octombrie 1879.
Creaţie a sculptorilor George Vasilescu şi Constantin Bălăcescu, monumentul este amplasat pe colnicul Hora din municipiul Tulcea, iar fondurile necesare ridicării acestuia au provenit din colectă publică, prin grija „Ligii pentru propăşirea Dobrogei“.
Monumentul a fost conceput sub forma unui obelisc, cu înălţimea de 22 m, înălţat pe un soclu cu două trepte, surmontat de un piedestal. La baza obeliscului au fost fixate două elemente sculpturale, impresionante prin dimensiuni şi valoare artistică. Primul dintre acestea este un dorobanţ cu arma pe umăr şi o goarnă în mână, simbol al ostaşilor care au pecetluit Declaraţia de Independenţă a României şi actul reunirii Dobrogei cu patria mamă. Cel de-al doilea element este un vultur, simbol al curajului, al hotărârii în realizarea aspiraţiilor. Ambele elemente (fiecare cu înălţimea de 5 m) au fost turnate în bronz, în Italia, sub grija lui George Vasilescu.
Pe latura frontală a piedestalului era montată o placă, cu inscripţia „Ridicatu-sa acest monument de cetăţenii tulceni ai ţării, în anul MDCCXCIX spre vecinică amintire a readucerii Dobrogei la căminul strămoşesc, prin vitejia armatei române sub conducerea regelui Carol I“. Lucrările de realizare a monumentului au fost finalizate în anul 1899, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 2 mai 1904, în prezenţa regelui Carol I.
Monumentul a fost distrus în timpul Primului Război Mondial de trupele de ocupaţie, dar a fost refăcut în perioada interbelică, prin grija arhitectului G.T. Ionescu. Din cauza lipsei fondurilor , cele două elemente sculpturale nu au putut fi refăcute, însă pe piedestal a mai fost fixată o placă, gravată cu inscripţia: „Acest monument, distrus în 1916 de trupele de ocupaţie, s-a refăcut în anul 1935“.
În contextul celebrării Centenarului Independenţei de stat a României, s-au desfăşurat lucrările de restaurare în forma iniţială, prin contribuţia tulcenilor şi sub coordonarea sculptorului Cristea Grosu. Singurul element modificat, faţă de cel original, a fost textul inscripţionat pe latura frontală: „Acest monument a fost ridicat de cetăţenii oraşului Tulcea în 1899, ca simbol al eroismului şi vitejiei poporului român în lupta pentru eliberarea de sub jugul otoman şi independenţa României“.
Monumentul, refăcut, a fost inaugurat la 9 Mai 1977.

MONUMENTUL EROILOR CEFERIŞTI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (Piaţa Gării de Nord, sectorul 1, municipiul Bucureşti)

Către sfârşitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea economică a României a determinat iniţierea unor mari proiecte de construcţie, în special de căi ferate, poduri, tuneluri şi staţii feroviare. În acest context, în anul 1887, a fost înfiinţat Batalionul de Căi Ferate române, transformat în primăvara anului 1916 în Regimentul 1 de Căi Ferate.
Faptele de arme ale militarilor ceferişti în Primul Război Mondial, precum şi cele ale muncitorilor feroviari, care au asigurat transporturile de trupe, armament, muniţie, tehnică militară şi alimente, necesare susţinerii acţiunilor de luptă şi aprovizionării populaţiei din spatele frontului, au fost comemorate simbolic în perioada interebelică prin construirea, în Piaţa Gării de Nord din Capitală, a unei opere comemorative de război dedicată memoriei acestora.
Creaţie a sculptorilor Cornel Medrea şi Ion Jalea, monumentul a fost ridicat, în anul 1930, din iniţiativa unui comitet constituit din funcţionari ai Căilor Ferate Române şi prin contribuţia publică a personalului feroviar. La inaugurarea acestuia, patru ani mai târziu, la care a participat însuşi regele Carol al II-lea al României, publicul bucureştean a avut ocazia de a admira una dintre cele mai valoroase opere plastice din patrimoniul cultural al Capitalei.
Monumentul eroilor ceferişti continuă şi în prezent să se impună printre obiectivele reprezentative ale Bucureştiului, elementele de construcţie care-i conferă acest statut privilegiat fiind soclul impozant din beton, placat cu granit, precum şi cele trei grupuri statuare care domină compoziţia. Acestea din urmă reprezintă imaginile sculptate în bronz: a Patriei, întruchipată de către Zeiţa Victoria, cu a sa cununã de lauri ridicată deasupra capului unui muncitor feroviar; a doi muncitori feroviari şi a unui soldat român, în ţinută de campanie, care ocroteşte o mamă şi pe copilul acesteia.
Pe faţada soclului este gravat textul comemorativ: „EROILOR C.F.R. 1916-1918“, alături de acesta fiind adăugate, în anul 2005, cu prilejul aniversării a 125 ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale a C.F.R., două plăci de marmură cu înscrisurile: „SLAVĂ EROILOR CEFERIŞTI CE S-AU JERTFIT PENTRU APĂRAREA ROMÂNIEI ŞI REÎNTREGIREA NEAMULUI“ şi „OMAGIU ŞI RECUNOŞTINŢĂ EROILOR MILITARI DE CĂI FERATE ŞI TRANSPORTURI MILITARE DIN ARMATA ROMÂNĂ CARE S-AU JERTFIT PENTRU CAUZA NAŢIUNII“.

