OFICIUL NAȚIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

O lacrimă
­­­­­ 
Locotenentului Grigore Cepleanu
 
La poalele vibrânde a munților, în zarea
Scăldată în lumină sub cer de Miazănoapte
Se înalț`o cruce mică ascunsă de lumină
În freamătul de șoapte
 
Sub palidele raze de soare ce apune
Un trecător aruncă privirile-i, distrat,
Îndepărtând frunzișul citește apoi un nume
Și pleacă îngândurat.
 
De-abia trecuse pragul spre dulcea tinerețe
„Și-a trebuit să moară!...“ Își zice. Vântul cald
Foșnește printre crenge și vorbele le poartă
În zarea de smarald ...
 
O! pacinice locașuri! În umbra voastră doarme
În liniștea măreață a somnului de veci
Un tânăr `nalt și palid, cu ochii plini de visuri
Cu buze albe, reci.
 
Era frumos și tânăr; pe buzele-i zâmbinde
Treceau înfiorate nebunele visări
Și primele iluzii înveșmântate candid
În dornice cântări.
 
Privirea-i strălucise în cea dintâi credință
Și buzele-i, șoptiră întâiul jurământ;
Încrezător în sine spera în omenire
Și`n viață, pe pământ.
 
Dar într`o zi de toamnă, o goarnă răsunândă
Cutremură văzduhul cu strigătu-i pribeag
Un roi de tineri mândrii sosiră din vâlcele
În jurul unui steag.
 
Porniră strânși în rânduri flăcăii `nalți și falnici
Cu zâmbetul pe buze, cu ochii spre hotar,
Din guri de foc ieșiră ghiulele ucigașe
Fum negru și amar.
 
Pâraelele de munte de sânge se `nroșiră,
Văzduhul `ntreg se aprinse pe munte, peste deal,
Și armele trozniră, și buzele jurară:
„O țară, un Ideal!“
 
În zările senine pieriră mulți, vitejii!
Eroii troeniră pământul mult iubit!
Și mii de cruci pribege, pios se înălțară
Târziu în asfințit.
 
Cu bravii lui tovarăși, muri și „el“... departe
Sub crucea dinspre munte e viața lui pierdută...
Cu roua dimineții aștearnă-se pe țărâna-i
Și lacrima-mi tăcută!...
 
1916 București
Nadeja Cezianu
 

România Eroică nr. 3/1921, p. 19

---

Portrete de eroi
Colonel (pm) Ioan Pălăghiţă
 

În perioada 3 aprilie - 9 mai 1943 maiorul Ioan Pălăghiţă și subunitatea sa au ocupat poziția de la Krâmskaia (Federația Rusă), luptând împotriva forțelor sovietice.
În ziua de 30 aprilie a fost rănit de o schijă de brandt, însă a refuzat evacuarea. A murit în fruntea batalionului său, în ziua de 9 mai 1943, în momentul în care conducea contraatacul pentru respingerea forţelor inamice, pătrunse pe înălţimile de la nord-est de Moldovanskoe.
Trupul neînsuflețit al eroului a fost transportat în România, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul „Eternitatea“ din municipiul Iași, județul Iași.
În semn de recunoștiință pentru curajul deosebit, inițiativă și priceperea dovedite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ clasa a IV-a, „Crucea de Fier“ clasa I şi clasa a II-a şi Crucea de Cavaler a Crucii de Fier germane, iar post-mortem a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și apoi colonel, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a II-a şi clasa a III-a.

*

Ioan Pălăghiţă s-a născut la 13 februarie 1899, în municipiul Oneşti, județul Bacău.
A absolvit Şcoala Militară de Ofițeri de Infanterie din Sibiu. A parcurs treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent, obţinut în anul 1921, până la gradul de maior, obţinut în anul 1941.
A participat la al Doilea Război Mondial, în calitate de comandant al Batalionului 1 din Regimentului 94 Infanterie, subordonat Diviziei 19 Infanterie.




 

---

PE URMELE EROILOR DE PE FRONTUL DE EST
Morţii de război români înhumaţi în satul Opaci, raionul Căușeni, Republica Moldova
 
La 22 iulie 1941, în contextul luptelor pentru eliberarea părții de sud-est a Basarabiei, Divizia 11 Infanterie a primit ordin să înainteze pe direcția Volintiri – Cetatea Albă.
În același timp, în flancul stâng al frontului românesc acționa Divizia 35 Infanterie, care, după respingerea la est de Nistru a forțelor sovietice din zona Talmaz - Răscăieți, a primit dispoziție să se regrupeze în zona localităților Feștelița și Popeasca, pentru a fi în măsură să intervină, la nevoie, în sprijinul Diviziei 11 Infanterie.
Confruntat cu presiunea trupelor române și pentru asigurarea retragerii la est de Nistru, inamicul a opus o puternică rezistență de ariergardă pe înălțimile situate la est de pădurile Copceac și Sărata.
În luptele desfășurate în acest context, în zilele de 22 și 23 iulie 1941, în zona satului Opaci, regimentele 2 Dorobanți „Vâlcea” și 55 Infanterie rezervă „Piatra Neamţ” au suferit pierderi umane însemnate, o parte a morţilor de război români din aceste unități fiind înhumaţi în curtea bisericii localităţii menţionate.
Odată cu retragerea trupelor române și germane din Basarabia, mormintele militarilor români din satul Opaci au fost distruse de unităţile Armatei Roşii, situaţie întâlnită la aproape toate cimitirele de campanie româneşti amenajate pe Frontul de Est.
În a doua jumătate a anului în curs, mormintele eroilor situate în curtea bisericii satului Opaci vor fi restaurate, în cadrul unei parcele de onoare, prin grija și cu sprijinul financiar al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Opaci, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.

---

PE URMELE EROILOR DE PE FRONTUL DE EST
Morţii de război români înhumaţi în comuna Gura Căinarului, raionul Florești, Republica Moldova
 
La jumătatea lunii iulie a anului 1941, în contextul desfășurării „Bătăliei de pe Răut”, Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu un inamic care dispunea de efective superioare și de o poziție defensivă, dezvoltată la est de râurile Camenca și Răut, grație căreia a putut rezista presiunii atacului românesc.
Începând cu dimineața zilei de 14 iulie, după executarea unor intense trageri de artilerie și a unui bombardament aerian, două divizii sovietice au atacat în sectorul Regimentului 13 Dorobanți, pe direcția cotei 210, în vreme ce la sud, inamicul a reușit să treacă Răutul, în sectorul Regimentului 39 Infanterie.
În urma acestor manevre militare sovietice, trupele române au fost nevoite să opună o rezistență înverșunată, pentru a împiedica ocuparea cotei amintite și pentru aruncarea inamicului peste Răut, obiectivul fiind atins la căderea serii, atunci când trupele sovietice au fost respinse pe tot frontul.
O parte a militarilor români, decedați în circumstanțele menționate, au fost înhumați, în morminte comune, într-un cimitir de onoare amenajat pe raza comunei Gura Căinarului. Odată cu retragerea trupelor române și germane din Basarabia, mormintele eroilor români din localitatea amintită au fost distruse de unităţile Armatei Roşii, situaţie întâlnită la aproape toate cimitirele de campanie româneşti amenajate pe Frontul de Est.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în comuna Gura Căinarului, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.
 

