Noutati
  • Actualitate

    Oficiul Național pentru Cultul Eroilor lansează cea de-a VIII-a ediție a concursului Eroul meu de ieri și de azi! în perioada 15.05 - 15.11.2019 Oficiul Național pentru Cultul Eroilor lansează concursul cu premii "Să nu ne uităm eroii!" CUNOAȘTE-I PE CEI CARE AU LUPTAT PENTRU TINE
    citeste...
  • Stire noua

    LOCURI DE GLORIE. MORMINTELE MARELUI RĂZBOI
    citeste...
  • Stire actuala

    Cimitirul Eroilor Valea Uzului
    citeste...

 

Inaugurarea a cinci monumente comemorative ridicate în Federaţia Rusă în memoria militarilor români din cel de-al Doilea Război Mondial
 

 

În perioada 2-13.12.2019, se desfăşoară în Federaţia Rusă, în localităţile Nijni Taghil (regiunea Sverdlovsk), Arsk (Republica Tatarstan), Morşansk (regiunea Tambov), Riabovo (Republica Udmurtia) şi Alapaevsk (regiunea Sverdlov), activităţi de recepţie şi sfinţire a cinci însemne comemorative de război dedicate memoriei militarilor români înhumaţi în aceste localităţi.
Construirea acestor monumente de război româneşti face parte din proiectul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor de marcare a locurilor de înhumare a eroilor români morţi în prizonierat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Federaţiei Ruse, în cadrul căruia au mai fost amplasate în intervalul 2008-2018 alte 25 de astfel de însemne comemorative. 
Pentru militarii români morţi în campanie, s-au construit până în prezent două cimitire centralizatoare: Cimitirul militarilor români de la Rossoşka (fosta regiune Stalingrad) şi Cimitirul de onoare românesc de la Apşeronsk (zona Caucazul de Nord).
Cinstirea memoriei militarilor români care au murit în luptă sau în prizonierat pe Frontul de Est al celui de-al Doilea Război Mondial a reprezentat o preocupare constantă a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Colaborarea româno-rusă în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război se realizează în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005 şi ratificat, pentru partea română, prin
Legea nr. 413/2006.
 


Portrete de eroi
Locotenent- colonelul Lovinescu Constantin
 

             
 

În operaţiunile din jurul Odessei, Grupul 54 Cercetare a sprijinit Divizia 11 Infanterie. Grupul 54 Cercetare condus de locotenent – colonel Constantin Lovinescu s-a distins în acţiunile de cercetare din zonele Valjevka – Antonovka, în misiunile de atac şi de apărare de la Kamienka, Bieloci şi Molokis.
În anul 1942, unitatea comandată de locotenent – colonelul Lovinescu este pusă la dispoziţia Diviziei 13 Infanterie, ocupând o poziţie de rezistenţă pe pantele de la sud şi sud-vest de Kletskaia (Regiunea Volgograd, Federaţia Rusă).
La 24 octombrie, în urma pătrunderii trupelor sovietice în spaţiul dintre Batalioanele 1 şi 2 din Regimentul 89 Infanterie, Grupul 54 Cercetare a intervenit în sprijinul acestei unităţi, reuşind să păstreze poziţiile până la 26 octombrie. În această zi a primit misiunea să atace înălţimea cu cota 154,7 la sud-vest de Kletskaia, în colaborare cu Regimentul 12 Dorobanţi. Locotenent – colonelul Lovinescu a atacat în fruntea Grupului îmbărbătându-şi oamenii şi reuşind, după lupte corp la corp, să cucerească cota respectivă. Dar, pe când dădea ultimele ordine pentru menţinerea şi organizarea terenului cucerit, a fost lovit de o schijă de brandt şi a murit în timpul transportului spre ambulanţă.
Eroul a fost înmormântat la 29 octombrie 1942 în localitatea Selivanov, raion Kletskaia, regiunea Volgograd, Federaţia Rusă.
Pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă locotenent - colonelul Constantin Lovinescu, este decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III a şi înaintat la gradul de colonel.

 *

Constantin Lovinescu s-a născut la 27 ianuarie 1894 în municipiul Suceava. În 1916 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Cavalerie. A luat parte la Primul Război Mondial, ca sublocotenent în Regimentul 10 Călăraşi. S-a distins în luptele din Dobrogea (1916) şi Muncelu (1917), fiind decorat cu ordinul „Coroana României” cu spade, clasa a V-a.
În perioada interbelică a îndeplinit funcţii corespunzătoare gradului său în regimentele 10, 7 şi 12 Călăraşi.
La 19 aprilie 1940 a fost numit comandantul Grupului de recunoaştere al Corpului 4 Armată, devenit ulterior Grupul 54 Cercetare. A plecat pe front cu Grupul 54 Cercetare, remarcându-se în toate acţiunile înteprinse între Prut şi Bug.


Pași prin istorie 
CAMPANIA DIN 1919 Eroii de la Hodod

 
 

Atacurile declanşate de forţele bolşevice ungare, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, au determinat contraofensiva Armatei române. Îndârjirea cu care inamicul se împotrivea trupelor române, făcea deosebit de dificilă îndeplinirea misiunii de eliberare a teritoriului românesc din zona Munţilor Apuseni.
Într-un raport operativ al Diviziei 7 Infanterie sunt relatate acţiunile Regimentului 16 Infanterie, pentru cucerirea localităţii Hodod: „La orele 3,15 coloanele noastre au depăşit linia de demarcaţie, fiind întâmpinate cu focuri din partea patrulelor inamice, care ocupau punctele înaintate. În avangardă, se găsea batalionul 2 comandat de maiorul Constantin Rozin, care a reuşit, cu vârful avangardei, să pătrundă până la biserica din Hodod. În acest timp, inamicul s-a regrupat, atacând din faţă şi din flanc avangarda română, care, fiind atacată de un număr covârşitor, este silită să se retragă şi să ocupe o poziţie la liziera pădurii Mogyoros. De la orele 6 şi până la orele 15,30 a durat lupta infanteriei cu inamicul, puternic întărit pe cota 344. La orele 15,30, după o pregătire de artilerie, se produce atacul infanteriei, care printr-un elan măreţ, pune piciorul pe cota 344, prin manevra reuşită a colonelului Gheorghiu, silind pe inamic a se retrage“.
În aceste crâncene lupte au căzut 18 militari români, dintre care doi ofiţeri: sublocotenentul Nicolae Crişu şi sublocotenentul Hârşanu Dumitru, înhumaţi în grabă în vecinătatea bisericii reformate din Hodod. Ulterior, osemintele acestora au fost exhumate şi depuse într-un osuar la Monumentul eroilor din comuna Hodod, realizat în anul 1931, din iniţiativa avocatului Mihai Pop, fost comandant al Gărzii româneşti din Cehul Silvaniei, precum şi a protopopului Vasile Achim, preşedintele Consiliului Naţional Român din comuna Băseşti, participant la luptele de la Hodod.
În 2019, în contextul celebrării a 100 de ani de la luptele purtate de Armata română pentru eliberarea Sătmarului, monumentul ridicat în cinstea celor 18 militari români a fost restaurat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Muzeul Judeţean Satu Mare, fiind reinaugurat la 16 aprilie cu prilejul unei ceremonii oficiale.

 



Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a primit Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului“

 



                   


 

Oficiului Național pentru Cultul Eroilor i s-a acordat Medalia Comemorativă Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului, în baza Decretului nr. 781 din 31 octombrie 2019 emis de Președintele României.

 ***

La sfârşitul Primului Război Mondial, România a obținut, în urma acordurilor de pace semnate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, recunoaşterea internaţională a înfăptuirii unui deziderat naţional, făurirea României Mari. La acest moment de împlinire naţională s-a ajuns datorită  jertfei a peste 330.000 de militari români căzuţi la datorie pe teritoriul Patriei şi în străinătate.
Pentru marcarea Centenarului Primului Război Mondial, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a întreprins demersuri susținute de comemorare a jertfei eroilor români, a principalelor bătălii și personalități care au conturat destinul României prin implicarea lor în evoluția bătăliilor primei conflagrații mondiale.
În acest sens, în anul 2015, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a elaborat Programul național privind manifestările prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 821/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Începând din anul 2016, Oficiu a fost implicat în organizarea și desfășurarea activităților dedicate aniversării Centenarului Marelui Război, respectiv marcarea a 100 de ani de la intrarea României în prima conflagrație mondială (la Mormântul Ostașului Necunoscut din Capitală, la Mausoleul eroilor de la Mateiaș și la Cimitirele eroilor de la Lerești/Argeș, Târgu Jiu/Gorj și Poiana Sărată/Bacău - 2016), împlinirea a 100 de ani de la Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, precum și de la moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu (2017) și Centenarul Marii Uniri (2018).
În același scop, dublat de dorința revigorării cultului eroilor ca element de identitate naţională, Oficiul a derulat, proiecte și activități de educaţie civică, de promovare a respectului faţă de înaintaşi şi a valorilor societăţii democratice, prin organizarea unei tabere de îngrijire a mormintelor eroilor români din străinătate (Cimitirul prizonierilor de război din localitatea Lambinowice, Polonia), a unor sesiuni de comunicări științifice, activități și ceremonii comemorative în țară și în străinătate, expoziții de fotografie, spectacole, concursuri on-line, tipărirea de lucrări de specialitate, albume, plachete și pliante.
Reamintim câteva dintre activitățile și proiectele derulate în contextul aniversării Centenarului Primului Război Mondial:
- Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial”, la 100 de cimitire și monumente de război de pe teritoriul național și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Capitală;
- Masa rotundă cu tema „Intrarea României în Primul Război Mondial şi consecinţele asupra conflagraţiei”;
- Ceremoniile comemorative dedicate eroilor români morţi în prizonierat în timpul Primului Război Mondial și înhumați în necropola națională de la Soultzmatt și în Cimitirul eroilor români de la Dieuze, Franța;
- Construirea și inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din Worms, Germania, dedicat celor 168 de militari români morţi în lagărul de prizonieri din această localitate, în perioada primei conflagraţii mondiale;
- Evenimentul O altfel de lecţie de istorie: Ştiţi ce se sărbătoreşte astăzi organizat cu prilejul aniversării Centenarului Unirii Basarabiei cu România;
- Spectacolul „O mică istorie a României Mari“;
- Expoziţia România Mare reflectată în reprezentări cartografice, care a avut ca scop ilustrarea cartografică a diferitelor secvenţe istorice premergătoare constituirii României Mari;
- Tipărirea albumelor Monumentele Marelui Război și Mormintele Marelui Război, conţinând fotografii şi descrieri ale monumentelor, mausoleelor şi cimitirelor în care sunt centralizate osemintele morţilor de război, din Primul Război Mondial;
- Tipărirea a patru volume ale lucrării Eroii Marelui Război, conținând numele eroilor români din Primul Război Mondial;
- Realizarea și vernisarea expozițiilor Armata Română în Marele Război și Pe urmele eroilor...;
- Festivitatea prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la naşterea eroinei Ecaterina Teodoroiu;
- Derularea a 3 ediții ale proiectului Un erou, o floare, constând în derularea unor activități de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor /parcelelor de onoare ale eroilor români și străini de pe teritoriul național.
 

***

Cu acest prilej, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor își exprimă recunoștința și adresează mulțumiri tuturor colaboratorilor săi, alături de care au realizat activitățile și proiectele dedicate aniversării Centenarului Primului Război Mondial și cel al Marii Uniri, evenimente istorice semnificative ale istoriei poporului român.


Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă încheierea celei de-a VIII-a ediţii a Concursului cu premii, Eroul meu de ieri şi de azi!
 


În urma evaluării rezultatelor la concurs, au fost desemnaţi următorii câştigători:
Locul I: Cosmin-Gabriel PĂUNESCU, Bucureşti;
Locul al II-lea: Anca Maria DOCA, Bârlad;
Locul al III-lea: Narcis CAZACU, Sibiu;
Menţiune I: Denisa NISTOR, Morteni;
Menţiune II: Maria STOIAN, Sibiu;
Menţiune III: Maria DUMINICIOIU, Pătroaia Vale;
Menţiune IV: Mihai FLEŞER, Sibiu.
Toţi participanţii vor primi diplome de participare.
Premiile, constând în cărţi cu tematică istorică şi diplomele de participare acordate de Oficiu, vor fi expediate câştigătorilor prin poştă.
Decizia de a participa vă onorează. Vă felicităm şi vă aşteptăm şi la ediţiile viitoare!

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în Cimitirul eroilor din satul Bikeci (raionul Leninski, Crimeea)
 

La începutul lunii mai 1942, comandamentul german a decis să elimine prezenţa militară sovietică din peninsula Kerci, pentru a trece apoi la atacul final asupra Sevastopolului. Ofensiva forţelor principale germane şi române a fost direcţionată către flancul drept al peninsulei, unde densitatea trupelor inamice era mai mică.
Tactica folosită s-a dovedit de succes. În perioada 8 - 11 mai 1942, Corpul 30 armată german a încercuit opt divizii sovietice, înlesnind Brigăzii motorizate „Grodek”, în compunerea căreia se afla şi Detaşamentul motorizat „Colonel Korne”, ocuparea  satului Bikeci, situat la 35 km sud-vest de oraşul Kerci.
În dimineaţa zilei de 11 mai, grupul germano-român de la Bikeci a fost atacat puternic de forţele inamice care veneau dinspre satul Markovka. În urma intervenţiei energice a trupelor româno-germane, sovieticii s-au retras în dezordine lăsând în urmă numeroşi morţi şi prizonieri.
De cealaltă parte, militarii români şi germani căzuţi la datorie au fost înhumaţi la nord de satul Bikeci, într-un cimitir de onoare sfinţit la 7 august 1942, în prezenţa generalilor Mitrănescu Florea (comandantul Corpului 7 Armată) şi Georgescu Octavian (comandantul Diviziei a 10-a Infanterie).
Cimitirul era împrejmuit cu sârmă ghimpată şi cuprindea 75 de morminte şi o troiţa din lemn, pe care erau gravate cuvintele: „PRINOS DE RECUNOŞTINŢĂ ADUS DE OFIŢERII REG. 6 ROŞIORI EROILOR DET. COL. KORNE (REG. 6 ŞI 10 ROŞIORI) CĂZUŢI ÎN LUPTELE DIN PENINS. KERCI  9-15 MAI 1942”.
În mai 1944, satul Bikeci avea să fie ocupat din nou de trupele sovietice, care au distrus cimitirul.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în Cimitirul eroilor din satul Bikeci (raionul Leninski, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 

Gh. Teodorescu Romanaţi, „A început lupta”



Întâlnire de lucru bilaterală româno-italiană privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război
 
„Vineri, 22.11.2019, s-a desfăşurat la Roma, Republica Italiană, întâlnirea de lucru între delegaţia Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, condusă de directorul instituţiei, colonel Alin Mihai PREDA şi delegaţia Comisariatului General pentru Omagierea Morţilor în Război, condusă de generalul Alessandro VELTRI.
Întrevederea a avut drept scop semnarea Acordului tehnic pentru punerea la dispoziţia părţii române a terenului din cadrul Cimitirului militar italian din Bolzano, regiunea Trentino-Aldo Adige, aferent ridicării Monumentului Eroilor Români din Primul Război Mondial, pe teritoriul acestei ţări.
Locaţia din necropola de război din Bolzano, unde, conform datelor de arhivă deţinute, sunt înhumaţi 55 de militari români, a fost identificată cu sprijinul instituţiei omologe italiene, autorităţilor locale italiene, precum şi al ataşatului român al apărării la Roma.
Monumentul eroilor români de la Bolzano reprezintă un proiect semnificativ pentru partea română, aceasta fiind prima operă comemorativă de război românească ce va fi ridicată de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în memoria a peste 2.000 de eroi români căzuţi pe teritoriul Italiei, în Marele Război.
Cadrul legal necesar pentru derularea acestui proiect este reglementat prin prevederile Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene privind mormintele de război, semnat la Bucureşti, la 9 iulie 2015 şi ratificat prin Legea nr. 189/2016.
Proiectul se înscrie în seria manifestărilor şi acţiunilor iniţiate de partea română în contextul marcării Centenarului Primului Război Mondial, care au avut ca obiectiv menţinerea vie în conştiinţa publică, atât la nivel naţional, cât şi în plan extern, a memoriei sacrificiului pe care l-au făcut militarii români angrenaţi în prima conflagraţie mondială.
Cu acest prilej, Oficiul adresează mulţumiri părţii italiene pentru buna colaborare, în nobilul demers de cinstire a memoriei militarilor, italieni şi români, căzuţi în timpul Primului Război Mondial.













 


Comunicarea rezultatelor concursului „Să nu ne uităm eroii!”, ediţia a XXXVIII-a
 
S-a încheiat concursul online „Să nu ne uităm eroii!“, ediţia a-XXXVIII-a
În urma evaluării rezultatelor, conform Regulamentului concursului, au fost desemnaţi următorii câştigători:

LOCUL I: FRUNTE-LATĂ Marcel (Bucureşti)
LOCUL II: LUPAŞCU Petronica (municipiul Iaşi, judeţul Iaşi)
LOCUL III: MARTIN Constantin (satul Alămor, comuna Loamneş, judeţul Sibiu)

 


Pași prin istorie 
Eroilor de la Olt, 1916, recunoştinţă

 
După implicarea în Bătălia de la Sibiu (25-28 septembrie 1916), Corpul român de la Olt a ocupat poziţii de o parte şi de alta a Văii Oltului, unde a desfăşurat atacuri şi contraatacuri, în perioada 30 septembrie – 14 octombrie 1916, împotriva Corpului alpin german şi a două coloane alpine austro-ungare (pe munţii Chiţianetu, Gorganu, Pietrosu, Riglou şi Veveriţa).
Trupele inamice au fost obligate să se retragă, încercând să atace în alt sector al frontului, mai la vest, pentru a rupe liniile defensive ale armatei române, aspect relatat de generalul german Erich F. Ludendorff (1865-1937): „O încercare de trecere din partea forţelor Armatei a IX-a, prin defileul cel mai înalt şi mai larg din tot şirul de munţi, având în faţă un inamic ca acesta, puternic, pe care nu-l mai puteai suprinde, trebuia să eşueze, cum eşuase în octombrie atacul analog dat la sud de Braşov. Aşa că, deşi nu ne convenea deloc, trebui totuşi să mutăm punctual de invazie mai la apus”.
În memoria eroilor români de la Olt, originari din zonele limitrofe, a fost dezvelit un monument comemorativ, în anul 1924, lângă primaria oraşului Brezoi, jud. Vâlcea.
Opera comemorativă se remarcă prin forma hexagonală a soclului său masiv, executat din piatră de râu şi beton, surmontat de o coloană trapezoidală, care are în terminaţie o lucrare plastică de tip cruce.
Pe pereţii de la baza monumentului, pe mai multe plăci din marmură albă, au fost consemnate localităţile din zona Văii Oltului şi numărul morţilor de război din fiecare aşezare: „Câineni – 32“; „Călineşti – 33“; „Brezoi – 34“; „Voineasa – 49“; „Mălăieşti – 35“. De asemenea, pe pereţii teraselor pe care se înalţă monumentul a fost inscripţionat, cu piatră cubică, în relief, următorul text omagial: „Eroilor de la Olt, 1916, recunoştinţă“.
După dezvelirea monumentului, într-un osuar de la baza acestuia au fost centralizate, până în anul 1930, osemintele a 105 morţi de război români, germani, dar şi necunoscuţi. Osemintele au fost exhumate din locurile unde s-au desfăşurat luptele în toamna anului 1916.
În prezent, monumentul-osuar este înscris în Lista Monumentelor Istorice, la nr. crt. 741, având codul VL-III-m-B-09992.
Evidenţa nominală a morţilor de război români din Primul Război Mondial, identificaţi nominal şi centralizaţi în osuarul din oraşul Brezoi poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Primul Război Mondial.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA

Morţii de război români înhumaţi  în localitatea Karlovka (raionul Kirovski, Crimeea)

 

În timpul desfăşurării primei bătălii pentru cucerirea fortăreţei Sevastopolului, din perioada 21 noiembrie - 26 decembrie 1941, batalioanele de vânători de munte din Divizia 1 Munte, comandată de generalul Mihail Lascăr, au reuşit pătrunderea în dispozitivul de apărare inamic, la sud-est de oraş, acolo unde au cucerit pe rând localităţile Karlovka, Nij. şi Verh. Ciorguni şi înălţimile din zonă, inclusiv Dealul Capela.
Dramatismul luptelor din zilele de 17 şi 18 decembrie 1941, pentru ocuparea localităţii Karlovka, puternic apărată de către inamic, a fost descris în jurnalul de operaţii al Batalionlui 2 Vânători de Munte, astfel: „În linia întâi, încleştarea corp la corp atinge maximum dârzeniei. Moartea seceră luptătorii dintr-o parte sau alta. În acel moment, o lovitură de brandt loveşte mortal pe cel mai brav erou al batalionului, maiorul Gheorghe Stancu”, comandantul batalionului, care a refuzat evacuarea spunând: „Este un moment critic care cere prezenţa mea aici”.
La 19 decembrie, printr-o abilă manevră de învăluire, executată pe la vest, trupele române au izbândit, Karlovka fiind cucerită „casă cu casă”, prin lupte „la grenadă şi baionetă”.
În urma ostilităţilor de la Karlovka şi-au pierdut viaţa peste 200 de militari români. Pentru înhumarea acestora, pe teritoriul localităţii au fost amenajate, până la 30 august 1942, două cimitire de campanie: Cimitirul eroilor din Grupul 2 Vânători de Munte şi Cimitirul eroilor din Batalionul 3 Vânători de Munte.
Odată cu ocuparea Sevastopolului de către trupele sovietice, la 10 mai 1944, cele două cimitire de campanie româneşti au fost distruse de unităţile Armatei Roşii.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în localitatea Karlovka (raionul Kirovski, Crimeea), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 

 

Autor necunoscut – „Cimitir de campanie”


 Lucrările celei de-a unsprezecea sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-ruse

 

 

 
Marţi, 12 noiembrie 2019, la Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările celei de-a unsprezecea sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-ruse, în baza prevederilor Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005 şi ratificat, pentru partea română, prin Legea nr. 413 din 9 noiembrie 2006.
În cadrul discuţiilor părţile au realizat schimb de date statistice referitoare la numărul militarilor români şi ruşi (sovietici) înhumaţi pe teritoriul ambelor ţări, s-au informat reciproc cu privire la proiectele derulate în anul 2019 şi cele viitoare, precum şi la modalitatea de îngrijire a mormintelor şi operelor comemorative de război româneşti şi ruse, de interes comun.
Activitatea s-a încheiat prin semnarea unui protocol.

 


Portrete de eroi

Locotenent colonel Iliescu Gheorghe

 
În timpul campaniei de eliberare a Basarabiei, din anul 1941, Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, comandat de locotenent - colonelul Gheorghe Iliescu, a fost implicat în lupte grele încă din prima zi de război. Regimentul 6 Gardă a deschis drumul celorlalte unităţi ale Diviziei Gardă şi Diviziei 21 Infanterie, pentru păstrarea capului de pod de la Fălciu.
În dimineaţa zilei de 8 iulie 1941 trupele inamice au declanşat un atac puternic ajungând până în sectorul postului de comandă al Regimentului 6 Gardă. Militarii români au trecut la contraatac, reuşind să restabilească situaţia cu mari pierderi. În timpul luptei a murit şi comandantul regimentului, locotenet - colonelul Gheorghe Iliescu. A fost lovit de gloanţe în cap şi în piept.
Evidenţiindu-i eroismul, un reporter de război menţiona, în emisiunea radio din 28 iulie 1941: „Zadarnic au strigat după el acei care-l înconjurau şi care-şi dădeau seama de primejdia fără ieşire de a traversa valea spre locul primelor linii care înaintau. Colonelul Iliescu porni sub chemarea sfintei datorii spre creasta dealului în lungul unei vâlcele. Era clocot mare de expoziţii de obuze, de grenade, de mortiere şi gloanţele şuierau în toate părţile. Colonelul Iliescu nu auzea parcă decât chemarea din el, din conştiinţa lui. Regimentul îşi purta victorios numele de Mihai Viteazul”.
Locotenet - colonelul Iliescu Gheorghe, primul comandant de regiment român căzut la datorie în timpul celui de- al Doilea Război Mondial, este decorat prin Decretul Regal nr. 2.886 din 17 octombrie 1941 cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III a şi înaintat la gradul de colonel.

*

Gheorghe Iliescu s-a născut la 10 mai 1895, la Bucureşti. În 1916 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie. A luat parte la Primul Război Mondial, ca sublocotenent în Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul” şi Regimentul 57 Infanterie. După război a fost repartizat la Regimentul 1 Grăniceri. În perioada 1923 - 1936 este încadrat la Şcoala Militară nr. 2 de la Sibiu, unde predă cursuri de geografie militară, tactica infanteriei, pedagogie şi educaţie militară. A fost mutat la Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, fiind numit în 1939, ajutor al comandantului unităţii.