MONUMENTUL EROILOR DIN ARMA GENIU (intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului, sectorul 6, municipiul București)

Specialitate militară cu un pronunțat caracter tehnic, arma geniu și-a dovedit pe deplin utilitatea pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. Trupele de geniu – compuse, la începutul conflagrației, dintr-un regiment de pontonieri, un regiment de căi ferate, cinci batalioane de pionieri și un batalion de specialități (telegrafie, aerostații, automobile, secții de porumbei etc.) – au contribuit, atât prin lucrările executate, cât și prin sacrificiile în vieți omenești, la îndeplinirea dezideratului unității naționale.
Prin misiunile diversificate pe care le-au îndeplinit – ca de exemplu: construcția unor infrastructuri de cale ferată; organizarea trecerii unor cursuri de apă cu ambarcațiuni mobile și pe vase de echipaj; amenajarea pozițiilor de apărare cu tranșee, a rețelelor de sârmă ghimpată și a lucrărilor de nuielărie; realizarea și deservirea posturilor telefonice și telegrafice etc. –, geniștii români au facilitat obținerea succeselor militare ale Armatei Române în Războiul de Întregire a Neamului. Acest fapt este evidențiat inclusiv prin jertfa a aproximativ 1.000 de militari ai aceste arme, morți la datorie în special în Campania din vara anului 1917, dar și prin cei peste 100 de ofițeri geniști, care, pentru comportarea lor vitejească, au fost distinși cu diferite ordine și medalii de război.
După război, pentru ca sacrifiile eroilor geniști să nu fie uitate, din inițiativa unui comitet prezidat de către generalul Constantin Ștefănescu-Amza (fost inspector general al Corpului de Geniu) a fost lansată o acțiune de colectare a fondurilor bănești necesare ridicării, în București, pe un teren din fața cazărmii Regimentului 1 Geniu (donat de către colonelul Grigore Georgescu, șeful de stat major la Inspectoratul tehnic al Geniului), a unui monument comemorativ.
Sumele rezultate din colectă, cotizate voluntar de către toți ofițerii geniști din Armata Română, au făcut posibilă construirea unui ansamblu statuar, localizat în prezent la intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului. Realizată de către sculptorul Spiridon Georgescu și turnat în bronz la Fabrica și Turnătoria V.V. Rășcanu din București, opera comemorativă de război a fost dezvelită la data de 29 iunie 1929, la festivitățile organizate cu această ocazie participând o serie de personalități politice și militare, în frunte cu principele Nicolae al României și șefii serviciilor și comandamentelor unităților de geniu.
Elementul dominant al impresionantului ansamblu, „Leul” din bronz, simbolizează rezistenţa şi vitejia Armatei Române în campaniile anilor 1916 și 1917. Personificare a forței și biruinței, acesta stă cu labele din față pe trofeele cucerite de la inamic: arme, scuturi, țeava unui mortier și faldurile unui drapel. Pe soclu sunt montate meplaturi din bronz, care redau aspecte din activitatea pe front a trupelor de geniu, precum și patru statui, tot din bronz, înfăţişând patru ostaşi geniști (un pionier, un pontonier, un cercetaș şi un ceferist). Pe latura din față a piedestalului este gravată inscripția: „SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTĂLIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”, iar într-un medalion din bronz, instalat pe treptele obiectivului, este înscris textul care îi indică pe destinatarii acestui omagiu artistic: „EROILOR DIN ARMA GENIULUI 1916-1919”. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-III-m-B-20010.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani)