---

MONUMENTUL-OSUAR AL EROILOR SÂRBI DIN MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANŢA
 

 

De-a lungul veacurilor, dintre toți vecinii României, singurii cu care țara noastră nu a avut nici un conflict armat au fost sârbii. ,,Trei prieteni au românii, spunea înțelepciunea populară: Dunărea, Marea Neagră și sârbii”.
O pioasă privire asupra datelor statistice va reda mai viu sacrificiul și eroismul luptătorilor sârbi, croați și sloveni, din Divizia I voluntari sârbă care a luptat în Dobrogea, având ca efective 624 ofițeri și 18244 soldați. Dintre aceștia, au căzut luptând vitejește 42 de ofițeri și 1689 de soldați, 197 de ofițeri și 6172 de soldați au fost răniți, iar un efectiv de 866 trupă fiind dat dispărut.
 Divizia I voluntari sârbă, parte a Corpului 47 Armată rus, a fost o mare unitate formată la Odessa, în anul 1916. Majoritatea celor care s-au înrolat erau prizonieri de război din Armata Austro-Ungară, capturați de Armata Imperială Rusă. Divizia a avut o componentă etnică diversă, voluntarii provenind din rândul popoarelor iugoslave (sârbi, croați, bosniaci, cehi și slovaci) și a luptat pe teritoriul României, în campania anului 1916 în cadrul Armatei de Dobrogea ruse, sub comanda generalului Andrei Zaioncikovski. În această campanie, divizia a fost comandată de colonelul Stevan Hadzic, fiind inclusă în cadrul Corpului 47 Armată rus, alături de Divizia 61 Infanterie și Divizia 3 Cavalerie.
La sfârșitul lunii iunie 1916, divizia a fost concentrată în apropierea frontierei cu România, într-un raion din preajma localității Reni, între râurile Prut și Cahul. Odată cu intrarea României în război în august 1916, Corpul 47 Armată trebuia să treacă Dunărea, în vederea participării la acțiunile militare din Dobrogea, trupele diviziei fiind transportate cu barjele pe Dunăre, pe traseul Reni-Cernavodă. Unitățile diviziei au început debarcarea la Cernavodă, între 19 august-1 septembrie, pornind în marș spre Mangalia, alăturându-se celor aproximativ 72000 de soldați din regiune.
În perioada septembrie-octombrie 1916, divizia a participat la acțiunile militare din Dobrogea, în luptele de la Bazargic, Ghelengic (Pecineaga), Cocargea (sat Pietreni), Mereni (Enghe Mahale), Miriștea (Edilchioi), Amzacea și Topraisar. Pierderile umane au fost mari, însă unitățile sârbe au luptat cu ardoare dovedind un eroism legendar.
Pentru actele lor de bravură, 11 ofițeri sârbi în frunte cu comandantul lor, au primit cel mai înalt Ordin Militar al României – Ordinul ,,Mihai Viteazul”.
În semn de cinstire a sacrificiului lor și ca simbol al prieteniei dintre români și sârbi, la Medgidia, pe unul dintre cele mai înalte locuri din cimitirul ortodox se înalță ,,Piramida albă”, nume cu care este cunoscut monumentul-osuar îmbracat în marmură albă, dedicat soldaților sârbi, croați și sloveni care și-au pierdut viața pe pământ dobrogean, în perioada 25 august-12 octombrie 1916.
 Monumentul ridicat în mod solemn de Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a fost inaugurat la data de 08.09.1926, în prezența regilor Ferdinand I al României și Alexandru I Karagheorghevici al sârbilor, croaților și slovenilor, soțul principesei Maria (Mărioara), alintată Mignon, al treilea copil al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria.
Inaugurarea monumentului-osuar a făcut parte dintr-o suită de acțiuni, organizate la Medgidia și în alte localități din județul Constanța, la care cei doi monarhi au participat în cinstea eroilor căzuți în prima conflagrație mondială.
În vederea participării la această emoționantă ceremonie comemorativă, ministrul Iugoslaviei, Ciolac Antici, atașatul militar în România al Serbiei, Croației și Sloveniei generalul Antici, au venit la Medgidia, însoțiți de deputatul sârb Popovici și de avocatul Rădulescu, delegatul Patriarhiei de la București.
Pentru evidențierea sacrificiului suprem al diviziei sârbești, domnul general Ștefan Hadjici, reprezentant al delegaților sârbi, spunea:
Se împlinesc zece ani de când am fost comandantul celei mai brave divizii sârbești. Voluntarii sârbi au lăsat tot ce au avut mai scump în patria lor ca să repurteze cea mai glorioasă victorie pe pământul românesc al Dobrogei. Trăiască amintirea lor! Aici au pierit sârbi, cehi, ruși și români.
De la Constanța a participat prefectul Goruneanu, generalul I. Vlădescu, comandantul Diviziei, a 9-a, C. Irimescu, președintele Consiliului Județean, vicarul episcopiei Atanasie Dincă și alți clerici, toți ținând cuvântări și preamărindu-i pe eroii sârbi. Seria alocuțiunilor a fost încheiată prin cuvântarea lt. Copaciu Nicolae din Ministerul de Război, delegatul Societății ,,Mormintele Eroilor”, Comitetul Central.
Într-o scrisoare adresată Societății ,,Mormintele Eroilor”, de către Atașatul militar al Serbiei, Croației și Sloveniei la București, generalul Antici transmite următoarele cuvinte:
,,Domnule Director,
Ținem să vă aducem la cunoștință cu ocaziunea aceasta că lucrările de exhumare și centralizarea eroilor sârbo-croato-sloveni în cavoul [sic!] din Medgidia au fost executate de vrednicul dumneavoastră lt. Copaciu Nicolae.
Lucrările au fost executate într-un mod fumos și inteligent cari-l caracterizează pe acest generos ofițer ca un om cu suflet înalt făcând prin munca sa ca sentimentele țărilor noastre să fie unite pe veci.
Vă mulțumim din suflet domnule director pentru sprijinul ce ați acordat și pentru frumoasa muncă depusă de bravul dumneavoastră ofițer cărora vă râmân veșnic cu recunoștință și sentimente frumoase.
Primiți înalte expresiuni a considerațiunilor noastre rugându-vă a transmite aceleași vrednicului Locotenet Copaciu”.
Solemnitatea de la Medgidia a fost încă un prilej pentru constatarea solidarității sufletești între cele două țări, izvorâte din jertfele comune pentru triumful libertății lor.
În interiorul osuarului, care are formă de piramidă, au fost depuse osemintele a 224 de eroi sârbi, croați și sloveni, din Divizia I sârbă voluntari, exhumate din Dobrogea. De activitatea de exhumare s-a ocupat lt. Copaciu, delegatul Societății ,,Mormintele Eroilor”, cu sprijinul colonelului Sima Petre, comandantul Regimentului 2 Grăniceri, secondat de maiorul Ionescu, comandantul Centrului de Instrucție Medgidia.
Pe monumentul îmbrăcat în marmură albă, adusă din Serbia, sub stema fostului stat iugoslav, sunt inscripționate, în limbile sârbă și română, cuvintele: ,,Eroilor Diviziei I-a de voluntari sârbi căzuți în Dobrogea, în luptele de la 25 august până la 12 octombrie 1916 pentru eliberare și unitate. Patria recunoscătoare. Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor”. Pe una dintre laturile piramidei-osuar sunt menționate localitățile în care voluntarii au dat dovada sacrificiului suprem: Dobrici, Cocargea (azi satul Pietreni), Amzacea și Topraisar.
De asemenea, la baza treptelor care duc spre monument, o inscripție bilingvă săpată în marmură, datată 30 ianuarie 2007, menționează: ,,Aici odihnesc întru veșnicie oseminte ale bravilor ostași ai Diviziei I sârbă voluntari, căzuți pe pământul Dobrogei în aprigele lupte din 1916, înfrățiți în jertfe și credință cu cei români. Veșnica le fie pomenirea”.