„O altfel de lecţie de istorie: Ştiţi ce se sărbătoreşte astăzi?“
 


 

Miercuri, 6 noiembrie 2019, în contextul marcării Centenarului participării armatei române la Campania din anul 1919, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a organizat, în sala de festivităţi a Liceului Teoretic „Decebal“ activitatea „O altfel de lecţie de istorie: Ştiţi ce se sărbătoreşte astăzi ?“.
Manifestarea, realizată în parteneriat cu cadre didactice şi elevi ai Liceului Teoretic „Decebal“ şi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“, precum şi cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala municipiului Bucureşti, s-a dorit a fi o altfel de lecţie de istorie, care să evoce, în cadrul unui dialog între cei prezenţi, importanţa acţiunilor desfăşurate de armata română în anul 1919, acţiuni care au avut drept scop apărarea actului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918, Marea Unire.
Au prezentat alocuţiuni, privind semnificaţia evenimentului comemorat, specialişti ai Oficiului, cercetători, cadre didactice şi elevi.
Elevul Mihai Păcureţiu de la Colegiul Naţional„Mihai Viteazul“, susţinut de profesorul Gabriel Georgescu, a prezentat operaţiunile militare ale Campaniei din anul 1919, elevii Teodora Brumă şi Cristian Deftu, de la Liceul Teoretic „Decebal“, au evocat moartea eroică a colonelului Constantin Paulian, respectiv, colonelului Tomoroveanu. Eleva Laura Drăgan a dat citire unei emoţionante scrisori de pe front.
La încheierea activităţii, elevii şi cadrele didactice au primit diplome de participare.

 


Pași prin istorie     
Morţii de război români de la Worms, Germania
 

Într-un lagăr de prizonieri români administrat de germani, ofiţerii români au avut ideea de a serba, la 30 august 1917, ziua căderii Griviţeri (30 august 1877).
La masa de seară, ofiţerii români au început să cânte, iar comandantul lagărului le-a adus la cunoştinţă să-şi întrerupă activitatea. Cum ofiţerii români au ignorat cerinţa căpitanului german, acesta a intrat în sala unde cântau prizonierii. Atitudinea lipsită de tact a ofiţerului german i-a determinat pe toţi prizonierii din cameră să înceapă să cânte „La Marseillaise”, imnul naţional al Republicii Franceze.
A doua zi, cinci dintre prizonierii români au fost trimişi la arest, ca o modalitate a comandantului lagărului de a sancţiona purtarea din seara precedentă.
Mulţi dintre prizonierii români nu s-au mai întors din captivitate. Este cazul şi a 168 de morţi de război români, toţi identificaţi nominal, înhumaţi în gropi comune în Parcela eroilor din Worms, landul Renania – Palatinat, Germania, situată în Cimitirul Auf Der Hocheimer Höhe.
La iniţiativa şi prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, în Parcela eroilor din Worms s-a inaugurat, la 9 octombrie 2018, un monument în memoria prizonierilor români.
Opera comemorativă are forma unei cruci creştine, pe latura frontală fiind amplasat Semnul Aducerii Aminte, iar pe laturile acesteia s-au montat două plăci din bronz, inscripţionate cu numele morţilor de război români.


Portrete de eroi
CAMPANIA DIN 1919
Vasile Bărcan – eroul de la Corni


 

Un batalion al armatei ungare a atacat, în noaptea de 22/23 februarie 1919, în zona Gârneni-Zalău, ocupând satul Zalău (în prezent municipiu în jud. Sălaj), din care s-au retras la 16 martie 1919. Luptele din zona Zalăului s-au soldat cu o anchetă, concluziile păstrându-se în fondul personal al generalului Gherescu-Niculcea.
 În aprilie 1919, trupele române au luptat împotriva trupelor ungare la Ciucea, Zalău, Hodod şi Cicârlău, din judeţul Maramureş. În acest context, la 16 aprilie 1919, un detaşament de 60 oameni, condus de locotenentul Popescu, din Regimentul 16, a primit ordinul de a elibera comunele Bicaz şi Corni, ocupate de forţele ungare.
Într-o scrisoare din 20 iulie 1924, învăţătorul Vasile Robu, supravieţuitor al ostilităţilor, a rememorat evenimentele: „În Bicaz erau 120 inamici, conduşi de un căpitan şi şase – şapte ofiţeri. Aveam de trecut prin comunele Ortiţa şi Oarţa de Sus. Locotenentul Popescu, cu 50 de oameni, trebuia să atace Bicazul din faţă, iar noi, ceilalţi 10, trebuia să trecem printre sentinelele inamice şi să ajungem în spatele Bicazului, pentru a face imposibilă retragerea ungurilor.
Ajungem la marginea pădurii, iar peste 10 minute soseşte şi locotenentul Popescu şi oamenii săi, întrucât atacarea din front, pe câmpul deschis era imposibilă, ori ar fi reclamat multă jertfă. Mergem în pădure până deasupra Cornilor, ieşim la largul câmpului, ocupând creasta dealului Uliul. După primele focuri suntem observaţi de jandarmii unguri din Corni, care puşcau asupra noastră din dreapta.
Puşcam din genunchi şi lângă mine, ca la trei paşi la dreapta, era caporalul Vasile Bărcan, cu puşca mitralieră. Era un fecior ca de 24-25 ani, de statură mijlocie, lat în umeri, alb la faţă şi cu mustaţa brună subţire, cu o privire blândă, dar hotărâtă. Bietul îşi ridicase mitraliera pe trei picioare, apoi s-a ridicat în genunchi să observe pe duşman şi când şi-a aplecat capul să ţintească, un glonţ venit dinspre Corni, l-a lovit prin spata dreaptă şi a ieşit prin inimă, curmându-i viaţa.“
În buzunarul de la pieptul eroului s-au identificat trei file scrise cu creion chimic: o scrisoare adresată mamei sale, precum şi o poezie îmbibate cu  sângele acestuia.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA

Morţii de război români înhumaţi  în Cimitirul eroilor din satul Tabăra, (raionul Orhei, Republica Moldova)

 

 

În contextul luptelor defăşurate de trupele române la retragerea din Basarabia, din anul 1944, în zona Mânăstirii Tabăra, din satul cu acelaşi nume, şi-au pierdut viaţa peste 70 de militarii români, majoritatea fiind înhumaţi în Cimitirul eroilor de pe Dealul Culii.
Bătrânii satului îşi amintesc şi astăzi, cu durere în suflet, despre soarta dramatică a acestora: „Fiind linia frontului aicea, pe Dealul Culii, când cădeau, erau aduşi cu căruţele la mănăstire să li se facă prohodul. Toţi au fost înmormântaţi creştineşte. Chiar dacă se găseau numai părţi din trupul lor, se reconstituia identitatea din acte şi se înmormântau cum se cuvine unui creştin. Cei cu grad superior, separat, ceilalţi, în gropi comune”.
După retragerea trupelor române la vest de Prut, cimitirul a fost distrus de autorităţile sovietice, care au oferit aici locuri de casă sătenilor. Din fericire, aceştia, oameni cu frica lui Dumnezeu, nu au marşat la această acţiune de profanare. După 1968, localnicii au marcat din nou mormintele eroilor români, crucile aşezate în cimitir având doar un caracter simbolic, deoarece locul iniţial al mormintelor nu mai corespundea.
În perioada 1990-1992, autorităţile locale au ridicat pe locul fostului cimitir un monument comemorativ, placat cu marmură albă, pe faţetele căruia au fost gravate numele militarilor români morţi în luptele de la Tabăra.
Cimitirul eroilor români din satul Tabăra a fost restaurat, în anul 2017,  prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în Cimitirul eroilor din satul Tabăra (raionul Orhei, Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



Evenimentele organizate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
la împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război 

 

  

 

Cu prilejul Zilei Armatei României, vineri 25 octombrie a.c, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a organizat Ziua Porţilor Deschise la Castelul Ţepeş şi Ceremonia de marcarea a 100 de ani de la instituţionalizarea domeniului cultul eroilor – prin înfiinţarea Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război.
În intervalul 09.00 şi 12.00, vizitatorii prezenţi, în număr mare, la Castel au admirat expoziţiile de fotografii, carte, hărţi, precum şi obiecte ce au aparţinut militarilor români căzuţi în cele două războaie mondiale. Hărţile care au fost expuse în cadrul evenimentului au fost puse la dispoziţie de Asociaţia Syllabus, organizaţie neguvernamentală care îşi desfăşoară activitatea în domeniul promovării valorilor naţionale.
Curtea Castelului Ţepeş a găzduit o formaţie a Detaşamentului Drill Team din cadrul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul care a încântat, ca de obicei, publicul cu prezentarea unui exerciţiu demonstrativ la instrucţia de front. De asemenea, membrii Asociaţiei Tradiţii Ostăşeşti au prezentat uniforme de epocă şi moduri de luptă din conflictele la care a participat Armata Română.
Din programul evenimentului a făcut parte şi un moment artistic susţinut de Corul de Cameră Consonance al Colegiului Naţional de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti. Repertoriul tinerilor artişti a inclus cântece ostăşeşti recunoscute pentru sensibilitatea lor specifică  epocilor în care s-a consolidat statul român: Imnul eroilor, Drum bun, Trompetele răsună, Cântă cucu-n Bucovina şi Pe-al nostru steag.
Ziua Porţilor Deschise a fost urmată de activitatea solemnă care a marcat împlinirea a 100 de ani de la instituţionalizarea domeniului cultul eroilor în România. După Primul Război Mondial, în anul 1919, se înfiinţa Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, instituţia de stat din România cu atribuţii în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război, care a funcţionat în perioada 1919-1948, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin lege, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor este continuatorul de drept şi a preluat tradiţiile istorice ale Societăţii.
În prezenţa gărzii de onoare, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale a intonat Imnul de Stat al României, moment solemn urmat de citirea, de către domnul Nicolae Nasta, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a Ordinului ministrului apărării naţionale privind aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război ale cărei tradiţii istorice au fost preluate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. Ceremonia a continuat cu oficierea serviciului religios dedicat eroilor neamului românesc şi cu rostirea unor alocuţiuni de către invitaţii evenimentului.
Evenimentele au fost organizate în colaborare şi cu sprijinul Asociaţiei de Caritate din Armata României Camarazii, organizaţie neguvernamentală al cărei obiect principal de activitate este soluţionarea unor cazuri medico-sociale deosebite ale răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în teatre de operaţii, precum şi în acţiuni militare interne.

 


 

 

Ziua Porţilor Deschise la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor

  
Cu prilejul Zilei Armatei României, în data de 25 octombrie 2019, între orele 09.00 şi 12.00,  Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor organizează Ziua Porţilor Deschise la Castelul Ţepeş, prilej de a marca împlinirea a o sută de ani de la instituţionalizarea domeniului cultul eroilor în România, prin înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război.   
Castelul Ţepeş din Parcul Carol I – unul din cele mai impresionante edificii din peisajul arhitectonic bucureştean – este sediul Oficiului din anul 2004. Istoria sa este legată, chiar din primii ani ai existenţei, de eforturile făcute de statul român în scopul perpetuării respectului pentru eroii neamului românesc care au murit în Primul Război Mondial, în imediata vecinătate, a fost amenajat în anul 1923 Mormântul Ostaşului Necunoscut – simbolul eroismului românesc.
Organizatorii au pregătit pentru vizitatori expoziţii de fotografii, carte, hărţi şi obiecte ce au aparţinut militarilor români căzuţi în cele două războaie mondiale. La activitate vor participa membrii Asociaţiei Tradiţii Ostăşeşti care vor executa un exerciţiu de reconstituire istorico-militară, în uniforme specifice conflictelor armate la care a participat România, precum şi militari ai  Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul care vor desfăşura un exerciţiu de tip drill-team. De asemenea, corul de elevi al Colegiului Naţional de Arte Dinu Lipatti a pregătit pentru această activitate un program de cântece ostăşeşti.
Pe tot parcursul evenimentului, oaspeţii pot admira panorama Capitalei de pe terasa Castelului Ţepeş şi se pot bucura şi de alte momente surpriză pregătite de gazde.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei de Caritate din Armata României Camarazii, organizaţie neguvernamentală al cărei obiect principal de activitate este soluţionarea unor cazuri medico-sociale deosebite ale răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în teatre de operaţii, precum şi în acţiuni militare interne.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în Cimitirul eroilor din satul Nemţemi, raionul Hânceşti, Republica Moldova

 
În cadrul ofensivei generale pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, desfăşurată între 22 iunie - 26 iulie 1941, Armata a 4 - a română a acţionat în vederea străpungerii liniei Prutului. Unul dintre sectoarele dificile ale frontului a fost în zona localităţii Nemţeni, unde s-au desfăşurat lupte deosebit de dure, soldate cu pierderi grele în rândul trupelor române.  
Pentru înhumarea morţilor de război români, căzuţi la datorie în zona localităţilor Cotul Morii, Obilenii Noi şi Sărăţeni, s-a amenajat un cimitir de campanie în satul Nemţeni.
În această necropolă de război au fost înhumaţi 82 de militari români şi 7 soldaţi germani.
Odată cu retragerea trupelor române la vest de Prut, în anul 1944, mormintele eroilor români din satul Nemţeni au fost distruse de unităţile militare sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie româneşti de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Cimitirul de onoare al eroilor români din satul Nemţeni a fost restaurat, în cursul acestui an, după un proiect întocmit de Centrul de Studii şi Proiectare Construcţii Militare, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, prin contribuţia financiară a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în Cimitirul eroilor din satul Nemţeni (raionul Hânceşti, Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.

 


Portrete de eroi
Locotenent Emil Creţu: Cu Dumnezeu înainte!

 


În noaptea de 27/28 august 1916 trupele române au înaintat în Transilvania. La aflarea veştii că armata română a trecut Carpaţii tânărul locotenent Emil Creţu i-a scris tatălui său: „Îţi scriu plin de entuziasm şi de încredere. Trecem acum prin clipa acia dorită de atâtea secole, de întreaga suflare românească de pretutindeni. (...) Sunt mândru că trăiesc asemenea clipe şi să contribui şi cu bobul meu de muncă la realizarea marelui ideal. (...) Azi sau mâine începe şi rolul meu. Cu Dumnezeu înainte!”
Regimentul 3 Artilerie făcea parte din artileria mobilă, care acţiona pentru apărarea capului de pod de la Turtucaia.
În noaptea de 1/2 septembrie 1916 trupele bulgare, germane şi turce au atacat simultan pe întregul sector al frontierei din sudul României. În zorii zilei, coloanele bulgare au început înaintarea, susţinute de focul puternic al artileriei proprii. Duelul de artilerie a fost inegal, în dezavantajul trupelor române. Cu toate acestea, artileriştii au luptat cu eroism pentru a păstra ultima poziţie al capului de pod.
Bateria condusă de locotenentul Toma Constantinescu, din care făcea parte şi locotenentul Emil Creţu, a susţinut apărarea Centrului de rezistenţă nr. 1 până când a fost înconjurată şi bombardată violent de artileria grea duşmană. Locotenentul Creţu a murit la 3 septembrie, încercând să oprească atacul trupelor bulgare.
Ajutat de câţiva soldaţi înarmaţi cu mitraliere, locotenentul Constantinescu a tras până ce bulgarii au ajuns la câţiva metri de tunuri şi i-a somat să se predea. Comandantul a refuzat şi a fost ucis cu baioneta.
În semn de omagiu, dar şi de mângâiere, maiorul Ionescu, camarad de arme, a scris familiei îndurerate: „Fiul dumneavoastră, după cum ştiţi, a fost cu bateria locotenentului Constantinescu la Turtucaia. Atât comandantul bateriei cât şi fiul dumneavoastră au luptat ca leii aducând servicii mari apărării cetăţei (...) Memoria va păstra recunoştiinţa acestor bravi ofiţeri, iar regimentul este mândru că a avut astfel de eroi. Dumnezeu să-i ierte păcatele dacă a avut vreunul. Ai pierdut băiatu, domule Creţu, dar fii mândru că ai avut un astfel de erou.”                 

 *

Emil Creţu s-a născut în 1892, în comuna Mânzaţi din judeţul Tutova (azi sat în comuna Ibăneşti, judeţul Vasului). Urmează cursurile Şcolii de aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală „Prinţul Ferdinand” din municipiul Bârlad şi Liceul Naţional din Iaşi. A absolvit Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu. A luat  parte la campania din 1913, ca elev plutonier.
În anul 1914 a fost înaintat sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 3 Artilerie.


​Pași prin istorie
Morţii de război români din Cimitirul eroilor „Bolovani”, municipiul Ploieşti

 

 
Primul bombardament major al aviaţiei americane cu scopul scoaterii din funcţiune a rafinăriilor din regiunea Ploieşti a fost înregistrat la 1 august 1943, având numele de cod Valul Nimicitor.
La raid au participat 162 de bombardiere B-24 Liberator, care au decolat din regiunea Benghazi, Libia.
Americanii au consemnat că au pierdut 53 de avioane, iar 660 de piloţi şi personal navigant au fost declaraţi dispăruţi, din care 444 de militari au fost confirmaţi ca decedaţi.
La sol s-au înregistrat 121 de decedaţi (militari români şi germani, dar şi civili), cei mai mulţi provenind din Penitenciarul Ploieşti (100) peste care s-a prăbuşit un bombardier american.
Militarii care au murit în timpul şi din cauza bombardamentului au fost înmormântaţi cu onoruri militare în Cimitirul eroilor „Bolovani” din municipiul Ploieşti, reconstruit în perioada interbelică.
În total, în cadrul cimitirului eroilor „Bolovani” au fost înhumaţi, în morminte individuale şi în gropi comune, peste 3.800 de morţi de război români, austrieci, bulgari, germani şi sovietici din Primul şi al Doilea Război Mondial.
Evidenţa nominală a morţilor de război români din al Doilea Război Mondial, înhumaţi în Cimitirul eroilor „Bolovani”, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război din Al Doilea Război Mondial.

 


Pași prin istorie
Morţi de război români în oraşul german Bad Langensalza
           
La ora nouă dimineaţa, o serie de bătăi cu ciocanele într-un fier de plug agăţat de peretele unei barăci îi cheamă pe prizonieri la apel. Comandantul german al lagărului se plimbă morocănos printre internaţi, în timp ce i se dă raportul, apoi se întoarce în biroul comandaturii.
La ora 5 după-amiază, prizonierii îşi întrerup activitatea şi merg la cantină. Peste o oră, înainte de a se stinge felinarul de la poarta lagărului, câţiva norocoşi sunt chemaţi pentru a li se înmâna scrisorile trimise din ţară.
Apelul de seară are loc la orele 21, fiind precedat de aceleaşi bătăi de toacă.
După alte 60 de minute, lumina se stinge în tot lagărul.
Unul din lagărele de prizonieri administrat de germani în Primul Război Mondial a fost amplasat în oraşul Bad Langensalza, landul Turingia, Germania.
Numărul redus al morţilor de război români din Bad Langensalza, toţi din regimente de infanterie, duc la concluzia că soldaţii români au murit în spitalul oraşului.
Morţii de război români au fost înhumaţi individual în Cimitirul nr. 2 al lagărului, mormintele fiind marcate prin cruci din lemn.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal şi înhumaţi în oraşul Bad Langensalza, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.



Tabără de îngrijire a mormintelor eroilor români înhumaţi în localitatea Lambinowice, Republica Polonă
 

 

 
În perioada 21-29 septembrie, în localitatea Lambinowice, din Republica Polonă, s-a desfăşurat tabăra de îngrijire a mormintelor celor peste 2350 de eroi români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial care îşi dorm somnul veşnic în Cimitirul Prizonierilor de Război, una dintre cele mai mari necropole de război din Europa.
Lucrările de întreţinere au fost realizate de către militari din cadrul Detaşamentului de Apărare „Scorpionii Albaştri”, Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Academiei Forţelor Navale „Mircea cel Bătrân” şi Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Activitatea a fost organizată în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind mormintele de război, semnat la Varşovia la 25 mai 2018 şi ratificat prin Legea nr. 299/2018.
După finalizarea lucrărilor a fost organizată o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul central din Cimitirul Prizonierilor de Război, în memoria eroilor români şi străini înhumaţi în necropolă. La ceremonie au participat, alături de militarii români care au executat lucrările de întreţinere, reprezentanţii Primăriei localităţii Lambinowice şi ai Muzeului Prizonierilor de Război din localitate. Ambasada României la Varşovia a fost reprezentată de ataşatul român al apărării în Polonia, colonelul Dragoș Florea.
Tabăra de îngrijire de la Lambinowice precede un proiect mai amplu de restaurare a mormintelor şi însemnelor de căpătâi ale eroilor români pe care Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, îl va derula în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.

 


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA
Morţii de război români înhumaţi  în satul Artelnoje, regiunea Harkov, Ucraina

 

Petre Sutianu, „Infanterişti în lupte de stradă”

În primăvara anului 1942, subunităţile Regimentul 21 infanterie se aflau în ofensivă, aproape de litoralul Mării Azov, urmărind inamicul spre râul Doneţ.
În momentul în care Batalionul 1 Infanterie a ajuns pe înălţimile situate la sud de satul Artelnoje, la 24 mai 1942, a fost primit de forţele sovietice cu foc de arme automate şi branduri. A reuşit însă să pătrundă în localitate, printr-o manevră de învăluire a inamicului executată, pe la vest de sat, cu compania a 5-a. Trupele inamice au fost respinse pe înălţimile situate la 1,5 km nord de Artelnoje.
 În cursul luptelor de curăţire a satului au fost neutralizaţi mai mulţi partizani care trăgeau de la ferestrele caselor.
 Militarii decedaţi în urma luptelor din zona satului Artelnoje au fost înhumaţi într-un Cimitir de campanie. Între cei ucişi în timpul luptelor s-a numărat şi un ofiţer, sublocotenentul Ion Duţescu, din compania a I-a.
După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, acest cimitir a fost distrus de unităţile armatei sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie româneşti de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în satul Artelnoje (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.
 


Misiune de documentare şi control la obiective comemorative din judeţele Mureş şi Alba
 
În perioada 16-19 septembrie a.c, o delegaţie a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a desfăşurat activităţi de documentare şi control la cimitire şi monumente de război din judeţele Mureş şi Alba.
Pe timpul deplasării, membrii delegaţiei Oficiului au dialogat cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, reiterând prevederile Legii nr. 379/2003 privind regimul juridic al mormintelor şi operelor comemorative de război, care stabileşte modalităţile de protejare a obiectivelor comemorative război.
Cu acest prilej, s-a constatat starea bună de întreţinere a Cimitirului eroilor români din al Doilea Război Mondial, din curtea Bisericii ortodoxe din comuna Ghiheru de Jos, Judeţul Mureş, precum şi a Troiţei eroilor români situată pe strada Costache Negri din municipiul Blaj, judeţul Alba, exemple ce relevă preocuparea constantă a comunităţilor pentru îngrijirea acestor obiective comemorative de război.
Au fost sesizate şi aspecte necorespunzătoare, un exemplu în acest sens fiind Cimitirul eroilor din al Doilea Război Mondial, situat în curtea Bisericii ortodoxe din comuna Cucerdea, judeţul Mureş.
Oficiul va solicita, în baza atribuţiilor legale ce îi revin, proprietarilor şi administratorilor care au obligaţia de a asigura protejarea şi punerea în valoare a mormintelor şi operelor comemorative de război, să remedieze aspectele neconforme constatate cu prilejul acestei activităţi de documentare şi control şi să transmită fotografii după finalizarea activităţilor.
De asemenea, reiterăm faptul că în baza prevederilor art. 48 pct. (6)  lit. c)  din Legea nr. 379/2003, neîndeplinirea atribuţiilor legate de executarea lucrărilor de îngrijire, conservare şi punere în valoare a mormintelor şi operelor comemorative de război, de îndată ce s-a constatat necesitatea acestor lucrări, constituie contravenţie la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război şi se sancţionează cu amendă.