În perioada interbelică, pentru cinstirea memoriei tuturor celor care şi-au sacrificat viaţa în vederea înfăptuirii idealurilor naţionale, pe teritoriul României au fost înălţate numeroase monumente comemorative, adevărate simboluri ale eroismului şi datoriei împlinite. Unul dintre acestea a fost amplasat în centrul municipiului Dorohoi, judeţul Botoşani, în faţa sediului Primăriei.
Monumentul, creaţie a sculptorului Spiridon Georgescu, a fost construit prin grija unui Comitet de iniţiativă şi prin contribuţia financiară a locuitorilor oraşului, fiind dezvelit în ziua de 6 iunie 1926, în cadrul unei ceremonii, la care au participat oficialităţi locale şi judeţene, foşti camarazi ai celor căzuţi în luptă şi un numeros public.
Opera comemorativă este alcătuită dintr-un soclu de forma unui trunchi de piramidă, care susţine o statuie ronde-bosse din bronz, reprezentând un ostaş infanterist, în plin avânt împotriva inamicului.
Pe latura din faţă a soclului este amplasată o placă din marmură, cu înscrisul: „Eroilor din oraşul şi judeţul Dorohoi“, iar sub aceasta este fixat un basorelief din bronz, care redă o scenă dintr-un atac la baionetă.
Într-o inscripţie aflată pe latura stângă a soclului sunt prezentate date potrivit cărora, în Războiul Întregirii Neamului au făcut sacrificiul suprem 30 de ofiţeri, 28 plutonieri-majori şi plutonieri, 5 sergenţi instructori, 810 sergenţi şi caporali, precum şi 5441 soldaţi, toţi originari din judeţul Dorohoi.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova)

În semn de omagiu adus memoriei celor care şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial, în perioada interbelică, în România au fost realizate opere comemorative, din iniţiativa urmaşilor eroilor sau a autorităţilor locale. Unul dintre acestea este amplasat în centrul comunei Poenarii Burchii, judeţul Prahova, în faţa sediului Consiliului Local.
Monumentul a fost construit în anul 1922, din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a locuitorilor comunei, fiind creaţie a sculptorului Themistocle Vidali.
Opera comemorativă este alcătuită dintr-un postament paralelipipedic din beton şi un soclu în cinci trepte, care susţine un obelisc din marmură, decorat în partea superioară cu ancadramente tip cornişă.
Frontispiciul este bogat ornamentat cu un basorelief care înfăţişează un militar rănit, simbol al jertfei pentru Ţară şi o femeie reprezentând Caritatea, care-i acordă ajutor. În terminaţia obeliscului este fixat un vultur, cu aripile deschise, simbol al vitejiei ostăşeşti.
Pe latura frontală a obeliscului, în partea superioară, sunt dăltuite sugestive înscrisuri comemorative: „Vouă eroilor/care jertfindu-vă viaţa/aţi îndeplinit visul de aur/al românilor de pretutindeni“; „Celor ce şi-au dat viaţa/pentru mărirea Ţării şi/întregirea Neamului românesc/Locuitorii comunei Poenarii-Burchii, jud. Prahova/recunoscători“.
În partea inferioară au fost inscripţionate alte două înscrisuri, primul aparţinându-i Reginei Maria: „Nu vărsaţi lacrimi/pe mormintele eroilor/ci mai curând slăviţi-i prin cântece,/aşa ca faima numelor lor să rămână un ecou,/Prin legenda veacurilor“, iar cel de-al doilea: „Cei morţi vor trăi în amintirea Ţării/Cei vii vor fi cinstiţi şi răsplătiţi de Ţară“.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (municipiul Alexandria, judeţul Teleorman)