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

Poate că va fi Lisandru…
Poate că va fi Călin…

Sus pe deal, în revărsatul zorilor de primăvară,
Un moșneag cu bruma`n plete, aplecat pe plugu-i, ară…
Ciocârlii doinesc în slavă…brazda se răstoarnă, grasă,
Iar moșneagul, dus pe gânduri, tot mai greu pe plug apasă…

Dar, în timp ce el răstoarnă brazde largi, cu maci și nalbă,
Fierul plugului, de-odată saltă`n sus o hârcă alba…
Boii se opresc pe glie, făr` ca nimeni să`i oprească,
Iar moșneagul – ars – ridică hârca alba, omenească…

Și-o privește lung moșneagul… Lăcrămile`n gene`i vin:
„Nu cumva e-a lui Lisandru?!... Nu cumva e-a lui Călin?!“
Doi flăcăi avu bătrânul și căzut-au amândoi,
Fără să se știe unde, – jertfă marelui război…

Că pe-aici a fost prăpădul ca niciunde și nicicând:
„Tunurile, mânioase, au gemut trei luni în rând:
Iar în crâncenul încaer
„De oștiri vijelioase,
„Cerul s`a umplut de vaer
„Și câmpiile, de oase,
 „Iar de-atunci, – nu se mai știe: sus în deal sau jos în lunci,
„Au pierit și ei, cu floarea satului, pierită-atunci!...“

Și moșneagul, – dus cu totul în a gândurilor valmă,
Cercetează hârca albă care-o ține, trist, în palmă:
„Uite, are fruntea`ngustă, ca și fruntea lor!... Apoi,
„Dinții mici...cu strungăreață...cum avut-au amândoi...
„Parcă mi-e mai cald în suflet, de când hârca`n mâini o țin:
„Poate că e-a lui Lisandru... poate ca e-a lui Călin!...“
.....................................................
Sus, pe dealul plin de grâne, unde patimile pier,
În răscruci, avându-și chipul par`că zugrăvit pe cer,
O, troiță străjuiește țărna unui biet mormânt,
Unde stă să odihnească os din trupul unui sfânt!...

Flori de maci, de sânziene și cicoare, din ogor,
Coperit-au movilița ca`ntr`al țării tricolor
Și, – sobor a mii de îngeri, – ciocârliile de sus,
Cântă par`că imn de slavă sfântului ce doarme dus…

Iar la zile mari, – în gene cu sclipiri de pietre rare,
Un moșneag aprinde-acolo câte-un pai de lumânare,
Și`n mireasmă de tămâie, vâtul fură un suspin:
„Poate că va fi Lisandru...poate că va fi Călin!...“

Vasile Militaru   

România Eroică, Anul XI – Nr. 10-12, Oct.-Dec. 1930, p. 7

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

Ecaterina Teodoroiu
(Fecioara de la Jiu)

Prin fulgerări de arme, sclipiri de baionete
Se năpusteau vitejii spre oștile nemțești
Ca trăsnetul ce cade isbind în plin de stâncă,
Așa isbeau flăcăii luptând la Mărășești.
Alături la Muncelul, o tânără fecioară
Își conducea în luptă al ei detașament,
Un plutonaș de oameni cu inimi oțelite
Urmau cu cerbicie un Sublocotenet.
Prin ploaia de șrapnele, obuze și grenade
Viteaza eroină luptà neîncetat,
Prin gestu`i, prin cuvinte îndeamnă luptătorii
Ce`n iureșul de gloanțe spre inamic străbat.
Flăcăii se avântă îmbărbătați la luptă
Cu strigăte de „Ura“ înfruntă pe dușman
Cu ochii înainte, din pumni făcându-și arme
Ca fiarele s`aruncă în cruntul uragan.
Gornistul e la postu`i cu goarna`i vibrătoare
Însuflețind atacul – moment înălțător –
Ecoul poartă în urmă`i un glas ce înfioară
Redeșteptând simțirea acelor care mor...
Dar vai, un glonț năprasnic lovi fecioara`n frunte
Un glonț ce o doboară...Copil nevinovat –
Copil în floarea vieții cu suflet gingaș-tânăr
Căzù ca și copacul de trăznet retezat...
..................................................
Nu mult după aceea, într`o vâlcea tăcută
O cruce stà înfiptă pe-un prea umil mormânt,
Coroane simple, trist, de cruce spâzurate
Și-o candelă arzândă aproape de pământ.
.........................................................
– Ți-au ridicat Eroii, slăvită Eroină
Această simplă cruce și-aceste scumpe flori –
Pe-un câmp de bătălie în lupta `ngrozitoare
– Atât putură face vitejii luptători.
Dar mâine ridica-vor un monument în piatră
Sculptorul redând pietrei viață și avânt,
Un monument al Țării ce va trăì prin veacuri
Spre care să`și îndrepte poeții al lor cânt.
Și atunci, prin glasul vremii, vor ști cum să cinstească
Urmașii tăi avântu`ți în lupta dela Jii,
Vor ști să`și amintească de Mărășești cu fală
Vlăstarele de mâine, și-ai României fii.

Căp. N. Popescu
Ofițer invalid din război

România Eroică, Anul XI – Nr. 2, Februarie 1930, p. 10

---

Pași prin istorie
Eroi români la Lidzbark Warmiński (ex- Heilsberg), voievodatul Varmia şi Mazuria, Polonia
 

 
În Primul Război Mondial, numeroși militari români din diferite regimente de infanterie, luați prizonieri de trupele germane, au fost internați în lagărul din orașul polonez Lidzbark Warmiński (ex-Heilsberg), amplasat la nord de Varșovia, loc în care au mai fost internați și prizonieri din armatele rusă, britanică, belgiană, franceză, italiană şi sârbă.
În lagărul menționat, câteva mii de prizonieri din armatele română, rusă, britanică, belgiană, franceză, italiană şi sârbă au murit în condiții de prizonierat.
Internații români au murit în perioada 1917-1918, majoritatea deceselor fiind înregistrate în anul 1917.
Inițial, în perioada interbelică, Ministerul Apărării a primit certificatele de deces a 182 de militari români, care au murit în lagărul din Lidzbark Warmiński.
Ulterior, după 1990, un cetățean polonez a transmis reprezentanților statului român o evidență nominală cu 200 de militari români, realizată după registrele de deces păstrate la Lidzbark Warmiński.
Germanii au întocmit în Primul Război Mondial propria statistică a militarilor români care au murit în lagărul din Lidzbark Warmiński, aceasta cuprinzând numele a 613 eroi români. În total, cele trei evidențe menționate conțin numele a 995 de morți de război români. Analiza acestora a evidențiat următoarele aspecte: 278 de eroi români sunt consemnați identic în toate cele trei evidențe; 17 eroi români sunt amintiți doar în certificatele de deces interbelice, 18 eroi sunt indicați numai în evidența primită de la cetățeanul polonez, iar 317 sunt înregistratați doar în evidențele germane. În acest context se ajunge la o evidență nominală unitară de 630 de morți de război români în lagărul din Lidzbark Warmiński, la care se mai adaugă alți 18 eroi români necunoscuți după date poloneze.
Morții de război de la Lidzbark Warmiński au fost înhumați într-un cimitir al lagărului. Necropola este situată în prezent într-o zonă împădurită, în apropiere de suburbia Markajmy a orașului Lidzbark Warmiński, având o suprafață de până la 2 ha. Pe însemnele de căpătâi pe care sunt inscripționate numele eroilor români au fost marcate plăcuțe în culorile tricolorului. Din anii 80`, Cimitirul de la Lidzbark Warmiński figurează în evidența autorităților poloneze.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal, din Primul Război Mondial, morți în lagărul din Lidzbark Warmiński, Polonia, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.
 