Cimitirul eroilor români din al Doilea Război Mondial din curtea Bisericii ortodoxe, comuna Ghiheru de Jos, Judeţul Mureş
 


 

Troiţa eroilor români situată pe strada Costache Negri din Municipiul Blaj, judeţul Alba

 

 

Cimitirul eroilor din al Doilea Război Mondial, situat în curtea Bisericii ortodoxe din comuna Cucerdea, judeţul Mureş 

 


Pași prin istorie
Colonelul Victor Rusu, spărgătorul de fronturi
 
Caporalul Puşcariu din comuna bistriţeană Parva a revenit, în decembrie 1918, de pe frontul italian, unde a luptat în cadrul armatei austro-ungare.
Ajuns în gara din Budapesta, Ungaria, pe obrajii caporalului Puşcariu au început să curgă lacrimi.
Reacţia emoţională a caporalului a fost determinată de vederea unei gărzi de onoare, care purta pe umeri un sicriu: „Când am văzut numele fostului meu comandant scris pe sicriu m-au năpădit lacrimile şi nu-mi puteam opri plânsul nici după de a plecat trenul”.
Colonelul Victor Rusu se întorcea acasă, pe meleagurile Năsăudului, iar soldaţii pe care i-a instruit şi condus pe front în cadrul „Comandoului Rusu” aveau să relateze despre luptele duse contra armatei ruse, când foloseau deviza: „Am ordin să înaintez şi dacă sunt 10.000 de duşmani îi voi ataca!”.
Cariera militară a colonelului Victor Rusu a început în anul 1906, ca urmare a unui examen susţinut la Academia Militară din Viena, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, fiind avansat la gradul de căpitan şi devenind ofiţer de stat major.
În martie 1907, Victor Rusu a fost condamnat la pierderea gradului de căpitan şi eliminarea din cadrele armatei active şi de rezervă, în contextul în care a fost reclamat că nu a plătit la zi soldele subordonaţilor.
În perioada 1907-1914 a predat lecţii de scrimă la Viena şi a administrat, la Budapesta, ziarele româneşti „Lupta” şi „Foaia Poporului”.
Începând Primul Război Mondial, Victor Rusu s-a înrolat în armata austro-ungară ca simplu soldat, la 1 august 1914, plecând pe front cu Regimentul 32 Dej.
În octombrie 1914, Regimentul 32 Dej a fost trimis în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a lupta împotriva ruşilor. Avansat până la gradul de caporal pentru faptele sale de arme (s-a remarcat atacând patrulele inamice cu o echipă de şase oameni şi capturând material de război), Victor Rusu a fost avansat locotenent, în 1915, la propunerea generalului Pflanyer Batin, pentru modul modul ingenios în care a întocmit un plan de luptă al frontului din sectorul său. De la gradul de locotenent şi până la gradul de colonel, Victor Rusu a fost avansat numai la excepţional.
La solicitarea sa i s-a aprobat să înfiinţeze „Comandoul Rusu”, compus din 1000 de militari. Grupul a acţionat între Munţii Carpaţi şi linia Kolomea-Snyatin, fiind format din militari care intrau în cadrul unităţii în mod voluntar, recrutaţi în mod special din zona Năsăud. În perioada 10 noiembrie 1914-30 martie 1915, „Comandoul Rusu” s-a implicat în 27 de lupte contra unităţile ruse, toate fiind victorioase, fapt pentru care a fost considerat un spărgător de fronturi. Începând cu anul 1918, „Comandoul Rusu” a fost detaşat pe frontul italian, luptând la Asiago, unitatea fiind desfiinţată la 1 noiembrie 1918.           
Ca tactică de luptă, colonelul Rusu prefera să atace în timpul noţii sau în zori. Iarna îşi dota soldaţii în ţinută albă, pentru a se putea camufla uşor, iar pentru a le creşte viteza de deplasare le asigura transportul cu săniile. Înainte de orice atac se folosea de datele primite de la informatorii pe care îi recrutase − adulţi, dar şi copii de 15-16 ani.
Cel mai mare număr de morţi a fost înregistrat în cadrul „Comandoului Rusu” la 22 martie 1915, când 59 de soldaţi au murit în timp ce au atacat trei tranşee la Zaleszczyki (în prezent oraş pe malul Nistrului, în Regiunea Ternopil, Ucraina).
Potrivit colonelului Vasile Mosora, care l-a cunoscut personal, „Victor Rusu a fost un bărbat chipeş, inteligent şi bine pregătit. Un soldat desăvârşit care aplica regulamentele ad literam, explicându-le la instrucţie pe înţelesul tuturora. A fost şi sever, însă drept, binevoitor şi iubit de ofiţeri şi soldaţi”.
După desfiinţarea unităţii pe care a comandat-o, colonelul Rusu a plecat spre Năsăud, însă s-a înbolnăvit de gripă spaniolă şi s-a internat într-un spital dn Budapesta, unde a şi murit. Corpul neînsufleţit a fost transprtat şi înhumat în Cimitirul civil din Năsăud.
Părinţii lui Victor Rusu au fost Nicolae (notar în comuna Prundu Bârgăului) şi Amalia.
Nicolae şi Amalia au avut cinci copii, toţi licenţiaţi în diverse domenii – Valeriu (doctor în ştiinţele naturii la Viena şi profesor la Liceul din Oradea), Victor, Alexandru (medic la Oradea), Nicolae (ziarist la „Universul”) şi Liviu (medic).
Victor s-a născut în 1870, absolvind în anul 1886 clasa a IV-a în oraşul Năsăud.
În prezent, o scurtă biografie a colonelului Victor Rusu se păstrează în cadrul Arhivelor Naţionale ale Românie, la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, în fondul „Scurtu Vasile”.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ŞI UCRAINA

Morţii de război români înhumaţi  în cimitirul comunei Akimovka, regiunea Zaporojie, Ucraina

 

Aurel Diaconescu - „Patrulă de cavalerie”

În dimineaţa zilei de 26 septembrie 1941, pe aliniamentul Radianovka – Akimovka - Kol. Kaiserthal, Brigada 5 Cavalerie a fost atacată de două regimente sovietice, care au creat o  breşă în frontul românesc, cu o adâncime de 4 km. Puternic presate de inamic, regimentele 7 şi 8 roşiori s-au repliat la sud-vest de Akimovka şi Radianovka.
Având în vedere gravitatea situaţiei, au fost introduse în luptă toate unităţile disponibile, localitatea Akimovka rămânând sub controlul trupelor române.
Pentru modul în care au acţionat, militarii români au fost decoraţi cu patru ordine „Mihai Viteazul” şi 41 de decoraţii „Crucea de Fier”. De altfel, pierderile în morţi, răniţi şi dispăruţi ale brigăzii au fost pe măsura durităţii luptelor, ridicându-se la 30 ofiţeri, 12 subofiţeri şi peste 800 soldaţi. Rămăşiţele pământeşti ale militarilor morţi au fost înhumate în Cimitirul comunei Akimovka.
Odată cu ocuparea localităţii Akimovka, la 26 octombrie 1943, de către unităţile armatei sovietice, mormintele eroilor români au fost distruse, asemenea tuturor cimitirelor de campanie româneşti de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidenţa morţilor de război români, identificaţi nominal, înhumaţi în cimitirul comunei Akimovka (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


Pași prin istorie
Căpitanul Grigore Ignat: „Ofiţerii şi gradaţii, la piese!”
 


Mărăşeşti, 6 august 1917.
Militarii germani atacă în latura de sud a Pădurii Răzoare, deplasându-se printr-un lan de porumb.
Pe direcţia de deplasare este dispozitivul Regimentul 51/52 Infanterie, din care făce parte şi căpitanul Grigore Ignat, comandantul Companiei 4 Mitraliere, care ordonă scurt: „Ofiţerii şi gradaţii, la piese!”
Deşi Regimentul 51/52 Infanterie se află de cinci zile la Răzoare, din cauza tirului insistent al artileriei germane nu a reuşit să amenajeze o reţea de sârmă în faţa tranşeelor.
Poziţia defensivă a Regimentului 51/52 Infanterie este ruptă de militarii germani în scurt timp, folosindu-se inclusiv aruncătoare de mine. Breşa creată are un km în adâncime şi doi km în lăţime, inamicul urmărind să învăluie aripa dreaptă a unităţii, unde se află Cota 100, ceea ce ar permite controlarea frontului în zona Mărăşeşti.
Observând intenţia germanilor, căpitanul Săndulescu Cristea, comandantul batalionului 1, cocontraatacă, fiind sprijinit de compania 1 din rezerva batalionului şi prin tirul mitralierei de căpitanul Grigore Ignat.
Timp de câteva minute, lupta se dă la baionetă.
Sublocotenentul Constantin Popescu, care comandă o baterie de artilerie din Regimentul 3 Obuziere Râmnicu-Sărat, observă din locul unde se află, în via Negroponte, modul de desfăşurare a ostilităţilor: „Către ora 11.00, întreaga linie I a diviziei e în mâna inamicului. Rezerva batalionului 1 din Regimentul 51 cu o companie de mitraliere încearcă să stopeze coloana inamică, dar fără succes, căci numărul mare al atacatorilor a zdrobit contraatacul român”.
Căpitanul Grigore Ignat şi oamenii săi mor pe poziţii. Deşi contraatacată rezervele de batalion şi de regiment, atacul german nu este respins decât în momentul în care intră în luptă rezervele Diviziei a 13-a Infanterie. Regimentul 51/52 Infanterie înregistrează pierderi de 26 de ofiţeri şi 1.388 de grade inferioare, cele mai mari dintre toate unităţile române implicate în luptă.
Pentru actul său de eroism, căpitanul Grigore Ignat este citat prin Ordin de Zi: „Căpitanul Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 Infanterie a fost găsit mort, cu mitraliera în braţe, înconjurat de ostaşii săi şi de mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit. Şi-a plătit prea scump viaţa, înconjurat de dragostea şi devotamentul soubordonaţilor săi, care făcând cu piepturile lor zid de apărare în juru-i, i-au dat putinţa să tragă cu mitraliera lui dragă, până la cel din urmă cartuş. Acest sfârşit eroic îi va cinsti pururi memoria şi-l aduc la cunoştinţa ostaşilor ţării drept pildă de sublim sacrificiu al vieţii, pentru Întregirea Neamului.“
Osemintele eroului Grigore Ignat au fost centralizate în Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, într-o firidă individuală, situată în culoarul C.

*

Căpitanul Grigore Ignat s-a născut la 2 august 1889, la Bârlad, fiind fiul lui Enache şi al Elisabetei.
La 1 septembrie 1908 a fost admis la Şcoala Militară de Infanterie, pe care a absolvit-o în anul 1910, împreună cu alţi 124 de elevi.
Avansat sublocotenent, la 1 iulie 1910, este mutat apoi la Regimentul Cantemir nr.12, la 1 august 1910, situat în municipiul Bârlad.
Începând cu 1 decembrie 1912 a fost mutat la Piteşti, la Regimentul Radu Negru nr. 28. În iunie 1913 a fost mobilizat la partea activă a batalionului de rezervă al regimentului, denumit Regimentul 44 Rezervă, participând la al Doilea Război Balcanic.
La începutul anului 1914 a participat la cursul de mitraliere din cadrul Şcolii de Tragere a Infanteriei, iar comandantul şcolii, maiorul Alexiu, a considerat că „I se poate încredinţa comanda secţiei de mitraliere”.
La 1 aprilie 1914 a fost mutat în Regimentul nr. 77 Infanterie din garnizoana Botoşani.
În 1916 s-a căsătorit cu domnişoara Geta Enăşescu.

 



Portrete de eroi
Arthur Vârtejanu: „Înainte, băieți, după mine!”


Mărășești, 6 august 1917. Locotenet-colonelul Arthur Vârtejanu, comandantul unui batalion din Regimentului 9 Vânători, a primit ordinul de a iniția un contraatac. Vânătorii au înaintat câțiva zeci de metri, fiind opriți de un baraj de artilerie. Sunetul trompetei și strigătul locotenent-colonelului Arthur Vârtejanu: „Înainte, băieți, după mine!” au determinat reluarea înaintării. În pofida tirului mitralierelor și a bombardamentului de artilerie la care a fost supus Regimentul 9 Vânători, militarii din cadrul acestuia și-au atins obiectivul, având însă rândurile subțiate: 16 ofițeri și peste 500 de soldați au murit pe câmpul de luptă. Printre aceștia s-a aflat și locotenent-colonelul Arthur Vârtejanu.
Armata română a raportat după luptele de la Mărășești, desfășurate pe parcursul a două săptămâni, pierderi de 27.410 de militari (morți, răniți și dispăruți).
Pentru a onora memoria eroilor de la Mărășești și pentru a lăsa generațiilor viitoare un loc de pelerinaj, prin implicarea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, în august 1923, s-a pus piatra de temelie a Mausoleului eroilor de la Mărășești (sau Biserica Neamului, așa cum a fost denumit în corespondența din perioada interbelică).
În anul 1935, firida în care au fost depuse osemintele eroului Arthur Vârtejanu a fost amenajată în forma definitivă. Planurile acesteia au fost realizate de Societatea „Cultul Eroilor”, fiind trimise spre consultare și Alexandrei Gr. Cantacuzino, președinta Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române.   Deși în firidă ar mai fi existat loc pentru osemintele unui mort de război s-a decis ca locașul să-i fie atribuit exclusiv eroului Alexandru Vârtejanu, în contextul în care nu au mai fost identificate pe câmpul de la Mărășești osemintele unui mort de război român cu gradul de colonel.
În Mausoleul eroilor de la Mărășești, inaugurat la 18 septembrie 1938, au fost centralizate în cripte comune și în firide individuale osemintele a 5.073 de eroi români.

 



Pași prin istorie
CIMITIRUL EROILOR DIN ORAȘUL PODU ILOAIEI, JUDEȚUL IAȘI
                              

Cimitirul eroilor din orașul Podu Iloaiei a fost amenajat în curtea bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”.
Amenajarea cimitirului a început în toamna anului 1946, lucrările fiind finalizate în 1948. Cimitirul este organizat în 9 parcele, dispuse în jurul bisericii, având și o criptă monument.
Necropola adăpostește osemintele eroilor români, germani și sovietici, decedați în bătăliile desfășurate în regiune în cel de-al Doilea Război Mondial. Militarii au fost exhumați din cimitirele provizorii amenajate în zonele Hoisești, Horlești, Păușești, Bălțați, Războieni, Sârca, Dumești și Erbiceni.
În necropolă sunt centralizate, în morminte individuale și în osuar, osemintele a peste 700 morți de război.
Intrarea în cimitir se face printr-o poartă monumentală pe frontispiciul căreia s-au inscripționat cuvintele „Cimitirul eroilor”.
Monumentul central este reprezentat de o cruce memorială cu o înălțime 8 m.
Pe soclul monumentului este fixată o placă din marmură, cu următoarea inscripție: „Aici odihnesc osemintele ostașilor necunoscuți căzuți în regiune”.
Evidența morților de război români, germani și sovietici, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din orașul Podu Iloaiei poate fi accesată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



Cimitirul eroilor din municipiul Buzău
  

 
 

După Primul Război Mondial, în contextul centralizării mormintelor eroilor în cimitire de onoare, osuare și mausolee, pentru o mai bună păstrare a acestora, în municipiul Buzău s-a inaugurat, în anul 1931, Cimitirul eroilor.
În cadrul necropolei, situată în prezent în Bulevardul Unirii nr. 1, a fost amenajat și un osuar, în care au fost depuse osemintele a 7.867 de morți de război, potrivit unor statistici din 1937.
Primăria Municipiului Buzău a demarat lucrările de restaurare a osuarului eroilor în anul 2017, iar la 17 mai 2018, de Ziua Eroilor, a avut loc ceremonia de reinaugurare a Cimitirului eroilor de la Buzău.
Evidența morților de război români, austrieci, bulgari, germani, italieni, ruși și turci, identificați nominal și centralizați în Cimitirul eroilor din municipiul Buzău, poate fi accesată pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


Pași prin istorie
CAMPANIA DIN 1919
Recunoștință pentru eroii de la Carei

În zilele de 19-20 aprilie 1919, după patru zile de lupte neîntrerupte, trupele române au străpuns bariera naturală a Munților Apuseni, deschizându-și drum spre câmpie și cucerind, cu prețul a numeroase jertfe, aliniamentul orașelor Satu-Mare, Carei, Oradea și Salonta.
În acest context și-au dat viața sergentul Seleș Iosif (23 ani), soldații Daia Ion (42 ani), Drăghici Radu (24 ani) și Toropu Nicolau (38 ani).
Mormintele celor patru eroi sunt situate în Cimitirul civil al municipiului Carei (județul Satu Mare), alături de un monument sobru, de tip obelisc, placat cu granit negru. Opera comemorativă evocă jertfa militarilor, exprimând în același timp admirația și recunoștința generațiilor contemporane față de sacrificiile acestora. Astfel, pe o placă din granit, din apropierea monumentului, a fost dăltuit un sugestiv text comemorativ:

„Noi ne-am făcut datoria
Ca voi să fiți fericiți.
Fraților, nu ne uitați!
Eroii neamului, 1919“

Simbol al datoriei împlinite, obeliscul a fost restaurat în anul 2009, în contextul celebrării a 90 ani de la Campania din 1919. 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA

Morții de război români înhumați  în Cimitirul eroilor din Ojevo, regiunea Cernăuți

 

Autor: Leonid Bulencea, „În marș”


În timpul acțiunilor militare din nordul Bucovinei, din perioada 2 - 26 iulie 1941, fluviul Nistru a fost forțat de trupele române, simultan, pe întregul front. Constituind un obstacol serios, Nistrul fusese fortificat de inamic pe trei linii de apărare, care includeau numeroase cazemate din beton, apărate de cuiburi de mitraliere.
În sectorul Corpului de Munte, Brigăzile 1 și 4 munte au primit ordin să acționeze în zona satului Kozlov și între colonia Vișnievo și satul Ojevo. Pentru îndeplinirea misiunii au fost constituite detașamentele „Colonel Mociulschi” și „Colonel Focșeneanu” și au fost puse la dispoziție 32 de nave cu echipaj și 24 punți de asalt.
Acțiunea de forțare a fluviului a început în dimineața zilei de 17 iulie 1941, iar până seara, cu toate greutățile întâmpinate, cele două brigăzi au reușit să constituie un cap de pod, pe care l-au menținut și l-au lărgit în zilele următoare, în pofida numeroaselor și puternicelor atacuri executate de diviziile de infanterie sovietice. La 19 iulie acțiunea inamicului a slăbit în intensitate, iar la 20 iulie și-a retras forțele principale spre est.
Pierderile în vieți omenești ale trupelor române s-au ridicat la peste 500 de militari, osemintele acestora fiind centralizate în Cimitirul eroilor din satul Ojevo,  amenajat, în noiembrie 1942.
Spre deosebire de alte cimitire de campanie amenajate de autoritățile române pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, care au fost distruse de unitățile militare sovietice după retragerea trupelor române, necropola din Ojevo s-a păstrat, până în prezent, datorită comunității românești locale, care a vopsit însemnele de căpătâi cu straturi succesive de var, pentru a ascunde identitatea eroilor.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în satul Ojevo (regiunea Cernăuți, Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
 

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați  în satul Freudental, regiunea Odessa, Ucraina

 

 

Autor: Petre Brudea, „Cercetaș”

La 27 august 1941, Diviziile 8, 14 și 21 infanterie române au atacat pe direcția generală Freudental – Dalnik – Tătarca. Ofensiva trupelor române a întâmpinat  rezistența puternică a inamicului, care a contraatacat violent cu infanteria, sprijinită de care de luptă și artilerie. După trei zile, apărarea forțelor sovietice a fost înfrântă, fapt ce a permis Armatei a 4-a române să înainteze aproximativ 6 km spre Odessa.
În urma ostilităților, mai multe regimente ale Armatei a 4-a române au suferit însemnate pierderi în vieți omenești. Victimele au fost înhumate pe teritoriul mai multor localități ucrainene, printre acestea numărându-se și satul Freudental (actual Mirnoe), unde au fost amenajate nu mai puțin de  nouă cimitire de campanie, în care au fost îngropați peste 900 de morți de război români.
După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, toate aceste locuri înhumare au fost distruse de unitățile armatei sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în satul Freudental (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



Portrete de eroi
Slt. p.m. Constantin N. Godeanu: Înainte!

  


După lupte dificile purtate pe teritoriul Ungariei, la sfârșitul anului 1944 și începutul anului 1945, Armata română a desfășurat ample operațiuni pe teritoriul actual al Cehiei și Slovaciei, împotriva militarilor germani. Au fost duse lupte grele pentru forțarea zonelor muntoase Javorina, Metalicii Slovaci, Nitra, Fatra Mare, Fatra Mică, Inovec, Tatra Mică și Carpații Albi.
În timp ce Armata a 4-a a început operațiunea Zvolen- Banska Bystrica, Armata 1 română a primit misiunea să atace frontal forțele inamice din Munții Javorina, punctul de rezistență al Armatei a 8-a Germane, dominat de înălțimi împădurite, cu puține posibilități de pătrundere.
Compania a 6-a, în care fusese repartizat caporalul Constantin N. Godeanu, se afla în flancul drept al dispozitivului Regimentului 2 Infanterie. Planul comandamentului prevedea ca această subunitate să atace, prin învăluire, înălțimea cu Cota 568 (Munții Stiavnica, la 2 km sud-vest de localitatea Klastava, Republica Slovacia).
Masivele muntoase, pădurile întinse și văile adânci, la care se adăuga zăpada abundentă, îngreunau înaintarea militarilor români. Caporalul Constantin N.Godeanu și-a pregătit ostașii, plecând la atac fără raniță, doar cu muniția. Fiecare soldat avea la îndemână grenade, iar caporalul Constantin N.Godeanu le striga camarazilor din toate puterile: „Înainte! Înainte”! În ziua de 13 februarie 1945, caporalul Constantin N Godeanu a identificat cuibul unei mitraliere inamice. S-a pregătit să arunce grenada, dar un proiectil l-a lovit mortal. Încă nu împlinise 26 de ani.
În aceeași seară, camarazii săi de luptă i-au săpat o gropă în pământul pietros, înghețat. Pe un lemn de brad, dintr-un adăpost, i-au încrustat numele cu un briceag.
Locul în care a fost înhumat Constantin N. Godeanu se numește Bátovec; morții de război români de la Bátovec au fost exhumați, centralizați și reînhumați cu onoruri în Cimitirul eroilor români de la Zvolen, Slovacia.
Pentru modul în care s-a distins în luptă, Constantin N. Godeanu a fost avansat post mortem la gradul de sublocotenent.

*

Constantin Godeanu, cel mai mic din cei șase copii ai lui Nicolae și ai Anei Godeanu, s-a născut la 28 iunie 1919 în comuna Pietroasele, județul Buzău. La terminarea școlii gimnaziale nu și-a putut continua studiile, datorită situației modeste a familiei, lucrând la Atelierele Grivița, pentru a învăța o meserie. Serviciul militar l-a efectuat la Regimentul 1 Căi Ferate din Focșani.

 



Pași prin istorie
Parcela eroilor din Primul Război Mondial, Cimitirul „Eternitatea
municipiul Iași, județul Iași

 

 

După încheierea Bătăliei pentru București, armata și administrația s-au retras, începând cu 3 decembrie 1916, la Iași, municipiul devenind capitala României. Zona Moldovei a devenit în scurt timp suprapopulată, peste un milion de refugiați fugind din calea războiului.
Militarii români au fost încartiruiți în municipiul Iași și în zonele limitrofe, în grupuri de câte 15-20 într-o cameră sau într-un bordei în care, de regulă, locuiau maxim cinci oameni. În aceste condiții a izbucnit epidemia de tifos exantematic, decesele din această cauză fiind înregistrate atât în rândul militarilor români, dar și în cadrul civililor.
Militarii și civilii care au murit din cauza tifosului exantematic sau din cauza rănilor au fost înmormântați în Cimitirul ieșean „Eternitatea”.
Morții de război de la „Eternitatea” au fost înhumați în perioada 1916-1918, însă majoritatea au murit în anul anul 1917 (peste 8.000 de eroi). Ca și evoluție a deceselor, cele mai puține au fost consemnate în luna decembrie (157), iar cele mai multe în luna februarie (2.139).
Până în prezent, statistica morților de război din Cimitirul ieșean „Eternitatea” ajunge la peste 10.700 de eroi - militari și civili, peste 9.600 fiind identificați nominal.
Parcela eroilor din Cimitirul „Eternitatea” fost amenajată începând cu anul 1917, aceasta fiind supusă, până la nivelul anului 1945, la o serie de reorganizări și centralizări.
În perimetrul acesteia au fost amenajate, inițial, morminte individuale și comune, însă numărul ridicat al eroilor din necropolă a determinat ca osemintele să fie centralizate în mai multe osuare.
Astfel, în spațiul parcelei au fost construite șapte monumente comemorative, patru dintre acestea având și rol de osuar. În osuare au fost depuse osemintele morților de război români, dar și de alte naționalități.
Osuarul central are înfățișarea unui obelisc, având în terminație o cruce din piatră și înălțimea totală de 10 m. Pe fațada acestuia este montată o placă din marmură cu inscripția: Glorie eroilor căzuți/1916-1918.
Evidența morților de război români, identificați nominal, centralizați în Parcela eroilor din Cimitirul ieșean „Eternitatea”, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.


CAMPANIA DIN 1919
Suprema jertfă a sergentului Ilie Popa

 

În ziua de 20 ianuarie 1919, în contextul desfășurării operațiilor militare pentru eliberarea localităților Jibou, Crișeni și Zalău, din județul Sălaj, a căzut eroic sergentul Ilie Popa, din Regimentul 15 Infanterie. Originar din satul Crăcăoani, județul Neamț, acesta a fost înhumat, a doua zi, în cimitirul românesc din Jibou.
La sfârșitul ostilităților, comandantul Gărzilor Naționale Române din plasa Jibou, avocatul Aurel Hrețco, a luat inițiativa ridicării, la mormântul eroului, a unui monument demn de jertfa acestuia.
Operă a arhitectului italian Vincenzo Vecil, monumentul a fost dezvelit în ziua de 15 august 1920, în cadrul unui ceremonial militar și religios, la care au participat autoritățile locale și reprezentanții presei din Jibou, Cluj și București.
La acest eveniment, avocatul Aurel Hrețco a rostit un emoționant discurs:
„Ridicatu-s-a acest monument ca să sfințească locul unde pământul dezrobit al Ardealului adăpostește cu dragoste, sub glia lui, pe unul dintre eliberatorii săi.
Ridicatu-s-a acest monument ca să servească drept piatră de hotar la granițele de vest ale neamului (...).
Ridicatu-s-a acest monument ca simbol al unirii noastre, pe vecie, cu frații noștri dezrobitori de dincolo de Carpați.
Cu această destinație, predau monumentul clerului – pentru binecuvântare, armatei –pentru onoruri și autorităților civile – pentru cinstire și îngrijire“. 