În semn de omagiu adus memoriei celor care şi-au sacrificat viaţa în Primul Război Mondial, în perioada interbelică au fost realizate în România opere comemorative, din iniţiativa urmaşilor eroilor sau a autorităţilor locale. Unul dintre acestea este amplasat în centrul municipiului Alexandria, în faţa Consiliului Judeţean Teleorman.
Monumentul a fost construit prin contribuţia financiară a locuitorilor Alexandriei, sub coordonarea unui comitet de iniţiativă, fiind creaţie a sculptorilor Dumitru Măţăoanu şi Spiridon Georgescu.
Dezvelită în anul 1934, opera comemorativă este alcătuită dintr-un piedestal de forma unui trunchi de piramidă, care susţine statuia din bronz a unui infanterist român, în ţinută de campanie. Militarul, surprins în plin avânt, ţine în mâna dreaptă un drapel, simbol al devotamentului faţă de patrie, iar în cea stângă, arma.
Piedestalul este bogat ornamentat cu decoraţiuni din bronz (o ramură de laur, două drapele încrucişate, o cască militară). Pe cele două laturi sunt montate două efigii în bronz (a regelui Ferdinand şi a reginei Maria). La baza monumentului, pe cele patru laturi, sunt montate basoreliefuri care redau scene de luptă şi o friză cu motive geometrice.
Pe o placă din marmură, fixată pe piedestal, este dăltuit înscrisul „Eroilor alexăndreni, recunoştinţă/1916-1919“.

MONUMENTUL „ULTIMUL STRĂJER AL CAPITALEI“ (municipiul Bucureşti)

ARCUL DE TRUMF

Monument istoric cu o arhitectură aparte şi obiectiv de patrimoniu cultural, Arcul de Triumf, amplasat pe Şoseaua Kiseleff din Bucureşti, se înscrie în lista monumentelor reprezentative, din România, dedicate celebrării victoriilor repurtate de armata română în Primul Război Mondial, făuririi Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 şi încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, ca regi ai României Mari.

Ideea realizării unui monument de acest tip, în capitala României nu era nouă. Construcţii în genul unui arc triumfal au mai fost realizate în Bucureşti şi în anii 1848, 1859, 1878 şi 1906; acestea au avut, însă, un caracter temporar.
În anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, în zona şoselei Kiseleff a fost turnat în beton armat scheletul unui Arc de Triumf, pornind de la planurile arhitectului Petre Antonescu. În anii 1935-1936, monumentul a fost refăcut integral, din beton acoperit cu granit de Deva, după proiectul aceluiaşi arhitect, cu contribuţia financiară a municipalităţii, dar şi a bucureştenilor, care au achiziţionat medalii-jeton dedicate monumentului, în valoare de 10 şi 20 lei.
Arcul de Triumf din Bucureşti a fost conceput după modelul celui din Paris. Edificiul are o singură deschidere şi a fost decorat cu lucrări ale celor mai renumiţi sculptori ai vremii: Oscar Spaethe, Frederik Storck, Cornel Medrea, Dimitrie Paciurea, Alexandru Severin, Ion Jalea, Ion Iordănescu, Dimitrie Măţăuanu. Alexandru Călinescu, Mihai Onofrei, Constantin Barski şi Max Constantinescu. Statuile, basoreliefurile şi medalioanele realizate de aceşti artişti plastici fac trimitere la istoria milenară a poporului român, de la războaiele daco-romane până la crâncene bătălii purtate de Armata Română în Războiului de Întregire Naţională: la Mărăşti, Mărăşeşti, Răzoare, Olt, Cerna, Jiu, Dragoslavele etc. De altfel, numele acestor localităţi sunt inscripţionate pe suprafaţa arcadei, în chenare frumos decorate.
Pe faţada de sud a impresionantului monument, sub cornişă, se află două medalioane din bronz cu chipurile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria şi inscripţia: „După secole de suferinţe creştineşte îndurate şi lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român prin sabia Regelui Ferdinand, cu ajutorul întregii naţiuni şi al Reginei Maria“.
Pe faţada nordică, sub friza decorată cu frunze de laur, este gravată o altă inscripţie: „Liberator de neam şi Întregitor de hotare prin virtutea ostaşilor săi vrednici urmaşi ai eroilor creştinătăţii Ferdinand I domn şi rege al românilor şi-a făcut intrarea la 16 octombrie 1922 în cetatea sa de scaun a Bucureştilor după încoronarea la Alba-Iulia“
În anii comunismului, Arcul de Triumf a fost mutilat de autorităţile vremii. Textele proclamanţilor Regelui Ferdinand au fost scoase, iar portretele Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost înlocuite de două basoreliefuri cu motive florale.
După anul 1989, două medalioane din bronz cu chipurile celor doi suverani au fost montate din nou pe faţada de sud a monumentului, înlocuindu-le pe cele originale.
Începând cu anul 2012, Arcul de Triumf a fost supus unui amplu proiect de consolidare, restaurare şi conservare. Edificiul a fost redat Capitalei în data de 28 noiembrie 2016, cu puţin timp înainte de desfăşurarea paradei militare ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (oraşul Măcin, judeţul Tulcea)