---

Pași prin istorie
Morți de război români din Primul Război Mondial, înhumați în orașul Negrești, judeţul Vaslui
 

 
Eroii români înhumați pe raza comunei Negreşti (astăzi oraşul Negreşti), judeţul Vaslui, au murit în iarna anului 1916-1917 cu ocazia retragerii în Moldova a armatei şi a întregii administraţii româneşti, în urma ocupării capitalei de către trupele germane. Majoritatea acestora au decedat de tifos exantematic, febră recurentă, anemie profundă sau enterocolită.
Morții de război români au fost înhumaţi în cimitirele civile amenajate pe raza acestei localităţi, începând cu data de 16 august 1916, în satele Negreşti, Parpaniţa, Glodeni, Căzăneşti, Valea Mare și Poiana, în total 1.890 eroi.
Societatea „Cultul Eroilor“ a hotărât ca osemintele înhumate în cimitirele de pe raza comunei să fie centralizate într-un cimitir de onoare, amenajat la aproximativ 100 de metri de târgul din Negreşti.
În cimitirul din orașul Negreşti au fost înhumați, în morminte comune, peste 450 de morți de război români.
În prezent, nu se ştie cu certitudine dacă osemintele eroilor din acest cimitir au rămas pe loc sau au fost exhumate în totalitate şi centralizate în altă necropolă de război amenajată pe raza judeţului Vaslui.
În cinstea acestor eroi, prin grija Diviziei a X - a Infanterie Brăila, în grădina publică din Târgul Negreşti (astăzi, Parcul Central), a fost inaugurat un monument comemorativ, care are în terminaţie o acvilă din bronz, iar pe faţada şi pe latura din spate, plăci din marmură cu următoarele inscripţii: „Eroilor Diviziei a X a căzuţi pentru întregirea neamului 1916-1919” şi „Acest monument s-a ridicat în anul 1935 prin grija Diviziei a X a, comandant fiind Generalul Ciupercă Nicolae“.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal şi înhumaţi în Negrești, poate fi consultată  la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

Mausoleul Soveja

 
Sobru și masiv în înfățișare, covârșitor prin numărul destinelor care s`au împlinit aci întru odihnă veșnică, mausoleul Soveja mărturisește cumplitele lupte de pe cuprinsul văii Sușița.
În zilele de 1,2,3, August 1917, dârja rezistență a ostașului român, de mult cunoscută dincolo de hotărâre, și viteazul lui sânge, același curgând din străbunii ostași ai lui Mircea, Ștefan și Mihai, din belșug vărsat, a străvilit puhoiul năvălitor al dușmanului.
Leșurile găsite după 12 ani, pe dealurile Răchitașului și Cocoșila, străjeri ai văii Sușița, sunt dovada viforului luptelor, în care s`au înfăptuit chemare la viață de glorie a Eroilor.
Sacrificiul lor săvârșit în vraja viziunii timpurilor viitoare, și sângele vărsat pe altarul patriei în primejdie de sfârșire, trebuesc să rămână îndreptarul înrădăcinat în sufletele noastre, către iubirea ogorului strămoșesc.
Înfrățiți dincolo de mormânt, „acolo unde dorm stelele“ își vor odihni aci, oasele glorioase, Eroii din oștile cari au luptat pe cuprinsul văii Sușița.  
 
C.L.
 
România Eroică, Anul XI – Nr. 8-9, August-Septembrie 1930, p. 10

---

Portrete de eroi
Locotenent (pm) Constantin PETRIȚOPOL

 

 

În cadrul luptelor desfășurate în Dobrogea în octombrie 1916 și-a găsit moartea luptând vitejește, locotenentul (pm) Constantin Petrițopol.
După ce a condus cu succes un atac la nord de satul Perveli (azi sat Moșneni, comuna 23 August, județ Constanța), reușind să recucerească poziția, a luat parte la mai multe contraatacuri și a fost lovit mortal de gloanţele inamicului.
Pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă pe câmpul de luptă i s-au acordat distincția „Legiunii de Onoare”, precum și ordinele „Steaua României” şi „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.
Eroul a fost înhumat, iniţial, în Cimitirul de onoare din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanța, ulterior, rămăşiţele pământeşti ale eroului român au fost exhumate şi reînhumate în Cimitirul militar Ghencea, din municipiul Bucureşti, în parcela A, mormântul nr. 5.
După intrarea României în Primul Război Mondial, locotenentul în rezervă Constantin Petrițopol este încorporat în  Brigada 40 Infanterie.

 


TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC

INFORMAȚIUNI DELA DESVELIREA MONUMENTULUI DELA BURDUJENI (JUDEȚUL SUCEAVA)
 