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în satele Spiridonovka și Bujalik, regiunea Odessa

 
În după-amiaza zilei de 15 august 1941, regimentele 10 Vânători și 2 Roșiori au atacat forțele sovietice dintre pârâurile Bol. Adjalîk și Mal. Adjalîk, cele mai grele lupte înregistrându-se în zona comunei Spiridonovka.
În seara aceleiași zile, ofensiva celor două unități române a fost oprită pe aliniamentul dintre H. Buldinovka și Kol. Mal. Bujalik, eșecul acțiunii determinând înlocuirea Regimentului 2 Roșiori cu Regimentul 35 Infanterie.
În următoarele două zile, ambele forțe beligerante au executat o serie de atacuri și contraatacuri, totul culminând cu bombardamentul de aviație a satului Spiridonovka, în urma cărora frontul s-a stabilizat temporar pe lina Dufinka, la înălțimea cu cota 58. Trupele române au primit ordin să păstreze cu orice preț poziția cucerită, pentru a nu permite inamicului să-și concentreze forțele la nord de pârâul Bol. Adjalîk.
În urma acestor dramatice cofruntări și-au pierdut viața peste 300 de militari români, aceștia fiind înhumați, în 10 cimitire și grupuri de morminte, pe raza satelor Spiridonovka (în prezent, Stepanovka) și Bujalik (în prezent, Sverdlovo). După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, toate aceste locuri înhumare au fost distruse de unitățile militare sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați pe teritoriul localităților ucrainene Spiridonovka și Bujalic (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în orașul Râșcani, raionul Râșcani, Republica Moldova

 
În după-amiaza zilei de 6 iulie 1941, Regimentul 8 Vânători, acționând în cadrul unei divizii de infanterie germană, a atacat înălțimile cu cotele 200 și 224, determinând retragerea trupelor inamice din localitatea Râșcani.
Peste 270 de militari români și germani au murit în aceste lupte, fiind înhumați în morminte izolate. Ulterior, în vara lui 1943, osemintele acestora au fost exhumate și centralizate în Cimitirul de onoare amenajat, cu această ocazie, la sud de Râșcani.
În primăvara anului 1944, când acțiunile militare s-au mutat la vest de Prut, unitățile armatei sovietice au distrus Cimitirul eroilor din Râșcani.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul de onoare din orașul Râșcani (Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.


Portrete de eroi
Căpitanul Nicolae Lascăr Bogdan: „Soldați și ofițeri, cine e român să mă urmeze!“
 
La 6 septembrie 1877, o coloană de atac, formată din batalioane ale Regimentelor 15 Dorobanți, 9 Dorobanți, 1 Linie (în rezervă), susținute de un batalion din Regimentul 5 Dorobanți și două companii din Regimentul 7 Dorobanți, au atacat asupra reduta Grivița II.
Dorobanții, depășiți numeric de inamic și greu încercați de pierderile suferite, aveau nevoie urgentă de ajutor.
Căpitanul Nicolae Lascăr Bogdan, ajuns în fața redutei Grivița, și-a dat seama că se impunea o intervenție hotărâtă. Deși sarcina lui consta doar în a informa despre ceea ce se petrecea aici, împrejurările îi cereau să lupte.
A solicitat colonelului Sachelarie, care conducea atacul, să-i încredințeze lui misiunea de aducere a rezervelor la redută.
În amintirile sale de război, doctorul Gheorghe Sabin descrie această faptă de arme: „În această clipă, (...) căpitanul Bogdan Nicolae din al -III- lea Vânători, care se afla ca ofițer de ordonanță la Cartierul domnesc, un brav ofițer, fără pereche în mijlocul acelor între care se găsea atunci, strigă cu putere: <<Auziți soldați cum ne cheamă frații noștri, care sunt omorâți în șanțurile turcești? Vă lasă pe voi inima să-i părăsiți pradă păgânilor, fără să le veniți în ajutor? Ei ca și voi au părinți, frați, poate soții și copii, care îi așteaptă acasă! >>
Când i s-a dat această aprobare, căpitanul Bogdan, trăgând sabia din teacă, sare din șanț strigând: << Soldați și ofițeri, cine e român să mă urmeze! >>”
Militarii pornesc după el pentru a-i salva pe cei care strigau după ajutor. Căpitanul Bogdan se prăbușește pe spate. Un glonț dușman îl lovește în piept, omorându-l.
Atacul asupra redutei Grivița II n-a reușit. După lupte crâncene, militarii români au fost respinși, pierzând 22 de ofițeri și 1.167 de soldați, morți și răniți. La orele 17 s-a ordonat încetarea luptei. Sub ploaia de gloanțe, soldații din serviciul sanitar au adunat o parte din răniți și trupurile celor morți și le-au adus în tabăra românească.
În memoria ostașilor români căzuți la Grivița, regele Carol I a solicitat construirea unui mausoleu, în anul 1902. În osuarul acestuia au fost depuse osemintele a 1.300 de morți de război români.

 *

Nicolae, fiul lui Lascăr Bogdan, polcovnic (colonel) în miliția Moldovei, s-a născut în 1849, în comuna Gherghești, județul Tutova (azi județul Vaslui). A copilărit pe Valea Oituzului, la moșia tatălui său, bucurându-se de o viață lipsită de griji.
După terminarea claselor primare, a fost trimis în Franța, la studii. Aici și-a dat bacalaureatul în litere, la 17 ani, iar doi ani mai târziu a intrat la Școala Militară de la Saint Cyr. Parcurge gradele militare, de la soldat, la caporal și sergent, în cadrul Regimentului 1 Vânători. Școala Militară o absolvă printre cei dintâi, ceea ce atestă cultura, seriozitatea și talentul său. Este avansat sublocotenent și mutat la Regimentul 3 Vânători.
Mobilizarea l-a găsit cu gradul de căpitan, comandând o companie din Batalionul 3 Vânători. 

 


Portrete de eroi
CAMPANIA DIN 1919
Moarte de erou în Bătălia Apusenilor – caporal Ioan Alexe

 
În Campania anului 1919 au fost consemnate nepieritoare fapte de vitejie, printre acestea fiind și cele ale caporalului Alexe Ioan, din Regimentul 2 Vânători, elogiat în presa vremii:
În primăvara anului 1919, când armata română acționa pentru dezrobirea fraților de veacuri subjugați, în prima zi de Paște, a căzut ucis mișelește de garda roșie un brav ostaș, caporalul Alexe Ioan din Regimentul 2 Vânători Regina Elisabeta.
Rămășițele pământești ale acestui erou au fost înhumate cu pietatea cuvenită în curtea bisericii din Pâncota, iar la căpătâi s-a ridicat o frumoasă cruce monumentală (...). La zilele de sărbătoare se oficiază de către parohul bisericii un serviciu religios pentru odihna și pomenirea sufletului celui jertfit pentru Țară. Mormântul este acoperit cu flori care exprimă recunoștința supraviețuitorilor către eroii neamului.
Pe cruce se află următoarea inscripție: «Aici odihnește caporalul Alexe Ioan, din comuna Adunați, județul Teleorman, din Regimentul 2 Vânători Regina Elisabeta, compania a 5-a, contingentul 1916. Mort pentru Țară, fiind împușcat mișelește în drum spre Cherechiu de garda roșie ungurească în ziua primă a Sfintelor Paști, 20 Aprilie 1919.
Martirule erou, odihnește în pace!»
Dar, pe lângă aceste semne de pioasă recunoștință către acest viteaz ostaș, manifestate de bănățenii din Pâncota și autoritățile superioare au ținut să imortalizeze numele lui glorios, dându-l comunei Cherechiu (în drum spre care a căzut ucis eroul), care acum se numește comuna Caporal Alexe.
Atât fapta bănățenilor, care au făcut din mormântul caporalului Alexe un adevărat loc de pelerinaj și de cinstire a jertfei și gloriei românești, cât și măsura luată de autoritățile superioare, arată dragostea pioasă și recunoștința ce poartă întreg neamul românesc vitejilor ce s-au jertfit pentru întregirea lui.
Toate aceste pioase manifestațiuni, pe lângă o datorie către memoria celor căzuți în războiu, sunt un exemplu înălțător atât pentru generația actuală, cât și pentru generațiile viitoare, precum și o mare mângâiere pentru orfanii, văduvele și părinții celor căzuți pe câmpul de luptă“.



Ceremonii comemorative în județul Vâlcea dedicate eroilor români și germani din Primul Război Mondial

 
Vineri, 05 iulie a.c., s-au desfășurat în județul Vâlcea, comunele Perișani și Titești, două ceremonii comemorative dedicate militarilor români și germani căzuți în Primul Război Mondial, ale căror oseminte au fost descoperite accidental în zona Poiana Spinului.
Începând cu ora 11.00, a avut loc în satul Pripoare, comuna Perișani, ceremonia militară și religioasă de inaugurare a Parcelei eroilor români, necropolă de război amenajată pentru reînhumarea osemintelor militarilor români strămutate de la Poiana Spinului. Evenimentul a fost organizat de Primăria comunei Perișani în colaborare cu Garnizoana Vâlcea și cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Vâlcea.
La activitate au participat și au depus coroane de flori la Parcela eroilor români, reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea, Garnizoanei Vâlcea, Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și Primarăriei comunei Perișani. Tânăra generație a fost reprezentată de elevii școlii din localitate, precum și de un grup de membri ai Asociației Cercetașii României care au depus flori pe mormintele eroilor români.
Începând cu ora 13.00, la Cimitirul eroilor din comuna Titești, s-a desfășurat ceremonia religioasă oficiată pentru reînhumarea osemintelor a doi militari germani, de asemenea, descoperite accidental în zona Poiana Spinului. La activitate a participat și reprezentantul pentru România al Uniunii Populare Germane pentru Îngrijirea Mormintelor de Război, instituția care gestionează problematica mormintelor și operelor comemorative de război pentru statul german.  
Repunerea în demnitate a osemintelor militarilor români și străini descoperite la Poiana Spinului este rezultatul conlucrării mai multor instituții de pe plan local, sub directa coordonare a prefectului județului Vâlcea și cu sprijinul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor care, în baza atribuțiilor legale pe care le are, a acordat consiliere autorităților locale din Perișani și Titești pe tot parcursul acestui proiect.

 ***

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor mulțumește tuturor instituțiilor implicate în derularea acestui proiect comemorativ dedicat unor militari români și germani căzuți în luptele purtate în zona Văii Oltului,  în timpul Primului Război Mondial:
 
 Instituția Prefectului Județului Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Primăria comunei Perișani, Primăria comunei Titești, Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea

 


Morți de război români la Podmelec, Slovenia
 
 

O santinelă germană primește 500 de mărci de la doi prizonieri, pentru a-i lăsa în curtea lagărului, după lăsarea întunericului, în momentul în care internații sunt obligață să stea în barăci.
Începe apelul de seară. Prizonierii sunt numărați în barăci. Pentru a nu se observa lipsa celor doi captivi, rămași în curtea lagărului, alți doi prizonieri au intrat pe geamul barăcii, pentru a ieși la număr. După încheierea apelului, „intrușii” s-au întors în baraca de care aparțineau.
Prizonierii din curtea lagărului au aruncat două frânghii peste gard, ambele fiind dotate cu căngi la capete, pentru a se înfige în pământ.
O altă santinelă decât cea mituită a sesizat zgomotul produs de cei doi prizonieri, trăgând în direcția acestuia. „Evadații” au fost reținuți și reintroduși în viața lagărului.
Unul din locurile în care au murit peste 40 de militari români, în Primul Război Mondial, a fost identificat în comuna Tolmin, sat Podmelec, Slovenia.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați la Podmelec, Slovenia, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.




Morți de război români la Lambinowice, Polonia

 

​

Un tren se deplasează agale spre satul Lamsdorf.
După trei săptămâni de mers, timp în care au staționat mai multe zile în anumite gări, prizonierii români căzuți pe frontul din Muntenia ajung la destinație, în lagărul administrat de germani.
La fața locului, regulile sunt făcute de prizonierii ruși, internați cu mult înaintea prizonierilor români. Acesta este și motivul pentru care prizonierii români nu sunt lăsați să doarmă în barăci, ci în bordee.
Condițiile de muncă, hrană și încartiruire au determinat o rată crescută a deceselor în rândul prizonierilor de război internați la Lamsdorf. La finele primei conflagrații mondiale, statisticile consemnează peste 6.000 de morți de război de naționalitate română, belgiană, engleză, greacă, italiană, rusă și sârbă.
Înființarea Republicii Polonia, în 1918, a inclus satul Lamsdorf în cadrul noului stat, numele acestuia schimbându-se în Łambinowice.
DimensiuneaCimitirului eroilor de la Łambinowice, care are o suprafață de 4,5 ha, a determinat autoritățile poloneze să-l denumească, în anul 1968, un Monument al Memoriei Naționale.
Până în prezent, cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat peste 2.600 de militari români care au murit în lagărul de prizonieri din Łambinowice, din care 2.595 sunt identificați nominal.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din Łambinowice, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.


Întâlnire româno-ungară la nivel de experți în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război, la București
 

 

Miercuri, 26 iunie, a avut loc, la București, întâlnirea de lucru la nivel de experți între reprezentanții părții române și cei ai părții ungare pentru analizarea aspectelor de interes comun în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război.
Delegația ungară a fost salutată de către Nicolae Nasta, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, care a evidențiat importanța dialogului bilateral în domeniul comemorării morților de război și cel al îngrijirii mormintelor și monumentelor dedicate acestora.
Pe agenda întrevederii s-a aflat și problematica Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, necropolă de război cu caracter multinațional. Dialogul purtat în acest context a avut în vedere principiile și normele dreptului internațional umanitar, dispozițiile Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecția victimelor de război și ale Protocoalelor adiționale la acestea din 8 iunie 1977, prevederile tratatelor internaționale incidente domeniului și pe cele ale legislației naționale specifice în vigoare, precum și cele prevăzute de Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România și al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la București la 6 martie 2008.
Totodată, Părțile au subliniat importanța unei comunicări deschise și pragmatice, fără accente emoționale, în consonanță cu valorile europene și euroatlantice și cu Parteneriatul Strategic dintre România si Ungaria, care poate duce la rezolvarea situațiilor de orice natură și poate aplana eventualele neînțelegeri. 
În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanții tuturor statelor care au morți de război înhumați în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafață a necropolei de război, plecând de la datele evidențiate de documentele de arhivă deținute de părțile implicate.
De asemenea, partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare, de către Ministerul Apărării Naționale, a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumați militari de mai multe naționalități. 
În cadrul discuțiilor s-au mai realizat informări reciproce privind derularea de proiecte de restaurare/amenajare a unor monumente și cimitire ale eroilor, precum și privind starea de întreținere a unor obiective comemorative de interes, aspecte ce vor fi analizate și concretizate, ulterior, în conformitate cu prevederile Acordului bilateral în domeniul mormintelor de război.
Șefii celor două delegații au exprimat dorința continuării colaborării între România și Ungaria în domeniul comemorării morților de război și cel al îngrijirii mormintelor și operelor comemorative de război dedicate acestora.

* * *

 

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului a luat ființă, în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activități de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea „Cultul Eroilor“.
Deși statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinațional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizați eroi de mai multe naționalități. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morți de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morți de război, dintre care: 170 identificați nominal (unguri -108, germani - 43, români - 8, ruși - 4, sârbi - 3, italieni - 2 și austrieci - 2), 435 neidentificați nominal (unguri - 336, germani - 78, ruși - 18 și români - 3) și 242 necunoscuți.
În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morți de război (350 în anul 1917 și 847 în perioada 1926-1927).
Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roșie Română și datate la nivelul anilor '70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumați 40 de militari germani, din care 27 identificați nominal și 13 neidentificați nominal.
În ceea ce privește numărul militarilor români înhumați în acest cimitir, față de situația statistică din anul 1928 (când sunt menționați în evidență 11 eroi români, dintre care 8 identificați nominal și 3 neidentificați nominal), „Fișa de evidență a cimitirului” din anul 1988 (care nu menționează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morți de război români, în contextul în care cei care au întocmit fișa din 1988 au însumat morții de război români identificați nominal de la Valea Uzului (19), cu morții de război români identificați nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desființat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din orașul Comănești, jud. Bacău.

 


Portrete de eroi
Generalul Grigore Bălan eroul de la Sfântu Gheorghe

 

În perioada 4-6 septembrie 1944, generalul Grigore Bălan a pregătit și întreprins cu Divizia 1 Munte, o serie de acțiuni ofensive pe direcția orașului Sfântu Gheorghe. A luptat în linia întâi pentru a conduce personal atacul și pentru a le fi soldaților săi pildă de vitejie și curaj.
Prezența generalului în imediata apropiere a liniilor de luptă este consemnată în jurnalul de operații al Batalionului 23 Vânători de Munte: „În sectorul batalionului se găsea la acea oră domnul general Grigore Bălan, comandantul secund al Diviziei 1 Munte, care a felicitat batalionul pentru frumoasa acțiune de rezistență”.
În dimineața zilei de 7 septembrie, Divizia 1 Munte a trecut la atac. Lângă podul din satul Arcuș, județul Covasna, este surprins de focul violent al bateriei dușmane (9 septembrie 1944), dar nu părăsește câmpul de luptă, până când puterile încep să îl părăsească. Cu glas stins a îndemnat ostașii să atace și s-a prăbușit în brațele camarazilor. Este transportat de urgență la spitalul din Sinaia. Patru zile mai târziu, la 13 septembrie 1944, s-a stins din viață.
Generalul Grigore Bălan fost înmormântat, în prezența reprezentanților guvernului, ai armatei, precum și a unui public numeros, în Cimitirul Militar Ghencea, parcela 1, mormântul numărul 12.
Amintirea și faptele sale de arme au rămas nepieritoare. Pentru a-i cinsti eroismul, generalului i s-a acordat, post-mortem, Ordinul „Mihai Viteazul”.
Pe locul unde a căzut la datorie generalul Bălan, pe șoseaua Sfântu Gheorghe – Arcuș, militarii Diviziei 1 Munte au ridicat o troiță.
În incinta comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată din municipiul Bistrița Năsăud se află un bust al generalului Grigore Bălan, iar unitatea a preluat denumirea onorifică „General Grigore Bălan”.
În localitatea sa natală, comuna Șintereag, satul Blăjenii de Sus, județul Bistrița Năsaud, a fost dezvelit un bust al generalului și a fost inaugurat Muzeul General Grigore Bălan.
 

*

Grigore Bălan s-a născut la 14 iunie 1896, într-o familie de țărani (fiul lui Ion și al Rafilei).
A frecventat cursurile școlii primare din satul natal, apoi pe cele ale școlii confesionale din Șintereag, urmate de cele ale liceului din Năsăud. Ca și mulți alți tineri transilvăneni alege meseria armelor, urmând cursurile Școlii militare, pe care a absolvit-o în vara anului 1915 cu gradul de sublocotenent.
La 1 noiembrie 1917 este avansat la gradul de locotenent și participă la Primul Război Mondial, pe frontul din Italia.
A făcut parte din Comitetul de organizare al gărzii naționale din Năsăud, susținând unirea Transilvaniei cu „patria mamă”. După ce Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, a consfințit unirea Transilvaniei cu România, majoritatea cadrelor din garda națională au fost încadrate în armata română. Locotenentul Bălan a fost repartizat la Regimentul 84 Infanterie, Bistrița. În 1920 este promovat șef al Biroului adjuntatură al unității. La 10 mai 1929 este avansat la gradul de maior și mutat la Divizia 2 Vânători de Munte, în garnizoana Deva, în funcția de șef al Biroului Instrucție. În perioada noiembrie 1932 - martie 1933 a condus Școala de instructori Vânători de Munte. La 1 aprilie 1933 maiorul Grigore Bălan se întoarce la Regimentul 84 Infanterie, la comanda Batalionului 2, până la 1 aprilie 1936, când a fost avansat la gradul de locotenent colonel și mutat la Regimentul 88 Carei.
În primăvara anului 1939 a fost numit comandant al Batalionului 8 Vânători de Munte, din Bistrița. La 10 iunie 1940 este avansat la gradul de colonel și trimis să urmeze cursul de comandanți de regimente, iar la absolvirea acestuia, în ziua de 25 august 1940, a fost promovat în funcția de comandant al Grupului 5 Vânători de Munte.
La 1 septembrie 1940, unitățile din Nord-Vestul Transilvaniei au început retragerea spre aliniamentul fixat prin Dictatul de Viena.
Unitatea comandată de colonelul Bălan s-a repliat în orașul Hațeg, unde a fost dislocat întregul Grup 5 Vânători de Munte. În fruntea acestei unități a participat la eliberarea Bucovinei și în misiunile desfășurate pe Frontul de Est. Este rănit grav, în toamna anului 1942. După o lungă perioadă de spitalizare, la 15 august 1943, este numit comandant al părții sedentare a Diviziei 2 Munte, cu sediul la Deva, iar la 10 aprilie 1944, comandant secund al Diviziei 1 Munte, Operativă, cu garnizoana la Sinaia.
În perioada 23 – 30 august 1944, vânătorii de munte au dezarmat garnizoanele militare germane din Sinaia, Predeal, Azuga, Bușteni și Brașov.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din satul Leninthal, Ucraina

 
Începând cu data de 22 iunie 1941, trupele române au participat la operațiunile militare desfășurate de Wermacht în sudul Uniunii Sovietice.
La 11 septembrie 1941, Regimentul 7 Vânători din Divizia 8 Infanterie a creat o breșă în liniile de apărare inamice, în zona satului Leninthal, reușind să înainteze adânc în dispozitivul sovietic. Forțele sovietice au răspuns printr-un atac în umerii pungii create de trupele române, încercuind batalioanele 2 și 3.
A doua zi,  sesizând gravitatea situației, Regimentul 29 Infanterie a constituit un culoar de aprovizionare, cu muniție și hrană, a unităților încercuite și a declanșat o acțiune de despresurare a acestora, finalizată cu succes, după lupte grele, duse în cursul întregii zile.
Pentru bravura dovedită în luptele de la Leninthal, Regimentul 7 vânători a fost citat prin Ordin de Zi, pe 14 septembrie 1941, de către comandantul Corpului 1 armată, generalul Teodor Ionescu.
Cei peste 700 de militari români, din Divizia 8 Infanterie, morți în zona Leninthal au fost înhumați, de unități specializate, în șase cimitire de campanie, situate la marginea de sud a localității. După retragerea trupelor române, odată cu  ruperea frontului la Stalingrad, în noiembrie 1942, cimitirele de pe teritoriul satului Leninthal (actualul Libental) au fost distruse de unitățile militare sovietice, asemenea tuturor cimitirelor de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Vigoda (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.
  



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în orașul Orhei, raionul Orhei, Republica Moldova

 
În perioada 2-26 iulie 1941, armatele 3 și 4 române au participat la ofensiva generală de pe frontul Prutului,  cu scopul eliberării Basarabiei și a nordului Bucovinei.
În acest context, Divizia 5 infanterie a atacat inamicul în zona masivului păduros de la sud de Orhei, pe la est și vest, cu regimentele 8, 9 și 32 dorobanți. Urmare a acestor acțiuni concertate, în ziua de 15 iulie 1941, după respingerea trupelor sovietice din Moruzeni și Isacova, orașul Orhei a fost eliberat.  
Militarii români care și-au pierdut viața în acele încleștări au fost înhumați în localitățile de pe teritoriul plășii Orhei, îndeosebi în satele Izbiștea, Zăicana și Seliște.
În perioada 1942-1943, rămășițele pământești au fost centralizate în Cimitirul eroilor din Orhei, amenajat în imediata apropiere a cimitirelor Lipovenesc, Ortodox și Armenesc din garnizoana Orhei.
Pentru construirea acestui cimitir, în care au fost centralizați peste 200 de morți de război români și germani, au fost folosite blocuri de piatră, tăiate din carierele de la Brănești. Astfel, pe o suprafață de 75 metri pătrați, au fost amenajate 24 morminte individuale și o criptă, deasupra căreia a fost ridicat un monument de tip cruce.
În primăvara anului 1944, când acțiunile militare s-au mutat la vest de Prut, unitățile armatei sovietice au dezafectat cimitirul, pe vechiul amplasament rămânând doar monumentul de tip cruce cu osuar.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul de onoare din orașul Orhei (Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



ZIUA EROILOR SĂ‚RBĂ‚TORITĂ‚ ÎN CAPITALĂ‚
 


Sărbătoarea națională a poporului românZiua Eroilora prilejuit, și anul acesta, desfășurarea unor ample manifestări comemorative, militare și religioase, în Capitală și în țară.
Ca expresie a omagiului față de jertfa supremă a eroilor, reprezentanți ai instituțiilor statului au depus coroane de flori la următoarele obiective comemorative de război, din București: Mormântul Ostașului Necunoscut, Monumentul Eroilor Militari căzuți în misiune în teatre de operații și pe teritoriul României, Cimitirul Israelit Filantropia, Monumentul Eroilor Patriei (U.N.Ap.), Cimitirul Militar Ghencea și Cimitirul Eroilor Revoluției.
La ceremonia de la Mormântul Ostașului Necunoscut, loc de înhumare cu o puternică încărcătură simbolică, au participat și au depus coroane de flori, reprezentanți ai Președinției, Parlamentului României, Guvernului României, Primăriei municipiului București, Ministerului Apărării Naționale și Asociației Naționale a Veteranilor de Război. De asemenea, s-a depus o coroană de flori din partea corpului diplomatic acreditat la București.