Combatanţii în Războiul de Întregire Naţională, originari din judeţul Tulcea, au făcut parte din Regimentele de Infanterie 33 şi 73, Regimentul 9 Călăraşi, Batalionul 10 Vânători, precum şi din unele unităţi de grăniceri, artilerie şi marină.
După întrarea României în război, aceste unităţi au fost implicate în crâncenele lupte de pe frontul dobrogean (Amzacea, Topraisar) şi în cele din Cadrilater (Turtucaia, Bazargic).
Ulterior, Regimentele 33 şi 73 Infanterie, încadrate în Divizia 10, comandată de generalul Arthur Văitoianu, au luptat pe frontul Predeal-Clăbucet, ostaşii nord-dobrogeni făcând dovada spiritului de sacrificiu, în zona Clăbucetului Taurului, Clăbucet Azuga sau Clăbucetul Baiului.
Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, amplasat în parcul din centrul oraşului Măcin, judeţul Tulcea, a fost ridicat din iniţiativa unui Comitet de iniţiativă şi prin contribuţia financiară a locuitorilor oraşului, pentru a aduce un omagiu eroilor, care au făcut suprema jertfă pe câmpul de luptă, pentru împlinirea idealului de unitate naţională.
Monumentul a fost dezvelit în anul 1922, în cadrul unei ceremonii, la care au participat oficialităţi locale şi judeţene şi un numeros public.
Opera comemorativă, realizată din blocuri din piatră, este alcătuită dintr-un soclu de forma unui trunchi de piramidă, a cărui parte superioară este mărginită de un brâu ornamental, tip cornişă. Deasupra soclului se înalţă un obelisc, în terminaţia căruia este fixată o acvilă cu aripile larg deschise, simbol al curajului şi hotărârii ostăşeşti. O placă din bronz, pe care sunt reliefate simboluri militare, decorează partea superioară a obeliscului.
Pe latura din faţă a soclului este amplasată o placă din bronz, pe care este inscripţionat textul: „Bravilor fii ai oraşului Măcin, care au pus Patria mai presus decât viaţa lor în războiul pentru îndeplinirea idealului naţional. 1916-1918“. Pe latura din stânga a fost aplicată, în anii de după al Doilea Război Mondial, o placă din marmură albă, cu înscrisul „Glorie eternă eroilor oraşului Măcin, căzuţi la datorie în luptele eroice/1941-1945/ pentru apărarea şi împlinirea scumpei noastre Patrii“.

MONUMENTUL EROILOR DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ (comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova)

MONUMENTUL EROILOR CEFERIŞTI DIN MUNICIPIUL TECUCI

În România, în perioada interbelică, în semn de omagiu adus memoriei celor care şi-au sacrificat viaţa în Primul Război Mondial, au fost realizate numeroase monumente comemorative, unul dintre acestea fiind amplasat în vecinătatea staţiei C.F.R. Tecuci-Sud, din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi. Opera comemorativă de război a fost ridicată prin grija unui comitet de iniţiativă, după un proiect conceput la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti.
Lucrările de construcţie a impozantului monument s-au desfăşurat în perioada 1927-1929, sub coordonarea sculptorului Atanasie Constantinescu, iar inaugurarea a avut loc în anul 1929.
Monumentul este alcătuit dintr-un soclu masiv din beton, de formă paralelipipedică, deasupra căruia se înalţă un turn crenelat, care este înconjurat în jumătatea inferioară de un peristil circular, terminat cu o cornişă puternic profilată. Turnul este surmontat de o statuie din piatră, reprezentând o femeie care ţine în mâna stângă o cunună de lauri, simbolizând Victoria.
Pe frontispiciul turnului este dăltuită stema Moldovei, iar pe cornişă este amplasată emblema C.F.R., realizată din piatră. Numele a 44 de militari originari din Tecuci, care au făcut jertfa supremă pe câmpul de luptă, au fost inscripţionate pe o placă din marmură, fixată în zona peristilului, iar textul „1916/CEFERIŞTILOR/CĂZUŢI PENTRU PATRIE/1918“, înscris pe latura frontală a soclului, sugerează categoria profesională din care aceştia au făcut parte.