Cuprilejul desvelirei monumentului Eroilor dela Burdujeni, care a avut loc în ziua de […]              
d-l dr. Manoliu-Burdujeni, care are și d-lui un fiu mort pentru țară, și despre care am vorbit în unul din numerile trecute, a rostit următoarea frumoasă cuvântare:
„Dispărând în pământul onoarei – sunteți fericiți, fericiți eroi, de a vedea cât sunt de curați mulți dintre urmașii voștri! Cel mai mulți, luați de vârtejul procopselei, foarte mulți deveniți bogați prin necinste, v`au uitat. În schimb cei sărmani, cei loviți de soartă, cei ce simțesc plecarea voastră, îi doare că nu vă mai văd, plâng, când se vorbește de voi. Ei nu v`au uitat, nu vă pot uita, căci v`au iubit. Părinții voștri, frații și surorile voastre, soțiile și copilașii voștri vă pomenesc la ospețe ca și la suferință. La fiecare pas al lor, îi auzim, noi care supraviețuim vouă, cum vă binecuvintează. Cu ei staua des de vorbă. Prin suferința lor capăt mângâerea. Am fost cu voi în viață, v`am văzut luptând, suferind apoi de rănile ce ați căpătat, murind fără a blestema, căci aveați sufletul mare! Voi scumpi dispăruți, să nu ne blestemați, dacă, imberbii, gugumanii marelui Eminescu, cei cu „monoclu și pomadă“ ca și cei ce mai eri vedeau bine fiind săraci, și astăzi au orbit fiind bogați, ticăloșii într`un cuvânt – v`au uitat. Noi, cei mulți, destul de necăjiți, nu vă uităm, vă iubim mai cu foc. Iată o dovadă, O mână de oameni din Burdujeni, văzând cum din spitalele de avucare din acest mic târgușor, 472 eroi, ați luat drumul veșniciei și mai știind că pe acelaș drum, călătoresc, cine știe unde 72 eroi, fii ai Burdujenilor, au hotărât să imortalizeze în piatră amintirea voastră, și au ridicat în mijlocul acestui târgușor un monument. Trecătorii, în toate zilele, se opresc, îl privesc și citesc numele vostru, cei ce au dat bani, au mângâerea că au făcut ceva pentru voi și pentru educația copiilor lor, în cultul ce vă datorim.
În cimitirele târgului, în locuri alese, se ridică monumente, care străjuiesc, pentru odihna voastră. Cei lipsiți de liniște, găsesc în locuința voastră, o bancă pentru repaos, ca pe tăcute, stând de vorbă cu noi, să poată admira aceste monumente. Nu-i urâtă deloc casa voastră de veci! Împrejmuită cu gard frumos, cele 64 cruci dela căpătâiul platformelor ce acopăr corpul vostru, poarta monumentală în stil românesc, monumentul cruce dela căpătâiul mormântului  „Eroului Necunoscut“, povestesc privitorului de voi, și de „Societatea Centrală a Mormintelor Eroilor căzuți în răsboiu“, care a dat bani ca să se poată înfăptui toate acestea.
Sufletele voastre plutind pe deasupra acelei mulțimi, adunată cum nu s`au mai adunat niciodată în Burdujeni; cred, că s`au bucurat, luând parte cu ea la sărbătoarea inaugurării acestor a voastre locuințe de veci. A fost prinosul de recunoștință ce vă puteam aduce. Cei șase preoți, în rugăciunile lor s`au rugat pentru odihna voastră. Noi, cei ce vă iubim, am plâns, înduioșați la auzul celor ce ne-au spus vorbitorii despre voi.
Tăcerea voastră, în alte vremuri, ne-ar fi întristat mult, acum, eram în sărbătoare, bucuroși că ne putem îndeplini o sfântă datorie.
Voi nu ne cereți lacrămi, căci nici voi n`ați plans când ați plecat dintre noi. Par`că vă aud: „Trăiască România Mare“! Să murim pentru Ea!...Ura! băieți, înainte cu D-zeu, să zdrobim dușmanul cotropitor…
„Am cucerit ce-aveam de cucerit“ stă scris pe monument, „Slăvind memoria Eroilor, cinstim Neamul“, stă scris pe monumental cruce din cimitir, nu pentru noi, ci pentru micuții școalelor, pe cari i-am deprins, ca sâmbăta după masă, să vină la voi, cu dascălii lor, să culeagă buruienile, sădind flori pe mormintele voastre. Și fac micuții școlari cu mult drag aceasta. Ei nu vă vor uita nici mari, căci fiecare floare sădită de ei acum, încolțește în sufletul lor curat, datoria sfântă, recunoștința ce au către voi, care le-ați dat o țară liberă, le-ați lăsat graiul curat,    scăpându-l prin moartea voastră, de stăpânirea străină, le-ați dăruit o Românie Mare cum au visat-o strămoșii, cum am dorit-o noi și voi. Onoare vouă!
 
de Dr. Manoliu-Burdujeni
 
România Eroică  Nr. 12, Martie 1922, p.16

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

 

Cimitirul Eroilor dela Castelul T. Roșu Jud Sibiu
 
Societatea „Mormintele Eroilor“ Comitetul Central având sprijinul domnului comandor Eugen Botez directorul general al Asistenței din Ministerul Sănătății a organizat la Castelul T. Roșu un mic cimitir de eroi în care s`au reînhumat osemintele a 170 ostași căzuți în împrejurimi în răsboiul 1916-1919. Acest cimitir este așezat într`o pitorească priveliște lângă castelul T. Roșu pe o întindere de 400 m.p. în preajma drumului ce duce dela Râul Vadului la Boița. Împrejmuirea este făcută din zid de piatră.
Interiorul cimitirului se prezintă în amfiteatru în cinci terase dintre care prima a fost rezervată troiței comemorative așezate aci pentru pomenirea eroilor iar celelalte pentru morminte. Intrarea în cimitir se face printr`o măreață poartă de fier iar pe zidul alăturat este încrustată cu litere mari următoarea inscripție: „Slavă eroilor căzuți în valea Oltului, 1916-1919“.
În partea de nord a cimitirului, din inițiativa și prin străduința domnului comandor Eugen Botez, s`a construit o fântână, pe care D-sa a pus o placă comemorativă, cu inscripția: „Pentru pomenirea eroilor căzuți în luptele din Valea Oltului 1916-1919, a fost zidită cișmeaua aceasta după stăruința comandorului Eugen Botez, Directorul general al Asistenței, Directorul orfelinatului Castelul T. Roșu fiind comandorul Munteanu; lucrările întocmite de căpitanul Schultz Carol, delegatul Societății Mormintele Eroilor 1914.
Cimitirul eroilor dela Castelul T. Roșu este una din mărturiile vii ale vitejiei și jertfei celor căzuți în răsboiu și totodată manifestarea sentimentelor de pietate ale supraviețuitorilor în memoria acestor viteji.
Cimitirul se află în prezent sub îngrijirea domnului comandor Munteanu directorul Castelul T. Roșu.
 
România Eroică  Anul VII-lea, Nr. 7-9, Julie – Sept. 1926, p.23

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

SCRISOARE DIN TRANȘEIE
 
De Andrei Dumitrescu
Soldat din Reg. 4 Argeș
 
Iubită dragă a trecut
Un an și chiar mai bine
De când în sfat am petrecut
O noapte stând cu tine.
 
Pe-aice-i frig, războiu și-i fum
Și drept să-ți spun nu-mi pasă;
La tine gândul mi-i acum
Și mult mi-i dor da casă.
 
Și-apoi să știi că pe aici
E luptă grea, nu glumă
Pe dealuri văi și pe colnici
Morminte zac o sumă.
 
De Toma Sârbu am auzit
C`ar fi mort săracul.
Lovit de-un glonte afurisit
Pe când își bea tabacul
 
Să fi văzut tu, la Mărăști
Cum stau grămadă morții
Prin șanțuri largi, căzuți prin măști
Svârliți în voia sorței
 
De voi nimica nu mai știu
Și jalea tot m`apasă
Și-un dor mă prinde `ntr`un târziu
Gândind la voi acasă.
 
Dar voi zdrobi odată – cred
Pe litfa cea cumplită
Și`o să plec ca să vă văd –
O, draga mea ursită!...
 
Comunicată de I. Dragoslav
1917 August
 
România Eroică  Nr. 1, 1922, p.3

---

Autoevaluarea stării Oficiului Național pentru Cultul Eroilor pentru anul 2022
 

Miercuri, 8 februarie a.c., a avut loc activitatea de autoevaluare pentru anul 2022 a stării Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, organ al administrației publice centrale, aflat în coordonarea Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului. Aceasta s-a desfășurat în prezența locțiitorului șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, domnul general de brigadă Valeriu ROȘU.
În acest cadru, au fost prezentate principalele programe și proiecte derulate de instituție, precum: construirea, restaurarea și protejarea de monumente și cimitire/parcele de onoare ale militarilor români căzuți la datorie în timpul celor două războaie mondiale în străinătate, respectiv proiectele derulate la necropolele de război românești din localitățile Lăpușna și Tomai, Republica Moldova.
De asemenea, au fost evidențiate ceremoniile oficiale de comemorare a ostașilor români înhumați în cimitirele de onoare din Primul Război Mondial din localitățile Łambinowice, Republica Polonă și Bolzano, Republica Italiană – așezăminte social-culturale amenajate, în anii anteriori, prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Totodată, s-a trecut în revistă organizarea, în Capitală, a manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Eroilor – sărbătoare națională a poporului român, care se desfășoară potrivit tradiției creștine, de Înălțarea Domnului Iisus Hristos.
În context, au fost menționate și proiectele cultural-educative desfășurate în țară, având drept scop perpetuarea, în rândul tinerei generații, a domeniului cultului eroilor.
Și în anul 2022, efortul instituției s-a concentrat pe completarea și actualizarea evidenței centralizate a mormintelor și a operelor comemorative de război de pe teritoriul României, bază de date ce conține informații pentru 10.586 de obiective comemorative, dintre care 2.465 de morminte și 8.121 opere comemorative de război.