 *

După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franței, a decis să înalțe un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă.
În semn de veșnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulți, căzuți pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostașii anonimi de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Târgu-Ocna, Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Ardeal și Basarabia. Deshumarea și ridicarea acestor rămășițe pământești a fost urmată de așezarea lor în zece sicrie de stejar, căptușite cu tablă de zinc și depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mărășești, în ziua de 13 mai 1923.
Alegerea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut a aparținut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza“, premiant și orfan de război) care, în fața celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat și a rostit cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu“.
A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut a fost adus la București. În ziua de 17 mai 1923, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public, în Parcul Carol I a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut.
Pe lespedea de piatră decorată cu sculpturi florale s-a încrustat următorul epitaf:
 

„Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc.
Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919“

 



Joi 06 iunie a.c., România își sărbătorește eroii!
 
Ministerul Apărării Naționale organizează joi, 06 iunie, ceremonii militare și religioase cu prilejul Zilei Eroilor, sărbătoare națională a poporului român.
În Capitală vor fi depuse coroane de flori, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Israelit Filantropia iar, de la ora 12.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut - Parcul Carol I, la Monumentul Eroilor căzuți în misiune în teatre de operații și pe teritoriul României - Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Patriei – Universitatea Națională de Apărare Carol I, la Cimitirul Militar Ghencea și la Cimitirul Eroilor Revoluției.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne organizează ceremonii la: Parcela eroilor de pe D.N. 1, la Monumentul Ultimul Străjer al Capitalei, Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cișmigiu și Monumentul Pompierilor din curtea bisericii Sfântul Gheorghe – Plevna.
Manifestări similare vor avea loc în toate garnizoanele din țară, cu participarea reprezentanților autorităților locale, unităților școlare, cultelor religioase, asociațiilor de veterani și ai organizațiilor neguvernamentale.
Pe plan extern, reprezentanțele diplomatice ale României organizează ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state.
În toate lăcașele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii Patriei. Festivitățile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii a Înălțării Domnului.



Morți de război români la Branik, Slovenia
 


În Primul Război Mondial, luptele dintre Armata italiană și cea austro-ungară s-au desfășurat pentru o lungă perioadă de timp pe frontul de la Isonzo (SoÍa). Au fost momente de acalmie, în care cele doua armate au folsoit doar tragerile de artilerie sau  au apelat la lunetiști, dar au fost și zile cu atacuri și contraatacuri, în care s-au folosit inclusiv gazele de luptă, unele regimente fiind decimate.
O serie de morminte ale combatanților au fost amenajate la Branik, Slovenia, în apropierea cimitirului local.
În memoria românilor care au fost înmormântați în Cimitirul eroilor de la Branik, Slovenia, prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor s-a dezvelit, la 1 decembrie 2008, un monument comemorativ, în prezența ES doamna Dana Constantinescu, ambasadorul României în Slovenia.
Evidența morților de război români, identificați nominal și înhumați la Branik, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război din Primul Război Mondial.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din comuna Vigoda, Ucraina

 


În dimineața zilei de 28 august 1941, Divizia 5 Infanterie a atacat, pe direcția Vigoda-Odessa, la sud de gara Vigoda, de-a lungul căii ferate din această localitate. Unitățile române au reușit să înainteze aproximativ 2,5 kilometri, în condițiile în care au avut de înfruntat puternicele rezistențe inamice din satul Octiabry și au fost în permanență contraatacate de infanteria inamică, sprijinită de care de luptă și de aviație.
A doua zi, după lupte la fel de grele, unitățile diviziei au ajuns la circa 300 metri vest de pantele situate la un kilometru de satul Gniliakovo, dar au fost respinse de forțele sovietice, fiind nevoite să se replieze la sud de Vigoda.
Din cauza pierderilor mari înregistrate, au fost introduse în luptă toate rezervele, iar Divizia 5 infanterie a fost înlocuită, la 31 august, cu Divizia 11 Infanterie.
Luptele de la Vigoda au luat sfârșit odată cu căderea Odessei, în ziua de 16 octombrie 1941, după aproape două luni de lupte. Urmare a acestor lupte, în zona comunei Vigoda, câmpurile erau pline de cadavrele militarilor români. Pentru înhumarea acestora, unitățile specializate au amenajat mai multe cimitire de campanie, cele mai importante fiind grupate în zona fermei „Sevcenco”, a gării Vigoda sau a satului Vigoda Nemțească, în aceste locuri fiind înhumați peste 2.000 de militari români.   
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din comuna Vigoda.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Vigoda (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



CAMPANIA DIN 1919
Aripi frânte – sublocotenentul aviator Bucur Stan

 


În iunie 1919, forțele ungare bolșevice au desfășurat agresive incursiuni de infanterie, bombardamente și raiduri de aviație împotriva Armatei române.
În acest context, pilotul sublocotenent Bucur Stan, din Grupul 5 ardelean, absolvent al Școlii militare de pilotaj de la Cotroceni, în anul 1914, s-a afirmat ca unul dintre cei mai buni zburători ai aviației militare române.
În ziua de 12 iunie 1919, șirul faptelor de bravură ale sublocotenentului Bucur Stan a fost întrerupt brusc, acesta găsindu-și sfârșitul, alături de locotenentul Hurmuzescu Mihail, într-o confruntare aeriană desfășurată deasupra orașului Miskolc. Tragicul eveniment a fost adus la cunoștința tuturor unităților, prin citarea Ordinului de zi pe unitate nr. 23 al Comandamentului Grupului de Nord:
„În ziua de 12 iunie 1919, pilotul sublocotenent Bucur Stan, având ca observator pe locotenentul Hurmuzescu Mihail, plecând în recunoaștere în regiunea Miskolc, au fost doborâți într-o luptă aeriană crâncenă, cu trei aparate de vânătoare inamice, la Szederkeny, pe malul drept al Tisei.
[...] cu toate că aparatul de vânătoare care-i escorta a fost nevoit să se întoarcă din cauza unei pene de motor, nu au pregetat să-și continue misiunea și, atacați de un inamic superior numeric, să se angajeze într-o luptă neegală, unde au căzut jertfă sacrificiului și iubirii de Țară.
Locotenentul Hurmuzescu, deși pilot, fiind urgentă nevoie, s-a oferit să plece ca observator, arătând prin aceasta o abnegație exemplară.
Cariera de pilot militar a sublocotenentului Bucur Stan a început la sfârșitul anului 1916, când a fost repartizat la Escadrila de recunoaștere și bombardament ușor F. 2 – Grupul 1 Aeronautic Bacău, care îndeplinea misiuni pentru Armata a 2-a română, în principal în sectorul Valea Oituzului-Mărăști. În campania din 1917, după avansarea la gradul de plutonier-major, s-a distins în mai multe bătălii aeriene în sectorul menționat. Pentru meritele sale, la 1 octombrie 1917, a fost avansat la gradul de ajutor de sublocotenent. Vara anului 1919 l-a găsit pe frontul din Ungaria, unde a îndeplinit misiuni de recunoaștere și bombardament, fiind apreciat de superiori pentru curajul și promptitudinea dovedite în executarea misiunilor.
Între anii 1927-1935, în memoria aviatorilor români căzuți pentru Țară, în Piața Aviatorilor din București a fost ridicat Monumentul Eroilor Aerului, operă a artiștilor plastici Lidia Kotzebue și Iosif Fekete.



Erou în suflet de copil
 
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a desfășurat, în perioada 20-24 mai a.c., o serie de activități din cadrul proiectului copil, organizate în colaborare cu unități de învățământ din Municipiul București: Școala Gimnazială Nr. 128, Colegiul Național ”Victor Babeș” și Școala Gimnazială nr. 3 ”Nicolae Titulescu”.
Proiectul cultural-educativ a avut ca obiectiv dezvoltarea cunoașterii, în rândul tinerei generații, în domeniul cultul eroilor, prin popularizarea unor monumente și cimitire de onoare din Capitală, ce reprezintă mărturii perpetue ale curajului și sacrificiului suprem făcut de eroii români în războaiele de apărare a Țării.  
În cadrul unor lecții deschise interactive, specialiștii Oficiului au prezentat 11 morminte și opere comemorative de război din Capitală, reprezentative pentru identitatea comunității în care se află. Organizatorii au fost impresionați de cunoștințele elevilor despre aceste monumente, precum și despre semnificația lor. 

 

 



Misiune de lucru a Oficiului în județul Vaslui

O delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor a desfășurat, în perioada 15-17.05.2019, o activitate de inspecție, documentare și identificare în teren la unele morminte și opere comemorative de război, amplasate pe raza județului Vaslui.
Pe parcursul misiunii au fost verificate 53 de obiective, constatându-se anumite deficiențe referitoare la respectarea legislației privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război. Astfel, la unele monumente a fost constatată necesitatea efectuării unor reparații urgente, în timp ce altele au fost construite, restaurate sau strămutate fără avizul Oficiului.
În ceea ce privește locurile de înhumare aparținând morților de război, în special a celor aflate în incinta unor cimitire parohiale, s-au desprins, ca și aspecte generale, amenajarea unor morminte civile în perimetrul destinat acestora.
Evidențiem grija și respectul pe care unele autorități locale, în calitatea lor de administratori, le-au acordat întreținerii și punerii în valoare a unor monumente și opere comemorative de război, aflate în administrarea acestora. Facem, astfel, referire la Cimitirul eroilor români din Războiul de Independență și din Primul Război Mondial („Mausoleul lui Peneș Curcanul“) din municipiul Vaslui, restaurat cu fonduri europene, și la Parcela eroilor români din Primul Război Mondial din Cimitirul „Eternitatea“, municipiul Bârlad.
Aspectele neconforme consemnate vor fi aduse la cunoștința titularilor drepturilor de administrare pentru aducerea obiectivelor comemorative la o stare demnă de respectul datorat înaintașilor.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în comuna Stoicani, raionul Soroca, Republica Moldova

 
În perioada 2-26 iulie 1941, armatele 3 și 4 române au participat la ofensiva generală de pe frontul Prutului,  cu scopul eliberării Basarabiei și a nordului Bucovinei.
În cadrul acestei vaste operațiuni, subunitățile diviziilor 8, 13 și 14 infanterie române, din compunerea Corpului 30 armată german, au participat la luptele de pe Valea Răutului.
În ziua de 14 iulie 1941, pentru înfrângerea forțelor sovietice aflate în zona Dubna-Stoicani, Divizia 13 infanterie a executat un atac concentric cu unitățile de la flancurile exterioare ale dispozitivului. Până în după-amiaza aceleiași zile au fost ocupate înălțimile din zona Stoicani. Deoarece la Dubna forțele inamice au rezistat cu îndârjire, Regimenul 22 infanterie a eliberat acest sat prin lupte la baionetă. Acțiunea  a fost îngreunată de faptul că militarii sovietici, îmbrăcați în haine civile, au atacat continuu din ascunzișuri și din podurile caselor.
Costul victoriei a fost dureros de mare în ceea ce privește pierderile în vieți omenești. Din acest motiv, autoritățile române au fost nevoite să constituie de urgență cimitire de campanie în localitățile din zonă, cel mai adesea în interiorul sau în apropierea cimitirelor parohiale.
Un asemenea cimitir a fost amenajat în partea de vest a bisericii comunei Stoicani, unde au fost centralizate osemintele a 100 de militari români și germani. Militarii români fuseseră combatanți în regimentele 22 și 27 Infanterie, 7 Călărași și 8 Artilerie Grea.
În primăvara anului 1944, când acțiunile militare s-au mutat la vest de Prut, unitățile armatei sovietice au dezafectat cimitirul.
În ultimii ani, autoritățile locale au ridicat, pe locul fostului cimitir, un monument în memoria ostașilor români. Periodic, aici sunt organizate ceremonii festive de comemorare a militarilor români care au murit la datorie în al Doilea Război Mondial.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul de onoare din comuna Stoicani (Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Misiune de lucru a Oficiului în județul Olt
 


O delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor s-a deplasat în județul Olt, în vederea efectuării unor operații specifice de inspecție, documentare și identificare în teren la mormintele și operele comemorative de război situate pe raza a 21 de localități din județul menționat.
În cursul acestei misiuni, consilierii Oficiului au verificat 41 obiective, la care principalele deficiențe constatate, în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, au fost: monumente insuficient puse în valoare, prin lipsa unor lucrări de întreținere și conservare specifice; monumente ridicate sau asupra cărora s-a intervenit fără avizul Oficiului și construcții funerare sau utilitare civile amenajate în spațiul de protecție al mormintelor sau operelor comemorative de război.
Un exemplu de operă comemorativă de război care este întreținută și conservată, de către autoritățile locale, în conformitate cu rigorile legislației în domeniu, este Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, situat în Cimitirul eroilor din municipiul Caracal.  
Neregulile consemnate vor fi aduse la cunoștința titularilor drepturilor de administrare, pentru aducerea obiectivelor respective la standardele impuse de respectul datorat eroilor neamului. 

 



Portrete de eroi
Căpitanul Mihail Romano - neobosit și netemător în fața focului

                                 
La Dunăre, în avanposturile Războiului de Independență (1877-1878), infanteriștii suportă cu stoicism bombardamentele artileriei otomane asupra pozițiilor române și a localităților dunărene. La rândul lor, execută foc spre pozițiile inamice sau îndeplinesc misiuni de recunoaștere. Într-un raport către generalul George Manu, comandantul Diviziei 4, menționa: „Două recunoașteri făcute de căpitanii Romano și Pruncu (...) în zilele de 7 și 8 iunie 1877 în insulele Măgura din fața satului Dașova, unde au dovedit mult curaj și devotament, având a susține mai mult timp focuri contra turcilor ce trăgeau cu forțe superioare lor”.
Dispuse în șanțuri și în acoperirile de pe malurile Dunării, regimentele românești sprijină transportul materialului de luptă peste fluviu și atacul trupelor ruse pentru ocuparea Nicopolului.
Regimentul 5 Linie trece primul Dunărea. După o serie de alte încercări ajunge la Plevna.
La 30 august 1877, infanteriștii români ajung în apropierea poziției și încep lupta corp la corp. „Sus copii!” strigă căpitanul Romano și se înălța și el pe trepte, lovind cu sabia. Un soldat otoman trage în el. Când compania sa a intrat în redută, căpitanul nu mai era printre cei vii.
A doua zi, ziarul „Dorobanțul” menționa: „În atacul din ajun, căpitanul Romano se arătase neobosit și netemător în fața focului care ploua din întăriturile turcilor (...) dânsul se pune în capul companiei spre a stimula și mai mult avântul soldaților. Gloria iubitoare de asemenea suflete îl ridică până la dânsa, iar corpul căpitanului Romano Mihail căzu pradă fiecărui vrăjmaș”.
Purtarea căpitanului Romano „din toți cel mai viteaz” a servit ca sursă de inspirație poetului Vasile Alecsandri, care îi cântă, pe infanteriști. Numele său este gravat la Mausoleul eroilor de la Plevna.

*

Mihail Romano s-a născut la 5 decembrie 1842, la Botoșani. Aici a urmat școala primară și cursul secundar, după care se înrolează voluntar în Regimentul 1 Linie. Prin purtarea exemplară și prin cunoștințele sale, atrage atenția superiorilor. Colonelul Solomon, comandantul regimentului, văzând în Romano Mihail „un caracter ferm, un spirit larg și o inteligență deosebită îl făcu ofițer”. Urcă repede scara ierarhică, iar în 1872 era căpitan în Regimentul 5 Linie.
 



Pași prin istorie
Mor
ți de război români la Zwickau
  


O sală cu mese înnegrite de fum, în care lumina naturală ajunge cu greutate, este folosită de prizonierii români pentru a-și păcăli foamea. În apa încălzită pe care o primesc plutesc câteva cubulețe de gulii și de sfeclă. În numai o lună, regimul alimentar i-a transformat pe prizonierii români în umbre. Lipsa alimentelor i-a determinat pe militarii români internați în lagărele germane să își fiarbă paiele din perne sau pasta de dinți. Majoritatea celor care merg la apel se sprijină, reciproc, de brațele celor de lângă ei.
Unul din lagărele germane în care au murit prizonieri români în Primul Război Mondial a fost amplasat în orașul Zwickau, landul Saxonia, Germania. Mormintele au fost amenajate într-o parcelă din Cimitirul central, în cadrul acesteia fiind înhumați și militari ruși. În memoria morților de război români de la Zwickau, camarazii acestora care au supraviețuit captivității au dezvelit un monument comemorativ, amplasat în latura stângă a parcelei, cu inscripția: „În memoria iubiților noștri camarazi români, decedați în captivitate în timpul Războiului Mondial 1916-1918”,
Odată cu trecerea timpului, crucea creștină amplasată în terminația monumentului a dispărut. Aceasta a fost refăcută de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, monumentul fiind sfințit și reinaugurat la 5 decembrie 2006, cu prilejul unei ceremonii militare și religioase.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în orașul Zwickau, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 



Portrete de eroi
CAMPANIA DIN 1919
Eroi căzuți pe frontul Tisei

 

 
La începutul lunii iulie 1919, Marele Cartier General român și Comandamentul Trupelor din Transilvania dețineau informații cu privire la intenția cercurilor militare ungare de a declanșa o ofensivă de amploare pe întreaga linie a Tisei, în noaptea de 19/20 iulie. Pe baza acestor informații, au fost accelerate măsurile vizând întărirea dispozitivului de luptă și creșterea puterii de foc a acestuia.
Ofensiva armatei ungare a început în zorii zilei de 20 iulie 1919, centrul de greutate al acesteia fiind în sectorul Szolnok. În partea nord-estică a capului de pod de la Szolnok, trupele Diviziei 1 Infanterie și cele ale Brigăzii 2 Roșiori au respins forțele inamice, pe o distanță de 10-20 km, ajungând până în seara zilei de 24 iulie pe aliniamentul Fegyvernek-Kendereș. Ofensiva ungară pe frontul Tisei a fost oprită în cea de-a patra zi de la debut, fapt care a permis armatei române să declanșeze contraofensiva, în dimineața zilei de 24 iulie.
Luptele au fost crâncene, ostașii români și ofițerii aflați în fruntea unităților au dat adevărate pilde de vitejie, făcând dovada spiritului de sacrificiu și a disprețului față de moarte.
În anul 1922, revista „România eroică” a dedicat militarilor români o pagină comemorativă, în care sunt inserate fraze emoționante referitoare la locotenentul Dumitrescu Ioan, din Regimentul 1 Vânători: „[... ] a luat parte la toate luptele din războiul nostru, dar – tocmai când să se bucure de soarele libertăței și a cinstei care luminează și cuprinde azi România Mare, scrisa l-a chemat în lumea Eroilor sfinți și în luptele de pe Tisa, cu bolșevicii unguri, cade lovit în inimă de focul dușman, în ziua de 22 iulie și moare, după ce pricinuise dușmanului pierderi grave. [...] bravul locotenent, în dimineața zilei de 22 iulie, înainte de începerea luptei, și-a luat rămas bun de la camarazii săi, presimțind că va cădea“.
În cadrul aceleiași pagini comemorative este evocat și soldatul Bulea Spiridon, originar din comuna Negomir, județul Mehedinți, combatant în Regimentul 17 Mehedinți. Acesta a fost „încazarmat la începutul războiului, când țara avea nevoie de brațe și de inimi de români [...]. În luptele de la Orșova cade rănit la piciorul drept. Vindecat, e atașat Regimentului 3 Olt. În retragere, în luptele de la Vișina (Vlașca), a căzut prizonier, fiind internat doi ani în lagărul Ramadan (Giurgiu). Eliberat de aice cu prilejul încheierii păcei cu nemții, trei luni mai târziu, ivindu-se războiul cu bolșevicii unguri, e chemat din nou și, în luptele de pe Tisa [...] cade mort, ucis de tunul vrăjmaș, alături de comandantul Batalionului 2, din Regimentul 17 Mehedinți“.
În anul 1933, în localitatea de baștină a celor doi eroi menționați mai sus, Turnu-Severin (județul Mehedinți), în semn de respect și recunoștință pentru jertfele militarilor români, a fost ridicat un impunător monument cu osuar, la ridicarea căruia au contribuit arhitectul State Baloșin, sculptorul Teodor Burcă și pictorul Gheorghe Chirovici.
Un al treilea militar, evocat de publicația menționată, este locotenentul Răduțiu Vasile, din Regimentul 92 Infanterie, Compania 12 Mitralieră. Acesta a căzut în data de 21 iulie 1919, în lupta de la Törökszentmiklós, lângă mitraliera sa, pe care a început să o folosească, după ce servantul acesteia fusese răpus. „A tras fără încetare, secerând inamicul până ce a căzut fără putere, murind moarte de erou, lovit în piept de un glonț vrăjmaș, îmbrățișând în ultima-i suflare mitraliera sa.“

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din comuna Văcărjani, Ucraina

 


Trupele române au ocupat Odessa în data de 16 octombrie 1941, după două luni de lupte, în timpul cărora forțele române s-au confruntat cu rezistența îndârjită a armatei sovietice, care își organizase defensiva pe un teren, de aproximativ 250 km, fortificat cu șanțuri anticar, tranșee, cazemate, rețele de sârmă ghimpată, mine antitanc și antiinfanterie.
Pierderile uriașe în vieți omenești înregistrate în urma luptelor purtate pentru cucerirea Odessei, aproape 18.000 de morți, au dus la apariția în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, unele dintre cele mai importante fiind amenajate pe teritoriul comunei Văcărjani (în prezent comuna Kurgan, raion Beliaevski, regiunea Odessa, Ucraina), unde au fost aproape în totalitate decimate unitățile Diviziei de Grăniceri, comandată de generalul Gheorghe Potopeanu.
În perioada septembrie-noiembrie 1941, la marginea din sud a acestei localități, în dreapta șoselei Odessa-Tiraspol, pe o suprafață de peste șapte hectare, autoritățile militare române au amenajat cinci cimitire de campanie românești, în care au fost înhumați peste 1.100 de militari români, majoritatea foști combatanți în regimentele 1, 2 și 5 grăniceri operativ.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din comuna Văcărjani.
 În anul 2009, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pe teritoriul actualei comune Kurgan, fostă Văcărjani, a fost instalat un însemn comemorativ, de tip cruce, în memoria tuturor militarilor români căzuți la datorie pe aceste locuri.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în comuna Văcărjani (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, Rep. Moldova

 

 
În după-amiaza zilei de 8 iulie 1941, pe Valea Bucovățului, în zona grupării tactice de sud a Diviziei 35 Infanterie, trupele sovietice au contraatacat violent, obligând unitățile Regimentului 67 Infanterie să se retragă în dezordine.
Panica produsă a permis inamicului să pătrundă spre Dolna și să flancheze toată valea Bucovățului, acolo unde se găsea Regimentul 63 Artilerie. În lupta care a urmat, militarii români au dat dovadă de un eroism exemplar, luptând până la moarte și contribuind astfel decisiv la restabilirea frontului pe înălțimile situate la est de Șendreni și Vărzărești.
Supraviețuitorii acelor lupte au povestit că toată valea era presărată de trupuri neînsuflețite. Morții au fost încărcați în căruțe și duși pe Dealul Mândrului, în partea de est a satului Vărzărești, în apropierea Mânăstirii Vărzărești. Aici au fost înhumați, într-un cimitir de onoare, peste 170 militari români. Necropola a fost împrejmuită cu sârmă ghimpată, avea poartă de acces și o troiță de lemn.
După retragerea armatei române, la ordinul oficialităților sovietice, crucile din cimitir au fost smulse și transportate la Nisporeni, unde au fost folosite la pavarea cu scânduri a trotuarelor din această localitate. Mulți ani după aceea, terenul cimitirului a fost folosit ca pășune pentru animale.
În anul 1998, Societatea culturală „Ginta Latina“ - Filiala Sângeorz-Băi a reamenajat cimitirul, dar nu la nivelul exigențelor unui cimitir de onoare. Doisprezece ani mai târziu, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a finanțat lucrările de reconstrucție a necropolei, în forma sa actuală. Ceremonia de inaugurare a avut loc în data de 16 septembrie 2010, la eveniment participând oficialități din Republica Moldova și România.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul de onoare din satul Vărzărești (Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Elevi ai Colegiului Național Spiru Haret din orașul Tecuci prezenți la Cimitirul eroilor români și ruși din Primul Război Mondial

 
Vineri, 12 aprilie 2019, începând cu ora 10.00, s-a desfășurat o activitate din cadrul proiectului „Un erou, o floare“, pe care Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a organizat-o la Cimitirul eroilor români și ruși din Primul Război Mondial, situat în strada Liniștii din municipiul Tecuci, județul Galați.
Necropola de război, amenajată în perioada 1921-1924, este compusă dintr-un osuar cu două cripte (una pentru militarii români și cealaltă pentru militarii ruși) și o parcelă în care sunt înhumați 32 de eroi români cunoscuți. Potrivit surselor documentare, în cele două cripte sunt depuse osemintele a peste 970 militari români și 370 civili, tot români, precum și osemintele a peste 220 ostași rusi.
Elevii Colegiului Național Spiru Haret din municipiul Tecuci au îndepărtat vegetația crescută în exces, au curățat crucile de microvegetație și au refăcut inscripțiile de pe cruci. Deși suprafața necropolei de război este relativ întinsă, implicarea copiilor a fost factorul care a determinat îmbunătățirea imaginii acesteia.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor folosește acest prilej pentru a adresa mulțumiri Primăriei municipiului Tecuci și Colegiului Național Spiru Haret, pentru că au ales să dedice eroilor care și-au jertfit viața pentru Țară, o parte din timpul alocat  programului „Școala altfel“, din data de 12 aprilie 2019!


Morminte de război îngrijite de elevii Școlii din localitatea Oancea, județul Galați
 

”Voi sunteți măndria neamului, iar mormântul vostru altarul veșniciei noastre.
Voi ați deschis Patriei porțile spre nemurire. Prin voi rămânem ca un granit
în hotarele strămoșești, sub hlamida sfântă a lui Dumnezeu.
Prin jertfa voastră ați adus învierea neamului căci voi sunteți seva
dătătoare de noui puteri prin care Patria înflorește.
Voi sunteți cei veșnic prezenți.”

 

 

Joi, 11.04.2019, începând cu ora 09.30, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a desfășurat activitatea de îngrijire, din cadrul proiectului „Un erou, o floare” la Cimitirul militar „22 iunie 1941“, al eroilor români morți în al Doilea Război Mondial din satul Oancea, comuna Oancea, județul Galați.
Elevii școlii „Vasile Șeicaru“ din comună, sub supravegherea cadrelor didactice și îndrumați de reprezentanți ai Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, au îngrijit mormintele eroilor din necropola de război situată la marginea de sud a satului. Copiii au îndepărtat buruienile și au curățat crucile de microvegetație parazitară.
Deși suprafața necropolei de război este relativ întinsă, hărnicia copiilor a fost factorul care a determinat îmbunătățirea imaginii acesteia, iar plantarea florilor pe morminte a conferit o notă solemnă acestei activități nobile.
 
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor folosește acest prilej pentru a adresa mulțumiri Primăriei comunei Oancea și școlii din localitate pentru implicarea în proiectul „Un erou, o floare“ dedicat eroilor care și-au jertfit viața pentru țară!


Un erou, o floare“ la Monumentul eroilor români căzuți în Primul Război Mondial din localitatea Cotu Văii, comuna Albești, județul Constanța
 

Miercuri, 10 aprilie a.c., începând cu ora 09.30, la Monumentul eroilor români căzuți în Primul Război Mondial, din localitatea Cotu Văii, comuna Albești, județul Constanța a avut loc o activitate Un erou, o floare la care au participat elevi ai școlii generale din localitate.
Scurta prezentare a obiectivului comemorativ – ridicat în anul 1937, în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă pentru întregirea neamului – a fost urmată de activitățile de îngrijire care au constat în lucrări de curățare a monumentului și a spațiului adiacent, executate cu multă sârguință și dăruire de către copii. 
Imaginea monumentului a căpătat o nouă culoare, elevii plantând, în final, câte o floare în jurul acestuia. În semn de apreciere pentru deschiderea pe care au manifestat-o față de acest proiect nobil, organizatorii au acordat tuturor elevilor diplome de participare.
 
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor adresează  mulțumiri autorităților locale și școlii, pentru receptivitatea, implicarea și sprijinul acordat în buna desfășurare a activității.


Lucrări de îngrijire la Cimitirul Internațional de Onoare „Mircea cel Bătrân“ din comuna Mircea Vodă, județul Constanța

         
 

Marți, 9 aprilie 2019, începând cu ora 14.00, Ministerul Apărării Naționale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, a desfășurat activitatea Un erou, o floare, la Cimitirul Internațional de Onoare „Mircea cel Bătrân“, din localitatea Mircea Vodă, județul Constanța.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Comandamentul Flotei Constanța, Primăria comunei Mircea Vodă și Școala Gimnazială Nr. 1, din această localitate.
Elevii prezenți la activitate, împreună cu soldați gradați profesioniști din cadrul Garnizoanei Medgidia, au executat lucrări de îngrijire constând în strângerea vegetației de pe suprafața mormintelor și aleilor, îndepărtarea microvegetației de pe cruci, precum și refacerea înscrisurilor estompate, de pe însemnele de căpătâi. În semn de respect pentru sacrificiul suprem făcut pentru țările lor de către militarii români și străini înhumați în necropolă, participanții la activitate au plantat răsaduri de flori atât pe morminte, cât și în jurul monumentului comemorativ central.
Așezământul social-cultural de la Mircea Vodă este cea mai mare necropolă de război, din sudul țării și cuprinde mormintele de război a peste 5000 de militari români, germani, austrieci, ruși, bulgari, sârbi și turci. Mormintele individuale ale militarilor identificați după nume, căzuți în Dobrogea, în anii Primului Război Mondial, se găsesc grupate în șase parcele de onoare, iar în osuarele monumentului central și ale celor laterale se găsec osemintele militarilor necunoscuți.
 
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor adresează, pe această cale, mulțumiri instituțiilor implicate în desfășurarea acestei activități și, apreciază atitudinea tinerilor participanți, care au  demonstrat respect și sensibilitate față de memoria celor care au căzut eroic la datorie!


Elevi și flori  la mormintele eroilor din orașul Oltenița
 

Cei ce căzut-au pentru Țară
Pe lanul câmpului bogat
Jerfind o întreagă primăvară
Nu au murit ci au înviat

 

Marți, 9 aprilie 2019, începând cu ora 09.00, o delegație a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor împreună cu 30 de elevi ai Școlii Generale Nr. 2 „Lucian Pavel“ și 15 copii de la Grădinița nr. 2, din municipiul Oltenița, județul Călărași  au luat parte la  activitatea Un erou, o floare de la Cimitirul eroilor români din Primul Război Mondial, situat în curtea Bisericii „Înălțarea Domnului – Eroilor“ din localitate. 
În deschiderea activității, reprezentanții Oficiului au vorbit despre scopul proiectului „Un erou, o floare“ și importanța implicării tinerei generații în proiecte și activități menite să perpetueze memoria celor care s-au jertfit pentru țară.
Elevii, îndrumați de cadrele didactice și de reprezentanții Oficiului, au executat lucrări de îngrijire atât la mormintele în care sunt înhumați eroi români necunoscuți care au căzut în Primul Război Mondial, cât și pe spațiul din jurul acestora. Mormintele au fost curățate de vegetație, iar pe însemnele comemorative au fost refăcute inscripțiile. Întregul demers a beneficiat de binecuvântarea preotului paroh al Bisericii „Înălțarea Domnului – Eroilor“, gazda evenimentului.
Caracterul simbolic al întregului demers a fost conferit de momentul plantării de flori pe mormintele eroilor. Solemnitatea acestui gest a determinat o mai profundă înțelegere în rândul copiilor a ceea ce reprezintă pentru țară o conduită eroică.  
 
Cu speranța că acest tip de acțiune va rămâne în memoria tinerilor prezenți, ca o lecție de responsabilitate civică și de recunoștință față de eroii neamului, organizatorii mulțumesc tuturor instituțiilor implicate!


Pași prin istorie
Morți de război români la Haguenau, Franța
         

Militarii români internați în lagărele germane au primit foarte rar pachete din țară, iar cele aduse de la Crucea Roșie Internațională au fost de multe ori desfăcute sau au fost puși să semneze de primire fără a intra în posesia acestora. Lipsiți și de resurse financiare, militarii români au fost ajutați de ceilalți prizonieri aliați – englezi, francezi și ruși – care i-au împrumutat cu bani și le-au oferit din efectele de lenjerie, îmbrăcăminte și igienă pe care le-au avut (rufe, ciorapi, flanele, săpun etc). De asemenea, pachetele primite de prizonierii aliați de la Crucea Roșie Internațională au fost împărțite inclusiv cu captivii români. Alimentele cele mai bogate au fost primite în toată perioada captivității de prizonierii englezi, încât unul dintre prizonierii români a constatat că mâncarea acestora mirosa așa de frumos încât nici nu s-ar fi supărat dacă nu ar fi fost invitat la masă, dar s-ar fi mulțumit să fie lăsat să culeagă „firimitirile și resturile de la ei”.
Cimitirul eroilor din orașul francez Haguenau a fost amenajat în apropierea cimitirului civil. În cadrul acestuia sunt înhumați morți de război din Primul și al Doilea Război Mondial.
Peste 400 de militari români care au murit în prizonierat sunt înhumați în morminte individuale pe latura din spate a necropolei..
Prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Parcela eroilor români de la Haguenau a fost reamenajată, fiind reinaugurată la 9 aprilie 2011. Cu acest prilej au fost sfințite două troițe tradiționale în stil maramureșean, realizate de meșterul popular Ilie Bența.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Haguenau, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 


Pași prin istorie
Morți de război români la Soultzmatt, Franța
 


Cimitirul eroilor români din comuna Soultzmatt, departamentul Hauth-Rin, regiunea Alsacia, Franța, a fost inaugurat la 9 aprilie 1924, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. În cadrul acestuia sunt centralizate osemintele a 687 de militari români, morți în captivitatea germană în timpul Marelui Război. Pe o placă din marmură albă, amplasată la baza monumentului central din Cimitirul eroilor români, este inscripționat un citat aparținându-i Reginei Maria: „Soldați Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-ați jertfit, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.
Anual, reprezentanțele diplomatice ale României în Franța organizează acțiuni de comemorare a morților de război români centralizați la Soultzmatt. Evenimentele sunt deschise prin slujbe de pomenire a eroilor, oficiate de prelați ai bisericii ortodoxe române din Franța, Germania și Elveția.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Soultzmatt, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 


Pași prin istorie

Morți de război români la Labry, Franța

 
În Primul Război Mondial, unul din cimitirele amenajate de germani, în anul 1915, a fost amplasat în comuna franceză Labry. În cadrul acestuia au fost înhumați 1.690 de morți de război. Cel puțin 865 de prizonieri francezi și aliați au murit la Labry, în condiții de captivitate, în timpul Marelui Război. Din totalul menționat, 435 de morți de război au făcut parte din cadrul armatei române.
Osemintele morților de război români sunt centralizate în morminte individuale și într-o groapă comună.
Cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor au identificat numele a 262 de morți de război români, decedați la Labry.
Cauzele morții prizonierilor români au fost determinate de alimentația insuficientă, de munca istovitoare, în special la tăiatul pădurilor, dar și de gerul din iarna de la începutul anului 1917, când temperaturile au coborât sub – 20 de grade Celsius.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în comuna Labry, departamentul Meurthe-et-Moselle, Franța, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război, Primul Război Mondial.

 


Portrete de eroi
Locotenent Bălăceanu Gheorghe - eroul din Pasul Merișor

 


La 7 septembrie 1916, Divizia a 11-a Infanterie, a ocupat defileul Merișor (comuna Bănița, județul Hunedoara). Scopul urmărit a fost ca, împreună cu diviziile din Valea Oltului, să asigure acoperirea mișcării de ocolire, pe care trupele române o făceau spre vest și nord - vest. De aceea, pozițiile ocupate în apropierea frontierei trebuiau să fie bine întărite.
Dușmanul avea concentrate în zonă trupele brigăzii 144 austro-ungare, alcătuită din 6 batalioane de infanterie, 4 excadroane de husari și 4 baterii de artilerie, la care se adăugau 3 batalioane de mineri militarizați, de la minele Lupeni și Petroșani.
Pe vechiul drum Vulcan-Merișor, lupta a căpătat un aspect decisiv.
A doua zi, la 8 septembrie 1916, trupele austro-ungare au declanșat un puternic foc de artilerie. Linia românească, bine întărită, a rezistat cu eroism. Regimentele gorjene au luat peste 300 de prizonieri, capturând două tunuri și alte materiale de război.
În satul Merișor, sub presiunea atacurilor trupelor române, militarii inamici au fost nevoiți să se predea. Comandantul Companiei I, locotenentul Bălăceanu Gheorghe a ordonat soldaților să înceteze focul și a înaintat către inamic. O ploaie de gloanțe a căzut asupra lui, multe din ele perforându-i pieptul bravului comandant, ucigându-l. Trupul său a rămas pe câmpul de luptă până seara, când trupele dușmane au fost respinse definitiv. Soldații, îndurerați, l-au purtat pe brațe și l-au înmormântat în curtea bisericii din Merișor, în cadrul unei ceremonii restrânse.
În satul Mățău, comuna Mioarele, județul Argeș, localitatea sa natală, în anul 1922 a fost ridicat un monument dedicat eroilor morți în Războiul pentru Întregirea Neamului. Pe fațadă este inscripționat și numele locotenentului Bălăceanu Gheorghe.
Pentru cinstirea memoriei militarilor români care s-au jertfit în luptele eroice purtate pentru apărarea patriei, în Pasul Merișor, în imediata vecinătate a izvorului de pe marginea DN 66, la 28 noiembrie 2018, primăria comunei Bănița, a inaugurat un monument.

*

Gheorghe Bălăceanu s-a născut într-o familie de țărani din comuna Mățău, județul Muscel. Ofițer distins, a fost repartizat într-un regiment de Vânători. În anul 1915 a fost transferat în cadrul Regimentului nr. 18 Gorj, făcând parte din trupele de acoperire a frontierei româno-austro-ungare din Valea Jiului. Momentul intrării României în Primul Război Mondial îl găsește în zona Defileului Jiului, în funcția de comandant al Companiei I, Batalionul I, din Regimentul nr. 18 Gorj.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din municipiul Cernăuți, Ucraina

 

 
În timpul acțiunilor militare din nordul Bucovinei, din perioada 2 - 26 iulie 1941, ofensiva Armatei Române spre orașul Cernăuți s-a efectuat cu forțele principale ale Brigăzii 1 mixtă munte. Înaintarea energică a acestora a înfrânt rezistența opusă de inamic în fața orașului, astfel încât, în după-amiaza zilei de 5 iulie 1941, primele unități române au pătruns în oraș.
Militarii români care au murit la datorie în timpul acestor lupte, precum și cei decedați în Spitalul militar de zonă interioară nr. 129, au fost înhumați în Cimitirul militar de garnizoană din Cernăuți. În parcela eroilor din cadrul acestui cimitir au fost înmormântați, în total, 26 morți de război români. Mormintele acestora au fost așezate pe trei rânduri, în spatele acestora fiind înhumați, în două gropi comune, între 400 și 700 civili români, executați de sovietici în timpul evacuării orașului Cernăuți, în iulie 1941.
După retragerea trupelor române din Cernăuți, necropola românească s-a degradat treptat. În perioada 1965-1974, aceasta avea să fie înglobată treptat prin extinderea cimitirului evreiesc. În anii `90 mai rămăseseră în picioare doar trei cruci, care, împreună cu un monument ridicat de Societatea „Golgota“, pe 20 mai 2006, mai aminteau de mormintele militarilor și civililor români.
În anul 2008, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a finanțat lucrările de reconstrucție a fostei necropole de război, ca parcelă de onoare distinctă în cadrul Cimitirului Evreiesc.  În urma acestor lucrări a rezultat o parcelă, cu o suprafață de peste 300 metri pătrați, străjuită de o cruce comemorativă, înaltă de trei metri, la baza căreia este amplasată o placă cu textul: „IN MEMORIAM/MILITARILOR ROMÂNI CĂ‚ZUȚI ÎN LUPTELE DIN REGIUNEA CERNĂ‚UȚI/1941-1944“.
Evidența morților de război români înhumați în municipiul Cernăuți (Ucraina), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Pași prin istorie
CAMPANIA DIN 1919

Tributul de sânge plătit pentru cucerirea defileului Crișului Alb

 

 
Operațiile militare ale Armatei române, din 16 aprilie 1919, desfășurate în Munții Apuseni, au fost încununate de succes. După respingerea atacului trupelor ungare, din noaptea de 15 spre 16 aprilie, forțele române au preluat inițiativa și au înaintat până pe aliniamentul Hodod –Hereclean – Vânători - Dealul Danieli. Confruntări înverșunate au avut loc în zona de operații a Diviziei 2 Vânători, care a avut ca misiune principală cucerirea defileului Ciuci-Gurahonț, de pe valea Crișului Alb.
În zilele următoare, ofensiva forțelor române a continuat, în ciuda numeroaselor încercări ale inamicului de a-și păstra poziția, pe terenul muntos, care îi oferea condiții optime de apărare.
În timpul confruntărilor, din defileul Crișului Alb, mai mulți militari români au făcut supremul sacrificiu. Printre primii ofițeri căzuți la datorie s-a aflat și sublocotenentul Ștefan Bârsan, din Regimentul 9 Vânători, comandant de companie. Originar dintr-o veche familie de oieri ardeleni, stabilită ulterior în regiunea Dobrogei, tânărul ofițer a luptat cu ardoare pentru libertatea fraților de peste munți, fiind grav rănit, pe când se afla în fruntea camarazilor săi, în atacul dat asupra tranșeelor inamice de pe Heread. A fost evacuat la Baia de Criș, pentru îngrijiri medicale, dar a murit înainte de a ajunge la destinație. Bravul ofițer a fost înhumat creștinește în cimitirul din Țebea, localitate cu profunde semnificații în conștiința românilor, aici aflându-și odihna veșnică revoluționarii pașoptiști Avram Iancu și Ioan Buteanu. Pe movila de la Țebea, în vecinătatea mormintelor acestora, își doarme somnul de veci sublocotenentul Ștefan Bârsan.
O altă pildă de eroism a fost dată de către sublocotenentul Ion Șerban, comandantul companiei a V-a din Regimentul 10 Vânători, care a murit în spital, în urma rănilor căpătate în luptele crâncene purtate în fața tranșeelor inamice de pe Vârful lui Dănilă (satul Ciuciu, comuna Noșlac, județul Alba). Originar din Brăila, sublocotenentul Șerban fusese deja rănit în luptele de  la Mărășești, însă suferința fizică nu l-a descurajat, continuând să lupte cu îndârjire pentru Țară și făcând suprema jertfă în Campania din 1919. 14 ani mai târziu, în comuna pe raza căreia și-a pierdut viața, a fost ridicat un momument în memoria eroilor, morți în Războiul de Întregire.
Un al treilea erou, soldatul Constantin Sandu, din Regimentul 2 Vânători, a fost găsit mort la hotarul comunei Zeldiș (azi comuna Iacobini, județul Arad), lângă o mitralieră capturată de la inamic. Numele fiicei sale, însemnat pe o carte de rugăciuni găsită în buzunarul vestonului, a fost probabil ultimul nume rostit de muribund în agonia morții; a fost înmormântat creștinește în cimitirul comunei Zeldiș.
La succesul trupelor române în Campania din 1919, și-a adus contribuția și Corpul voluntarilor ardeleni, format în Siberia, din foști prizonieri de război austro-ungari de origine română. Astfel, în lupta de la Dealul Mare a căzut eroic, ucis de schijele unei grenade, sergentul Adam Băianț, originar din satul Mesteacăn, plasa Brad. O moarte de erou a avut și caporalul Ilie Bota, originar din comuna Ștei, plasa Baia de Criș. Pe când solicita o grenadă, pe care s-o arunce spre pozițiile inamice, a fost grav rănit de un glonț dușman. A decedat la spital, două zile mai târziu, fiind înhumat în cimitirul din Țebea.

 



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români înhumați în satul Micleușeni, raionul Strășeni, Republica Moldova
 

 

În perioada 22 iunie - 26 iulie 1941, în contextul ofensivei generale pe frontul Prutului, cu scopul eliberării Basarabiei și a nordului Bucovinei, Armata 4 română a acționat în partea sudică a masivului Cornești și în sudul Basarabiei.
În acest sector al frontului, în data de 8 iulie 1941, trupele sovietice au contraatacat violent în zona înălțimilor situate la nord de Micleușeni și de pădurea Răcătău, obligând subunitățile Regimentului 67 Infanterie să se retragă în dezordine câțiva kilometri. Panica produsă a permis inamicului să pătrundă spre Dolna și să flancheze toată valea Bucovățului. Prin intervenția energică a unor ofițeri superiori, precum colonelul Felix Cocinschi, frontul a fost restabilit pe înălțimile situate la est de Șendreni și Vărzărești.
Luptele dure din zona Dolna – Valea Bucovățului au obligat trupele române să se retragă dincolo de comuna Nisporeni, lăsând în urmă trupurile neînsuflețite ale camarazilor, pierderile cele mai mari fiind înregistrate în rândul militarilor din Regimentul 63 Artilerie. Cadavrele acestora au fost înhumate, de către sovietici, în gropi comune, după ce în prealabil li se luaseră hainele și actele pentru a nu mai putea fi identificați.
Atunci când și-au reocupat vechile poziții,  trupele române au exhumat rămășițele pământești ale acestora și le-au centralizat în Cimitirul eroilor din satul Micleușeni, amenajat  la intrarea din partea de est a localității, lângă șoseaua principală Huși-Chișinău. În acest cimitir, inaugurat în data de 17 iulie 1941, au fost înhumați, în morminte comune, peste 200 militari români, majoritatea neidentificați.
După retragerea armatei române din Basarabia, cimitirul a fost distrus de autoritățile sovietice. Totuși, comunitatea românească locală a marcat locul fostului cimitir, prin instalarea mai multor cruci creștine și a unui bloc de piatră inscripționat cu textul: „AICI SUNT ÎNHUMAȚI OSTAȚII ARMATEI ROMÂNE CĂ‚ZUȚI ÎN VARA 1941. VEȘNICĂ‚ FIE-LE POMENIREA“. În anul 2005, pe terenul fostului cimitir a fost amplasată o troiță, donată de Asociația „Ginta Latină“.
Cimitirul a fost reconstruit, în forma sa actuală, de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor; ceremonia de inaugurare a avut loc în data de 25 octombrie 2008.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul de onoare din satul Micleușeni (Republica Moldova), în al Doilea Război Mondial, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.



Pași prin istorie
PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români din municipiul Odessa, Ucraina

 

În perioada 8 august - 16 octombrie 1941, pe flancul sudic al Frontului de Est, Armata 4 română, comandată de generalul Nicolae Ciupercă, a desfășurat Operațiunea „Odessa”, având ca obiectiv cucerirea orașului Odessa, important port la Marea Neagră.
Timp de peste două luni de lupte, extrem de grele, forțele române s-au confruntat cu rezistența îndârjită a armatei sovietice, pe un teren de aproximativ 250 km, fortificat cu șanțuri anticar, tranșee, cazemate, rețele de sârmă ghimpată, mine antitanc și antiinfanterie.
Pe fondul presiunii puternice exercitate de trupele române, inamicul a evacuat populația Odessei. În acest context, în după-amiaza zilei de 16 octombrie 1941, unitățile române au intrat în oraș.
Pierderile uriașe în vieți omenești înregistrate în urma luptelor purtate pentru cucerirea Odessei, aproape 18.000 de morți, au dus la apariția în regiunea Odessei a mai multor cimitire de campanie, unul dintre cele mai importante fiind amenajat chiar în partea de nord a orașului, în cartierul Slobodka.
În acest cimitir au fost centralizate osemintele militarilor morți în urma campaniei de cucerire a orașului, dar și militarii decedați ulterior, în urma rănilor căpătate pe front. Tot aici au fost centralizate și rămășițele pământești ale celor 86 de militari români și germani, morți în urma exploziei de la Comandamentul Militar al Odessei, provocată de partizanii sovietici, la 22 octombrie 1941. Inițial, aceștia fuseseră înhumați în partea de est a orașului, în apropierea țărmului Mării Negre, în Parcul Șevcenko.
 Cimitirul eroilor din cartierul Slobodka a fost amenajat în perioada octombrie 1942 - iunie 1943, aici fiind înhumați un număr total de 419 militari români, germani și italieni. La căpătâiul fiecărui mormânt au fost instalate cruci de lemn, iar întregul ansamblu a fost împrejmuit cu zid de piatră și beton.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv mormintele de război din municipiul Odessa.
În anul 2011, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și a Consulatului General al României la Odessa, în Cimitirul militar german din Odessa a fost instalat un însemn comemorativ, în memoria tuturor militarilor români căzuți la datorie pe teritoriul acestui oraș.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, înhumați în municipiul Odessa (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 


Portrete de eroi
Colonelul Victor Tomoroveanu – eroul de la Kenderes
 
O serie de grupări bolșevice, compuse din maxim 5.000 de pușcași, 3000 de călăreți și 10 tunuri, s-au infiltrat, în noaptea de 19/20 ianuarie 1919, desfășurând acțiuni militare în nordul Basarabiei, în contextual în care nu au recunoscut Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat.
În perioada 28 ianuarie – 1 februarie 1919, armata română a restabilit ordinea în nordul Basarabiei, unul dintre ofițerii care s-au remarcat cu acest prilej fiind colonelul Victor Tomoroveanu, comandantul Regimentului 37 Infanterie „Alexandru cel Bun”. Luptele au generat pierderi bolșevicilor de cca. 400 de oameni, iar armata română a înregistrat la capitolul morți un general (Stan Poetaș), doi ofițeri și 148 de soldați.
La câteva luni de la provocările de la Nistru, Ungaria, condusă de regimul comunist al lui Béla Kun, a atacat România, trecând linia de demarcație la 15 aprilie 1919. Intenția a fost de a ocupa Transilvania, în momentul în care se știa că veteranii campaniilor din 1917 au fost lăsați la vatră. Trupele române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu, au primit ordinul de a ataca pe tot frontul, ocupând Budapesta, la 4 august 1919 și defilând pe străzile capitalei ungare.
În timpul luptelor au murit peste 3.000 de militari români, unul dintre aceștia fiind colonelul Victor Tomoroveanu, în calitate de comandant al Brigăzii 2 Infanterie. Acesta a fost distins post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul”, pentru elanul cu care a condus Brigada a 2-a Infanterie în luptele cu maghiarii din orașul Kenderes. Fiind depășit numeric de inamic, colonelul Victor Tomoroveanu s-a poziționat cu arma în mână în fruntea brigăzii sale, pornind la atac și căzând vitejește pe câmpul de luptă.
Corpul neînsuflețit al colonelului Tomoroveanu a fost exhumat la inițiativa Diviziei 2 Vânători, fiind reînhumat în Cimitirul eroilor Rulikovski din municipiul Oradea.
Pentru cinstirea memoriei colonelului Victor Tomoroveanu, Primăria municipiului Botoșani a alocat suma de 25.210 lei fară tva, la 31 octombrie 2017, pentru realizarea unui bust. În acest scop, Oficiului Național pentru Cultul Eroilor a pus la dispoziția sculptorului o fotografie a eroului.
Bustul a fost inaugurat la 7 decembrie 2018, cu prilejul unui ceremonial militar, în parcul de lângă Primăria municipiului Botoșani.