 

 

---

Concursul cu premii „Să nu ne uităm eroii!”

CUNOAŞTE-I PE CEI CARE AU LUPTAT PENTRU TINE
 

 
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă lansarea, în data de 06.02.2023 a celei de-a XLV-a ediţii a concursului, cu premii, „Să nu ne uităm eroii!”.
Concursul cuprinde o serie de 20 de întrebări şi se va finaliza în data de 06.06.2023.
Tematica concursului se adresează tuturor celor pasionaţi de istorie şi de cultul eroilor la români.
Accesaţi secțiunea concursuri, unde sunt prezentate toate informaţiile necesare pentru a vă înscrie şi a participa.
Rezultatele, numele câştigătorilor, precum şi răspunsurile corecte la întrebări vor fi afişate pe site-ul Oficiului începând cu data de 13.06.2023.
Vă aşteptăm să participaţi la concurs!

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

TROIȚELE
de G. LUNGULESCU

 

 ...Ți se`nchină că se duce
Amărâtul car
către valea dela cruce
Unde omul o s`apuce
Drumul spre hotar
Duiliu Zamfirescu

 
 
Dela un capăt la celălant al țării, miile de cruci de lemn înseamnă locul unde trupurile ostașilor noștri s`au amestecat cu lumea rodnică și binecuvântată a Țării.
Zeci de mii au murit în spitale. Trupurile lor înțepenite și schilave au fost puse în gropi comune, pentru a păstra până în veșnicie pornirea de sfântă camaraderie care i-a legat în suferință și în fața morții.
Sunt acei care au avut moartea cea mai tristă și mai înduioșătoare.
Mormintele lor mari și nenumărate umplu cimitirele din preajma bisericuțelor din Moldova. Ele închid jalea și tristețea țării noastre și multe din ele sunt lipsite chiar de crucea pe care cei mai umili dintre creștini o au la căpătâi.
Dar sunt și alte morminte răslețe până la care nu ajung sunetele clopotelor și nici fumul de tămâie. Ele se ridică singuratice, pe munți, pe dâmburi despădurite, prin adâncuri de codri și în largul câmpiile dunărene.
În timpul războiului, numărul lor creștea uimitor de repede pe cât de simțitor, scade după răsboiu.
Acolo dorm vitejii căzuți la luptă. Crucea lor umilă cere depărtărilor și, înălțimei, protecție. În lumina zilei, sau în fumuriul amurgurilor triste, crucile acestea par niște ființe îngenunchiate în rugăciune. Cele mai multe însă, par două brațe întinse pentru a proteja mereu, contra vremurilor și`a oamenilor, pământul acela sfințit de cel mai prețios sânge și trup românesc.
Arareori însă, privirea întâlnește strălucind în soare troițele. Ele se ridică mai ales la încrucișeri de drumuri și la vechi hotare. Măestrit lucrate, Troițele acestea, vorbesc cunoscătorului deopotrivă, de faptele mari ale trecutului ca și de măreția jertfelor de curând făcute. Vorbesc despre jertfă și eroismul românesc că duioșia pe care o deșteaptă în suflete semnul de torturi al Mântuitorului așia rostul lor e mare și înțelesul lor adânc.
Sunt consfințirea jertfelor mari. Din ele se desprinde învățământul sublim pe care-l dă cel ce-a căzut pentru țară, adeseori fără ca o mână de țărână să fi fost svârlită peste trupul încremenit în fixitatea de veci a morții.
Cel ce va căuta să descifreze rostul desemnurilor măestre din troițe va putea vedea cât de mare este simbolul sacru al acestor motive – mistice – pe care`l întâlnim cu mii de ani înaintea noastră, în misterele religioase ale marilor rase ale omenirei.
Pentru noi însă, troița rămâne simbolul pietății și al recunoștinței românești. Cucernicilor le va aminti cuvioșia cu care străbunii ridicau pe locurile sfinte aceste cruci, măiestrit înflorite, pentru liniștea lor, semn de slobozenie de suflet și răscumpărare de greșeli.
Iar celor ce știu că`n brațul eroului, Dumnezeu pune pornirea jertfei și tăria credinței, le va vorbi totdeauna de nenumăratele jertfe pe care de două mii de ani l-a făcut neîntrerupt neamul nostru, pentru păstrarea graiului, a datinilor și pământului strămoșesc și le va aminti suferințele cu care am plătit întregirea neamului în hotarele lui istorice.
Iar supraviețuitorii vor înțelege datoria pe care o au de a-și cinsti așa cum se cuvine morții neamului, scăpând de uitare un nume sfânt, înfigând la capătul mormintelor de eroi semnul celei mai pioase aduceri aminte.
Ridicate la fostele hotare, ele străjuiesc mormintele sfinte ale celor ce prin jertfa lor au spulberat o nedreptate milenară.
Opriți-vă deci în fața lor și cugetați adânc la marele adevăr și puternicul îndemn de dragoste de neam care se desprinde din aceste semne de sfântă pietate și aducere aminte.
 
România Eroică  Nr. 10-11, Ianuarie-Februarie 1922, p.p.10,11.
 

---

PE URMELE EROILOR DE PE FRONTUL DE EST
Morţii de război români înhumaţi în satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova

 

 
În primăvara anului 1944, în contextul ofensivei trupelor sovietice, care pătrunseseră în partea de est şi nord-est a teritoriului naţional, situaţia frontului din Moldova şi Basarabia s-a agravat treptat.
În vara aceluiaşi an, în urma retragerii de pe front a mai multor divizii germane, capacitatea de rezistenţă a forţelor româno-germane a fost slăbită considerabil, înlesnind, la 20 august 1944, declanşarea puternicei ofensive sovietice Iaşi - Chişinău, care a provocat mari pierderi trupelor române şi germane.
În acest context, în perioada 20 mai - 12 iulie 1944, în imediata apropiere a Nistrului, în zona satului Carahasani, regimentele 10 Vânători și 11 Infanterie au suferit pierderi umane însemnate, o parte a morţilor de război români din aceste unități fiind înhumaţi în cimitirul localităţii menţionate.
Odată cu retragerea trupelor române și germane din Basarabia, mormintele militarilor români din satul Carahasani au fost distruse de unităţile Armatei Roşii, situaţie întâlnită la aproape toate cimitirele de campanie româneşti amenajate pe Frontul de Est.
În anul 2006, prin efortul financiar al unui localnic, octogenarul Victor Boian, în cimitirul satului Carahasani a fost ridicată o operă  comemorativă de război, de forma unui obelisc, care cinstește memoria eroilor români și germani decedați la datorie pe aceste meleaguri. Pe toate cele patru laturi ale monumentului au fost instalate plăci comemorative, din marmură neagră, care amintesc faptul că în această localitate au luptat şi au fost înhumaţi militarii din Divizia 21 Infanterie română şi din Divizia 29 Infanterie germană, iar în partea frontală a fost inscripționat textul: „GLORIE VOUĂ, EROILOR 1941-1944”.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Carahasani, în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.
 