Pași prin istorie
CAMPANIA DIN 1919                                                                                                                               
Căpitanul Henrich Mathes moare vitejește la Köröm

 


În condițiile în care guvernul comunist ungar se gândea la război față de România, la 16 aprilie 1919, armata română a primit ordinul să declanșeze contraofensiva împotriva armatei ungare, având ca obiectiv să ajungă la râul Tisa, pe toată lungimea frontului. Obiectivul a fost atins în ziua de 1 mai 1919, când trupele române s-au oprit pe malul stâng al Tisei.
A existat o singură excepție, cea a detașamentului Colonel Ioan, care a ocupat un cap de pod la Tokaj, în dreapta râului, în scopul realizării legăturii cu armata cehoslovacă aliată. Profitând de oprirea ofensivei române, Comandamentul armatei ungare și-a regrupat forțele și a declanșat atacul asupra forțelor cehoslovace, la 16 mai 1919, având ca scop crearea unui culoar între pozițiile trupelor române și cehoslovace, care să ducă spre regiunea în care acționau trupele bolșevice ruse și ucrainene, de la care aștepta sprijin.
Comandamentul trupelor din Transilvania, cu acordul Marelui Cartier General, a răspuns solicitării de ajutor a Comandamentului cehoslovac, pregătind un Detașament de intervenție, care a trecut în dreapta Tisei în noaptea de 22 spre 23 mai 1919. În zorii zilei de 23 mai, trupele române au trecut la atac, respingând forțele de la flancul drept inamic până la Puszta Kemely – vest Sajóhad – Köröm (pe teritoriul de azi al Ungariei).
În acest context, a căzut la datorie eroul căpitan Henrich Mathes, din Regimentul 81 Infanterie „Dej“.
La 3 septembrie 1919, comandantul Regimentului 81 Infanterie a adresat o emoționantă scrisoare familiei eroului, din Mediaș, în care este adus un elogiu personalității, vitejiei și spiritului de sacrificiu dovedite pe câmpul de luptă:
„Cu inima înfrântă de durere suntem nevoiți a vă aduce la cunoștința D-Voastră tristul caz, care a rezultat din cercetările făcute, că mult iubitul D-Voastră fiu, Henrich, și adoratul nostru căpitan, a murit moarte de erou pentru Tron și Țară în luptele de la Köröm, care au avut loc la 23 mai 1919, lovit de 3 gloanțe inamice.
Osemintele scumpului nostru defunct sunt așezate spre odihnă vecinică (veșnică) în cimitirul romano-catolic din comuna Köröm. Căpitanul Mathes a fost cunoscut ca unul dintre cei mai buni și destoinici ofițeri, care întotdeauna și-a făcut datoria cu cea mai mare punctuozitate și exactitate, necunoscând oboseală și sacrificii, ceea ce a documentat și în momentul ultim, când a fost înconjurat de aproape un batalion de inamici, nu a cedat, ci cu treizeci de oameni de care mai dispunea au încercat să-și taie drum și să se retragă până la un punct anumit, de unde ar fi putut să dea un contraatac și să nimicească încercările dușmanului de a înainta.
Ne închinăm virtuții și purtării lui ostășești și dorim să mai avem mulți ofițeri, cum a fost căpitanul Mathes, care acum supraveghează munca fiilor săi, crescuți cu atâta zel și pricepere, de-a dreapta Tatălui, unde este locul fiecărui erou, care cade pentru Tron și Patrie.
Dumnezeu să-l odihnească, iar pe D-Voastră să vă mângâie credința că ați avut un fiu atât de brav, care v-a adus numai cinste și onoare numelui D-Voastră.“
Faptele de arme ale căpitanului Mathes au fost apreciate cu cinstea cuvenită bravilor eroi, așa cum rezultă dintr-un ordin de zi al Statului Major General al Armatei:
„Căpitanul Mathes Henrich, din Regimentul 81 Infanterie (...) a murit vitejește rezistând cu îndârjire atacurilor neîntrerupte ale trupelor dușmane, fără a da un pas înapoi. Înconjurat fiind de forțe superioare, a căzut străpuns de baioneta dușmană, sacrificându-se pe el și o parte dintre ostașii săi bravi, asigurând însă retragerea Brigăzii în liniște.
Pentru eroismul cu care a căzut luptând, se citează prin ordin de zi pe întreaga Armată și se decorează cu <ORDINUL MIHAI VITEAZUL> Clasa III.“
Familia îndurerată a primit cu demnitate trista veste a pierderii fiului iubit pe câmpul de luptă, departe de locul natal. La sfârșitul războiului, tatăl eroului a înaintat o cerere de repatriere a rămășițelor pământești ale acestuia, pentru a-și găsi odihna veșnică „acasă, la Mediaș“



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Morții de război români de la Neculăieuca, Morozeni și Mana, din raionul Orhei

 

 
În perioada 13-15 iulie 1941, în contextul luptelor purtate de Armata Română pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, Divizia 5 Infanterie română s-au confruntat cu forțele sovietice din Corpul 2 Cavalerie, pe aliniamentul de front Seliște, Isacova, Mânăstirea Hirova (astăzi, satul Neculăieuca), Mana, Curchi și Cota 236.  
În vederea ocupării înălțimii împădurite situate la nord-est de localitățile Morozeni și Isacova, în dimineața zilei de 14 iulie 1941, subunitățile diviziei române menționate au atacat inamicul pe trei direcții, astfel: pe direcția Isacova-Seliștea, cu Regimentul 8 Dorobanți, pentru a pune stăpânire pe înălțimea cu pădurea Morozeni; pe direcția Mânăstirea Hirova, cu Regimentul 9 Dorobanți, pentru a curăți de elementele inamice pădurea de la sud-est de Morozeni și a ajunge în zona Hirova-Mana; pe Valea Mana, cu Regimentul 32 Dorobanți, pentru a pune stăpânire pe localitatea Isacova.
Luptele crâncene au ținut trei zile. Din cauza rezistenței îndârjite opuse de sovietici, care au contraatacat cu două regimente de cavalerie, sprijinite puternic de aviație, atacul subunităților Diviziei 5 Infanterie s-a desfășurat cu dificultate, în aceste încleștări pierzându-și viața peste 100 de militari români. Înălțimea cu Cota 246, din Pădurea Morozenilor, unde au căzut cei mai mulți dintre aceștia, mai păstrează și în prezent urme de tranșee și cazemate.
Bătrânii acestor locuri, copii fiind în timpul acelor sângeroase evenimente, își amintesc: „Prin ’40, ce mai era la noi, prin pădurile astea! Doamne ferește! La Morozeni, unde era via Mănăstirii Curchi, era, ia așa, o linie... acolo erau caii. I-o ucis în hudițele celea. Doamne, ce-a fost! Eu sunt chiar din Morozeni, casa noastră era chiar pe chisc și se vedea de sus, rușii băteau cu tunurile pe partea ceea, românii pe partea astalaltă. Era un râu între ei și, când trecea câte o boambă, sărea apa ceea că se făcea neagră”.
Până în anul 1943, mormintele militarilor români au fost împrăștiate pe coastele dealurilor și pe malurile diferitelor cursuri de apă din zonă sau în locuri precum „Fântâna cu salcâm Brașoveanu" și „Șesul Podul Cula“. În luna octombrie a aceluiași an, prin grija Așezământului Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, osemintele acestora au fost exhumate și centralizate în curțile bisericilor din satele Morozeni, Mana și Hirova (astăzi Neculăieuca).
Mormintele eroilor au fost păstrate de către comunitatea laică și ecleziastică locală. Meritul acestora este cu atât mai mare cu cât se știe că majoritatea cimitirelor de război românești, de la est de Prut, au fost desființate de către sovietici, după anul 1944. Însemnele de căpătâi au rămas pe locurile inițiale, fiind acoperite cu straturi succesive de var, pentru a se ascunde identitatea eroilor înhumați.
 În anul 2006, în cadrul parcelei eroilor din curtea bisericii satului Neculăieuca a fost instalată o troiță, donată de Fundația „România din Inima Mea”. Parcela a fost restaurată doi ani mai târziu, prin implicarea financiară a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Festivitatea de inaugurare au avut loc în data de 8 iunie 2008, cu prilejul Zilei Eroilor.
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, centralizați la Neculăieuca, Morozeni și Mana (Republica Moldova), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Portrete de eroi
Locotenent Naum Mihail în lupta de la Mulciova: Înainte, băieți!

 


 

Pe frontul dobrogean, după pierderea capului de pod de la Turtucaia, trupele româno – ruse s-au organizat defensiv pe linia Rasova - Cobadin - Topraisar – Cocargea – Tusla (16-21 septembrie 1916).
Acțiunea trupelor germano-bulgare se îndrepta asupra sectorului cuprins între Mulciova (astăzi comuna Adamclisi, județul Constanța) și Cocargea (astăzi sat Pietreni, comuna Deleni, județul Constanța). Se urmărea străpungerea frontului românesc, pentru atacul decisiv fiind folosite Diviziile 1 și 4 bulgare, Regimentul 2 Infanterie și un divizion al Regimentului 1 Artilerie Grea german.
Regimentele armatei române, aproape extenuate și cu efectivele înjumătățite de luptele deja purtate, au fost înlocuite pe poziție de două brigăzi ale Diviziei 9 și de Divizia sârbă.
În dimineața zilei de 18 septembrie 1916, inamicul declanșează focul de artilerie. Spre prânz, începe și atacul infanteriei germane. „Înainte băieți!” a strigat atunci sublocotenentul Naum Mihail plutonului său, care contraataca inamicul ce pătrunsese într-un element de tranșee. Sublocotenentul Naum cade eroic, lovit de un glonț de șrapnel.
A fost înhumat, inițial, în Cimitirul Eroilor din orașul Cernavodă. La solicitarea familiei, în iunie 1926, osemintele acestuia au fost exhumate de către Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război“, fiind reînhumate în orașul său natal, Brăila.
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a finanțat lucrările privind realizarea Ansamblului Comemorativ al Eroilor Neamului, situat în municipiul Brăila, pe Calea Călărașilor nr. 309. Complexul, dedicat eroilor brăileni, realizat în colaborare cu primăria municipiului Brăila și Garnizoana Brăila, a fost inaugurat în luna noiembrie a anului 2018 și este compus din 12 busturi din bronz, unul dintre acestea fiind dedicat locotenentului Mihail Naum.

*

Mihail Naum s-a născut la Brăila, în ziua de 5 mai 1894, într- o familie de macedo – români, Naum Traian și Alexandrina. Urmează studiile secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar în anul 1913 a fost admis la Școala Militară de Infanterie din București.
În anul 1915, prin Înaltul Decret Regal nr. 10330, a fost înaintat sublocotenent și repartizat la Regimentul 38 Infanterie.

La intrarea României în Războiul de Întregire Națională, tânărul sublocotenent Naum a fost repartizat să lupte pe frontul din Dobrogea, mai întâi la Turtucaia, apoi la Parachioi, Arabagi și Mulciova.



Pași prin istorie
Morți de război români la Mulhouse (Franța)

 

Militarii români internați de germani în lagărele de pe actualul teritoriu al Franței, începând cu noiembrie 1916, au fost capturați de armata germană în timpul luptelor din Transilvania.
Prizonierii români au fost folosiți în detașamente de muncă, pentru amenajarea de drumuri, de căi ferate sau pentru demontarea unor frabrici, al căror echipament a fost încărcat în vagoane și expediat în Germania. Un număr redus au reușit să evadeze, trecând în liniile franceze, unde au continuat lupta contra armatei germane sau au fost ajutați să ajungă în România.
În multe cazuri, actele de deces ale prizonierilor români nu consemnează și cauza decesului, iar locul morții indică faptul că nu toți eroii au fost înmormântați în cimitire militare.
Pe raza orașului francez Mulhouse au murit 36 de prizonieri români, în spitalul militar sau în spitalul civil, în cursul anului 1917, fiind înhumați în Cimitirul eroilor.
Evidența morților de război români, identificați nominal, care au murit la Mulhouse în Marele Război, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război din Primul Război Mondial.
         


 Pași prin istorie
Morți de război români la Dieuze, Franța

 

 

Numeroși prizonieri de război români din Marele Război, capturați în luptele din Transilvania și Muntenia, au fost transportați de germani în lagărele din Alsacia și Lorena.
Din cauza condițiilor grele de muncă și a foametei la care au fost supuși (au mâncat în unele cazuri scoarță de brad sau și-au fiert bocancii) mulți prizonieri români au murit în captivitate. Decesele ar fi avut o rată mult mai mare, dacă o serie de cetățeni francezi nu și-ar fi riscat viețile pentru a le oferi alimente prizonierilor români.
Cimitirul eroilor de la Dieuze a fost amenajat, în anul 1914, ca Cimitir de campanie.
În cadrul acestuia au fost înhumați cel puțin 12.000 de morți de război, din Primul și al Doilea Război Mondial, de naționalitate română, franceză, germană și poloneză.
În Parcela eroilor români de la Dieuze au fost centralizate, în perioada interbelică, osemintele a 943 de morți de război români, exhumate de la Bourg-Bruche, Donnelay, Juvelize, Keskastel, Lezey, Sarrebourg, Sancy și Sarreguemines.
Monumentul central al eroilor români a fost realizat de sculptorul Ion Jalea; fiind dezvelit, în anul 1920, la inițiativa Elenei Văcărescu. Opera comemorativă reprezintă, pe latura frontală, un soldat român în ținută de campanie.
Ultima activitate de comemorare a eroilor români de la Dieuze a avut loc la 11 noiembrie 2018, cu prilejul Zilei Armistițiului, fiind organizată de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu Ministerul Apărării al Republicii Franceze și Primăria Dieuze.
Evidența morților de război români, identificați nominal, înhumați în Cimitirul eroilor din comuna Dieuze, Departamentul Lorena, Franța, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război din Primul Război Mondial.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA ȘI UCRAINA
Mormintele eroilor români din satul Petersthal, raion Oviodopolski

 

 

La 22 iunie 1941, sub numele de cod „Operațiunea Barbarossa”, granițele Uniunii Sovietice au fost străpunse de forțele Axei, pe trei direcții: spre nord, pentru ocuparea orașului Leningrad, către centru, pentru cucerirea capitalei sovietice - Moscova și către sud, pentru cucerirea Ucrainei, a zonelor bogate în petrol din Caucaz și a orașului Stalingrad.       
Trupele române, acționând sub comandament româno-german, au participat la operațiunile militare desfășurate de Wermacht în sudul Uniunii Sovietice. Armatele 3 și 4 române au fost angrenate, inițial, cu scopul declarat al eliberării Basarabiei și a nordului Bucovinei (intervalul 22 iunie – 26 iulie 1941). După atingerea acestui obiectiv, considerente de ordin strategic și politic au determinat înaintarea trupelor române dincolo de Nistru.
 În acest context, în perioada august 1941- mai 1944, teritoriul Ucrainei de astăzi a devenit teatru de război.
Unele dintre cele mai dure lupte, purtate de Armata a 4-a română, între 8 august și 16 octombrie 1941, s-au soldat cu ocuparea Odessei. Prețul victoriei a fost însă uriaș: dintr-un total de peste 340.000 militari angrenați în luptă, au fost consemnați: 17.729 morți, 63.345 răniți și 11.471 dispăruți.
Printre protagoniștii acțiunilor care au condus la cucerirea Odessei s-a aflat și Divizia 14 Infanterie. La 23 august 1941, subunitățile acesteia au atacat în direcția satelor Freundenthal și Petersthal, fiind întâmpinate de inamic cu o devastatoare canonadă. Aflate în impas, în fața unui impenetrabil baraj de foc, executat cu armament greu de infanterie și de artilerie, trupele române au fost revitalizate prin introducerea în linia întâi a Regimentului 13 Dorobanți. Din acest moment, în pofida numeroaselor atacuri executate de sovietici, înaintarea s-a reluat, până la ocuparea unei părți a satului Petersthal și a înălțimii situate la est de Valea Baraboi. A doua zi,  Gruparea „colonel Alexandrescu” a definitivat acțiunea prin ocuparea integrală a localității.
Bilanțul bătăliei a fost unul tragic pentru trupele române angrenate în lupte, cele mai multe pierderi în vieți omenești fiind înregistrate de regimentele 13 Dorobanți, 8 Vânători, 39 Infanterie, 1 Vânători Gardă nr. 2 „Regina Elisabeta” și 1 Infanterie Fortificații. În total, peste 400 de combatanți și-au pierdut viața în această încleștare. Cei mai destoinici dintre aceștia au fost recompensați, post-mortem, cu diferite distincții și medalii militare, precum locotenentul Ioan Bucățică, decorat cu Coroana României clasa a V-a cu spade și panglici de Virtute Militară, sau soldatul Florian Dumitru, decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”, cl. II-a cu spade Post-Mortem.
Date fiind circumstanțele speciale, generate de faptul că Armata a 4-a română se afla în plină ofensivă, trupurile neînsuflețite rămase pe câmpul de luptă au fost îngropate în cimitire de campanie amenajate în grabă. Ulterior, în perioada, 10-17 septembrie 1943, prin grija Comandamentului Etapelor de Est, osemintele eroilor de la Petersthal au fost reînhumate în conformitate cu normele impuse, din anul 1941, de Regulamentul pentru aplicarea în timp de campanie a Legii asupra regimului mormintelor și operelor comemorative de război.
Prin aplicarea prescripțiilor stipulate în documentul menționat, au rezultat șapte cimitire și trei grupuri de morminte, amenajate în diferite puncte ale satului Petersthal, principiul de bază al organizării acestora fiind acela de a se evita, pe cât posibil, amenajarea unor morminte izolate, care puteau să dispară cu timpul, căutându-se a se grupa mai multe la un loc. Din acest punct de vedere, cele mai importante locuri de înhumare fuseseră amenajate în cimitirul civil și pe liziera satului.
După ruperea frontului la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942, unitățile militare sovietice au distrus toate cimitirele de campanie românești de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv pe cele din satul Petersthal, în prezent comuna Petrodolinskoe (raion Ovidiopolski, regiunea Odessa, Ucraina).
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, centralizați pe teritoriul satului Petersthal (Ucraina), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Portrete de eroi
CAMPANIA DIN 1919
Moartea eroică a colonelului Constantin Paulian
 


 

Semnarea Armistițiului din pădurea Compiègne (Franța), la 11 noiembrie 1918, între Germania și puterile Antantei, a marcat începutul unei perioade de profunde transformări în plan politic, în întreaga lume și cu deosebire în Europa, unde, pe fondul disoluției imperiilor seculare și pornind de la principiul autodeterminării popoarelor, enunțat de președintele american Wodrow Wilson, noi popoare s-au ridicat pentru a pune bazele unor state naționale proprii.
În acest cadru internațional, începând cu 20 noiembrie 1918, unități ale diviziilor 1 și 7 Vânători s-au deplasat, prin trecătorile Carpaților Orientali, spre Transilvania. Semnificația acestei acțiuni militare era relevată într-o Proclamație către trupele române, semnată de generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General:
„Români! Din înaltul ordin al regelui Ferdinand I, în urma chemării Consiliului Național Român, armata română a trecut Carpații, pentru a desființa hotarele care se ridicau între noi, rupând în două trupul aceluiași neam. Pășind cu dragoste frățească pe pământul Transilvaniei oștirea română vine, în numele unor sfinte drepturi naționale și omenești, pentru a garanta libertatea deplină a tuturora. Însuflețiți de aceste gânduri, asigurăm pe toți locuitorii pământului românesc, până la Tisa și Dunăre, fără deosebire de neam și lege, că vom păzi cu credință viața și avutul tuturora. Îndemnăm, deci, întreaga populație, ca, sub pavăza oastei românești, să-și continue ocupațiile obișnuite, astfel ca viața normală în sate și orașe să nu sufere nici o tulburare“.
Înaintarea trupelor române s-a făcut cu repeziciune, iar gărzile românești din Transilvania s-au pus la dispoziția armatei române. Ajunși la linia râului Mureș, militarii români s-au oprit, în virtutea prevederilor „armistițiului“ din 13 noiembrie, de la Belgrad, încheiat cu Ungaria de către generalul francez Louis Franchet d’Esperey, în numele armatelor aliate; acesta prevedea ca linia de demarcație între armata ungară și cele aliate să fie fixată pe cursul râului Mureș. Deoarece Ungaria nu și-a respectat angajamentele asumate, aliații au acceptat ca trupele române din estul Transilvaniei să depășească râul Mureș.
În data de 13 decembrie 1918, Marele Cartier General român a transmis următorul ordin trupelor sale din Transilvania: „Pentru a se asigura ordinea, viața și avutul locuitorilor, trupele române vor ocupa, afară de Banat, toate ținuturile românești care au făcut până acum parte din fosta monarhie austro-ungară“.
Ulterior, delegația română prezentă la Conferința de pace de la Paris a depus eforturi pe lângă Consiliul Militar Interaliat, prezidat de mareșalul francez  Ferdinand Foch, pentru a se permite României extinderea controlului militar asupra întregului teritoriu la care avea dreptul, conform tratatului de alianță din 1916. În cele din urmă, la 28 februarie 1919, Consiliul Militar Aliat, în acord cu Consiliul Suprem al Conferinței, a admis mutarea liniei de demarcație spre vest, fixând ca limită linia drumului de fier Satu Mare-Oradea-Arad. Concomitent s-a creat o zonă neutră, ocupată de trupele aliate, partea ungară urmând să-și retragă forțele într-un termen de zece zile, începând cu 23 martie 1919.
Guvernul Karoly a respins aceste propuneri și a cedat puterea unui guvern de stânga, care la 21 martie a proclamat Republica Sovietică Ungaria. În aceste circumstanțe, noul guvern nu se gândea la pace, ci la război.
Față de această situație, la 16 aprilie 1919, armata română a primit ordinul să declanșeze ofensiva împotriva Ungariei.
În acest context, Brigada 3 Vânători, condusă de către colonelul Constantin Paulian, a fost desemnată să acționeze pe Valea Crișului Alb, ocupând în seara zilei de 16 aprilie localitățile din zona Almaș și Gurahonț, iar în dimineața zilei următoare, când se celebra Joia Mare (sărbătoare ortodoxă premergătoare Nașterii Mântuitorului), localitatea Kökaro. Ca un gest de recunoștință pentru victoria obținută în zi sfântă, colonelul Paulian a dispus ca localitatea să se numească Joia Mare, numele păstrându-se și în prezent.
La 17 aprilie 1919, trupele române au ocupat localitățile Buteni, Govojdia și Berindia, următorul obiectiv fiind eliberarea Sebișului, trecând prin Butin și Bârsa. În timpul deplasării, aflându-se în fruntea brigăzii sale, colonelul Paulian a fost împușcat mortal.  
Era o pierdere grea pentru armata română. Născut la 22 martie 1874, colonelul Paulian a parcurs cu succes toate treptele carierei militare. După absolvirea liceului, colonelul s-a pregătit temeinic pentru aceasta, absolvind rând pe rând, în perioada 1892-1905, Școala de Ofițeri de Artă și Geniu, Școala Specială de Artilerie și Geniu și Școala Superioară de Război. Într-un comunicat al Marelui Cartier General, personalitatea colonelului Paulian a fost evocată astfel:
„Colonelul Constantin Paulian a căzut vineri, 17 aprilie, în luptele din Ardeal, luptând ca un erou pentru recucerirea pământului românesc. Intrat în acest război cu gradul de locotenent colonel s-a distins din primele lupte. Fiind grav rănit în luptele de la Oituz, după ce fusese avansat la gradul de colonel, dânsul a fost la numai doi pași distanță de moarte. Îndată după vindecarea sa a fost numit comandant al unei divizii de infanterie și când armatele române au pășit din nou în lupta sfântă, diviziei colonelului Paulian i s-a încredințat locul de cinste în primele rânduri. Divizia a învins, a pus pe fugă pe vrăjmaș, dar colonelul plăti cu viața această victorie, fiind în fruntea bravilor săi ostași.“
Moartea colonelului Constantin Paulian a avut un puternic ecou în rândul populației românești din localitățile eliberate. Profund impresionați de vitejia sa și totodată recunoscători, locuitorii satului Govojdia au făcut demersuri ca localitatea lor să poarte numele ofițerului care i-a eliberat – Paulian.
În același timp, conducerea armatei a recompensat sacrificiul bravului erou, acesta fiind avansat post-mortem la gradul de general de brigadă.
Spiritul de luptă de care au dat dovadă militarii români în Campania din 1919 a fost omagiat și prin ridicarea de monumente comemorative, unul dintre cele mai reprezentative fiind cel intitulat „Vulturul“, amplasat în Cimitirul Rulikovski din municipiul Oradea, județul Bihor.