---

Pași prin istorie
Eroii români de la Ruse, Bulgaria
 
În mai 1941, un delegat al statului roman s-a deplasat la Cimitirul civil din orașul Ruse, Bulgaria, asistând la exhumarea militarilor români, decedați în prizonierat în Primul Război Mondial. La activitate au mai participat preotul și primarul localității, care au semnat procesul verbal de constatare.
Necropola a fost amplasată la câțiva kilometri de localitate, pe o pantă, iar mormintele morților de război români nu au fost identificate într-o parcelă de onoare, fiind intercalate printre mormintele civile.
Cu prilejul exhumării, în mormintele eroilor Burter Ion și Nicolae Drăgușin nu au fost găsite oseminte, îngrijitorul cimitirului menționând că acestea au fost exhumate de familii și au fost repatriate în România.
Osemintele eroilor români au fost transportate de la Ruse la consulatul din Sofia, fiind centralizate, în același an, în Parcela eroilor români din Sofia.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal, din Primul Război Mondial, înhumați la Ruse, Bulgaria, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.
 

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
   

 

---

Portrete de eroi
Elev sergent major (PM) Alexandru Băbălău

În septembrie 1944, Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie Radna a avut misiunea de a organiza operativ un dispozitiv de apărare în zona Păuliş-Miniș-Ghioroc-Cuvin, în scopul opririi înaintării inamicului în lungul defileului Mureşului. Împreună cu batalionul 1 din Regimentul 96 infanterie şi Divizionul 61 artilerie grea, formau „Detaşamentul Păuliş“.
„Detaşamentul Păuliş“ și-a dus la îndeplinire misiunea, însă cu sacrificiul tinerilor elevi ai școlii de  subofițeri căzuți în luptă în perioada 13-20 septembrie 1944.
În data de 17 septembrie 1944, în perimetrul localităţii Ghioroc și-a pierdut viața elevul sergent major Alexandru Băbălău.
Mormântul eroului este amplasat în Cimitirul de onoare al eroilor români din orașul Lipova, zona Radna, judeţul Arad.
Necropola de război a fost amenajată pe actualul amplasament din strada Detaşamentul Păuliş, în anul 1969, când osemintele eroilor au fost strămutate de pe terenul Şcolii de subofiţeri din localitate.
În memoria eroilor de la Păuliș, în anul 1974 a fost inaugurat un monument impresionant. Lucrarea monumentală, realizată de către sculptorii Emil Viorel, Ionel Munteanu și arhitectul Micloș Cristea, se află pe Drumul Național, între localitățile Sâmbăteni și Păuliș.
În anul 2007, în incinta U.M. 01191 Lipova, prin contribuția Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, a fost amplasată o troiță dedicată eroilor de la Păuliș.

*

Alexandru Băbălău s-a născut în data de 29 noiembrie 1923, în satul Capul Dealului, comuna Brăneşti, judeţul Gorj. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, gimnaziul din localitatea Gura Motrului și Şcoala de maiștri minieri din Petroșani.
În noiembrie 1943 a fost încorporat şi a fost admis, în urma unui examen, la Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie de la Radna.
 

---

Pași prin istorie
Colonel A. Budiș: Camarazi! În numele oştirii mă plec emoţionat în faţa voastră!
 

 Realizând un puternic cap de pod la Zimnicea, la 23 noiembrie 1916, trupele germane, turce şi bulgare au început să înainteze spre Bucureşti, ocupând satul Prunaru şi încercuind Divizia 18 infanterie, la 28 noiembrie 1916. Generalul Alexandru Referendaru, comandantul Diviziei 18 Infanterie, a ordonat o şarjă de cavalerie la sacrificiu, misiunea revenindu-i Regimentului 2 Roşiori, cu scopul reocupării satului Prunaru.
Ordinul de atac a fost înmânat, în plic, colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roşiori, care, deşi se afla în stare de convalescenţă, ca urmare a unei operaţii la Spitalul Militar, a refuzat să rămână în rezerva escadronului 4, pornind în linie de atac cu trei escadroane.
Apăraţi de ceaţă, roşiorii români au dat peste cap primele rânduri de infanterişti germani, însă, în momentul în care s-au apropiat de satul Prunaru au fost seceraţi de mitralierele germane, instalate la ferestrele şi în podurile caselor. Cel puţin 250 de roşiori au murit în timpul şarjei, alţi 60 de călăreţi luptând pe jos, împreună cu militari din Regimentul 20 Teleorman.
Colonelul Gheorghe Naumescu a fost rănit în timpul şarjei, devenind prizonier al bulgarilor. A fost internat în lagărul de prizonieri din Sofia, unde a şi decedat.
Rămăşiţele pământeşti ale colonelului Gheorghe Naumescu au fost repatriate în perioada interbelică, fiind aduse în România şi depuse în cavoul familiei din municipiul Bârlad.
La Sofia, în lagărul amenajat într-o baracă din scânduri, sau în spitalele care deserveau răniții/bolnavii români din capitala Bulgariei (spitalele nr. 1/3, 1/4, 4/2 și 10) au murit câteva sute de prizonieri români.
Datele privind numărul decedaților sunt contradictorii. Inițial, în anul 1920, documentele vremii consemnau că 180 de prizonieri români au fost înhumați în Parcela eroilor români, situată în Cimitirul Central din Sofia. În același an, șeful misiunii militare române la Sofia a informat Ministerul Apărării Naționale că în Parcela eroilor români din Sofia existau mormintele a 240 de eroi români, în baza unor date primite de la Crucea Roșie Internațională. Însă, analizând datele respective a rezultat un număr de 245 de eroi români.
Deși se dorea, la nivelul anului 1925, amenajarea unui Mausoleu în Cimitirul central din Sofia, în care să fie depuse osemintele la toți eroii români care au murit pe teritoriul Bulgariei în Primul Război Mondial, ulterior, Ministerul Apărării Naționale a exhumat osemintele unor eroi români (identificați și neidentificați nominal) care au murit în câteva lagăre de pe teritoriul Bulgariei (Botevgrad, Gara Cincorovo, Golem Poroveț, Gorna Orehovița, Isperich, Loveci, Plevna, Preslav, Provadia, Razgrad, Ruse, Șumen, Troian, Vazovo și Veliko Tărnovo), centralizându-le în Parcela eroilor români din Sofia, în anii 1941 și 1943.
La vremea respectivă în necropola eroilor români exista un monument central (amenajat de „Colonia română din Sofia” în anul 1922) și cinci cruci din beton (cu inscripția MORȚI PENTRU PATRIE 1916-18), la baza cărora se dorea să se monteze plăci comemorative pe care să fie inscripționate numele eroilor români identificați nominal.
La încheierea activității de centralizare din anul 1941, colonelul A. Budiș, reprezentantul Ministerului Apărării Naționale a exclamat: „Camarazi! În numele oştirii mă plec emoţionat în faţa voatră şi prezentându-vă salutul militar vă asigur că sacrificiul vostru nu a fost zadarnic. Prin noi cei de astăzi, care ne vom face ca şi voi datoria, pilda vostră va fi transmisă urmaşilor”, mulțumind apoi „autorităţilor militare, civile şi spirituale bulgare prin bunăvoinţa şi colaborare cărora a fost posibil să se continue lucrările de exhumare ale osemintelor soldaţilor români căzuţi în timpul războiului şi îngropaţi în pământ bulgar”.
Parcela de onoare a eroilor români din Sofia a fost restaurată în anul 2007 prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, păstrându-se forma și configurația din anul 1943.
În prezent, în baza unor date provenind din mai multe surse arhivistice (române, bulgare și franceze), numărul morților de război români din Primul Război Mondial, înhumați/centralizați la Sofia este de 522 de eroi (489 identificați nominal și 33 neidentificați). Majoritatea eroilor români necunoscuți au fost exhumați din cimitirele lagărelor din Botevgrad și Razgrad.
Evidenţa morţilor de război români identificaţi nominal, din Primul Război Mondial, înhumați/centralizați la Sofia, Bulgaria, poate fi consultată la secţiunea Lista morţilor de război.

---

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a XV-a ediţie a concursului Eroul meu de ieri şi de azi! în perioada 20.01 – 12.05.2023

Aşteptăm participarea dumneavoastră!

Secţiunea pictură/desen, cu tema „Eroul familiei mele şi trecutul ţării mele”;
Secţiunea eseu, cu tema „Eroul familiei mele şi prezentul ţării mele”.
Vor fi declarate câştigătoare 6 lucrări (câte 3 pentru fiecare secţiune), care vor obţine cele mai bune punctaje, conform criteriilor prezentate în Regulamentul Concursului. Numele câştigătorilor vor fi afişate pe site-ul instituţiei, începând cu data de 31.05.2023.
Premiile constau în cărţi cu tematică istorică.
Pentru mai multe detalii privind condiţiile de participare, vă rugăm să consultaţi Regulamentul Concursului
 

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

Poveste din tranșee
 
Rîde soarele în slavă,
Moartea`n fund de văi…Speranță.
Tu ești singura podoabă
Pe a vieții mele sdreanță…
 
Și – ascultând al morții hohot,
Mă`ntreb: ce să mai sper
Cînd atîți feciori în juru-mi
Sub potop de gloanțe, pier?
 
Ești slăvit în veacuri dacă
Mori răpuns de glonț ori schije,
Dar acasă ai o mamă
Și-i cu părul alb de grije…
 
…Și-o zăresc acas` pe mama,
Chip de sfîntă`ntr`un pervaz,

Slabă, slabă, sărăcuța
           Și cu lacrămi pe obraz…
 
            Stă la geam și toarce, tristă,
            Alb fuior din veche furcă…
            Stă la geam…Dar gîndul mamii
            Trece văi și dealuri urcă…
 
            Și gîndind, așa, la mine,
            Uită furcă și fuior,
            Și c`un colt de la maramă
Și șterge ochii binișor.
 
            …Însă`n nopți de toamnă, cînd afară, vîntul
            Și`ngîna oftatul cu oftat de foi,
            În căsuța noastră picura cuvîntul
De pe buza tatii…Roată stăteam noi
Și-ascultam povestea…Iar afară. vîntul
Și`ngîna oftatul cu oftat de foi.
 
Povestea bătrînul despre foc și lupte,
Despre`nflămînzite hoarde făr`de număr
           De oșteni ce`n chiot purcedau să lupte,
           –Moși cu plete albe cu feciori, la umăr.
           Voievozi în purpur, lîngă straie rupte,
            Alergau, în chiot, pentru Neam să lupte…
 
           Povestea bătrînu`n nopți tîrzii, când vîntul
Și`ngîna oftatul cu oftat de foi…
Povestea…Și`n inimi picura cuvîntul,
Și`ndreptînd privirea blîndă către noi
Ne grăia bătrînul: – Cum a fost străbunii
Ce puneau din piepturi stăvilar furtunii
Și mureau cu cinste, fiți așa și voi!
 
 

Lt.. de rezervă George Rolban
învățător-Mehedinți
 
România Eroică nr. 4/1921, p. 7

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC
 

Eroul
 

... Când sub soarele blond al Eladei, în atmosfera acea atât de prielnică frumosului, sculptorul înobila huma prefăcând-o în statui de o armonie desăvârșită, eroul, personalitate prin excelență greacă, pentru că aci i s`a făurit cea mai grandioasă religie, aceia a Iliadei sau a mithului, monumente neperitoare ale literaturei  popoarelor, îi era subiect de preferință.
Și în marmoră de Paros, se întruchipau de către un Praxiteles acei cari căzuseră glorioși la Marathon, acei cărora vitejia le chezășiuise denumirea nobilă între toate de erou, sub înfățișarea perfectului tip de frumusețe plastică, acea a unei corp echilibrat și în cea mai deplină armonie a tuturor trăsăturilor sale.
Și pentru ca să prindem într`un cuvânt acestea, cu oarecare îndrăzneală am putea denumi eroismul grec: „eroismul estetic“.
....Iar la Roma când sculptorul în căutarea modelului său, pentru noua statuie a unui alt erou ce trebuia așezată în For spre veșnica cinstire a patriotismului Roman, privea de pe terasa vilei sale trecând legionari-bronzați cu mușchiulaturi atletice, cu fața aspră și bicefsurile pro-eminente, simțea cum figurile acelea îi insuflă forță și se inspiră dela toată vigoarea jugrăvită în făptura luptătorilor strânși în pieptare de aramă și purtând cu semeție coifurile de bronz.
Și marmora adusă de pe crestele Carrarei suferea sub lovituri puternice de daltă, pentruca statuia ce plăzmuia lipsită de finețe, să exprime deplin tăria apărătorilor Marelui Imperiu.
Eroismul roman ar fi: „eroismul forță“.
...Dar în scurgerea necontenită a vremei, în evoluția spre o civilizație din ce în ce mai înaintată, sufletul omenesc a eșit mai mult, mai impetuos chiar, la suprafața personalităței noastre, așa încât cuvintele lui Maeterlinck „că trăim timpuri de renaștere spirituală“, devin o frază reprezentativă.
Sufletul ia mai deaproape parte la toate manifestările mari ale vieții noastre și atunci eroismul s`a desvoltat pe tărâmul acesta, tărâm mult mai sublim, pentrucă implică deplină conștiință la înfăptuirea sa.
Eroismul acesta, este eroismul sufletesc prins în minunatele baso-reliefuri psihologice ale „Eroilor“ lui Carlyle.
Și din aceste cauze, sculptorul zilelor noastre, căutând să întruchipeze pe eroii de astăzi, nu va avea de prins în bronz decât fapturile lor chinuite, trupuri șubrede pe care însă v`a trebui – și aci stă greutatea de neînvins – să împrăștie sufletul grandios, toată superioritatea morală a celor cari s`au jertfit eri pentru o idee.
Căci mai presus de idealul național sau vital al țărei lor, ei au luptat și s`au  jertfit pentru o noțiune sublimă: aceia de „dreptate“.
Eroismul timpului nostru, erosimul oștenilor noștrii, este cel mai grandios, este: „eroismul moral“..
 
N.R.
România Eroică nr. 4/1921, p. 8

---

TRADIȚIA CULTULUI EROILOR ÎN INTERBELIC