 


Pași prin istorie
Morți de război români la Blaesheim

 

Condițiile proaste de alimentare și de cazare ale prizonierilor internați în lagărele germane i-au determinat pe mulți dintre aceștia să evadeze.
O tentativă de evadare a unor prizonieri români, francezi și ruși a fost divulgată germanilor de un ofițer rus. Tunelul săpat de prizonieri a fost umplut cu cioburi din sticlă și acoperit cu pământ de santinelele germane.
A doua zi, un consiliu al prizonierilor ruși a stabilit pedeapsa pentru camaradul care i-a anunțat pe germani despre planul evadării. Acesta ar fi trebuit să se sinucidă. Pentru a scăpa de „sentință”, ofițerul rus a sărit în brațele comandantului lagărului, spunându-i că viața îi este pusă în pericol.
Măsura luată de germani a fost de a-l muta pe ofițerul rus în alt lagăr de prizonieri.
Unul din lagărele în care au fost internați militari români în Primul Război Mondial a fost amplasat în localitatea franceză Blaesheim Cercetătorii Oficiului au identificat numele a 32 de prizonieri români, morți în captivitatea germană în lagărul din Blaesheim, în anul 1917.
În memoria morților de război români de la Blaesheim s-a inaugurat, în 1923, o placă comemorativă pe peretele primăriei; aceasta a fost distrusă în al Doilea Război Mondial.
Ca urmare a inițiativei și a suportului financiar al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Consulatului României la Strasbourg și al primăriei din Blaesheim, placa comemorativă a fost refăcută, aceasta fiind dezvelită, la 30 mai 2009, pe amplasamentul originar.
Evidența nominală morților de război români, care au murit în lagărul de prizonieri din Blaesheim, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.



PE URMELE EROILOR DIN BASARABIA 
Cimitirul eroilor români din comuna Cania, raion Cantemir

 

 

 
 
În cadrul ofensivei generale angajate de trupele române pe frontul Prutului (perioada 2 iulie – 26 iulie 1941), pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, Armata 4 română (având în compunere corpurile de armată 3, 5 și 11), comandată de generalul Nicolae Ciupercă, a acționat în vederea străpungerii liniei Prutului (la nord de localitatea Bohotin), organizării unor capete de pod și desfășurării unor acțiuni de apărare în sectorul sudic al frontului.
În acord cu această concepție strategică, Corpul 5 Armată (compus din diviziile 1 Gardă, 21 Infanterie și Brigada 7 Cavalerie) a primit misiunea de a realiza un cap de pod la est de Fălciu și de a dezvolta ofensiva spre Nistru.
Lupte deosebit de grele s-au dat, în perioada 4-8 iulie 1941, pentru ocuparea dealurilor Cania, Epureni și a satului Țiganca. Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, susținut de Regimentul 24 Infanterie, a ocupat dealul Cania, iar regimentele 1/2 Vânători și 12 Dorobanți au obținut controlul asupra Dealului Epureni și a satului Țiganca. Drept răspuns, trupele sovietice au contraatacat, în perioada 8-14 iulie, cu unități de infanterie sprijinite de un bombardament masiv de artilerie. Ofensiva spre Nistru a fost reluată la 14 iulie.
Confruntările dintre cele două tabere beligerante au atins proporțiile unui măcel în rândul trupelor române, care au lăsat pe câmpul de luptă peste 2.000 de trupuri neînsuflețite. Și mai tragic este faptul că, de cele mai multe ori, nici nu se putea vorbi de trupuri umane, ci de rămășițe umane, imposibil de identificat. Pentru înhumarea numărului imens de cadavre, cele mai multe necognoscibile, au fost săpate gropi comune, de dimensiuni uriașe. La Cania, de pildă, morții au fost înhumați într-o groapă de aproximativ 100 m în lungime și 40 m în lățime.
În următorii doi ani, la marginea de nord a localității Țiganca și în comuna Cania au fost amenajate două cimitire de campanie, în care au fost centralizate osemintelor tuturor militarilor români morți la datorie în luptele din regiune.
Cimitirul eroilor din comuna Cania a fost amenajat, până la sfârșitul anului 1941, în cimitirul civil al comunei, între satele Epureni și Cania. Pe o suprafață dreptunghiulară (cu  o ușoară înclinare de la est la vest), de aproximativ 300 metri pătrați, împrejmuită cu gard de scânduri, au fost amenajate cinci gropi comune, dintre care una de mari dimensiuni (aproximativ 25 metri în lungime), în care fost depuse osemintele a 904  militari, precum și alte patru mai mici, în care au fost înhumați 12 ofițeri (câte 3-4 într-un mormânt). La căpătâiul mormintelor au fost instalate 40 cruci de lemn, dispuse de-a lungul gropii mari și în dreptul mormintelor mici. Accesul în cimitir se făcea printr-o poartă de lemn, cu acoperiș în două ape, pe care se înălțau trei cruci creștine.
Cei 916 militari înhumați la Cania, dintre care doar 117 identificați, luptaseră în regimentele 1/2 și 6 Vânători gardă (din Divizia 1 gardă), 11 și 12  dorobanți (Divizia 21 infanterie) și 30 Artilerie.
După război, pe fondul atitudinii ostile a regimului sovietic, față de tot ceea ce reprezenta însemn comemorativ românesc, cimitirul s-a deteriorat treptat.
După anul 1991, în contextul obținerii independenței de stat a Republicii Moldova, localnicii au acționat constant în vederea reabilitării memoriei ostașilor români morți în aceste locuri. Datorită acestui deschideri a fost posibilă ridicarea în cimitir a unei troițe de lemn (donație a cetățeanului american, de origine română, Grigore Caraza), care a fost sfințită în data de 5 iunie 2008.
Reconstrucția propriu-zisă a cimitirului s-a realizat în anul 2009, lucrările fiind finanțate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, care a colaborat cu Parohia Bisericii Ortodoxe Române cu hramul „Toți Sfinții Români” din satul Cania (un cuvânt de laudă cuvenindu-i-se, în acest context, preotului paroh Vasile Burduja), firma constructoare fiind FPC „REVETAN“ SRL din Chișinău.
Inaugurarea Cimitirului eroilor români din comuna Cania a avut loc în data de 24 octombrie 2009, la ceremonia oficială asistând înalte oficialități din România și Republica Moldova, precum și un număr impresionant din rândul populației locale, o mulțime animată de sentimente de pioșenie față de soarta tragică a eroilor români și un prinos de recunoștință față de jertfa lor. Dumnezeu să-i odihnească!
Evidența morților de război români identificați nominal, din al Doilea Război Mondial, centralizați în Cimitirul civil din comuna Cania (Republica Moldova), poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Omagiu adus Ecaterinei Teodoroiu,  prima femeie combatant din Armata Română, la sediul M.Ap.N.
 

  

Ministerul Apărării Naționale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, în colaborare cu Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și în Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu”, a organizat miercuri, 16 ianuarie, la sediul M.Ap.N., în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, ceremonia prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la nașterea eroinei Ecaterina Teodoroiu – prima femeie combatant din Armata României.
La eveniment, au participat secretarii de stat Nicolae Nasta și Mihai Chirică, urmașii eroinei, Alteța Sa Regală Principesa Maria, viceprimarul Capitalei Michaela Tomnița Florescu, reprezentanți ai conducerii M.Ap.N. și ai structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, veterani de război, precum și aproximativ 300 de elevi de la mai multe școli bucureștene.
În cadrul ceremoniei, ministrul Gabriel Leș a conferit Emblema de Onoare a Armatei României Sabinei Lupu, urmașă a Eroinei de la Jiu, cea care, timp de 25 de ani, s-a ocupat de Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu.
Evenimentul a mai inclus prezentarea unui colaj de filme intitulat sugestiv „Povestea unei eroine” și un program artistic dedicat momentului, cu participarea Muzicii Reprezentative a M.Ap.N., Ansamblului Artistic al Armatei, trupei AS din cadrul Palatului Copiilor din București și elevilor Adrian Chira  - „copilul cu inima cât toată țara” - și Ștefania Caprea - interpreta rolului ursitoarei cu ie galbenă în filmul „Povestea unei eroine”.
La intrarea în aula „Alexandru Ioan Cuza” a fost amplasată expoziția Armata Română în Marele Război alături de obiecte care i-au aparținut Ecaterinei Teodoroiu: lada militară, călimara, monoclul, podoaba capilară pe care și a tăiat-o când a plecat pe front, precum și copii după certificatul de naștere și actul de deces.

 * * *

 Pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, eroina noastră s-a născut la 14 ianuarie 1894, la Vădeni (astăzi parte a orașului Târgu Jiu), județul Gorj și a luptat în Primul Război Mondial.
Contribuția sa inițială la eforturile armatei române a constat în activitatea de infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, făcând parte din cohorta de cercetași „Domnul Tudor”. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toți cercetașii au fost chemați să intre în serviciile auxiliare ale armatei, în rândurile lor aflându-se și Ecaterina. Pierderea în luptă a fratelui ei, Nicolae, a determinat-o pe tânără să ia hotărârea de a lua calea frontului.
La 22 august 1917, au avut loc bătăliile de la Varnița și Muncelu. Acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către armata română, iar în cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanțe în piept. Ultimele sale cuvinte, dar pline de însuflețire și patriotism, au fost: „Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”
Osemintele eroinei de la Jiu sunt depuse în sarcofagul din centrul municipiului Târgu Jiu, monument care este creația Miliței Petrașcu. Respectul românilor față de jerfa supremă a Ecaterinei Teodoriu s-a manifestat după război prin dezvelirea mai multor monumente în diferite orașe ale țării.



Pași prin istorie
Morți de război români la Viena (Austria)

 

Indiferent de lagărele în care au fost internați, prizonierii români din Primul Război Mondial au încercat să evadeze. Uneori, soluția aleasă a fost săparea unui tunel. Pentru a nu fi depistați, prizonierii români săpau la tunel vreme de 3-4 ore, înainte de începerea apelului de dimineață, când majoritatea prizonierilor dormeau și nu se intrigau de absența lor. De multe ori, echipele care au săpat la realizarea tunelurilor au fost formate din prizonieri români, francezi și ruși.
În unele cazuri, prizonierii care au săpat la realizarea tunelurilor au fost divulgați germanilor de alți prizonieri. Au existat și cazuri când prizonierii au renunțat la săparea tunelurilor, în condițiile în care nu au reușit să le ventileze.
Majoritatea prizonierilor care au reușit să evadeze au fost prinși de germani și reinternați în alte lagăre, unde paza avea un regim mult mai sever. Prizonierii care nu au fost prinși au relatat contemporanilor despre calvarul prin care au trecut.
Unul din lagărele în care au murit peste 90 de soldați români în Primul Război Mondial a fost identificat de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor la Viena, Austria. Eroii români au fost înmormântați într-o parcelă distinctă, situată în cadrul Cimitirului Central din Viena. Parcela se învecinează cu parcelele morților de război italieni și ruși, fiind marcată printr-un monument comemorativ central și 12 însemne de căpătâi.
Evidența morților de război români identificați nominal, înhumați în Cimitirul central din Viena, poate fi consultată pe site-ul Oficiului, la secțiunea Lista morților de război.

 



Pași prin istorie
Prizonierii de război români înhumați în Cimitirul civil din Tulln an der Donau
 


 

În Primul Război Mondial, în perioada 1916-1918, câteva sute de prizonieri de război români au fost aduși, de Puterile Centrale, să muncească la fabrica de muniție Pulverfabrik Skodawerke - Wetzler AG, din zona localității Moosbierbaum (Austria Inferioară).
Tratamentul la care au fost supuși prizonierii români nu poate fi descris în cuvinte. Hrăniți de multe ori doar cu frunze de sfeclă și câte un codru de pâine, bătuți până la moarte și epuizați de munca silnică, majoritatea internaților mureau din cauza foametei, a dizenteriei sau a tifosului exantematic.
Cei câțiva supraviețuitori puteau fi văzuți, în zilele de duminică, în satele din regiune, cerșind câte o bucată de pâine sau câțiva cartofi fierți, fiind extrem de recunoscători dacă căpătau de pomană o supă fiebinte. În drumul lor către școală, copiii localnicilor se confruntau cu imagini terifiante. În fiecare zi, o căruță trasă de cai traversa satele pentru a aduna morții de prin șanțuri.
Deoarece în cimitirul localității nu mai exista spațiu suficient, trupurile neînsuflețite ale prizonierilor de război români au fost înhumate în localitățile austriece Zwentendorf și Tulln an der Donau.
Dintre aceștia, 46 își dorm somnul de veci într-un colț liniștit, umbrit de arbori, dintr-o parcelă a Cimitirului civil al orașului Tulln an der Donau, din landul Niederosterreich. Majoritatea au murit în perioada martie-aprilie 1917, răpuși de o epidemie de tifos exantematic. În centrul parcelei se ridică un frumos monument de piatră, de tip cruce creștină, decorat cu elemente simbolice florale și gravat, la partea inferioară, cu următorul text comemorativ: „OSTAȘILOR / ROMÂNI / MORȚI / ÎN / RĂ‚ZBOIUL / DIN / 1914-1918”.
Evidența morților de război români identificați nominal, din Primul Război Mondial, centralizați în Cimitirul civil din orașul Tulln an der Donau, Austria, poate fi consultată pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, la secțiunea Lista morților de război.

 



Portrete de eroi
Sergentul Gheorghe Donici: Cel mai bătrân, înainte!

 

În Primul Răuboi Mondial, Regimentului 9 Roșiori avea misiunea de a neutraliza poziția tunurilor germane, care atacau permanent Diviziile 1 și 17 Infanterie, care se retrageau în marș forțat din zona Jiu spre Slatina.
În dimineața zilei de 23 noiembrie 1916 (stil nou), colonelul Ioan Călinescu, comandantul Regimentului 9 Roșiori, ordonă, ca un escadron să „șarjeze imediat bateria inamică”, identificată la liziera pădurii Pârșani (comuna Pielești, județul Dolj). Comandantul Escadronului 3, căpitanul Alexandru Filitti, se oferă primul. Efectivul escadronului era de 110 militari și un singur ofițer, căpitanul Filitti. Din proprie inițiativă, se mai alătură locotenenții Emil Mora și Iulius Roșca. Sergentul voluntar Gheorghe Donici, din Plutonul 4, îi cere căpitanului Filitti să șarjeze alături de el pentru a realiza „cea mai deplină misiune a întregii vieți”. Atacul cavaleriei se deslănțuie. Fără a mai respecta ierarhia militară, sergentul Donici trece în fața locotenenților și se alătură căpitanului, strigând: „Cel mai bătrân, înainte!”. Artileria inamică se retrage căutând adăpost peste șosea. Trei mitraliere inamice, care nu fuseseră descoperite în timpul recunoașterii de locotenentul Mora, îi încadrează și îi lovesc în plin pe călăreți. Șarja continuă. Sergentul Donici cade, locotenentul Roșca este lovit de glonț, la fel și căpitanul. Bateria de tunuri germană a fost scoasă de pe poziție, dar Escadronul 3 a fost distrus. Prețul plătit a fost prea mare. Din cei 110 cavaleriști, doar 18 au supraviețuit, fiind răniți grav.
Căpitanul Filitti își amintea, după război, cum s-a desfășurat lupta: „Lundu-mi revolverul în mână, gest urmat și de sergentul Donici, ce se afla lângă mine, îmi împrăștiai cele două plutoane în linie, cu intervale mari și comandai: Pentru atac, lancea-n cumpănire, marș-marș! Soldații se reped asupra inamicului în strigăte de ura! (...) escadronul, ca un iureș se năpustește asupra bateriei germane (...) dar un pericol neașteptat se ivește (...) trei mitraliere (...) întorcându-mi privirea, văd cum călăreții și caii cad ca spicele (...) totul se sfârșește în câteva clipe”.
Pentru eroismul de care a dat dovadă, Gheorghe Donici a fost înaintat post – mortem la gradul de sublocotenent.
Pe teritoriul comunei Robănești, județul Dolj, pe locul luptei dintre trupele germane și escadronul românesc de cavalerie, în anul 1923, a fost ridicat monumentul „Șarja de la Robănești 1916”.
În memoria acelor eroi, la 9 noiembrie 2018, autoritățile județe și locale precum și Garnizoana Craiova au plantat 110 stejari, care au primit numele cavaleriștilor din Escadronul 3.

*

Descendent dintr-o familie boierească, Gheorghe, fiul lui Iancu și al Zincăi Donici, s-a născut la 20 februarie 1849 în localitatea Valea Seacă, județul Bacău. Urmează cursurile Liceului „Luis le Grand” din Paris. Urmare a cererii sale, prin ordinul nr.5493/08.05.1877, voluntarul Gheorghe Donici este încadrat în Regimentul 8 Călărași. Va participa la campania militară desfășurată în Bulgaria. Pentru faptele sale, a fost decorat cu ordinul „Virtutea Militară”, medalia „Trecerea Dunării” și ordinul rus „Crucea Sfântului Gheorghe”. În 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial, deși avea 67 de ani, se înrolează voluntar în rândurile Regimentului 9 Roșiori, Escadronul 3.

 



Pași prin istorie

Generalul Ion Manolescu și Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, în slujba eroilor Patriei
 

 

 

La sfârșitul Primului Război Mondial, îngrijirea mormintelor celor peste 330.000 militari români căzuți în luptă și în prizonierat, în țară și străinătate, precum și a celor aproape 70.000 militari de diferite naționalități, înhumați pe teritoriul României, constituia o responsabilitate pe care România și-o asumase prin semnarea tratatelor de pace de la Versailles și de la St Germaine en Laye.
Nobila misiune a îngrijirii mormintelor de război a revenit Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, care a funcționat în perioada 1919-1948, sub mai multe denumiri și organizări (Societatea „Cultul Eroilor”, Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor și Așezământul „Cultul Eroilor”), principiile de funcționare, scopul, organizarea, funcționarea, atribuțiile și patrimoniul instituției rămânând însă aceleași.
Societatea a luat ființă prin Decretul Regal Nr. 4106 din 12 septembrie 1919 și a funcționat sub direcția Ministerului de Război, cu scopul de a identifica, centraliza și amenaja pe teritoriul României, mormintele tuturor ostașilor români sau străini, căzuți în timpul și din cauza războiului. 29 de ani mai târziu, Societatea a fost desființată prin Decretul-Lege nr. 48 al Marii Adunări Naționale din 29 mai 1948 și prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 297 din 8 iunie 1948.
Timp de 19 ani, funcțiile de director (1920-1922) și de director general (1923-1939) al Societății au fost îndeplinite, cu profesionalism și abnegație, de către generalul Ion Manolescu, personalitate marcantă a Armatei române, a cărei carieră militară s-a evidențiat printr-o prodigioasă activitate, ca ofițer de stat major, profesor de psihologie și pedagogie militară, editorialist și istoric militar. 
Născut într-o familie prahoveană, din comuna Breaza de Sus, Ion Manolescu a văzut lumina zilei în data de 9 aprilie 1869. Înzestrat cu calități intelectuale și de conducere remarcabile, viitorul director al Societății a parcurs, în anii în care au urmat absolvirii liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, toate etapele dezvoltării sale profesionale: 1887-1889 – și-a satisfăcut stagiul militar; 1894 – a absolvit cursurile Școlii Militare de Ofițeri; 1902-1904 – a urmat cursurile Școlii Superioare de Război; 1904-1912 – a îndeplinit diferite funcții de stat major la mai multe unități (Regimentul 2 Artilerie, Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta” și Regimentul 40 Infanterie „Călugăreni”) și mari unități (Statul Major General și Corpul 3 Armată); iunie-septembrie 1913, a participat la al Doilea Război Balcanic, ca șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie „Buzău”; 1914-1915 – a ocupat funcția de profesor de pedagogie militară în cadrul Școlii Militari de Ofițeri de Infanterie; 1916-1918 – în timpul Primului Război Mondial, a îndeplinit diferite funcții de conducere la Divizia 12 Infanterie, Corpul 4 Armată, Armata a 2-a Română, Comandamentul Militar General al Basarabiei și Inspectoratul Tehnic al Învățământului Militar; 1919-1920 – a ocupat funcția de secretar general al Ministerului de Război; din anul 1929 a fost trecut în rezervă.
Ca editorialist, generalul Ion Manolescu a publicat, începând cu anul 1909, diferite articole de psihologie și pedagogie militară, în publicații precum „Revista infanteriei” și „România militară”, iar ca istoric militar, în perioada 1912-1924, a fost autor sau coautor al mai multor monografii referitoare la Războiul ruso-japonez 1904-1905, Războiul Crimeii 1853-1856, Războiul franco-german 1870-1871, Războiul de Independență 1877-1878 și Marele Război 1914-1919. 
Dovedind vaste cunoștințe și pricepere în executarea lucrărilor de stat major, Ion Manolescu  a fost apreciat la modul superlativ de către superiorii ierarhici, care l-au descris ca pe un „eminent ofițer pentru Statul Major General” și un „excelent profesor, instructor și educator, deopotrivă pasionat de istorie, tactică și pedagogie militară”. Calitățile și faptele acestui acestui brav ofițer român au fost recunoscute și răsplătite, atât prin avansări în grad, la excepțional (1894 – sublocotenent, 1899 – locotenent, 1906 – căpitan, 1912 - maior, 1915 – locotenent-colonel, 1917 – colonel, 1920 – general de brigadă), cât și prin decorarea cu diferite ordine și medalii militare (ordinele „Coroana României” și „Steaua României”; medaliile „Carol I”, „Avântul Țării”, „Victoria”, „Medalia jubliară pentru 25 ani de serviciu”, „Crucea Comememorativă 1916-1918” și „Răsplata Muncii pentru Învățământ”).
Generalul Ion Manolescu a încetat din viață la data de 16 mai 1958, în etate de 89 de ani. În ultimii ani de viață, pe care i-a trăit în suferință și mizerie, a cunoscut persecuția regimului comunist; generalului i s-a tăiat pensia și i s-au confiscat bunurile personale, după cum ne-a mărturisit nepotul său, domnul R. Măianu. În semn de omagiu pentru memoria generalului, domnul Măianu a avut amabilitatea de a pune la dispoziția Oficiului două fotografii, înfățișându-l pe general în uniforma Frontului Renașterii Naționale și alături de soția sa – Elena Manolescu – , la Breaza (în anul 1944).
Destinul generalului Ion Manolescu a interferat, timp de 19 ani, cu Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, la funcționarea și la realizările căreia și-a adus o importantă contribuție. În mandatul de director al generalului Ion Manolescu, Societatea a asigurat îngrijirea mormintelor eroilor, ca un gest de recunoștință al statului român față de cetățenii săi morți la datorie, dar și ca o operă de educație și cultură pentru generațiile contemporane evenimentelor și pentru cele viitoare. Sub conducerea sa, cultul eroilor a devenit o datorie morală a statului român.
Astfel, omagierea eroilor patriei, într-o zi specială și într-un cadru ceremonios, a fost una dintre obligațiile majore ale Societății. Prin Decretul-lege nr. 1693/1920, Ziua Eroilor a fost decretată sărbătoare națională și a fost celebrată, „cu mare fast religios, școlar, militar și național”, în Ziua Înălțării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paște). În această zi erau comemorați „toți Eroii neamului românesc”, din toate timpurile, „precum și toți Eroii căzuți pe teritoriul statului român, fără deosebire de naționalitate sau confesiune”. România a devenit astfel primul stat care a acordat cele mai mari înlesniri și i-a asimilat pe eroii străini celor naționali.
Pentru cinstirea morților de război, Societatea a prevăzut și alte forme de manifestare, precum întocmirea și păstrarea la primăria fiecărei comune a unei „Cărți de Aur”, în care să fie înscrise numele tuturor eroilor de război locali.
Grija pentru reliefarea eroismului românesc s-a tradus și prin amenajarea unui muzeu permanent, în care erau prezentate: obiecte care aparținuseră unor eroi de război, fotografii și machete ale unor cimitire și mausolee existente, modele în miniatură ale unor troițe, medalii comemorative și o valoroasă colecție de cărți și hărți vechi.
În anul 1928, pentru comemorarea eroilor și pentru cinstirea fiecărei familii care avusese un fiu, un soț sau un tată mort în război, Societatea a înființat „Semnul Aducerii Aminte”, care urma să fie așezat, de rudele celor căzuți la datorie, pe fațadele caselor unde trăiseră eroii respectivi, într-un loc cât mai vizibil. Modelul putea fi întrebuințat și ca ornament pentru monumente și porți ale unor cimitire de onoare.
Desemnarea unui erou anonim, ca simbol al tuturor celor căzuți la datorie în anii Primului Război Mondial, a reprezentat o altă modalitate de recunoaștere a sacrificiului făcut de înaintași. Societatea s-a ocupat îndeaproape de materializarea acestei idei, prin organizarea ceremonialurilor din perioada 14-17 mai 1923, care au avut ca punct culminant înhumarea în Parcul Carol I a osemintelor Ostașului Necunoscut.
La finele unei activități prodigioase, Societatea se putea mândri cu realizarea a peste 700 de cimitire de onoare, mausolee, cripte și opere comemorative de război. Prin aceste realizări, Societatea și-a câștigat un binemeritat loc în istoria instituțiilor reprezentative ale statului român, relevând, prin fiecare cimitir de onoare amenajat în țară sau străinătate, istoria unor destine omenești suprimate în floarea tinereții și invitând astfel generațiile contemporane la reflecție și pioșenie atunci când pășesc pe urmele eroilor morți la datorie.



LOCURI DE GLORIE. MORMINTELE MARELUI RĂZBOI

 

 



Top